Băsescu a petrecut cu pedeliştii la Poiana Braşov - VIDEO
Băsescu a petrecut cu pedeliştii la Poiana Braşov - VIDEO
• Boc a cerut fair-play în cadrul coaliţiei PD-L-PSD, iar cuvântul de ordine a fost „nu răspundeţi la provocări”
• Indicaţiile sunt valabile până la alegerile prezidenţiale
Preşedintele Traian Băsescu a sărbătorit, sâmbătă seară, la un restaurant din Poiana Braşov, alături de noii parlamentari ai PD-L şi de o parte a miniştrilor democrat-liberali, în frunte cu premierul Emil Boc. După ce l-au aşteptat pe şeful statului toată ziua, spre seară democrat-liberalii s-au reunit la Hotel Mioriţa, pentru o seară de petrecere organizată de primarul din Braşov, George Scripcaru.
Pedeliştii au ascultat muzică lăutărească, dar şi imnul partidului şi s-au întrecut în dansuri. Şeful statului şi soţia au sosit în jurul orei 21,45 şi a plecat la miezul nopţii, fără a da declaraţii. După ce la ultima întâlnire cu activul de partid - care a avut loc după alegerile parlamentare din 30 noiembrie la Clubul Diplomaţilor - şeful statului i-a criticat dur pe greii partidului, de data acesta şeful statului nu a mai ţinut un speech în faţa pedeliştilor.
În declaraţiile făcute la plecarea de la restaurant, pedeliştii au negat că ar fi primt indicaţii de la şeful statului. "E dreptul lui să vină aici. Dupa o zi grea, cu discuţii furtunoase, avem şi noi dreptul să ne relaxăm", a declarat deputatul Valeriu Tabără, adăugând că PD-L este "grup serios, un partid serios". "Preşedintele nu ne-a spus nimic. A fost o întâlnire amicală, la invitaţia noastră. Ca la orice întâlnire de acest tip, nu am avut niciun fel de discuţii, decât de natură privată, adică nimic altceva, decât, la fel ca la orice altă întâlnire, ne-am spus amintiri", a spus şi liderul deputaţilor PD-L, Mircea Toader.
Boc şi Blaga le-au cerut pedeliştilor să nu răspundă la provocările care vin dinspre PSD: „În special în primul an, să vă faceţi că nu le vedeţi” - VIDEO
Miniştrii şi parlamentarii PD-L, în frunte cu premierul Emil Boc, s-au reunit în week-end la Poiana Braşov pentru a-şi contura strategia pentru lunile următoare. Din start, la dificultăţile deja „bifate” ale guvernării s-a mai adăugat una neprevăzută: aproape toate locurile de cazare din staţiune erau ocupate de turiştii de week-end, care le rezevaseră de acum 2-3 săptămâni. În cele din urmă însă, graţie primarului George Scripcaru – care e şi vice naţional al PD-L – problema s-a rezolvat „onorabil”, cei care n-au mai apucat un loc în Poiană fiind cazaţi prin hotelurile din Braşov.
Odată ajunşi la Complexul „Favorit”, unde s-a desfăşurat reuniunea, surpriză: parlamentarii, obişnuiţi în asemenea ocazii să facă lobby pe lângă miniştri, au constatat că trei dintre „ţinte” - Gheorghe Pogea, Elena Udrea şi Mihai Stănişoară - erau lipsă la apel. „Nu li s-a întâmplat nimic, doamna Udrea este plecată în Germania, la un târg internaţional de turism, domnul Pogea e ocupat probabil până peste cap cu proiectul de buget, iar domnul Stănişoară se pregăteşte probabil pentru emisiunea la care e invitat deseară la Realitatea TV”, i-au liniştit cei din staff-ul tehnic.
"Să vă faceţi că nu vedeţi, cel puţin în faza de rodaj"
„Alegerile europarlamentare bat la uşă”, a avertizat Gheorghe Flutur; la scrutinul prezidenţial nu s-a referit public niciun lider, deşi acest subiect ocupă un loc important pe agenda pedeliştilor, care au făcut numeroase referiri la proiectele preşedintelui Traian Băsescu cu care sunt datori să fie solidari. "Să vă faceţi că nu vedeţi, cel puţin în faza de rodaj", a fost sfatul lui Vasile Blaga către democrat-liberalii de rând în privinţa relaţiei cu pesediştii, „pentru că există argumente şi modalităţi de rezolvare a tuturor problemelor în protocol". "În special în primul an să avem grijă ca să ne subsumăm interesele celor ale României", a mai atenţionat el aleşii. "Felicitări că nu aţi dat curs tentaţiei de a ieşi la televizor şi a da replici lucrurilor care s-au spus în această perioadă. Un pic de moderaţie până vedem ce putem face anul ăsta este o abordare foarte bună", a întărit consemnul oficial şi ministrul Radu Berceanu.
Tonul a fost dat de premierul Emil Boc, care a cerut fair-play în relaţie cu partidul lui Geoană. "Suntem parteneri cu cei de la PSD şi vom fi competitori electorali în toate competiţiile care vor urma. Însă vreau să fim corecţi şi să avem o relaţie de fair-play în raport cu partenerii de la PSD. Rugămintea mea ar fi să încercăm să punem deoparte orgoliile şi să ne concentrăm pe priorităţi iar în campania electorală să avem ca motiv de dezbatere lucrurile bune pe care le-am realizat pentru România şi mai puţin dezbaterile politicianiste şi certurile dintre noi", le-a spus Boc parlamentarilor PD-L. Acelaşi ton aparent conciliant l-a folosit Boc şi când a vorbit de două subiecte pe care PSD a decis să se poziţioneze anti-Băsescu şi anti-PD-L - revizuirea Constituţiei şi adoptarea Codurilor prin asumarea răspunderii. În ambele cazuri primul-ministru a spus că o decizie pe aceste teme va fi luată în Coaliţie întrucât ar exista mai multe variante. "Sunt iniţiative parlamentare sau sunt iniţiative guvernamentale, odată asumate ele trebuie să fie susţinute", a atenţionat el apoi.
Premierul Boc a început însă întâlnirea cu parlamentarii partidului cu o veste proastă, reamintindu-le că PD-L a promis în campanie că va tăia pensiile parlamentarilor. Invocând criza drept argument suplimentar, primul-ministru a subliniat că pedeliştii nu pot pretinde că iau măsuri de austeritate fără acest "sacrificiu" personal. "Pentru eliminarea pensiilor parlamentarilor trebuie doar voinţă politică, chiar dacă o asemenea măsură nu va fi bine primită de parlamentari. Este un lucru cu care trebuie să mergem mai departe", a conchis el.
Boc infirmă varianta lui Geoană la povestea Vulpii
Premierul Emil Boc a explicat, la o săptămână după ce PSD l-a acuzat că a încălcat protocolul semnând propunerea lui Gabriel Oprea prin care Virgil Ardelean devenea şeful DGIPI, că nu are nicio vină în ceea ce s-a întamplat. "La ora când a sunat Mircea Geoană, 18.00-19.00, deciziile erau deja în Monitor. Nici poveste că preşedintele PSD mi-ar fi solicitat să opresc nişte lucruri şi premierul nu a făcut-o", a arătat premierul. El a reiterat că povestea Oprea este una strict internă a PSD, care "din nefericire, s-a răsfrânt şi asupra actului de guvernare". Boc a adăugat că a acceptat propunerile lui Gabriel Oprea pornind de la premisa că acesta are girul politic al social-democraţilor.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















82 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Premierul Emil Boc, preşedintele PD-L, a declarat, astăzi, că PD-L a fost iniţiatorul unui proiect de lege privind eliminarea pensiilor parlamentarilor, astfel că democrat-liberalii trebuie să se ţină de cuvânt în această privinţă.
bai prostilor, faceti economii la furatul din buget , mai uitati-va pe ce dati banii ! ca se duc toti dreaqului spre ue ! tampitilor ! importati tot ca.catu din ue ! vindeti terenurile agricole pe nasturi , tradatorilor !
salariile parlamentarilor, ministrilor, generalilor, magistratilor sa fie de 1.000 ron pe luna pana cand zice basescu prin trompeta boc ca a trecut criza. scolile si universitatile sa fie inchise in aceasta perioada. firmele prietene lui basescu sa asfalteze albia dunarii ca sa creeze locuri de munca.
sa o vedem si pe aceasta. ar fi eliminata o sursa de profita parlamentarilor
bvvvvvvvvvvvvvv alerta gradul 0 toti guvernantii bogati -pensionarii si salariatii cu pensii ,salarii de lux au dus prin tacerea lor la aceasta stare de criza ei vedeau in jurul lor coruptia si genocidul de toate felurile ....!solutia -taiati !!!prea multi bani invart in tara asta oameni egoisti si schizofrenici.... se intampla ceva diabolic.... pensionarii sunt dresati.... pensia minima trebuie sa fie de minim 4 milioane.....daca salariul minim ar fi 8 milioane si cel maxim 80 milioane cu tot cu sporuri.... atunci ar fi mai putine infractiuni in ro luxul atrage invidie ura scandal furturi violenta.....un adevarat macel psihologic si fizic... ca sa ma exprim asa.... salarii de minim 8 mil.. daca nu vreti sa fie genocid prin foamete in romania...nu exista alta solutie !stare de urgenta -toti somerii au loc in agricultura si irigatii …-nimicita de mafia statala de dupa 89!politicienii asteapta moartea unor romani!criza si genocidul!fara agricultura ajungem sclavii lumii! csat in caz de razboi mondial vom crapa de foame…si sa tineti minte!cine intra cu spaga va iesi cu reputatia patata!se coace un razboi in care fomistii planetei vor fi atrasi ca soldati in linia intai !
ministrul mediului, nicoale nemirschi, a declarat vineri seara ca a stabilit in sedinta de guvern o noua varianta pentru taxa de poluare, care va fi propusa spre aprobare parlamentului, printr-un proiect de lege care sa fie discutat in procedura de urgenta potrivit acestuia, noua taxa va avea la baza principiul "poluatorul plateste, mai precis, cu cã£â&p ound;ã¢& acirc;£ã ;£â¢ ;ã¢&acir c;¢t masina polueaza mai mult, cu atit proprietarul vehiculului va plati mai mult. aceasta varianta, la care lucreaza ministerul mediului si al finantelor, induce o taxa care safie introdusa in impozitul anual al masiinii. nemirschi a mai precizat ca noua varianta se va finaliza pina la inceputul lunii aprilie, pentru a nu risca o noua sanctiune din partea comisiei europene. publicitate pina atunci, ministrul mediului are de gand ca foarte curnd, chiar luna aceasta, sa suspende actuala taxa si sa revina la nivelul celei din iulie. comisia europeana a cerut recent lamuriri guvernului romaniei vizavi de legalitatea taxei auto, al carei nivel poate ajunge egal cu pretul masinii.___________in concluzie,taxa rusinii a lui tradiceanu pe care basescu+boc=love o infierau inainte de alegeri,este sustinuta in continuare tocmai pentru ca popiulatia romaniei sa fie jefuita "legal" de catre actualul guvern psd-pn-l. sa vedem ce masuri iau psd-istii in aceasta privinta,sau sunt si ei de acord cu continuarea jafului national? pai de ce in 5 zile nu poate sa fie aplicata noua taxa care sa respecte bunul simt,nivelul scazut de trai al romanului si legislatia ue in domeniu? ca doar basescu si tradiceanu au facut-o in timp record pe aia triplata? basescu pica anul asta la alegerile prezidentiale. ne-a demonstrat ca nu are de ce sa ne mai streseze cu prezenta lui.
domnule boc !da privitor la tripla taxa a hotiei,de ce pina se gindeste romanul neminschi ,marele ministru al mediului corupt,cum sa ne aplice birul nou pe masina de inmatriculat ,de ce sa nu ne inscriem noi pe gratis masinile in circulatie si apoi sa platim birul asupra caruia o sa se hotarasca eminenta sa intunecata neminschi in impozitul anual ,ca tot vrea el sa legalizeze birul ciocoiesc si sa-l bage in impozit? de ce sa platim pina cind i se incalzeste calculatorul lui neminschi taxa hotiei si a rusinii pe care boc+basescu = love inainte de alegeri spuneau ca in prima urgenta o s-o desfinteze total?si ca ce corupt si ticalos e tariceanu ca a bagat-o populatiei pe git?intreb si eu,nu dau cu parul. inca!
pentru infrastructura banii dati trebuie sa respecte conditiile: nu sunt angajati pensionari sau cei angajati in alta parte cu salariu din surse bugetare de la stat sau eu; dividentele date actionarilor nu depasesc salariul lui basescu; salariile directorilor companiilor nu depasesc salariul lui basescu; nu se platesc ore suplimentare, nu se dau tichete de masa sau cadou
prioritatzile sunt cele corecte, desi presimt ca aceasta afirmatzie a premierului - ca multe alte afirmatii de bun simtz ale domnili boc sau basescu - vor starni racnete de ura si critici nejustificate si veninoase.
BALIVERNE