Băsescu ar prefera-o drept contracandidată pe Jojo. Despre autostrada suspendată a lui Oprescu: „Oricine poate avea visuri erotice”

de Liliana RUSE Postat la: 11.10.2009 23:32 Ultima actualizare: 11.10.2009 23:33

Băsescu ar prefera-o drept contracandidată pe Jojo. Despre autostrada suspendată a lui Oprescu: „Oricine poate avea visuri erotice”

Preşedintele Traian Băsescu n-are probleme cu contracandiaţii la alegerile din noiembrie. Duminică seara, la Serviciul Român de Comedie, de la Pro TV, Băsescu a mărturisit că îi convin toţi cei înscrişi în cursa pentru Cotroceni. Întrebat ce replică memorabilă ar avea într-o finală cu Mircea Geoană, aşa cum a avut în 2004 cu Adrian Năstase, preşedintele n-a vrut să-şi irosească de pe acum muniţia. "De fapt, pot să spun de acum, că oricum nu va găsi răspunsul bun nici până atunci", a râs şeful statului. Când Toni Grecu a insistat să dea un nume de finalist pe care le-a prefera, Băsescu s-a întors către Jojo şi a întrebat-o: "Candidezi?".

L-a luat peste picior şi pe Sorin Oprescu. Când Toni Grecu a vrut să ştie părerea lui, ca fost ministru al Transporturilor, despre autostrada suspendată propusă de primarul general, preşedintele l-a taxat: "E posibil şi aşa ceva, oricine poate avea visuri erotice". Băsescu a mărturisit că n-a avut curaj să se dea pe mâna chirurgului Oprescu în mai 2005, când s-a operat, la Viena, de hernie de disc: "Cel care răspundea de intervenţia pentru preşedinte era Sorin Oprescu. Până seara n-a reuşit să facă nimic, eram amorţit de la mijloc în jos".

Dacă n-ar mai face politică, Traian Băsescu s-ar întoarce, pentru un an sau doi, la meseria de bază - comandant de navă -, mai ales că îi e dor de mare. Preşedintele s-a lăudat cu abilităţile sale de marinar, spunând că, dacă ar fi fost comandant pe Titanic, nava nu s-ar fi scufundat: "A fost o eroare. În toate regulile, în zonă de gheţuri comandantul e pe comanda de navigaţie şi nu la restaurant cu pasagerii". Băsescu s-a declarat "la fel de romantic" precum Leonardo di Caprio (actorul care a deţinut rolul principal în filmul "Titanic" - n.red.), dar că preferă să fie romantic atunci când nu-l vede nimeni.

Preşedintele a trecut rapid de râsul hăhăit la plânsul înecat, când a recitat o poezie pe care o scrisese, în timpul studenţiei, despre o mamă care murise aşteptându-şi copilul să se întoarcă de pe mare.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

82 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Io 11.10.2009 23:57

Cineva imi cerea mai de mult sa explic de ce imi place Basescu; "pentru "cultura" si "educatia" lui ? Mi-ar trebui destul timp si spatiu de pe forum sa explic. Cultura? nu in mod deosebit. Educatia? nici mai buna nici mai rea decat a altor oameni politici. Diplomatia? In Romania de azi nu prea faci mare lucru cu diplomatia, trebuie sa dai cu barda! El are curajul si franchetea sa puna punctul pe i, sa arate si sa atace relele si greselile acolo unde le observa, sa puna degetul pe rana. Exprimarea? Directa, brutala, uneori la limita vulgaritatii, ca aceea a unui marinar obisnuit sa ia decizii rapide, care nu are vreme sa se incurce in fineturi de limbaj; si mult umor. Un populism pe care unii il considera ieftin, il considera jucat, dar care mie imi pare a face parte din firea personajului. Naturaletea si spontaneitatea lui extraordinare (din acest punct de vedere ma regasesc in el si poate de aceea imi e simpatic!), cu emotionari terminate cu lacrimi sau iesiri nervoase absolut firesti dar pe care un om politic ar trebui sa le cenzureze; deci faptul ca e uman si firesc. Si mai presus de toate cateva lucruri pe care le-a facut si pe care nimeni pana la el nu a dorit sau nu a avut curajul sa le faca: condamnarea comunismului, incercarea - avortata deocamdata din cauza coalitiei coruptilor din parlament, economie, justitie, etc - de a combate coruptia si de a reforma justitia, ideile interesante si novatoare (unele insusite de UE sau chiar de SUA) in domeniul politicii internationale, un anumit vizionarism. Plus un simt politic deosebit, cu bunele si relele acestei calitati. Acesta este omul pe care l-am votat si il voi vota din nou, fara ezitare, pentru ca, deocamdat, nu s-a ivit altul mai bun.

 
#2 franco ar 11.10.2009 23:59

bagabontul asat de basescu ,lichea securista, a fost la divertis ? pai aia chiar asa au ajuns ..sa-l aduca pe neghiobul asat la emisiunea lor ? pacat de divertisii astia ... oare duminica viitoare il cheama si pe crin antonescu ? ca oprescu ala e prea nesimtit iar geoana prea prost ... eu nu ma uit la porcaria aia de post pro-tv...si nu ma prea uit la posturi romanesti.

 
#3 El 12.10.2009 00:18

as vrea sa iti explic punct cu punct ce greseti dar oricum daca gandesti cu adevarat asa esti un caz pierdut.. somn usor definitiv! punct.

 
#4 poetezul sef 12.10.2009 00:59

dedicatie: presedintelui iubit si tovarasei udrea

Ma intreb ce-o fi cu farul, s-a inmuiat de la trac
ce de sus nu-l vad deloc a aluncat pe crac
plang acum cum ca ma doare
sunt doar un simplu presedinte
ce daca nu m-alegeti iara
ajung la gherla inainte
de blaga, emil si videanu
ca ei nu a flotat pe ape
si da-mi si paharul mai aproape
tu mama-tzara, tzara-mama
eu tatal, tzeapa ce ti-am dat
ca ma gandeam ca ai murit
dar vad ca tot mai misti
netarmurit

 
#5 Gabriel 12.10.2009 01:09

E logic de ce Basescu ar prefera-o contracandidata pe Jojo. Ii este frica de Oprescu. Oricum, Oprecu o sa-l rupa in bataie la voturi pe presedintele "nostru" care ne-a aratat ca nu s-a ratat doar ca politician, ci si ca poet. Mi-e rusine de mine ca tara in care traiesc are un asltfel de presedinte! Votez Oprescu pentru o tara infloritoare!

 
#6 basescu si blondele lui 12.10.2009 01:12

Pai asa mai, Basele, s-o lasi tu de izbeliste pe miss Udrea si sa te iei in vazul tuturor de blondina Jojo?!

Eu zic sa-ti iei haremu` de papuse vopsite si sa te duci acolo unde-ti sade cel mai bine: adica la bordel. In rest, in treburile tarii, ar fi bine sa nu te mai bagi pentru ca nu le ai si gata.

 
#7 da, 12.10.2009 02:01

Cea pierdut omenirea, pe don baselu pe Titanic! Da' don baselu ganditi-va si dvs, daca dvs. ati fi fost pe Titanic, Titanicul nu se scufunda si, deci, nimeni nu mai cunostea povestea primei nave gigant plecata in prima si ultima ei calatorie peste ocean. Nu s-ar mai fi scurs cerneluri pe marginea acestei teme si nu s-ar mai fi scris povesti de dragoste asa de frumoase, nimeni nu ar fi stiut altceva despre Titanic decat, asa ca o insemnare istorica, ca a fost prima nava gigant din lume si, cel mai important lucru, nu ajungeti celebru. Asa ca, mai bine cu noi, noi va suportam, ne radem de mascariile dvs, va si votam-ca de aia e prostii prosti, si, in plus, noua ne incantati urechiusile cu poeziile dvs asa de sensibililoase, lumea aia de acolo si de atunci sigur nu le bagau de seama, ba, in plus, mai si radeau de ele, ziceau ca nu produc nici o traire si nu spun nimic, ca sunt infantile.

 
#8 dinu 12.10.2009 03:32

Pentru dompres, fost ministru al transp, autostrada egal viserotic.
Asta spune multe si despre competentele lui in domeniul in care a fost ministru si despre cele din domeniul erotismului.
Va propun sa compatimim impreuna cu doamna Basescu

 
#9 pt franco ar de bine de la ghicitoparea viagra 12.10.2009 03:49

...bei hermafroditule,normal ca nu te uitzi la pro-tv dar vede baba ca mai ai scapari ," sincope" si mai tragi cu bleaga de hoit cu ochi - pardon de expresiile colorate dar eu asa te vaz in glob pe talica - si pe la "studiourile de la buftea"...de fapt il urmaresti pe basescu ca esti "spetzialist"...din cate stim despre tine,ca esti "lizibi" rau ,tu de fapt cu lupa la fofoloanca muma-ti sa mai faca unul cu care sa-tzi impartzi angoasele ca nu mai potzi...auzi natziune,inca cinci ani cu "bagabontul asta de basescu,lichea securista" la cotroceni pot sa ma spanzur!!!...potzi sa te...baiete, itzi spune baba la sigur ca a dat in bobi si e cutra batrane,a halit alde " limbricosi " d'astia ca tine, potop, pe timpuri si nici acum nu duce pupazoaica batrana lipsa strofocatzi care poarta ceasuri cu rubine...baba insa e un pic koo-rioasa si chiar intrigata...basescu bagabont si lichea,ca e doi...oprescu nesimtzit,geoana prost dar antonescu,ce nu e om,el cum e "vazut" ca nu este pe persoana fizica ca vanghele sa fie pe goagal sau in almanahe???...sa nu zici lu baba ca antonescu e solutzia de criza ca decat hastia trei mai bine unul proaspat insurat,apropo,numai baba stie cate "smenuri"d'ale nostre am facut ca sa aiba si domnisorul antonescu cearsaful cu putzin roz sa-l vaza conu dinu si sa se bucure ca n-a mizat pe'o martzoaga...il vrea dom costache cu o "cohiba" sau un "strapazan"de 25 cm ca daca,concurentza,recte, d-l doftor care sta la tira sa-i faca pe totzi la bracinar e vigilent si-i vine randul si crinului !!!...asa ca belfere vezi-ti pe postul tau preferat,in puii mei si lasa-ne pe noi cu cu saracia noastra,cu pache, cu chiorul,cu jojo ca le'om duce cum om putea,pui de lele !!!

 
#10 Dan Olteanu 12.10.2009 04:53

Comandantzii de pe navele de pasageri au in fisa postului obligatzia socilaizarii cu pasagerii. Atentzia acordata pasagerilor primeaza, altfel iesi rapid din afacere. Dezastrul putea fi evitat daca ofitzerul de cart ar fi reactzionat in mod adecvat. Punand masina pe toata viteza inapoi a incetinit nava si in acelasi timp a redus abaterea laterala sub actziunea unghiuli de carma care, foarte probabil, ar fi permis navei sa evite ghetzarul plutitor daca nava si-ar fi continuat drumul cu aceiasi viteza. Probabil ca nava s-ar fi inclinat ceva mai mult sub actziunea carmei dar asta ar fi rasturnat doar ceva vesela si pahare de pe mese plus sperietura de rigoare.

 
#11 ginaro 12.10.2009 07:39

Hai sictir Betiv blestemat. Sa te inghita Iadul si pe tine si pe familia ta de * ordinare. Si pe acolitii tai, scarnavie!

 
#12 Un mare DobiBoc 12.10.2009 07:43

Dute,ba la Titanic,kkanar ce esti:BISNITAR : persoana care practica afacerismul, realizand profituri personale pe cai necinstite, meschine.
BISNITA : afacere necinstita, marunta; gainarie
Lucratorii din marina comerciala romana (de la simplu marinar la comandant nava) erau numiti "bisnitari".
Analizati modul de comportare al primului "bisnitar al tarii"-naravul nu se schimba,doar parul
Octavian Paler l-a caracterizat in doar doua cuvinte pe Basescu: «Canalia perfecta». Din pacate pentru Poporul Roman, mai sunt multi ce casca * sa prinda gogosile rasuflate ale basescului. Pentru ca se identifica, pina la contopire, cu aceasta caricatura nefericita, dar mincinoasă, perfida si tenace. Speram ca «poporul lui Baselu» sa devina din ce in ce mai mic, pină vor ramine din el doar DobiBocii si stolojanii meschini si schimonositi.

 
#13 edgar 12.10.2009 08:43

Si se facea ca in gaura aceea unde priveam noi poporul oprescu parca i-se stramba fata si scheuna si aratand la crin si geoana spunea; dar cu astia ce fac satano iliescu? Si iliescu cu fata si mainile patata de sange il loveste iar si zice; astia te vor sustine. Si crin cu geoana scheunand ziceau; daaaa daaaa noi doar ne prefacem candidati. Si vadim pocaitul se ridica dintre draci si zice ce bine era cu ceausestii. Si iliescu zice; taci ma pocaitule drac nebun ca eu i-am omorat. Si vadim zice: taci stapane ca nici nu vreau sa stiu. Si e vacarm dracesc. Si lumea toata ce prive la acest spectacol de iad cade in genunchi si spune Tatal Nostru. Si in iad securistii cu oprescu si geoana si crin si rosca stanescu hrebenciuc patriciu voiculescu vantu vanghelie mazare dancu nicolaescu(ptiuu ce mai latra jigodia asta) orban tariceanu ct popescu mircea dinescu nistorescu tuca gadea ursu firea ciuvica ciutacu marko tokes frunda tolontan aura si altii ca ei beti si cu declaratii politice golanesti si o constitutie cu texte facute de ei * in zmoala pornesc spre flacarile iadului si se topesc coarnele lor si cerul se lumineaza si incepe sa bata Toaca Sfanta Si ei toti cei ghemuiti la picioarele lui iliescu incep sa se topeasca urland; traiasca slavitul conducator satana iliescu.si a venit unul cu coarne care la fiecare cuvant de rugaciune se cutremura si il impungea pe iliescu cu furca. Si iliescu gemea si urla: ninooo ninoooo am omort atatia i-am omorat si pe ceausesti credeam ca voi omori toata Romania inainte sa mor euuuuu. Si pe cer intr-o Aureola Sfanta au venit copii si parintii omorati de iliescu si de securisti si se rugau Dumnezeieste. Si m-am trezit si am spus Tatal Nostru. Si m-am culcat la loc si se facea ca multi oameni priveau de pe deal la groapa de gunoi si erau unii cu bube pe ei care aveau cornite si scriau comentarii sa-i apere pe cei din zmoala si mai erau unii ce se tarau pe la sate si orase si din furtul de milioane al securistilor cheltuiau ceva maruntis si pacaleau oamenii cu mititei si bere si revelioane si zahar si faina si minteau poporul ca cei buni sant rai si cei rai sant buni si le cresteau si acestor taratori bube pe cap si in cap si poporul se ruga sa scape de rau si casele bubosilor au luat foc si familiile strigau; paganilor ati adus iadul in casele noastre. Si familiile fug si ei raman si ies si ei plini de bube arse de zmoala si m-am trezit si am spus Doamne * apoi Tatal Nostru si a inceput sa bata Toaca Sfanta.

 
#14 vorbete cu tichie 12.10.2009 08:47

in cei 5 ani s-a comportat ca si cum ar fi fost pe ,,titanic" !

 
#15 pt.o7:43 12.10.2009 08:51

bai,tu esti masochist realmente ori muma-ta te-a fatat in tuciul in care fierbea lesie ptr.sapun si ti-a intrat pe nas grasimea...ai mai postat,belfere,despre gheseftari,ce dracq, te-au tocmit astia la kg.tona fortza de prostie pe cap de bou ???

 
#16 Cornelus 12.10.2009 09:20

Bai hahaitule da tu de visu ala erotic cu sa traim bine ai uitat se pare visu tau e cosmaru nostru astazi.Tu te plimbi pe la televizor si noi nu stim cum sa facem sa ne asiguram ziua de maine. Daca nu te-a operat Oprescu de hernie de disc in 2005 o sa te opereze in 2009 pentru extirparea fuctiei prezidentiale. Lasa-ne Basescule lasa-ne

 
#17 cetateanu' 12.10.2009 09:25

dupa 5 ani de epoca basesciana in care a disrus totul,plus onoarea tarii,acum a ajuns mistul protv un fel de pacalici de servici.
atat de prost si * a ajuns incat nu isi da seama ca ajuns maimutza de servici a protv-ului,asta ne e prezidentul,vai de mama voastra.
dar ce ma mir ca asta si partidul lui ,,sa traiesti bine'',numai traiesc de mult in romania ci plutesc undeva prin africa sau america de sud.
basescule iti garantam ca oricine va fi in turul 2 cu tine va fi castigator,iar tu un biet animal de companie ptr.el,si asta ca vrem noi poporul care ne-am saturat de ,,sa traiti bine''.

 
#18 Mihai Bona 12.10.2009 09:26

Cu zambetul pe buze sustine ca toti candidatii in convin,dar defapt nici unul nu ii este prea comod.Basescu nu rateaza nicio sansa sa mai apara pe la tv,chiar si la o emisiune de comedie,in speranta ca va mai strange niste voturi.Romanii nu sunt fraieri,nu vor mai alege sa o duca din ce in ce mai rau.Ca sa ne mearga bine avem nevoie de Crin!

 
#19 Stefan Ceapa 12.10.2009 09:35

Raspunsurile si comportamentul din emisiune, confirma din nou diagnosticul bolii de care sufera presedintele: "complex de inferioritate cu manifestari agresiv distructive in forma agravata". De ceea ce nu-si dau seama romanii, majoritatea fiind la randul lor cu afectiuni psihice, au diagnosticat strainii. Iata ce aparea in presa germana acum 2 saptamani: ....e momentul ca romanii sa-si aleaga UN PRESEDINTE MAI PUTIN ZBUCIUMAT ".... zbuciumat, este un eufemism la nebunie (termen popular). In ritmul asta in curand vom fi catalogati oficial in U.E.... zona de zbuciumati (deviati psihici). Va urez sa traiti ....zbuciumat !

 
#20 d-le mihai bona, 12.10.2009 09:36

...d-le, poate ca da poate ca nu,romanii sunt fraieri...la matalutza insa e loc de mai bine...ptr.cultura generala ca vaz ca privesti la tv.,au trecut pe la emisiunile de comedie si au fost luatzi de "flasneta" si basescu si oprescu si antonescu si geoana...n-a scapat nimeni ca altfel s-ar fii interpretat ca sunt fricosi si nu firoscosi !!!

 
#21 Bella 12.10.2009 09:43

Vise erotice ai tu crezand ca o sa te mai aleaga careva marinar basit!!!!Intoarce-te pe mare poate acolo esti mai bun si lasa-ne sa traim linistiti!te crezi Chuck Norris de salvai tu Titanicul???

 
#22 george 12.10.2009 10:06

"Cristiana Alexandra Levitchi

De azi refuz sa mai platesc impozite, refuz sa mai am carte de munca in acest stat guvernat de oameni incapabili, corupti,ne-educati, care nu au in vedere decat propriul interes. Refuz sa mai finantez politicieni imbecili si amante care sfideaza o tara intreaga. Nu as avea nimic impotriva doamnelor apropiate presedintelui tarii, dar cand ele beneficiaza de bugete de milioane de euro printre care sunt si banii mei, banii parintilor mei, banii angajatilor mei,am o mare problema. E un blowjob mult prea scump! Refuz sa mai platesc taxe la stat – de ani de zile platesc sute de milioane de lei impozite pentru un stat care nu ma sprijinain nici un fel..platesc zeci de milioane pentru Sanatate,desi sunt constienta ca daca voi ajunge vreodata intr-un spital din Romania, voi fi tratata mizerabil.De ani de zile,refuz sa ma mai uit la televizor, mi-e greata de politicienii romani, nu ma duc la vot pentru ca nu am pe cine sa votez, imi vine sa vomit cand vad panourile publicitare din campanii electorale gen –“noua ne pasa de Dumneavoastraâ€Â, refuz chiar si sa ma plang, pentru ca sunt mult prea ocupata sa imi castig existenta – cu toate acestea, cand se apropie data de 25 a lunii, in mod mecanic ma impacientez sa fac rost de banii care trebuie platiti la stat, pentru ca, nu-i asa? - “cu statul nu te jociâ€Â. Dar iata ca suntem in plina criza, iata ca pentru prima data nu am reusit sa platesc taxele la stat si mi-au fost blocate conturile! Si asta m-a ajutat sa ma trezesc, am deschis ochii, m-am uitat in jurul meu cu atentie, am pus intrebari,am deschis televizorul pentru prima oara in ani de zile...si ce am vazut? EBA si Becali ma reprezinta in Parlamentul European, Elena Udrea beneficiaza de bugete de milioane de Euro de care dispune cum o taie capul, doamna Ridzi arunca 86 milioane de Euro pe o telecabina cand exista orase in Romania care nu au nici macar un spital de Doamne Ajuta, domnul Patriciu vinde Petromidia pentru cateva miliarde din care sunt curioasa daca plateste vreo taxa la stat  jocuri politice murdare, politicieni corupti si *, haos total, o tara vanduta pe nimic de niste agramati care nu si-au vazut decat propriul interes - macar daca ar fi vandut-o scump!, investitori straini care efectiv nu au cu cine discuta in Romania si se lupta cu morile de vant  si toti oamenii de calitate pe care ii cunosc stau cu capul bagat in nisip... l-am avut si eu, pana astazi - dar am realizat ca oricat de multi bani as face,oricate tari as vizita, oricate carti as citi, oricat as incerca sa nu ma las afectata, at the end of the day, traiesc tot aici si tactica strutului imi va face mai mult rau pe termen lung decat dac am-as implica acum.Nu se mai poate asa! Enough is enough! Romania nu este doar o tara de hoti,de agramati, de *, de parveniti, de oameni fara balls si fara coloana vertebrala. Sa protestez prin a nu imi plati taxele nu este suficient, desi daca ar mai face-o si altii,s-ar putea declansa ceva. Fac apel catre toate persoanele integre, capabile, educate, care au cladit ceva prin munca lor, fara sa fure, sa ia atitudine pentru a stopa prostia ce ne afecteaza pe toti. Sunt milioane de tineri destepti, multi dintre ei muncesc peste 12 ore pe zi pentru * sau pentru businessul lor propriu, oameni educati, in Romania si peste hotare, oameni care au gestionat milioane de euro, oameni cu viziune, talent, pro-activi, integri, care stiu sa comunice eficient si stiu ce inseamna sa livrezi, stiu ce inseamna un deadline, stiu ce inseamna reresponsabilitatea  sunt sute de mii de romani de calitate, plecati din Romania pentru a produce si a consuma in alte tari, cladind economia altor state - s-ar intoarce maine in Romania daca nu ar fi circul care este acum aici. Trebuie sa luam atitudine, trebuie sa facem o schimbare, este nevoie de o Miscare a romanilor cu balls si cu coloana vertebrala! O Miscare de Intoarcere Acasa, atat a romanilor plecati slugi in alte tari, cat si a celor care, desi am ales sa ramanem aici, suntem absenti, pasivi, indiferenti si suportam ce ni se intampla doar visand la urmatoarea iesire din tara. E nevoie de o miscare in care leaderii sa fie testati si para-testati, asa cum se intampla cand esti angajat intr-o companie multinationala, fara sa fie acceptati daca nu li se dovedeste integritatea si eficienta. O miscare a oamenilor care nu au mai fost implicati in viata politica, neintinati, ne-spalati pe creier, ne-jigoditi. O miscare fara traseisti politici sau scursuri de la alte partide. Este nevoie de o miscare a oamenilor destepti, tineri, cu atitudine, experti in domeniul lor. Si tu si eu cunoastem cel putin 5 oameni inteligenti care ne-ar putea reprezenta mai bine in Parlamentul European decat EBA sau Becali. Oare de ce nimeni nu actioneaza? Daca acum cinci ani ne-am fi implicat cu totii macar o ora pe saptamana, in mod sigur nu s-ar fi ajuns aici. Cati bani furati, cate proiecte blocate, cate fonduri nefolosite in cinci ani de zile... Daca am dialoga constructiv, daca ne-am intalni o ora pe saptamana, daca am actiona, daca am putea aduna si monta toti oamenii destepti, corecti, conectati, creativi, eficienti pe care ii cunosc eu si pe care ii cunosti tu s-ar vedea si simti diferenta in cinci ani de acum incolo. Avem un plan de organizare, avem un plan de finantare, avem usi deschise catre marile centre politice si financiare care cauta in Romania un interlocutor nou. Nu credeti ca si marilor puteri le-ar face mai multa placere sa discute cuoameni educati decat cu agramatii parveniti ce reprezinta interesele Romaniei in momentul de fata? Propun infiintarea unei Miscari a Corporatilor - oameni din banci, industrie, finante, firme de avocati, experti PR, intreprinzatori privati care au calitatile necesare sa scoata tara din criza. Este singura solutie viabila pentru Romania de acum - tara asta se poate pune pe picioare numai daca s-ar uni toti oamenii capabili pe care ii avem in toate domeniile - creiere vanate de toate companiile *, corporati educati, care gestioneaza bugete de miliarde, conduc sute de mii de angajati, sunt cosmopoliti, stiu sa negocieze / sa munceasca / sa comunice intr-un mediu international, intr-o piata globala - nu au doar viziune limitata de speculant din Pipera Tunari. E nevoie de oalternativa in Romania. E nevoie de o Miscare in valorile careia sa ma regasesc si eu, sa se regaseasca si Andreea Miinescu, prietena mea care la 26 de ani are firma ei,facuta fara ajutorul nimanui, munceste 13 ore pe zi si seara mai merge si la cursuri de German Business in care sa se regaseasca si Ileana Badiu, Managing Partner la una dintre cele mai mari agentii de publicitate, care munceste 14 ore pe zi chiar si in luna a opta de sarcina... si Tereza Valcan, expert in PR, care a studiat in State, face MBA la Londra, s-a intors sa munceasca in Romania si ar putea sa ne reprezinte in mod sigur mai bine decat EBA... si Radu Manolescu, care la 28 de ani si-a facut firma lui de Head-Hunting, fara ajutorul nimanui si a adus-o in topul firmelor de profil... si doamna Camelia Sucu, ajunsa in TOP Capital fara sa fure un leu, prin munca sa de ani de zile... si doamna Mihaela Nicola, guru-ul publicitatii din Romania  si Maria Lucia Hohan, designerul ale carei creatii se vand in toata lumea si care a ajuns unde a ajuns prin propria sa munca.... si Pepe Berciu, care a studiat la Londra si are businessul sau de succes... si fratii de la Fratelli, care cu creativitate, pasiune si munca s-au impus in viata de noapte a capitalei... si Violeta Balan, care a terminat Magna Cum Laudae o facultate de drept din America, munceste pentru una dintre cele mai mari firme de avocatura din lume si s-ar intoarce maine acasa dar nu are la ce... si Horia Mocanu, primul roman admis la Harvard, care scrie istorie intr-o tara vecina... si Edy Uzunov, proprietarul agentiei Regatta, cultivat, meloman, impecabil... si Floriana Jucan, jurnalista erudita ce s-a incapatanat sa educe cititorul de presa din Romania si a reusit sa impuna pe piata o revista fara femei dezbracate si barfe dezgustatoare... si Fady Zaidan, cel mai conectat si charismatic manager pe care ilcunosc... si Loredana Salcianu, avocata care a avut curajul acum patru ani sa plece dintr-o multinationala si sa isi deschida propria ei firma de avocatura... si Angela Teodora Burz, intreprinzatoarea eleganta care si-a facut bagajul si a plecat sa faca business in Shangai, dar duce dorul prietenilor din Romania... si Diana Dondoe, care i-a sfidat pe toti cei ce au respins-o in Romania, ajungand prin munca, perseverenta si consecventa unul dintre cele mai celebre top modele ale lumii, facand milioane cu o detasare eleganta si impresionand lumea intreaga prin eruditia sa - dar duce dorul tarii ei... si Bogdan Voica, la 30 de ani manager al uneia dintre cele mai cunoscute si exclusiviste agentii imobiliare din Europa... si Eveline Pauna, care la 20 de ani, face o facultate, lucreaza 10 ore pe zi, scrie la Q Magazine si in putinul timp liber merge la Opera... si Raluca Safta, care la 23 de ani a avut curajul sa isi deschida propria ei firma de relocari si a ajutat sute de expatriati, directori de companii * sa se relocheze in Romania... si Damian Draghici, cu IQ de geniu si cu premiul Grammy care a ales sa se intoarca in Romania la radacinile sale...

Asta e Romania mea! Nu Vanghelie, EBA sau Becali!! Si acestia sunt doar cativa dintre oamenii pe care ii cunosc....mai sunt atatea milioane de oameni destepti si muncitori, corecti si educati, capabili si integri... Ma intreb, atatia oameni destepti nu se rusineaza ca sunt reprezentati de Gigi Becali si de EBA? (Ma ingrozesc la gandul ca EBA va negocia pentru Romania fonduri de zeci de milarde de Euro!)Nu va este rusine ca sunteti condusi de un om politic care nici macar nu poate sa pronunte Google? Nu va este rusine sa va dati la o parte cand in masinile cu girofar trece un agramat, un hot sau o papusa blonda cu tupeu si cu un singur talent, platit mult prea scump? Din banii vostri? Am innebunit eu sau am innebunit noi cu totii sa stam pasivi in timp ce suntem calcati in picioare pe banii nostri? Ei bine, mie mi-a ajuns. Imi este rusine ca am stat cu mainile in san si s-a ajuns ca astazi sa fiu reprezentata de o domnisoara din Bamboo si de un cioban. Asa ca voi lua atitudine. Si va rog si pe voi, toti cei ce credeti ca nu va reprezinta cei din scena politica de acum, sa luati atitudine. Sa gasim si sa sustinem oameni de care sa fim mandri ca ne reprezinta. Sa identificam valorile si sa le convingem sa se implice. Daca avem echipa, tot restul vine de la sine. Stiu ca ei exista, trebuie doar treziti. Trebuie sa facem ceva. Nu e suficient sa ne plangem, sau sa bagam capul in nisip. Trebuie actionat. Eu nu mai astept o minune, ma apuc de treaba. Voi lupta. Pentru un grup de oameni capabili, care pot revolutiona un sistem de care toata lumea este satula. Pentru o Romanie condusa de oameni destepti si integri. Pentru o Romanie care sa fie un player international, nu * de centura a Europei.. Pentru o Romanie bogata, cu batrani bine ingrijiti, cu tineri carora sa li se ofere perspective, cu strazi fara gropi, cu hoti bagati dupa gratii, cu milionari pe merit, nu din furat. Pentru un viitor mai bun pentru mine si pentru copiii mei, in tara mea, nu printre straini. Pentru o Romanie de vulturi, nu de struti(am ajuns niste struti, cu capul in nisip si posteriorul la dispozitia tuturor analfabetilor - sper sa nu va simtiti jigniti de exprimarea plastica, este doar realitatea!...suntem vulturi doar in businessul nostru, in zona noastra de comfort sau cand iesim din tara, asta daca nu ne trateaza vreun strain de sus ca avem pasaportul pe care il avem!) Ajunge! Haideti sa ne trezim!

CRISTIANA ALEXANDRA LEVITCHI

psihoterapeut-psiholog clinician specialist

autonom mobil - 0723.771.441

spital clinic - 323.22.30/228

cabinet -222.02.85

web- www.sensart.ro blog - http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com

email- cristiana.alexandra.levitchi@sensart.ro

TE ROG TRIMITE MAI DEPARTE, E PUTINUL PE CARE IL POTI FACE!"

 
#23 stefanescu marius 12.10.2009 10:16

Intoarce-te pe mare poate acolo esti mai bun si lasa-ne.........orikm nu te mai voteaza nimeni....marinar imputit.

 
#24 Băsescu, paravanul hoţilor 12.10.2009 10:24

Nu este o noutate că Băsescu-PDL apare la televizor şi spune poezii sau alte prostii!!!!

Åžtie că o ÅŸleahtă de golani, camarila profitoare, va spune că-i un om sensibil si câte alte tembelisme, valabile la omul prost!!! Åži scopul a fost atins.

"Catindatul" a apărut, l-au văzut oamenii, propaganda s-a produs!!!! Nu contează decât că a produs un subiect!!!

De aici in colo este treaba propagandiştilor să coafeze realitateatv şi s-o facă onorabilă!!!!

Băsescu n-a făcut ÅŸi nu va face niciodată nimic!!! El este un paravan în spatele căruia se ascund milioane de hoÅ£ii!

PDL este partidul care este în campanie electorală permanentă! Acest partid nu are un program economic, politic!!!

Are insă o strategie de a-şi atrage votanţii - minorităţi de orice fel, unele antisociale!!!

Stie că omul obişnuit nu este interesat de politică, face orice să-l convingă că nu merită să voteze pentru ca să-şi aducă la vot marginalii: curvvele, proxeneţii, drogaţii, membrii sectelor religioase!!!

Pdl a avut şi are o strategie de a atrage marginali ca: enoriaşii unor culte protestante sau secte: evanghelişti, adventişti, penticostali (au deputat pe fiul şefului cultului penticostal -Lucian rivis tipei -deputat pdl de Arad, la Satu Mare Samuel Ţintaş vicepresedinte pdl) - fiindca sunt la fel de supusi politic ca si religios, ţiggani-supusi politic bulibashei, consumatori de droguri( vezi ca eba susţine legalizarea drogurilor), currve şi proxeneti, homosexuali( Prigoană-Băsescu-pdl susţine legalizarea prostituţiei)!

În campania electorală aceste hoarde pedeliste nu se feresc să-ÅŸi atace fizic adversarii politici. Vezi zecile de atacuri în care una dintre părti era pedeleul (aÅŸ zice ÅŸi cu concursul media, care-i prezenta pe acesti legionari pedeliÅŸti ca "revolutionari", "democraÅ£i" ÅŸi alte îmbrobodiri propagandistice!!!
Pdl este partidul în campanie electorală permanentă!

Pdl este partidul Å£iganilor, sectelor religioase, currvelor si proxeneÅ£ilor, homosexualilor, consumatorilor de droguri, hoÅ£ilor împroprietăriÅ£i cu o parte din averea statului, demolatorilor bunului simÅ£ în România!!!!!!!!

 
#25 Ducu 12.10.2009 10:24

Se pare ca pe acest forum s-au adunat toti frustratii care trebuie sa isi verse ranchiunele refulate; si presedintele este "obiectul ideal" al defularilor bolnave. Singura postare de bun simt si argumentata este prima si cea de la 10:06. In rest...laturi si gunoaie (nu stiu unde sa plasez postarea lui Edgar. literaro-patetica, cel putin ciudata, desi continand si cateva idei solide.)

 
#26 Duc 12.10.2009 10:26

Postarea de la 10:24, aparuta pe cand eu o scriam pe a mea, reluare copy-paste pentru a suta oara a unei postari mai vechi, plina de resentimente si clisee stupide si veninoase nu face decat sa confirme asertiunile mele.

 
#27 franco pt 03:49 12.10.2009 10:40

la ora la care ai scris erai drogat deja sau in sevraj ? dement rau esti vere ... esti un mitic *. tare as vrea sa va rupeti voi bucurestiu si ilfovul de tara asta si sa vi-l alegeti pe oprescu presedinte si pe oprescu priministru. noi ceilalti l-am vrea pe primarul sibiului premier.

 
#28 exxu 12.10.2009 10:54

Parca se zice "vise"...

 
#29 gill 12.10.2009 10:57

Du-te, du-te repede pe mare
Si lasa-ne TARA ca moare,.
Ai mintit, pacatuit si-nbolnavit
Tot romanul amagit !
Rusine, rusine sa-ti fie
Marinar ,fara pic de omenie !!!
La munca, la munca cu tine
Nu in "BAI" de * !!!!!
Ne-am saturat, saturat. saturat ,
De-atita "CIRC" neautorizat !!!!!!!!
Pentu inca un MANDAT ???????

 
#30 Paula 12.10.2009 11:02

Traian Basescu a stat 5 ani la Cotroceni si nu a facut nimic bun.....tara o duce mai rau ! A venit timpul sa alegem un presedinte al tuturor romanilor, cineva care sa lupte pentru Romania !
Crin Antonescu este persoana cea mai capabila sa conduca Romania !

 
#31 altul 12.10.2009 11:20

pana se va gasi altul mai bun care sa-i fie contracandidat il votez fara rezerve

 
#32 Avram boeru 12.10.2009 11:22

o sa ai tu vise erotice dupa alegeri nea traiane.ho ho ho asa o sa plangi dupe ce vei fi invins de catre un om pe nume sorin oprescu.domnul oprescu numai are voie sa faca nimic in bucurestiul asta ca hop sa gasit cine sa vb.basecule unde-i flota si de unde au fetele tale atatia bani de isi permit masini de sute de mii de euro si apartamente?succesc doctore

 
#33 Dobre alina 12.10.2009 11:35

Si eu cred ca Crin Antonescu este persoana cea mai capabila sa conduca Romania.

 
#34 sarbu 12.10.2009 11:40

draga lili, mai fetelor, sincer ma bucur ca, aducand divertirs, la pro tv, va uitati la televiziunea mea si nu la turnatorul voiculescu! chiar daca va sta in nas basexu, tot la pro tv va uitati!!! divertis mai au multe de spus in legatura cu campania electorala; fiti pregatite cu pix-ul, stilo-ul, creion-ul, sau ce va da cristi, sa puteti scrie!!!! sunt fericit!!!

 
#35 Roxisor 12.10.2009 11:45

Un singur cuvant : PENIBIL! Doar asa il pot caracteriza pe presedintele (din pacate) Romaniei. Citez :"Dacă n-ar mai face politică, Traian Băsescu s-ar întoarce, pentru un an sau doi, la meseria de bază - comandant de navă -, mai ales că îi e dor de mare" .Pot sa ii urez succes si promit sa nu ma duc cu vaporul niciodata .Daca chiar ii e dor si se pricepe foarte bine ("dacă ar fi fost comandant pe Titanic, nava nu s-ar fi scufundat"wink , de ce nu ne lasa pe noi ... de ce nu lasa politica ... si se ocupa de ce stie el CEL MAI BINE ? Sa conduca un vapor ... Si sa-l lase pe CRIN ANTONESCU sa conduca ceva adevarat , O TARA , pentru ca Basescu e INCAPABIL!

 
#36 Mihai Pitesti 12.10.2009 11:54

Bineinteles ca ar prefera-o pe Jojo. Asa ar mai avea si el o sansa sa castige alegeriel si anul acesta. Caci altfel, adio, domnule Basescu! Ramaneti cu poeziile dumneavoastra!

 
#37 si drogat si dement si in evraj si la servici acum 12.10.2009 11:57

bai franco nero,bai firoscosule,ce vrei tu nu se poate ...scula pe care o ascunzi in cand in pantaloni cand in mana ca nu te vrea nicio m-uier-e e mica,mica...ne-a spus asta despre subiectul cu pricina d-l doftor oprescu,care doftor e preten si cu iliescu si cu ala,cum il cheama, johannis,de la sibiu,ca e specialist in clisme si chiuretaje cu desthiul,sorinache,nu klaus...asa ca ,koboara cu picioarele pe pamant si lasa gargara de "erudit" ca nu esti original cu serbarile sibiului...astea au fost,si-au mancat traiul ,malaiul si ciorba reincalzita e doar ptr. bombasticii cu pretentzii de o l_aba trista ca nu sunt intzelesi de p_oolime si de mitici,miticisme-a-si slobozu'n guritza ta !!!

 
#38 ionut spataru 12.10.2009 12:15

l-am urmarit aseara pe marinar la divertis recitand poezii...si doamne cat de emotionant a fost,mi a dat chiar o lacrima...foarte penibil...mai ales ca a fost o poezie scrisa de el,in care, la final,ii murea mama

sincer,imi placeau divertis inainte,dar dupa faza de aseara,mi-e scarba de ei

 
#39 garcea 12.10.2009 12:20

Oprescu, este din toate punctele de vedere, mult peste chiorul asta de Basescu, care ne plictisete de 5 ani cu rasul ala marinaresc.Ne-am saturat oameni buni! Il asteptam pe DOCTOR la Cotroceni.

 
#40 un cititor care intervine prima data pe forum... 12.10.2009 12:20

...cineva,cateva postari mai sus,ne indeamna ,ne sfatuieste,ne "lumineaza" ca ar fii bine sa-l lasam ,sa-i acordam,sa-l votam,sa-l acreditam pe crin antonescu ca asta,crinu,e fat frumosul care manca jeratec pe bune,adevarat jeratec acum scos de la turnatorie,si e bun sa conduca...acum eu care n-am condus nika in afar de o scula de bascula si o mo_iere "proasta" ca m-a luat,ce sa zic de si mine,ei nu ca mine ca ce a condus prima data ,d-zeu s-o ierte ,e amintire dar acum ,de curand,pe europa fm fatuca aia de la eurovision,aia de la divertis care e,dracq in puii mei ca nu mai stiu unde e,a anuntzat pe unde radio ca asta,antonescu nu stiu ce cu una adina lu valean pe la bruxeless,pe la ciociolina ,cu patriciu invitat,habar n-am ca eram cam beat si dadeam in marsarier da era sa omor o baba !!!...e clar ca-l votez ca si io am condus ce conduce asta,antonescu,una rea de musca !!!

 
#41 Dinu 12.10.2009 12:42

E lipede ca lui Basescu ii plac blondele! E limpede si ca talentul poetic este nul! Astfel de poezii sunt scrise pe intaile trepte ale claselor primare! Ritm, rima, masura - strambe ca si ideile cu drogurile si prostitutia! E limpede si ca daca ar fi fost comandant pe Titanic la fel cum este presedinte in Romania, ar fi scufundat vasul mult mai devreme. Probabil acolo unde nu era nici un pericol. Iata ca Basescu atinge cu orice iesire televizata un nou level al ridicolului. Cinci ani la Cotroceni au fost o gluma tot atat de mare precum emisiunea DIvertis! Astazi avem politicieni seriosi ori de asta avem acum nevoie. De oameni seriosi si competenti. Imi place Crin Antonescu acum - mai mult decat mi-a placut Basescu in 2004. SI eu am fost pacalit de actualul presedinte. Sunt convins ca de aceasta data nu voi mai gresi! Antonescu reprezinta pentru noi singura modalitate de a ne feri din calea dezastrului!

 
#42 marinel 12.10.2009 12:52

Cum poti sa declari asa ceva ma ipocritule! "Despre autostrada suspendată a lui Oprescu: „Oricine poate avea visuri erotice”....Astea sunt vise Erotice pentru tine onanistule! Cum poti spune una ca asta cu ce greseste omu asta ca viseaza ceva frumos pentru bucurestiu asta care lai lasat in mizerie nai facut decat sa omori mi de catei si atat cat ai fost primar. Prosti cine te voteaza si te asculta ca esti o Caricatura de om ce * cauti tu in politica nu stiu. Defapt prost si eu e simplu ai venit la furat ca toti restu, si ai tupeu sa te iei de un om care isi doreste ceva pentru Romania asta care ai aduso in mocirla ba jegosule! De ce nu ar fi posibila o astfel de autostrada? iti zic eu de ce ca daca iesi tu presedinte dinou inloc sa aloci bani la astfel de proiecte ii bagi in buzunar si in curu de parlamentar european a lu fita!

 
#43 ...12:52,mergi la scoala... 12.10.2009 12:59

...acolo o sa ai un corn si un pahar cu lapte de la buget,o doamna profesoara care va incerca,nu stim in ce masura,sa te alfabetizeze si culmea,la cat te duce capu,sa te poti intoarce acasa fara sa te duca politia ca te-a gasit plangand pe marginea strazii ca nu stii unde a parcat ma_tta masina dimineatza !!!

 
#44 Irinel Ghe 12.10.2009 13:38

Pai Basescu doar cu jojo se poate compara in realizari politice, Oprescu il depaseste la orice capitol pe marinarul nostru plangacios

 
#45 Alexandru 12.10.2009 13:44

e si normal sa nu se teama de ei. Contracandidatii lui nu au nicio strateie, decat un scop comun: "Jos Bases". In atatia ani Basescu s-a luptat cu un sistem care refusa sa se reformeze. A castigat de fiecare data sustint de populatie, va castiga si de data asta.

 
#46 mitica 12.10.2009 13:53

Romanii ar prefera sa iti sune clopotul de la Cotroceni , GAOZARULE. Pina si moldovenii de la Chisinau s-au lepadat de SATANA VORONIN , numai cel mai tembelizat popor din Europa , poporul roman se prosterneaza la GAOZARUL SATANIST_BASESCU. Astazi a fost Ziua Nationala a Spaniei. Cita onoare si mindrie pe panioli , cita diplomtie si condescendenta la Regele Juan Carlos. Nu o fi perfect insa nu este gaozar ca Basescu . Poate vrei sa fii alaturi de Tiganca imputita , ca si asa cersesti voturile regelui Cioaba cel mai imputit * . Scirba imi e de Romania si de cel ce reprezinta tara de rahat , basescu betvanul dictachior.

 
#47 lara 12.10.2009 14:04

Consider intolerabil faptul ca dl presedinte este denigrata in mod constant pe forumuri si bloguri de catre niste persoane frustrate .....

 
#48 LAPADATU DANUT 12.10.2009 14:39

trebuie sa constatam ca d-nul basescu are un talent deosebit in a-si face IMAGINE cu orice pret si a se prezenta cu o fata umana poporului;adevarat nu mai este un comunist si nu ar putea sa mai fie tinand cont de situatia materiala la care a ajuns.CANDIDATII CONTRA LUI VOR AVEA O NUCA FF TARE DE SPART CARE NU SE VA DA IN LATURI DE LA NIMIC PTR. UN NOU MANDAT, DAR NU PTR. A SE DISCULPA DE DOSARUL FLOTA SAU ALTE BAZACONII D-ASTEA CI DIN CAUZA CA SUBSEMNATUL ESTE IMPLICAT IN HAI SA-I ZICEM ELEGANT LOBBY-URI MARI DE TOT.
DAR CE MAI TURA VURA CRED IN CONTINUARE IN TEZA ANTITITANIC IN CARE PASAGERII IL ARUNCA PE CAPTAIN PESTE BORD PRIMUL SI PREIAU EI COMANDA PRINTRE GHETARII TRANZITIEI .
A SA SANE AUDA SCENARISTUL- SEF CA MERITAM SI NOI CA POPOR SI MAI ALES CA ROMANI UN HAPPY END!.

 
#49 ROMANIA 12.10.2009 15:25

A VENIT VREMEA SA SCAPAM DE VOI DESCREIERATILOR! BOC - BASESCU SI PDL AU DISTRUS ROMANIA! BOC - BASESCU SI PDL AU CALCAT IN PICIOARE CONSTITUTIA SI LEGILE TARII! BOC - BASESCU SI PDL AU NESOCOTIT SUFERINTA ROMANILOR! DE ASTAZI - BOC, BASESCU SI PDL INTRA IN ISTORIE CA ULTIMA INCERCARE DE DICTATURA IN ROMANIA! ASTAZI TRAIAN BASESCU A PIERDUT SI ALEGERILE PREZIDENTIALE. SA VA FIE RUSINE DOMNULE EMIL BOC! SA VA FIE RUSINE DOMNULE "PRESEDINTE" TRAIAN BASESCU! SA VA FIE RUSINE PEDELISTI - SA VA FIE RUSINE PENTRU CE ATI FACUT UNEI TARI CARE V-A FACUT OAMENI SI CARE V-A OFERIT SANSA DE A FI SI VOI OAMENI CU ROMANII! SA VA FIE RUSINE!!!! IMI VINE SA VARS CAND MA GANDESC CINE A FOST PREMIER IN ROMANIA IN ULTIMELE NOUA LUNI! IMI VINE SA VARS CAND MA GANDESC CINE A MURDARIT PALATUL COTROCENI IN CHIP DE PRESEDINTE IN ULTIMII CINCI ANI!!!A VENIT VREMEA SA SCAPAM DE VOI DESCREIERATILOR! BOC - BASESCU SI PDL AU DISTRUS ROMANIA! BOC - BASESCU SI PDL AU CALCAT IN PICIOARE CONSTITUTIA SI LEGILE TARII! BOC - BASESCU SI PDL AU NESOCOTIT SUFERINTA ROMANILOR! DE ASTAZI - BOC, BASESCU SI PDL INTRA IN ISTORIE CA ULTIMA INCERCARE DE DICTATURA IN ROMANIA! ASTAZI TRAIAN BASESCU A PIERDUT SI ALEGERILE PREZIDENTIALE. SA VA FIE RUSINE DOMNULE EMIL BOC! SA VA FIE RUSINE DOMNULE "PRESEDINTE" TRAIAN BASESCU! SA VA FIE RUSINE PEDELISTI - SA VA FIE RUSINE PENTRU CE ATI FACUT UNEI TARI CARE V-A FACUT OAMENI SI CARE V-A OFERIT SANSA DE A FI SI VOI OAMENI CU ROMANII! SA VA FIE RUSINE!!!! IMI VINE SA VARS CAND MA GANDESC CINE A FOST PREMIER IN ROMANIA IN ULTIMELE NOUA LUNI! IMI VINE SA VARS CAND MA GANDESC CINE A MURDARIT PALATUL COTROCENI IN CHIP DE PRESEDINTE IN ULTIMII CINCI ANI!!!

 
#50 Nuţi spaima 12.10.2009 15:43

Vai!!!!!!!!!!! Vai!! Vai! Ce de proÅŸti ÅŸi lichele portocalii pe aici! Câte milioane mi-am luat eu ÅŸi domnul preÅŸedinte de pe pielea acestor proÅŸti sinceri, dacă n-or fi interesaÅ£i!!!

Ahhh!!! Ati aflat ca Băse scrie poezii?? Ce-mi plac poeziile lui!!!!
El a scris programul Partidului DemenÅ£ilor ÅŸi Lătrăilor încă din anii `80!!! Iată poezia "AÅ£i cacarisit-o!", care dă ÅŸi numele programului nostru!

E ţara-n sărbătoare,
Ca-m luat droguri uÅŸoare,
Åži-am făcut un legământ,
Noi vrem cuurve, nu pământ!

Noi luăm droguri uşoare,
Să vedem cum ard vapoare!
Noi vrem cuurve în vitrine,
Nu-n veceuri ÅŸi-n latrine!


E ţara-n sărbătoare,
Că foamea-i tot mai mare!
Dăm m u ie la toţi!
Fiindcă suntem hoţi! (sursa http://www.youtube.com/watch?v=mmIIruWAzXs)

Programul manifest, " AÅ£i cacarisit-o!", va fi tradus în 100 de limbi ÅŸi va fi distribuit gratuit cu buletinele de vot de la alegerile prezidenÅ£iale!!!

În străinătate va fi înfiinÅ£ată câte o secÅ£ie de vot pe lângă fiecare pălărie de pe trotuar ÅŸi în fiecare boschet în care s-a aciuat un votant al domnului preÅŸedinte!!! AÅŸa facem ÅŸi economii la buget!! Am început cucerirea Vestului ÅŸi trebuie să avem doctrină ÅŸi să le facem ÅŸi lor Reforma!!!!

 
#51 eugenia 12.10.2009 15:55

basescu se poate intoarce de acum la meseria lui favorita, comandant de nava, si pe nava o sa fie doar el, el o sa dea comanda, el o sa execute,pentru ca sansele de a fi reales in functia de presedinte sunt minime! si sa nu se mai ia de competenta lui oprescu ca si medic, ca asta chiar nu e adevarat! cat despre declaratia lui ca oprescu are drepturi la vise erotice, uite ca oprescu a fost in stare sa realizeze acest proiect si acum mai asteapta doar investitori, pe cand traienel nua a fost in stare sa faca absolut nimic nici ca ministru al transportutilor, nici ca primar al capitalei si ,cel mai grav, nici ca presedinte! ar trebui sa nu mai deschida * cand este intrebat de abilitatile de rezolvare a unor probleme ale contacandidatilor sai pentru ca el nu e cu nimic mai presus!

 
#52 Mari 12.10.2009 16:00

Normal ca ar prefera un contracandidat ca Jojo.In felul acesta ar avea sanse la presedentie.Basescu incepe campania agresiva si murdara la adresa contracandidatilor sai.Jignirile aduse la adresa lui Oprescu nu ma mira doar e vorba de Basescu,care ne-a obisnuit cu astfel de declaratii.Visele erotice de care spune el cred ca de fapt le are el cand se gandeste ca va mai fi inca 5 ani presedinte.Oprescu este singura solutie pentru a schimba ceva in tara asta si poate asa vom scapa odata de acest personaj numit Basescu!

 
#53 ragazza68 12.10.2009 16:11

imi place la base k el nu face atata caz pentru alegeri, incercand prin tot felul de metode sa ii inlature pe ceilalti sau sa se urce pe el in scara simpatizatilor. el stie k cine il place il place si sunt destui. ceilalti au o mare neincredere in votul cetatenilor, si asta pt k nu au fct nimic, dar base s-a implikt in problemele si a celor de jos

 
#54 Euftemiu 12.10.2009 16:43

Ce face Basescu in timp ce guvernul este pe cale sa fie demis,cand pensionarii si bugetarii protesteaza in fata cladirii guvenului?Se duce la divertis si il f*** grija de Oprescu.Mare om,mare caracter..eu cu siguranta am sa il votez ca imi pare tare telegenic .

 
#55 george 12.10.2009 16:48

Mama Baselule ce ni-sa aplecat de rasul tau ironic si de glumele astea de "* imputit". Iti multumim pentru ca "am tarit bine", nemaipomenit de bine ! Timpul tau sa irosit fara nici un folos pentru populatie, sa nu fi surprins cand o sa ai acolo un 5%(jojo si inca cateva blonde) ca nici pe aia nui meriti.Uni isi doresc ca unele vise erotice sa fie adevarate !

 
#56 @franco ar 12.10.2009 16:51

la ce posturi te uiti draga franco, ce limbi straine sti; observ ca limba romana chiar iti este straina. lol.

 
#57 @Gabriel 12.10.2009 16:56

tara infloritoare pe dra.qu sa o crezi tu si babuinii din familia ta. subscriu la ceea ce a scris lo la 11.10.2009 23:57. cea mai buna solutie dintre toate "pro.as.t.e.le" ramane base.

 
#58 @george la 12.10.2009 16:48 12.10.2009 17:01

asta suntem o tara de prosti si de analfabeti pentru ca sunt o gramada ca tine....inculti si cu pareri si convingeri de toata jena...mai pune mana pe o carte pe niste "almanahe" ca esti cam "rosu"...adio.

 
#59 @Mari la 12.10.2009 16:00 12.10.2009 17:08

asa este Mari, sa-l alegem pe indepenentul de Oprescu, iar apoi cu surle si trambite sa revina in dragul partid numit PSD(partidul spagii divizate) care timp de 10 ani a furat si distrus tara, scuze a "privatizat"-o. cati ani ai, chiar esti credula, fata ...nu fi fata dusa cu, capul...fata.

 
#60 @garcea la 12.10.2009 12:20 12.10.2009 17:20

te rog sa-l astepti, sigur vine, dar motivul sau este altul...sa te opereze pe creier sa-ti extraga si ultimul neuron alterat....ai impresia ca Oprescu este "salvatore de la patria" te inseli amarnic omule, toti sunt o apa si-un pamant; nimeni si nimic nu poate schimba ceva in tara asta plina de ura, invidie, rautate, furturi, inselaciuni, smecheri, hoti...ce demni de mila sunt unii dintre voi.

 
#61 Adevarul despre Basescu! 12.10.2009 17:54

Basescu este un frate mai mare al piratului Mazare amandoi borfasi de Port care au patreuns in politica cu pedigreul dolfora de murdarii biografice.
In fond, un actor cabotin, un biet poltron, un sperjur, un uzurpator, un corupt cum rasa romaneasca arareori a dat, din aceeasi familie imorala cu un Hrebe si altii
Iar la intrebarea hamletiana a fi sau a nu fi? intelectualitatea valetilor de curte nu ezita sa aleaga raul intruchipat.
Ce pret moral mai are un Patapievici, un Mihaes, un Tismaneanu, acesti Paunescu si Vadim a vremurilor ceausiste? Cum poti fraterniza cu Popoviciu, Prigoana, Cocs, Mantog, Videanu, Berceanu si altii?
Cum mai poti vota cu un Basescu daca nu ii semeni?

 
#62 ela 12.10.2009 18:06

Hai siktir! Toti golanii scriu poezele la betie si a[poi sunt invitati de televiziunile datoare la bugetul statului sa i se faca iar campanie elctorala gratis. Divertis-ul e de toata cacaoa de cand a plecat de la SAntena 1. Nu mai au haz, nu mai e nimic de capu' lor. Sunt rasuflati. Cat priveste operatia, trebuia sa nu sara gardu' sa se intalneasca cu leantza (coana Nutzi, spaima putzii) si nu avea nimic. Stau si ma intreb, oare cat de chelnerita trebe sa fii ca sa accepti ca barbat-tu sa umble din *-n *, sa vorbeasca toata lumea si tu sa te faci ca ploua?????

 
#63 FLORIN 12.10.2009 18:06

Asta nu e sanatoooooos!!!! Cum poate sa creada ca poporul ii va da sansa la un nou mandat??? Pai a facut prea multe pentru Romania si noi suntem orbi toti? Doamneee, mare ti-e gradina! A spus el toate astea cu zambetul pe buze, ca de obicei... Asta a stiut sa faca in toti acesti ani de mandat, sa ranjeasca precum un cretin, dar de fapt nici un candidat nu ii da liniste. In special Crin Antonescu care a crescut simtitor in sondaje. Usor usor oamenii au inceput sa realizeze ca partidul PNL vine cu toate gândurile bune. Acesti oameni, cu Crin in frunte chiar merita o sansa.

 
#64 ilinca 12.10.2009 18:06

no, sa se intoarca rapid pe mare daca tot ii e asa dor cum spune. Nimeni nu-l vre pe Basescu din nou ca presedinte, din moldova pana-n banat lumea s-o saturat de Basescu si furat !

 
#65 Floarea Grumaz 12.10.2009 18:18

Doctorul Oprescu, sa nu uitam, ESTE FECIOR DE GENERAL DE SECURITATE. El s-a nascut si traieste in Primaverii. Sigur ca pe timpul lui Neculai de la Scornicesti, Oprescu avea tot timpul pasaportul la dansul, in timp ce mie mi-au trebuit 11 ani ca sa obtin un pasaport. Privitor la AUTOSTRAZILE SUSPENDATE, se pare ca Oprescu tocmai serie o carte de literatura fantastico-stiintifica. Oricum, doctorul este un superman si daca ne gandim numai ca Oprescu a luat salariu de director si sef sectie chirurgie de la vreo 5 spitale, in acelasi timp, era si parlamentar si profesor universitar, precum si presedinte al Colegiului Medicilor. Toate in acelasi timp. Altfel spus, a existat un mai mare profitor ca Oprescu dupa decembrie 1989?

 
#66 florin 12.10.2009 18:18

Caramba, mangliule, ca ai furat destul! Tu ce visuri erotice ai avut cand ai furat flota si casa din Mihaileanu? AUD?

 
#67 Lui George 12.10.2009 18:26

Cred ca intre o obiala si un om ca tine nu este nicio diferenta, doar tu mirosi si a *!

 
#68 YIY 12.10.2009 18:28

BETIVUL ADEVAR GRAIESTE = PAI CATE VISE EROTICE A AVUT EL PE VAPOR ??? SI CE AMOR A FACUT DE UNUL SINGUR CU TOATE VEDETELE cocoasa il demasca ca a facut mult amor singular

 
#69 Miklos SOGORU 12.10.2009 18:31

Ca sa scremi niste versuri, ai avea nevoie si de putin talent.

 
#70 alin popescu 12.10.2009 19:10

Asa devine BAselu mic mic mic,tot la apa trage smile) PA MARINARULE

 
#71 Ionut P. 12.10.2009 19:11

Chiar ar fi o candidata puternica jojo smile)) fata de SuperGeoana si crin arata bine si te mai face sa si zambesti. Din punct de vedere intelectual am impresia ca iar ii depaseste.

 
#72 Ionut P. 12.10.2009 19:13

Chiar ar fi o candidata puternica jojo smile)) fata de SuperGeoana si crin arata bine si te mai face sa si zambesti. Din punct de vedere intelectual am impresia ca iar ii depaseste.

 
#73 Jderul 12.10.2009 19:45

Åži dacă ramuri bat în geam
Åži iese iarăşi Chioru’
Mă mut de tot la Amsterdam
Că s-a tâmpit poporu’.

 
#74 agustin 12.10.2009 19:53

pai normal ca a preferat-o pe jojo seamana foarte mult si o si imita pe elena , prietena lui de suflet . atat are in cap basescu putere si femei . avem nevoie de o schimbare si trebuie facut curand daca nu avom ajunge iarasi sa fim condusi de un dictator . de data asta de unul betiv , afemeiat si chior . sa ii dam mai bine un sut in fund la alegerile din noembrie si sa scapam de el . tot odata scapam si tara de acest parazit nimit basescu .

 
#75 vlad 12.10.2009 19:56

Basescu e un amuzant. E primul amuzant in stat ! Mai amuzant decat el nu e nimeni.
Imi pare rau ca n am vazut emisiunea , ca sigur ma podidea rasul . Si inca o chestie, se vede ca domnu Base trage la blondine. Udrea e putin cam expirata, Jojo e mai tinerica.
Si uite asa demonstreaza stimabilul cata cultura si inteligenta detine. Ce motive sa mai ai sa il votezi a doua oara?

 
#76 E.DAN 12.10.2009 20:14

„Oricine poate avea visuri erotice” iar visul tau erotic Basescule este PUTEREA ABSOLUTA.

 
#77 gina popa 12.10.2009 20:57

..."Cristiana Alexandra Levitchi" .. imaginea tineretului roman ! bravo, toata admiratia ! ati inteles exact cum stau lucrurile..

 
#78 Marin 12.10.2009 20:58

Unde sa-ti faci reclama mai buna decat la ProTv. Uite asa, cu ajutorul presei avide de rating, presedintele se poate duce si aparea la orice post media doreste vrajind cu putin efort, poporul roman, sarac si prost din Romania. Bravo oameni buni. Sa traiti bine, ca pana acum nu?

 
#79 Alexandru 12.10.2009 21:14

Vai Base, sa vezi ce o sa plangi tu pe mare, cand nu o sa mai fi presedinte.O sa il iei pe Boc sa fie matelot si pe Udrea sa fie camerista si o sa conduci o salupa sparta.Poate i-ai impresionat pe cei care te simpatizeaza, ca pe mine sigur nu.Sunt satul de * tale si ale celor din PDL, care sunt la guvrnare.Boc e un * mintal, care vrea sa scoata barbatii la 70 de ani la pensie, iar restul sunt cei care au produs timp de 5 ani , bani pentru campania ta electorala, prin diferite metode: mai cumparam o scena, mai facem un proiect pentru turism....Iar de Oprescu fie vorba intre noi iti este frica,ca o sa iti ia scaunul de la Cotroceni.Ai vorbit de vise erotice, cred ca tu aveai in acel moment unul cu JoJo."Sa traiesti bine!"

 
#80 walter 13.10.2009 10:23

acest talhar al natiunii numit basescu are un tupeu de * din ferentari!!!sunt sigur ca dupa ce o sa iasa presedinte adica in 2 luni basescu cu * de nuti udrea si videanu or sa ajunga in puscarie!!dupa aceea oprescu o sa realizeze si acest proiect pt ca el chiar este ambitios si corect nu ca nenorocitii astia de la putere.

 
#81 Nuţi spaima 13.10.2009 11:26

Aloooo! Alooo!! StaÅ£i liniÅŸtiÅ£i! Vă mai dau îndemnizaÅ£ie dacă faceÅ£i 2, 3,4, 5, 6 copii!!! OpreÅŸte-mă NuÅ£i!!!

Ahhh!!! Ati aflat ca Băse scrie poezii?? Ce-mi plac poeziile lui!!!!
El a scris programul Partidului DemenÅ£ilor ÅŸi Lătrăilor încă din anii `80!!! Iată poezia "AÅ£i cacarisit-o!", care dă ÅŸi numele programului nostru!

E ţara-n sărbătoare,
Ca-m luat droguri uÅŸoare,
Åži-am făcut un legământ,
Noi vrem cuurve, nu pământ!

Noi luăm droguri uşoare,
Să vedem cum ard vapoare!
Noi vrem cuurve în vitrine,
Nu-n veceuri ÅŸi-n latrine!


E ţara-n sărbătoare,
Că foamea-i tot mai mare!
Dăm m u ie la toţi!
Fiindcă suntem hoţi! (sursa http://www.youtube.com/watch?v=mmIIruWAzXs)

Programul manifest, " AÅ£i cacarisit-o!", va fi tradus în 100 de limbi ÅŸi va fi distribuit gratuit cu buletinele de vot de la alegerile prezidenÅ£iale!!!

În străinătate va fi înfiinÅ£ată câte o secÅ£ie de vot pe lângă fiecare pălărie de pe trotuar ÅŸi în fiecare boschet în care s-a aciuat un votant al domnului preÅŸedinte!!! AÅŸa facem ÅŸi economii la buget!! Am început cucerirea Vestului ÅŸi trebuie să avem doctrină ÅŸi să le facem ÅŸi lor Reforma!!!!

 
#82 aditza 13.10.2009 13:05

La halu in care e Basescu in momentul de fata lar bate si jojo pentru prezidentiale..Auzi si tu vise erotice sincer daca ar aloca basescu bani pentru aceasta autostrada ar fi posibil acest proiect , da nu el a ajuns presedinte ca sa-si umple el conturile de bani, si auzi tupeu mai candideaza si pentru urmatorii 5 ani, prost o fi cine te mai alege Mafiotule!

 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa