Basescu si Tariceanu, fiecare cu anticomunismul lui
Basescu si Tariceanu, fiecare cu anticomunismul lui
Presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu nu vor sa aiba in comun nici macar chestiunile care privesc istoria Romaniei. Presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu nu vor sa aiba in comun nici macar chestiunile care privesc istoria Romaniei. Studierea comunismului se va face separat, la Palatul Cotroceni si la Palatul Victoria, desi nu exista nici o explicatie rezonabila pentru aceasta sciziune. Cu exceptia, fireste, a animozitatii dintre Basescu si Tariceanu. De data aceasta, semnalul de rejectare a fost dat de seful statului. Desi Guvernul a infiintat, la sfarsitul anului trecut, un Institut pentru Studierea Crimelor Comunismului (ISCC), Basescu a preferat sa-si creeze propria Comisie prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste. Presedintele ar fi putut avea o problema cu directorul institutului Marius Oprea, care este si consilier al premierului, dar din conducerea ISCC fac parte personalitati - simbol ale societatii civile si ale luptei anticomuniste: Andrei Plesu, Doina Cornea, Gabriel Liiceanu si Radu Filipescu. Institutul nu avea, practic, nici o problema de credibilitate. In decizia lui Basescu, probabil ca a cantarit mai mult faptul ca institutul este in subordinea Guvernului si in coordonarea lui Calin Popescu-Tariceanu.Institutul guvernamental si Comisia prezidentiala vor lucra impreuna
S-ar putea insa ca planurile lui Basescu sa fie date peste cap de istoricii cooptati atat in Comisia prezidentiala, condusa de politologul Vladimir Tismaneanu, cat si in ISCC. In primul rand, Tismaneanu l-a invitat pe directorul institutului, Marius Oprea, sa faca parte din comisia de la Cotroceni. "Am acceptat aceasta invitatie, pentru ca pe mine ma intereseaza mai mult fondul problemei, decat cine face cercetarea", ne-a declarat Oprea. Apoi, se pare ca membrii Comisiei prezidentiale vor lucra alaturi de cercetatorii de la Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului. "I-am propus domnului Tismaneanu sa lucram impreuna, intrucat aceasta comisie nu pare sa aiba logistica necesara", a afirmat directorul ISCC. Institutul are un buget de 60 de miliarde de lei vechi, din bugetul Cancelariei premierului, dar nu este clar daca si Presedintia a alocat fonduri speciale comisiei.
Dupa cum a declarat Tismaneanu, din comisie ar putea face parte, printre altii, Sorin Antohi, Horia Roman Patapievici, Dorin Tudoran si Paul Goma. Tismaneanu ar vrea sa termine cercetarea pana in octombrie. Marius Oprea are insa o alta opinie: "Depinde care e scopul. Daca trebuie convins Basescu sa condamne comunismul, atunci ne ajunge si o saptamana".
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu