Baronii PSD sunt reciclaţi de PNL, PD-L şi PNG
Baronii PSD sunt reciclaţi de PNL, PD-L şi PNG
Liberalii, democrat-liberalii şi reprezentanţii partidului lui Becali îşi pun candidaţi pentru şefia judeţelor personaje controversate rămase în afara listei PSD
Pierderea de imagine nu interesează, atât timp cât şansele câştigării funcţiilor cresc
Moralitatea politică şi diferenţele doctrinare ireconciliabile invocate la centru de partidele lui Boc sau Tăriceanu nu se aplică şi în teritoriu. Mischie la Gorj, Copilău la Olt, Flaişer la Iaşi şi Necula la Galaţi.
Sunt doar patru exemple de PSD-işti pursânge abandonaţi de partidul lor şi recuperaţi pe post de candidaţi la şefia consiliului judeţean de către PD-L, PNL şi PNG. Nicolae Mischie, spre exemplu, părăseşte partidul de suflet pentru formaţiunea lui Gigi Becali, candidând în sistem uninominal la şefia CJ Gorj. Dacă în cazul PNG e uşor de înţeles dorinţa de a câştiga funcţii cu orice preţ la alegerile locale, celelalte exemple sunt greu de explicat politic de către PNL şi PD-L.
Jenel Copilău, actualul preşedinte al CJ Olt, a schimbat partidul transformându-se peste noapte în liberal doar pentru a-şi reînnoi mandatul la şefia consiliului judeţean. În fine, Lucian Flaişer negociază şi cu PNL şi cu PD-L pentru a se vedea instalat a treia oară pe fotoliul de şef de judeţ după ce PSD şi-a ales un alt candidat pe acelaşi post. În fine, la Galaţi, Marius Necula, pesedist cu state vechi, a fost recuperat de adversarii săi teoretici de la PD-L. Surse liberale şi democrat-liberale susţin că-şi asumă pierderea de imagine la nivel naţional în urma acestei campanii de reciclare a baronilor PSD-işti deoarece câştigurile pe plan local pot fi mult mai mari.
Mischie îmbină ideile PSD cu cele ale PNG
Fostul baron PSD, Nicolae Mischie, va candida la şefia Consiliului Judeţean Gorj din partea PNG, după ce a fost dezamăgit de foştii colegi de partid. Controversatul politician gorjean spune că le-a lăsat social-democraţilor un partid bine organizat, însă nu-i este frică de contracandidatul din partea PSD, care acum este un partid pe butuci. Cât despre doctrinele celor două partide, Mischie spune că ideile trebuie îmbinate. “Se ia ce este mai bun din doctrina PSD şi se foloseşte în continuare în politica PNG. Pentru că oamenii din PSD nu au fost serioşi faţă de mine: nu m-au chemat nici să-şi ceară scuze, nici să reîntregim formula.
Din partea lor candidează la preşedenţia CJ Gorj Ioan Călinoiu şi eu sunt prieten cu el, dar va câştiga cine are mai mult apromb din partea electoratului. Ei au vrut situaţia asta şi mie îmi pare rău că s-a ajuns aici, dar dacă nu au fost serioşi… Pentru că eu le-am lăsat un partid foarte puternic, cu 32.000 de membrii, iar ei l-au distrus, mai au doar 10-12.000. Dar eu am fost corect faţă de ei, ei nu faţă de mine. Aşa că nu mi-e frică pentru că ştiu că nu o să pierd în faţa lor”, a declarat Nicolae Mischie.
PSD-istul Copilău sare ofticat în barca PNL
Un alt baron local, controversat al PSD-ului, este olteanul Jenel Copilău, actualul preşedinte al CJ Olt, care vrea să-şi păstreze în continuare funcţia candidând din partea PNL. „Eu am iniţiat proiectul de lege prin care preşedintele de consiliu judeţean să fie ales prin vot uninominal, aşa că era culmea ca tocmai eu să nu candidez. Aş fi putut candida şi din partea PSD, dar dacă nu m-am înţeles... Dar vă spun că preşedintele Consiliului Judeţean Olt tot eu voi fi, pentru că toţi primarii de comune sunt alături de mine. Pentru că ei ştiu că banii în judeţ nu sunt aduşi de senatori sau deputaţi, ci tot de preşedintele Consiliului Judeţean“, spune, încrezător, Jenel Copilău.
Necula îşi mută „master planul“ de Galaţi la PD-L
Copil de suflet al ”celebrului” senator-maior PDSR Ilie Plătică Vidovici, Marius Necula a părăsit stânga politică pentru a candida, din partea PD-L, la preşedinţia Consiliului Judeţului Galaţi.
Despre schimbarea de culoar politic, Necula spune: „Eu nu trebuie să-mi schimb mesajul, rămâne acelaşi din PSD. PSD-ul a glisat mult spre stânga şi a lăsat loc liber. Nu mai dă mesaje decât pentru asistaţii social. Campania mea electorală va avea un singur pilon: master planul la nivelul judeţului şi absorbţia de fonduri“.
Marius Necula a fost lansat, mai întâi, în afaceri de către binefăcătorul său Plătică. Prin firma „Mims“, asociată la rândul ei în două firme ale unui alt personaj controversat din Galaţi Maricel Păcuraru, Marius Necula a vândut din plin tablă din Sidex, dar şi benzen, un produs secundar din procesul tehnologic al combinatului siderurgic, care a fost desfăcut direct la pompe, pe post de benzină. Intrarea sa în politică i-a adus lui Marius Necula funcţia de reprezentant al FPP la Galaţi.
Pista de lansare Ilie Plătică Vidovici a fost uitată repede şi Marius Necula a sărit în barca noului preşedinte PSD Galaţi, Dan Nica, politician care i-a devenit şi naş. Necula a atins apogeul politic în 2003, atunci când cumătrul Nica l-a propulsat pe postul de prefect al judeţului de la Dunăre.
La Iaşi, Flaişer se scoate la mezat
Lucian Flaişer, PSD-ist de cursă lungă, aspiră la al treilea mandat la şefia Consiliului Judeţean Iaşi. Doar că va candida sub altă umbrelă după ce sondajele de partid l-au cotat mai bine pentru aceeaşi funcţie pe fostul primar al Iaşiului, Constantin Simirad.
Mâniat că nu i s-ar fi recunoscut meritele, Flaişer a ameninţat că va demisiona din PSD, afirmând tăios: „Până acum am stat în banca mea, mi-am văzut de administraţie, dar voi spune multe lucruri în campanie“. A negociat cu PNL-ul, dar a eşuat. Declară că se simte atras de PD-L, că îl apreciază pe candidatul acestui partid la funcţia de primar, europarlamentarul Dumitru Oprea, şi încă negociază dacă să… coboare un etaj, de la PSD la PD-L în clădirea care adăposteşte ambele sedii. Negocierea ţine şi de primarii care l-ar urma pe Flaişer dacă demisionează de la social-democraţi.
Deşi lansat cu pompă de Emil Boc şi Theodor Stolojan, senatorul Dan Cârlan, liderul local al democrat-liberalilor, ar renunţa la şefia Consiliului Judeţean pentru experimentatul Flaişer. „Eu nu am dat bani la Consiliul Judeţean pe criterii politice şi chiar mi s-a reproşat asta de la partid”, a mai spus Flaişer, fostul social-democrat care de 8 ani conduce judeţul.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















49 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Moralitatea politică şi diferenţele doctrinare ireconciliabile invocate la centru de partidele lui Boc sau Tăriceanu nu se aplică şi în teritoriu.
cine cumpara premier de doi baii ? bun de tras la jug ii mare si tare dar.. ii prost mai tare ..
sondaj > ce candidat sustineti la functia de primar general al bucurestiului? > sondaje.php0h.com/primar08.php
sa fie sanatosi toti cu partidele lor
sondaj > doriti revenirea la comunism si condamnarea la moarte a tuturor jogodiilor postdecembriste? > sondaje.php0h.com/parlamentguv.php
a inebunit lupu..? isi negociaza oare planul de esuare politica tembelul dupa ce a acoperit tara cu lepanaturile lui si fecalele spurcate bine ghiftuiti isi mai incearca o data cu guzganul rozaliu cum sa si-o puma de-o alianta pt a isi mai f,ute tara natia si poporul nerusinatul si cretinul dracului fariotul naibi se crede in grecia ? caci nu ii era destul f,utui .m**** de ******* .
a inebunit lupu..? isi negociaza oare planul de esuare politica tembelul dupa ce a acoperit tara cu lepanaturile lui si fecalele spurcate bine ghiftuiti isi mai incearca o data cu guzganul rozaliu cum sa si-o puma de-o alianta pt a isi mai f,ute tara natia si poporul nerusinatul si cretinul dracului fnariotul naibi se crede in grecia ? caci nu ii era destul f,utui .m**** de ******* .
pai bei, noi am dezmembrat organizat pcereu in 89 si am creat ceea ce voi credeti ca sunt partide politice. da' tot noi suntem, bei. intru fericirea p'limii.
sa fie condamnat iliescu sa il dam pe mana poponarilor sa il **** pana crapa inima in el sobolan batran si *******
sondaj > considerati ca revolutia romana a fost pregatita de kgb la ordinul lui mihail gorbaciov? > sondaje.php0h.com/re volsaulovitura.php