Băsescu a mai găsit un mogul – Sassu de la TVR

Postat la: 18.11.2009 21:58 Ultima actualizare: 18.11.2009 23:17

Băsescu a mai găsit un mogul – Sasu de la TVR

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, referindu-se la eşecul discuţiilor privind dezbaterea între candidaţii la Preşedinţie, că s-a dovedit că există un al treilea mogul, preşedintele director general al TVR, Alexandru Sassu, "subordonat mogulilor Vântu şi Voiculescu".

Băsescu l-a criticat pe Sassu pentru acordul încheiat cu trusturile Intact şi Realitatea Caţavencu legat de prezanţa unor moderatori de la aceste posturi la dezbaterea candidaţilor care urma să aibă loc la TVR.

El a spus că se poate constata "că avem un al treilea mogul, Alexandru Sassu". Băsescu a afirmat că acesta este subordonat mogulilor Vântu şi Voiculescu.

Preşedintele a menţionat că este trist că din cauza lui Sassu nu a putut avea loc emisiunea de miercuri seară, pentru că aceasta ar fi putut fi interesantă pentru alegători.

El a apreciat că TVR "s-a mogulizat".

De asemenea, Băsescu a spus că lui Mircea Geoană nu îi erau de ajuns mogulii Vântu şi Voiculescu având în vedere "şansele minime" ale liderului PSD de a ajunge în turul doi al prezidenţialelor. (Mediafax)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

43 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Icar 18.11.2009 22:24

A reusit Geoana sa scape si de aceasta dezbatere. E las nu gluma. PSD a reusit sa cumpere si TVR-ul. Nu-mi pot imagina cum se poate asa ceva.

 
#2 G.UNOIUL CONDUCE 18.11.2009 22:36

R U S I N E --TOATE J.EGURILE, EX,CREMENTELE SI DEJECTIILE UMANE ,HOTII ,TI.CALOSII ,E.SCROCII,NESIMTITII ,PROSTVRESCUTII,ANALFABETII, SEMIDOCTII,REBUTURILE SOCIETATII NE CONDUC IN ASA NUMITA CLICA POLITICA,DE TOATE CULORILE .TOTI O A P A SI-UN PAMANT-J E G . U R I P.UTUROASE TOTI !

VETI FII PEDEPSITI CU FOC,CAT CREDETI CA MAI ACCEPTA CREATORUL MIZERIA VOASTRA ?!

IN CURAND VETI PLATII VOI SI NEAMURILE VOASTRE TOTI !

DOAMNE AJUTA !

 
#3 Cumparam tot 18.11.2009 23:01

hai ca cumparam tot,si B1 tv,taraf,zero tv,etno,sa vedem unde draq mai mergeti!
GEOANA PRESEDINTE 100%!!!

 
#4 amalia21 18.11.2009 23:12

Prin ce a facut asta seara Geoana si-a asigurat, mai mult ca sigur, esecul. Adica, daca si oameni de-ai lui, din partid, sustin ca a fost o manevra foarte prost-gandita, ce ar putea spune ceilalti? Domnule Geoana, stiam ca sunteti prostanac, comunist si hot. Dar nu credeam ca puteti fi atat de las! Nu va e rusine de dumnevoastra? Puteti sa va uitati dimineata in oglinda? Pardon, am uitat! Nu aveti constiinta.

 
#5 Mogulul 18.11.2009 23:16

Mogulul a mai gasit un mogul. Base si Sasu. Si intre ei de-a valma: Elene, Cocos, Popoviciu, Mantog, Videanu, Casuneanu, Prigoana,,, Toti ai nostri! Romani adevarati! Dintr-o bucata. Tocmai buni sa devina oligarhi, sa traiasca in lux si sa scoata valuta din tara!
Base este mogulul favorit al natiunii. El, fostul securist care vorbeste despre revolutia Timisoarei. Nu l-ar mai indura Cel de Sus!
Un postac de partid. Un psd-ist, pnl-isgt, prm-ist!
Asta-i!

 
#6 E.DAN 18.11.2009 23:22

Basescu este paranoic. Este obsedat de Iliescu, mogulii, Vantu, Voiculescu, Patriciu, alte probleme adevarate in tara nu sunt, nu este nici criza, nici saracie, nici someri, NIMIC inafara de ilustra sa persoana perfecta. Ham, perfecta???????????????????????

 
#7 conducatoarea 18.11.2009 23:29

Are dreptate.Nu se procedeaza asa,intr-o campanie electorala.Oamenii vor sa-si aude viitorul presedinte ce are de sustinut,oamenii vor un presedinte care sa le reprezinte principiile,si sa se faca auzit.Pai cum sa se faca auzit,cand Geoana da bir cu fugitii si insceneaza asemenea miselii.Tvr-ul a procedat gresit,atat timp cat ii informase pe cei cinci candidati intr-un fel,dupa care au intervenit schimbari la ordinile PSD-istilor.Nu se face asa!Basescu are perfecta drepate si il sustin!

 
#8 terry 18.11.2009 23:30

Monstruoasa coalitie' se dezvaluie din nou !
Pana acum a incercat prin toate fortele ( si chiar are forte: Vantu- Realitatea;Voiculescu-antene; Sasu-psd cu TVR; Patriciu - Adevarul+foarte multi bani- daca ii adaugati pe Becali, Vanghelie, fratii Negoita , Ioan Neculae,Mazare,Iacubov, Sechelariu, etc aveti cam primii 20 din top 300 cei mai bogati romani, adica vreo 7 miliarde de euro numai de la cei enumerati ! ) sa-l impiedice pe Basescu sa se apere de inventiile ordinare si sa-si expuna programul, pe care ceilalti nu il au (singurul lor program este 'jos , huo Basescu !'si alte injuraturi pe care acum le pun si pe net, desi aici lumea este mai informata). A fost impiedicat sistematic sa se apere pe el, familia si pe cei din jurul lui la toate televiziunile cu rating ! Nefiind de fata pot inventa orice ( mai au sa-l acuze de otravirea Albei ca Zapada, in rest l-au acuzat de toate !). Cand il chiama ii pun tot felul de conditii, pe care tot ei le schimba, dupa ce au stabilit ceva. Geona e cel mai las, deoarece el il provoaca si apoi fuge primul dand vina tot pe Basescu. Dintre toti Geoana se adreseaza celui mai prost informat electorat, taranii si orasenii cu mai putina carte , iar asta se vede prin promisiunile gen ' pensii de 1000 euro, 50000 de apartamente moca, sapa si tractorul. Interesanta miscarea anti Geoana a lui Crin si Oprescu . Sa nu credeti ca ,subit, il iubesc pe Basescu ! In sondaje ei nu mai pot castiga decat din electoratul lui Geoana, pentru ca cei care au ramas cu Basescu , dupa tot acest linsaj mediatic la care a fost supus , nu mai pot fi pacaliti ! Ei stiu ca Basescu ( cu toata campania murdara impotriva lui) va accede in turul 2, si atunci pana la primul tur Sori si Crin trebuie sa puna tunurile pe Geoana , chiar daca pt asta inseamna sa se foloseasca si de Basescu ( in turul 2 oricum se pot baza pe o mare parte din electoratul perdantilor din primul tur care au pus botul la * telviziunilor antiBasescu). Psd a realizat ca Geoana nu are sanse in nicio varianta cu cei trei si inventeaza ( asta stiu ei cel mai bine) reguli cand ' vrea' muschiul lor- aduc in plus pe Vadim si Becali care au * mare deci ar acoperi si ar diminua timpul fiecarui candidat ( si mai ales al lui Basescu care are cele mai concrete argumente), invocand corectitudine. Daca ar fi corecti (cuvant tabu la psd si la bolsevici in general) i-ar fi invitat pe toti candidatii, adica vreo 10 si nu doar 7. Vor fi foarte putine confruntari televizate si in primetime din 2 motive simple:
1-Crin, Sorin si, mai ales Geoana prefera sa spuna orice mizerii despre Base cand sunt singuri( au toate televiziunile afaceristilor pe care i-a deranjat Basescu) si acuzatul nu se poate apara ( tactica comunista)
2- Sansa lui Crin sau Sorin pt primul tur este sa-l atace pe Geoana, dar se pare ca acesta e sustinut chiar de finantatorii lor ( e mai usor de manipulat, fiind santajabil ) , deoarece, desi cei doi nu au facut nimic bun, notabil, in viata, nu sunt siguri ca vor percuta 100% la comenzile lor.
Nu vi se pare un paradox ca, desi avem mult mai multe televiziuni decat la toate alegerile precedente nu se inghesuie niciuna ( adica sa insiste nu asa, de fatada) sa organizeze confruntari cu cei 3-4 principali, si chiar toti, dar sa aiba toti timp rezonabil de exprimare ?
Basescu nu e sfant, dar sa-i dam dreptul la aparare ! Are si bune si rele , dar ceea ce a incercat el sa faca( cand a avut sprijin unele i-au reusit) nu a incercat nimeni in cei 20 ani din 89, pentru ca cine a incercat sa duca lucrurile pe un fagas normal a fost distrus de sistem ( ticalosit sau cum vreti) - vezi Constantinescu, Ciorbea etc.
BASESCU E CEL MAI MARE DUSMAN AL LOR DEOARECE A FACUT PARTE DIN ACEST SISTEM, II STIE MECANISMELE SI ,DECI STIE CUM SA-L DISTRUGA!!! Chiar daca pt asta se foloseste si de sprijinul unor oameni indoielnici ( nu poti sa lupti cu mainile goale, altfel patesti ca cei de mai sus ). Dar asa l-a folosit si pe Becali ca sa scape de Vadim din parlament, si s-a vazut ca nu l-a crutat cand acesta a sarit din nou calul ! Toti conducatorii luminati s-au folosit, pentru a duce popoarele lor spre democratie, de afaceristi necinstiti carora le-au sters faptele rele cu conditia sa fie corectii din acel moment si sa vrea binele tarii ! Se practica si in justite in America si toate democratiile- daca depui * impotriva unui mare mafiot esti iertat si ai dreptul la un nou inceput !
Si Romania are dreptul la un nou inceput !!!
DUBITO ERGO COGITO !.COGITO ERGO SUM ! .(Pt fanii lui Vanghelie: nu este o injuratura ! smile
MERGETI LA VOT SI GANDITI LIBER !!

 
#9 excrocheria psd-fni 18.11.2009 23:37

petre mihai bacanu si societatea editoare a ziarului "romania libera" au castigat, la cedo, procesul impotriva statului roman, in urma pierderii in tara a procesului pentru calomnie intentat de nicolae vacaroiu ca urmare a unor articole despre infiintarea bid. curtea a decis ca s-a incalcat dreptul la un proces echitabil si dreptul la libertatea de expresie. curtea a hotarat, astfel, ca petre mihai bacanu si societatea "r" sa, care editeaza "romania libera", se primeasca daune de 8.150 de euro. cedo arata ca, pe 24 mai 1999, nicolae vacaraoiu, vicepresedintele psd, fost premier si vicepresedinte al senatului, si apoi presedinte, a semnat un contract cu sorin ovidiu vantu in legatura cu un plan de a deschide o banca, banca de investitii si dezvoltare (bid). contractul stipula o remuneratie "ex gratia" de 10.800.000.000 lei vechi pentru nicolae vacaroiu, echivalentul a 657.000 de euro. pe 31 ianuarie 2000, bnr a autorizat formarea bid, iar nicolae vacaroiu a fost desemnat seful consiliului de administratie. surse din presa au sugerat, arata cedo, ca noua banca are un capital format din banii investiti intr-un fond care a falimentat in mai 2000, respectiv fni. dupa * in "romania libera" a unor articole, mai multe procese au fost deschise de vacaroiu impotriva lui bacanu pentru calomnie. vacaroiu a facut apoi apel la o decizie de achitare a instantei in 2003 pentru bacanu. prin sentinta finala, insa, din 10 septembrie 2003, instanta l-a obligat pe bacanu la plata a 5 milioane de lei vechi. acesta a mai fost obligat la pagube civile, impreuna su societatea "r", in suma de 50 de milioane. curtea a notat, insa, ca petre mihai bacanu si societatea "r" au jucat rolul de "caini de paza" pe care il are presa intr-o societate democratica. cedo a ajuns la concluzia ca acuzatiile de coruptie impotriva senatorului vacaroiuu au avut la baza fapte, mai ales cele referitoare la rolul pe care acesta l-a jucat la infiintarea bancii. potrivit curtii, acuzatiile care i-au fost aduse se inscriu in principiul libertatii presei. cedo a mai stabilit ca hotararile instantei impotriva solicitantilor au fost disproportionate in scopul legitim urmarit si ca autoritatile din romania nu au gasit motive relevante ca sa le explice.

 
#10 excrocheria sulfina-basescu-copsa mica! 18.11.2009 23:47

barbu-pd- "fina" lui basescu2007-intrarea romaniei in europa---------copsa polueaza cu acceptul lui basescu pentru grecii masonului grec tradiceanu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!! grupul mytilineos si-a batut joc de românia / sometra, pusa pe butuci sometra copsa mica a fost închisa, “investitorul” refuzând sa faca investitile promise sometra copsa mica a fost închisa, “investitorul” refuzând sa faca investitiile promise _________06/03/2009 de doru cobuz , alexandru boariu_______ vestea închiderii societatii sometra copsa mica si trimiterea angajatilor în somaj nu ne-a surprins. înca din vara anului 2007, avertizam în jurnalul national ca, în momentul în care grecii de la mytilineos vor fi obligati sa efectueze investitiile de mediu la care s-au angajat prin contractul de privatizare, si pe care nu le-au efectuat niciodata, vor invoca un motiv cât de cât plauzibil si vor parasi fabrica, de pe urma careia au acumulat milioane de dolari. potrivit grupului mytilineos, "decizia de oprire a activitatii si de disponibilizare a personalului a fost luatt din cauza situatiei economice internationale care a condus la scaderea majora a cererii si a pretului pentru zinc si plumb". ceea ce nu spun grecii, este faptul ca din 1998, când ei au preluat sometra, pretul aluminiului si al plumbului a crescut de peste 10 ori, deci era normal ca, la un moment dat, pretul sa mai si scada. dar, asa cum aratam, adevtratul motiv este acela ca sfârsitul anului 2008 si începutul anului 2009 erau datele-limita la care, dupa amânari succesive, grecii nu mai puteau evita efectuarea investtiiilor de mediu, în valoare de circa 15 milioane de dolari. ca urmare, ei nu mai primeau autorizatia de functionare de la autoritatile de mediu, care, la rândul lor, nu mai puteau invoca nici un motiv plauzibil pentru a elibera o noua autorizatie cu "dispensa", asa cum s-a întâmplat din 2003, pâna anul trecut. cert este ca un numar de 735 de angajati de la sometra copsa mica au fost deja disponibilizati, fiind cea mai mare concediere colectiva din judetul sibiu. alte 38 de persoane vor fi disponibilizate din 10 aprilie, iar restul angajatilor, aproximativ 20% din forta de munca, se vor ocupa de procesul de conservare si mentenanta a instalatiilor si echipamentelor. potrivit agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca (ajofm) sibiu, majoritatea persoanelor disponibilizate de la sometra provin din copsa mica si din localitatile învecinate. astfel, din cei 735 de angajati disponibilizati începând cu data de 4 martie, 702 persoane sunt din judetul sibiu, iar alte 33 sunt din judetele alba si mures. investittiile de mediu - promisiuni desarte dar, potrivit legilor în vigoare, statul român ar fi trebuit sa rezilieze demult contractul de privatizare a societatii sometra, deoarece mytilineos holding nu si-a onorat principalele obligatii de investitii asumate prin contractul de vânzare-cumparare. astfel, printr-o clauza speciala, cumparatorul se obliga sa investeasca 3 milioane de dolari pentru "cresterea gradului de recuperare a dioxidului de sulf din gazele de la aglomerarea concentratelor zinco-plumboase, prin modernizarea fabricii de acid sulfuric". termenul de realizare era data de 31 decembrie 2000. nici pâna azi mytilineos holding nu si-a achitat aceasta obligatie, toate noxele ce urmau a fi valorificate în noua fabrica fiind aruncate în atmosfera. fosti angajati ai combinatului ne-au declarat ca, de fapt, fabrica de acid sulfuric era parte integrana a procesului tehnologic, functionarea ei fiind obligatorie, tocmai pentru captarea noxelor si încadrarea în lilmitele legale de poluare, impuse de reglementarile interne, dar si de cele internationale. "nici pe vremea lui ceausescu, nu si-a permis nimeni sa aprobe functionarea combinatului fara sectia de captare si valorificare a noxelor. dacs cineva ar fi facut asta, ar fi fost arestat pe loc" ne-au declarat sursele citate. deci, în toti acesti ani, sometra a functionat ilegal, în dispretul autoritatilor. nici celelalte investitii de mediu, însumând milioane de dolari, nu au fost realizate asa cum prevedea contractul de privatizare. avas i-a dat pe greci în judecats pe parcursul investigatiei noastre, am întrebat responsabilii de la avas cum este posibil ca un "investitor" atât de neserios, care nu-si onoreaza, iata, cele mai importante angajamente contractuale, sa nu fie penalizat, asa cum pre-vede legea, mergând pâna la rezilierea contractului. avas ne-a transmis urmatorul raspuns: "

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa