3672 vizualizări 31 mar 2013

Crin Antonescu susţine că se va opune unei nominalizări a Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA, variantă luată în calcul de premierul Victor Ponta. Liderul PNL îl avertizează însă pe şeful guvernului că dacă numirea va avea totuşi loc atunci el "se va despărţi fundamental pe această opţiune de Victor Ponta". A

Antonescu a admis că într-un astfel de situaţie poate fi posibil şi scenariul ruperii USL însă nu a dat şanse prea mari ca acest lucru să se întâmple.

"În eventualitatea ca domnul Ponta să o desemneze pe doamna Kovesi în fruntea DNA, eu mă opun. Nu sunt de acord, mă opun, consider că e o mare greşeală şi din punct de vedere al sistemului juridic, dar şi politic o eventuală numire a doamnei Kovesi", a declarat, într-o emisiune televizată, Crin Antonescu, precizând că i-a spus aceste lucruri lui Victor Ponta.

"Dacă o va numi pe Kovesi, mai departe, ce să facem, să rupem USL? Poate e şi asta o variantă", a continuat liderul PNL. El a adăugat însă că are îndoieli că acest luru se va întâmpla. "Mă despart fundamental pe această opţiune de Victor Ponta. Nu înseamnă însă ruperea USL", a mai spus Antonescu.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta nu exclude varianta ca fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi să fie numită la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adăugând că nu va demisiona din postul de prim-ministru dacă această persoană, considerată "omul lui Băsescu", va fi numită la DNA.

El a declarat, vineri seară, la Antena 3, că singura variantă pe care o exclude este ca Daniel Morar să rămână în acest post. El nu a respins însă nicio clipă posibilitatea ca Laura Kovesi să fie numită la DNA, negând o astfel de idee, ci a prezentat justificări în mai multe rânduri, explicând că regimul Băsescu nu stă într-un singur om şi că dacă în conducerea Parchetului majoritatea celor numiţi sunt profesionişti va fi deja o schimbare fundamentală faţă de ultimii ani.

"Un cuvânt important în aceste numiri, o opinie importantă pentru mine este - şi o recunosc, nu are rost să mă ascund - acceptabilitatea la nivelul partenerilor noştri europeni. Nu mai vreau să mai aud că USL vrea să pună procurori care să protejeze pe cine.Vreau să închidem această problemă care stă pe masă (...) Sunt domenii în care Bruxelles-ul este un reper, asta e realitatea", a afirmat premierul.

Întrebat dacă consideră că Kovesi va da "verde" unor dosare care implică nume grele din PDL, Ponta a răspuns că este convins de acest lucru.

"În fiecare zi trebuie să iau decizii multe, unele dureroase, dar pe care mi le asum", a spus Ponta, adăugând că trebuie să avanseze propuneri care să fie acceptate de cei care semnează, dar şi de partenerii europeni ai României.

"Mi se pare un lucru neserios să fac propuneri pe care ştiu că (Băsescu-n.r.) le respinge (...) Din acest motiv mi-am asumat interimatul la Ministerul Justiţiei, cred că trebuie să îmi asum (...) Mai ia şi Băsescu un an, pe urmă nu mai ia nimic", a spus Ponta.

Întrebat dacă nu exclude ca Laura Codruţa Kovesi să fie şeful DNA, Ponta a răspuns: "Nu exclud niciun nume în afară de domnul Morar".

Întrebat şi dacă eventuala numire a lui Kovesi în funcţia de procuror şef al DNA este un motiv suficient pentru a-şi prezenta demisia, premierul a răspuns: "Nu".

"Îmi voi da demisia atunci când o majoritate importantă a cetăţenilor României, după care şi o majoritate a parlamentarilor, vor considera că există o soluţie mai bună", a spus Ponta.

El a adăugat că se uită faptul că "numim şi procuror general, şi procuror şef la DIICOT, şi adjuncţi", fără să răspundă concret dacă există "o contrabalansare" în această ecuaţie.

Întrebat de ce nu a spus, în campania electorală, oamenilor care l-au votat că nu poate face anumite lucruri fără acordul lui Băsescu şi că poate, în aceste condiţii, votul era acordat altcuiva, premierul a răspuns: "Da, lui Dan Diaconescu".

Ponta a mai afirmat că exclude ideea că USL trebuie să numească procurori în zona justiţiei.

Fostul procuror general al României Codruţa Kovesi a fost detaşată, în octombrie anul trecut, la Ministerul Afacerilor de Externe, pentru o perioadă de trei ani, oentru a ocupa o funcţie de Înalt reprezentant la Misiunea României la Bruxelles pe probleme privind reforma justiţiei şi lupta anticorupţie.

Detaşarea a fost prezentată atunci de premierul Ponta drept o "încercare de diplomaţie".

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că în situaţia în care premierul va face propuneri pentru şefia Parchetului şi a DNA, ar putea să aibă o opinie, dar nu are calitatea de a-şi da acceptul sau nu pentru eventualele propuneri, însă personal nu ar susţine nominalizarea Codruţei Kovesi.

Premierul Ponta a anunţat că, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, intenţionează să se întâlnească la începutul săptămânii viitoare cu preşedintele Traian Băsescu, iar marţi să discute şi cu secţia de procurori a CSM despre noii procurori pentru şefia Parchetului şi a DNA.

Citește și: