Băsescu nu vrea să fie preşedintele-candidat: Nu o să mă joc în nisip cu lopăţica până la toamnă

de Liliana RUSE , Mădălina DÂRVARU Postat la: 25.05.2009 20:02 Ultima actualizare: 25.05.2009 22:10

Pentru ca întâlnirea cu preşedintele să meargă „conform planului”, PD-L-iştii mici au fost instruiţi să nu i se plângă lui Băsescu

„Le-am zis şi lor ce vă zic şi vouă: nu-mi duceţi grija ce o să fac la toamnă! Vă asigur că o să fac ce trebuie, dar până atunci am alte priorităţi”. Este mesajul pe care preşedintele Traian Băsescu l-a transmis nu doar jurnaliştilor, ci şi senatorilor şi deputaţilor PD-L, în cele două ore de discuţii pe care le-au avut la Palatul Parlamentului. Şeful statului a insistat că o eventuală candidatură va fi anunţată „la momentul potrivit” şi că va lua „decizia cea mai bună”, preferând ca acum să se concetreze asupra combaterii efectelor crizei. L-a luat însă peste picior pe liderul PSD Mircea Geoană: „Ce-aţi vrea să fac până atunci, vreţi să mă joc în nisip cu lopăţelele? !

Băsescu a spus că, la întrevederea cu parlamentarii democrat-liberali, s-a vorbit despre priorităţile legislative – cele patru coduri, ce trebuie aprobate prin asumarea răspunderii guvernului, finalizarea dosarelor de corupţie în cazul demnitarilor, legislaţie unică în domeniul salarizării şi al pensiilor -, despre combaterea efectelor secetei („Establishment-ul politic nu este deloc interesat de seceta care se anunţă încă din ianuarie. Se aşteaptă să se vadă pământ crăpat la televizor ca apoi să se minuneze”), despre modificarea legii electorale, prin introducerea alegerilor despre continuarea descentralizării dar şi despre „insatisfacţia” PD-L legată de cooperarea cu PSD. „Mi-aş dori ca alianţa de guvernare să meargă mai bine”, a spus Băsescu, adăugând că este pregătit să meargă şi la o întâlnire cu pesediştii, dacă va fi invitat.

Întâlnire cu final aşteptat

Întâlnirea dorită iniţial de deputaţi cu preşedintele Traian Băsescu a fost precedată de pregătiri laborioase şi lecţii de bună purtare pentru uninominali. După ce liderii PD-L de la Senat şi Camera Deputaţilor s-au pus de acord asupra modului în care ar trebui să decurgă „evenimentul” – adică „mesaj pozitiv”, indicaţiile au fost transmise parlamentarilor în cadrul şedinţelor de grup care au avut loc cu câteva ore înainte de venirea preşedintelui. Astfel, cum atenţia mass-media era concentrată prea mult pe eveniment, parlamentarii au fost instruiţi să nu care cumva să se plângă despre relaţia cu Guvernul, conducerea de partid sau din Parlament şi să se limiteze la întrebări generale, cum ar fi cele despre situaţia economică. Totodată, senatorilor şi deputaţilor li s-a sugerat să renunţe şi la curiozitatea privind o nouă candidatură a preşedintelui Traian Băsescu. Pentru ca totul să fie ţinut cât mai bine sub control, la întâlnire au participat şi premierul Emil Boc, împreună cu toţi miniştrii Executivului. Şeful statului a fost întâmpinat cu aplauze de către parlamentarii PD-L.

Nevoia de a scăpa România de coaliţii la guvernare

Cu tot instructajul, Băsescu a fost chestionat, pe departe şi cu glume de genul „poate că ne vedem şi după decembrie”. Şeful statului le-a tăiat-o curioşilor: „Nu răspund la întrebări-capcană”. Apoi, a dat totuşi o explicaţie: „N-are rost să intru în competiţia candidaturilor. Eu sunt preşedintele în funcţie. Cum să mă transform din preşedintele în candidat?!”. Traian Băsescu nu a plecat urechea nici la cei care s-au plâns de colaborarea proastă cu PSD: „Sunt problemele voastre, care ţin de partide. Nu vreau să mă transform în mediator între voi”. Totuşi, şeful statului le-a dat democrat-liberalilor un motiv pentru care să lupte. Le-a spus că, în opinia sa, pentru ca România să se dezvolte, e nevoie ca „măcar un ciclu electoral sau două”, ţara să fie condusă de un singur partid, astfel încât măsurile de reformă să nu mai fie negociate între mai multe părţi. Băsescu a spus că modificarea legii electorale, prin care parlamentarii să fie aleşi direct printr-un tur sau două, va permite ca alegerile să fie câştigate de un singur partid.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

90 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 25.05.2009 20:25

Întâlnirea dorită iniţial de deputaţi cu preşedintele Traian Băsescu a fost precedată de pregătiri laborioase şi lecţii de bună purtare pentru uninominali.

 
#2 demostene 25.05.2009 20:25

ce diferenta este intre lingaii lui ceausescu si lingaii lui basescu ? ultimii sunt mai hrapareti si mai mitocani,pe masura stapinului lor betiv de la cotroceni! in rest , sint la fel.

 
#3 paulescu stefan 25.05.2009 20:41

la fel ca si pe vremea lui ceusescu.

 
#4 ironickq 25.05.2009 20:48

daca acum patru ani, iliescu mergea cumva la o intalnire psd, lua presa ai societatea civila foc. acum ni se pare normal. nesimtirea lui basescu n-are limite. si asta pt ca nimeni nu spune nimic. am ajuns ca anormalul sa ni se para cat se poate de normal. asta n-ar trebui sa ne dea de gandit?

 
#5 @ ironickq 25.05.2009 20:51

ba ar trebui. pacat ca putini mai sunt cei care gandesc cu propriul cap.

 
#6 DACIA TAXESCULUI 25.05.2009 20:58

adica mult poluatoarea dacia logan.......................... ........pentru mai multa exactitate,sa vedeti ce produc poluatotii francezi de la dacia logan a lui stroie de la muioveni! date tehnice noua dacia logan................motor noua dacia logan 1.4 mpi 75 cp (k7j) - capacitate cilindrica (cmc): 1390 - cutie de viteze: 5m - putere maxima (cp@rpm): 75@5.500 - cuplu maxim (nm@rpm): 112@3000 - viteza maxima (km/h): 162 - acceleratie 0-100km/h (s): 13 - carburant: benzina - standard emisie noxe: euro 4 - consum urban/extraurban/mixt (l/100km): 9.6/5.4/7.0......... - emisii co2 (g/km): ........165!!!!!........... ...........motor noua dacia logan 1.6 mpi 90 cp (k7m) - capacitate cilindrica (cmc): 1598 - cutie de viteze: 5m - putere maxima (cp@rpm): 90@5500 - cuplu maxim (nm@rpm): 128@3000 - viteza maxim� (km/h): 175 - acceleratie 0-100km/h (s): 11,5 - carburant: benzina - standard emisie noxe: euro 4 - consum urban/extraurban/mixt (l/100km): 10/5.6/7.2 - emisii co2 (g/km): ......170!!!!!!!!!............. motor noua dacia logan 1.6 16v 105 cp (k4m) - capacitate cilindrica (cmc): 1598 - cutie de viteze: 5m - putere maxima (cp@rpm): 105@5750 - cuplu maxim (nm@rpm): 148@3750 - viteza maxima (km/h): 183 - acceleratie 0-100km/h (s): 10,2 - carburant: benzina - standard emisie noxe: euro 4 - consum urban/extraurban/mixt (l/100km): 9,2/5.9/7.1....... - emisii co2 (g/km): 170!!!!!!!!................ si eu pe o masina euro 3 si nu euro 4 nou produsa de catre stroie-muioveni,deci masina sh de trei ani vechime am platit o taxa de 1200 de euro pentru poluarea de atentie 148 gr/kg co2 pe care au trecut-o in talon cei de la circulatie in urma celor constatate de catre r.a.r. fata de 165-170 de gr /kg co2 cit produce dacia noua ,nerulata scoasa din fabrica!!!!!!!!!!!!!!!!!!! pai cine ne polueaza plaminii? francezii cu troacele lor noi cu tehnologie nerusinat de scumpa de la 1900 toamna,sau masinile sh care sunt net superioare porcariilor de la renault-muioveni? basecule,boaca,la voi se aude?!?!?!? !? !?! porcilor,dati banii oamenilor inapoi hotilor!!!!!!!!! !!!!!

 
#7 Dorina Avramut 25.05.2009 21:07

decat aspirina( antiinflamatoare) se pare ca preferam emetiral( anti voma)....obrazul "subtire" cu bani multi se tine....

 
#8 Berceanu 25.05.2009 21:23

apreciati ca radu berceanu este un infractor? > sondaje.php0h.com/radubercean u.php

 
#9 toma 25.05.2009 21:29

in care partid miauna cineva .........???????????

 
#10 @Berceanu 25.05.2009 22:20

absolut! nu e infractor ci e mafiot basinescian !

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa