Andronescu: Ministerul Educaţiei nu a pregătit suficient trecerea fără sincope la clasa pregătitoare
Ministerul Educaţiei nu a pregătit suficient trecerea fără sincope la clasa pregătitoare şi trebuie să lase părinţilor dreptul să aleagă şcoala în care vor învăţa copiii, a declarat sâmbătă fostul ministru al Educaţiei, senatorul PSD Ecaterina Andronescu.
"Eu cred că ministerul nu a pregătit infrastructura şi resursele umane în aşa fel încât să trecem fără sincope peste aceste moment. Cred că ministerul trebuie să revină puţin asupra modului în care a gândit această structură, să lase părinţilor dreptul de a alege şcoala în care copiii lor să înveţe", a spus Andronescu.
Ea a subliniat că opţiunea părinţilor trebuie să aibă prioritate, pentru că nu întotdeauna aceştia pot asigura copilului drumul până la şcoală şi invers, acolo unde le este domiciliul, foarte mulţi ducându-i la bunici sau la o şcoală apropiată de serviciu.
"În al doilea rând, şi până acum am avut grupa pregătitoare înainte de intrarea în ciclul primar. Această grupă pregătitoare care îşi desfăşoară, să spunem, anul preşcolar în grădiniţe avea acoperire şi în cadre didactice, avea infrastructura asigurată, avea şi mijloacele didactice adecvate. Dacă vreţi, introduc aici şi mobilierul care trebuie să fie adecvat vârstei, şi grupurile sanitare. Şi nu în ultimul rând, cultura instituţională specifică acestei vârste şi care este definită în grădiniţe", a argumentat Andronescu.
De asemenea, ea a arătat că revenirea Ministerului Educaţiei asupra ordinului privind clasa pregătitoare nu trebuie făcută neapărat prin ieşirea din Legea Educaţiei. "Nu trebuie neapărat să ieşim din lege, dar trebuie să considerăm că învăţământul obligatoriu începe cu grupa pregătitoare. Ea rămâne acolo, intră în învăţământul obligatoriu şi nu mai avem în felul acesta atât de multe discuţii care nu aduc niciun fel de beneficiu nici părinţilor, nici copiilor şi nici ministerului", a afirmat fostul ministru.
Totodată, ea a mai evidenţiat că un copil la această vârstă are sensibilităţile lui în ceea ce priveşte procesul de evaluare. "Nu poţi să îl tratezi ca pe unul mare, nu poţi să îl pui să aştepte până îi vine rândul la evaluare, nu poţi să îl pui în faţa unor persoane străine cu care el nu s-a acomodat, în aşa fel încât evaluarea să fie corectă", a spus Andronescu.
Ea a arătat că transformarea clasa pregătitoare în primul an al învăţământului obligatoriu şi lăsarea acesteia în grădiniţe se va menţine şi "continuitatea cu cadrul didactic cu care copilul a început, a parcurs grupa mică, cea mijlociu sau grupa mare".
"Cu acelaşi cadru didactic la grupa pregătitoare are o altă dezinvoltură şi o altă capacitate de a realiza în acumulare tranziţia spre şcoală", a mai menţionat senatorul PSD.
Curtea de Apel Bucureşti a amânat, vineri, pentru 28 februarie judecarea cererii mai multor părinţi de anulare a ordinului ministrului Educaţiei privind înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I, care ar urma să înceapă în 5 martie.
Părinţii au dat în judecată Guvernul şi Ministerul Educaţiei nemulţumiţi că în urma acestui act normativ nu îşi vor mai putea înscrie copiii decât în şcolile de care aparţin cu domiciliul.
Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Ministerului Educaţiei au cerut instanţei amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, arătând totodată că nu a fost îndeplinită procedura de citare.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis cererea şi au stabilit termen pentru 9 martie
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













7 Comentarii [+] Adauga un comentariu
madam , orce inceput e greu asta n-o spun eu o spun toti muritorii in afara de tine..........,aia atotstiutoare !Sincopele la inceput de drum fac parte din el , asa cum nici practica nu este identica cu teoria, acest elementar lucru ar trebui sa-l sti !
Pai cucuoana .....ce drak mai vorbesti s tu acu????? Mai ieri si tu si alte loaze de la PSD, corlatean sova...etc...etc..prosteati o tara cu binele propovaduit de PSD &USL cu studenti fara bacalaureat!!!!!!
Voi cu capul aveti ce-aveti....in rest sunteti sanatosi!!!!!!!!!!!!!!!!
Andronescu asta, si cu ailalta de la PNL, minestireasa de la munca...tutankamoanele astea doua ce drak nu lasa ele tinerii sa-si croiasca viata...astea sa treaca la coliva si parastase ca miros a mort cand le vezi ca doua stafii vorbind de viitorul...indepartat!!!!!
Apoi, fa, androneasca ! Ce puii mei ai facut, fa , cand ai fost "ministru", pentru ca azi sa nu se inghesuie toti la o scoala, eventual buna ? Cum ai pregatit si format cadrele din invatamant ? Sau si acestia, profesorii, au dat examene la fel ca elevii la bacurile tale ? Ar trebui sa te ascunzi sa nu te gaseasca nimeni , nu sa mai faci gura.
Ipocrita asta ar trebuii sa iasa definitiv din viata *.Imi este scarba cind o vad aproape zilnic pe la posturile tv. dindu/se mare atotstiutoare, cind ea de fapt are cea mai mare vina in distrugerea invatamintului in Romania.E destul sa ne amintim de ideea studentilor fara diploma de bac.Cum sa mai vii sa/ti dai cu parerea cind tu debitezi ada enormitati?Nu-i departe de madam TZATZOIU care le stie pe toate..
La pensie cucoana, cine tecunoaste stie cat rau ai facut invatamantului romanesc, tu ai instaurat re, re, re reexaminari pentru restante, examene luate fara cunostinte adecvate, imbuibarea unora, plata profesorilor octogenari si nanogenari care stau acasa si nu mai produc nimic, minciuna, slaba pregatire a doctoranzilor, norme sa fie , cat mai multe, plata cu ora la kilogram fara efectuarea acestora serois..... Stai acasa cucoana, avida de putere si functii.......
E.Andronescu,esti cea mai putin in masura sa vorbesti despre un subiect legat de invatamint!
Cat ai fost ministru ce ai facut ,ceva concret validat de societate ca facut bine?