Băsescu, temperat de „părul alb“ al lui Meleşcanu

de Liliana RUSE Postat la: 22.01.2008 19:57

Băsescu, temperat de „părul alb“ al lui Meleşcanu

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine că discuţia dintre cei doi a fost civilizată

Administraţia Prezidenţială neagă acuzaţiile unor lideri ai PNL conform cărora preşedintele Traian Băsescu l-ar fi ameninţat şi jignit grav pe ministrul interimar al Justiţiei Teodor Meleşcanu. Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu ne-a declarat, ieri, că, împreună cu alţi consilieri, a asistat la convorbirea telefonică dintre şeful statului şi Meleşcanu.

„Probabil că singura jignire a fost atunci când preşedintele i-a cerut textual «să respecte legea». Întâmplător, am fost de faţă, eu şi alţi consilieri, la discuţia telefonică a preşedintelui cu dl. Meleşcanu”, a precizat Lăzăroiu. El a adăugat că preşedintele i-a spus exact aceleaşi lucruri pe care i le-a transmis şi în scrisoarea publică în care îl avertiza să nu să comită un abuz în funcţie.

„În plus faţă de scrisoare, preşedintele i-a atras atenţia ministrului interimar, încerc să-mi amintesc cuvintele: «Domnule ministru, vă văd om cu părul alb, nu mă obligaţi să mă comport cu dvs. cum am făcut cu Chiuariu!». Cred că preşedintele se referea la episodul că l-a numit pe Chiuariu „tânăr mafiot obraznic”, atunci când dădea ordonanţe în favoarea clientelei politice”, a mai spus Lăzăroiu.

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu afirmase că Băsescu ar fi folosit, în discuţia cu Meleşcanu, un ton imposibil de reprodus. Alţi liberali au susţinut că Băsescu l-ar fi înjurat chiar pe ministru.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

14 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 22.01.2008 23:01

Administraţia Prezidenţială neagă acuzaţiile unor lideri ai PNL conform cărora preşedintele Băsescu l-ar fi ameninţat şi jignit grav pe Teodor Meleşcanu. Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu ne-a declarat că a asistat la convorbirea telefonică dintre şeful statului şi Meleşcanu.

 
#2 MATRITERUL 22.01.2008 23:01

LILICA DRAGA DAR CEVA DOVEZI AI?E simplu de tot sa spui ca netotul de la min.al sanatatii ca si alti PeNaLi au afirmat ca Marinarul l-a faultat pe CLAPAUGUL interimar ,mai greu nitel e de dovedit.Cel putin manipulatorul sef al TV_ VANTU se chinuie sa faca emisiuni cu aer de credibilitate desi pe final ajunge la felul cunoscut VARZAN CU COSTITE DE PORC.Invita in studio pe denigratorii de profesie de la PeNaLi ,pe cel ce scoate flatulente si pe fata si pe dos din partidul TRIBUNULUI socotit mare expert judiciar dar care nu stie ca este corect sa pronunti presedintie si nu presedentie din banalul motiv ca tara are in cea mai inalta demnitate un presedinte si nu un presedente si nu in ultimul rand pe senatorul Nicolas cap de ciutura din gasca Ciumatului rosu.Tuturor acestor impostori din Cooperativa 322 trebuia sa le tina piept Cr.Radulescu singurul autentic din opozitie.Si parca nu ar fi fost destul mai sare in ajutorul Cooperativei si IOSKA cel gusat cu antecedentele lui de cenzor al presei de limba maghiara si de profesor la STEF.Gheorghiu inainte de 1989 care dupa o indelungata colaborare cu ILICI democratul original continua in acelasi registru.

 
#3 dabija 23.01.2008 01:55

Orice ar zice Liliana Ruse, asta-i o zi grea pentru cei de la "Gindul", vad ca si Gabrila Stefan tace , ea care sarea ca arsa cind era vorba de justitie... Sa-i trimita Basescu pe hoti la judecata, asta nu-i a buna...Ieri, Florin Negrutiu specula despre o intelegere oculta , azi toarce despre Ion Iliescu, de fapt, Florin Negrutiu scrie numai despre PSD, ca un patefon stricat. Faptul ca Basescu l-a determinat pe Melescanu sa lase justitia sa functioneze, ii nelinisteste pe cei de la "Gindul", in fond trebuie sa scotocesti bine prin ziar ca sa gasesti un mic articol pe aceasta tema.

 
#4 chichi 23.01.2008 02:13

Nu-l mai suspendati penalilor? incredibil! Si stirea ca Mele s-a trezit instantaneu si cu fiori de suspendare vad ca nu mai intereseaza pe nimeni;marea profesionista pe justitie a intrat in concediu sau a ramas pe la minister asteptind replicile scrisorii d ieri?

 
#5 MAPA DIE NU-I ALBA!! 23.01.2008 08:02

TRECUTUL NU-L POATE ALBI PE ACOPERITUL MELESCANU !!!

 
#6 nicolae 23.01.2008 09:14

D-le Negrutiu,ce parere aveti, asa zisi analisti politici,prin modul lor de abordare a diferitelor subiecte, la diferite emisiuni TV . ,subiecte de care doar au auzit ,ne documentati, isi permit sa dea cu presupusu , creind adesea dispute aprinse, care dupa o zi sau doua se dovedesc ne reale, ajutand in felul acesta politiceni sa denigreze persoane , sau realitati romanesti , aruncand vina pe persoane care ne fiimd de fata nu se pot apara, cantand in struna la tot felull de alesi ne cinstiti, influieneaza negativ disputa politica. Se baga in politic , ? Dece nu privesc lucrurile detasati , aparand dreptate si interesele Romaniei

 
#7 Fost militzian 23.01.2008 10:45

Minte Lazaroiu. Uitati-va la el, ce fatza, ce gesturi! Zici ca e un manglitor la interogatoriu!

 
#8 Gabi M 23.01.2008 12:18

Cred ca Nicolaescu s-a lasat dus de val si a mintit!L-am vazut pe Melescanu la 3x3 la S.Tanase si Melescanu nu a spus nimic.Cred ca daca ar fi fost adevarat,macar dadea de inteles ca a fost injurat!

 
#9 calin 23.01.2008 14:08

Si daca apare inregistrarea si se demonstreaza ca dumneavostara mintiti??????
Una la mana, iar alta este fatul ca recunoasteti ca Basescu l-a amenintat pe Melescanu cu cazul Chiuariu. Asta nu este tot amenintare???

 
#10 NAE 23.01.2008 14:11

Sa vina alegerile alea sa scapam de imbecilii lui Tariceani

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa