Băsescu vrea ca în mandatul său să introducă votul prin corespondenţă
Băsescu vrea ca în mandatul său să introducă votul prin corespondenţă
În timpul întâlnirii cu toţi ambasadorii acreditaţi la
Bucureşti, Traian Băsescu le-a promis românilor din diaspora că în
următorii cinci ani de Cotroceni va milita pentru introducerea
votului prin corespondenţă şi înfiinţarea unui call-center pentru
aceştia. De asemenea le-a promis mai multe puncte consulare în
toată Europa, ca să le apere cât ai bine interesele: "Nu ne-am
propus să facem o diferenţiere între cetăţenii români din
interiorul ţării şi cei din afară. Promovarea intereselor şi
portejarea drepturilor ambelor categorii reprezintă o prioritate
pentru mine şi pentru politica externă românească. Atunci când
vorbim însă de politica externă avem în vedere sprijinirea
românilor din afara graniţelor.
Pentru ei trebuie să implementăm
acele proceduri şi să creăm acele instituţii care sunt mai bine
poziţionate pentru a-i ajuta în viaţa de zi cu zi şi mai ales în
contactele lor cu ţara".
Preşedintele României a recunoscut că una din cele mai mari
satisfacţii în primii cinci ani de Cotroceni i-a fost provocată de
îndeplinirea promisiunilor făcute românilor plecaţi la muncă şi
studii peste graniţe: "Una din cele mai mari satisfacţii ale
primului meu mandat a fost îndeplinirea promisiunilor pe care le-am
făcut românilor din străinătate, fie că am în vedere liberalizarea
pieţei muncii într-un număr semnificativ de state ale UE,
modificarea legii cetăţeniei, reprezentarea acestor români în
Parlamentul de la Bucureşti sau creşterea numărului de consulate în
străinătate". (D.B.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
dupa modelul american de vot! si inca o data tiparul statelor unite ne ofera un exemplu demn de urmat.
Anul trecut, din banii strânÅŸi la Fondul de Mediu s-a finanÅ£at ÅŸi realizarea unor staÅ£ii de epurare în Å£ară
Anul trecut, din banii strânÅŸi la Fondul de Mediu s-a finanÅ£at ÅŸi realizarea unor staÅ£ii de epurare în Å£ară
Cum cheltuiesc cei care sunt la putere sutele de milioane de euro pe care statul le colectează anual din enervanta taxă auto, instituită în 2007 de Sulfina Barbu ÅŸi care a cunoscut până acum atâtea versiuni că nimeni nu le mai Å£ine minte numărul? Răspunsul oficial, dat de cei puÅŸi să gestioneze tonele de euro, arată că s-au făcut programe educaÅ£ionale pentru copii, amenajări de parcuri, administrări de arii protejate.
de Alexandru Nastase
20/01/2010
Mai puţin de un sfert din sumele colectate a fost folosit. Restul o fi folosit ca o centură de siguranţă pentru economie...
Ce background vă mai putem oferi despre taxa auto, rebotezată în prezent taxă de primă înmatriculare? Am spus "taxă"? Este din multe puncte de vedere o amendă născocită de cei care ne conduc. În primăvara lui 2007, Sulfina Barbu, pe atunci ministrul Mediului ÅŸi Gospodăririi Apelor, ÅŸi Guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu au observat că în România a crescut consumul ÅŸi, pe acest fond, tot mai mulÅ£i români îÅŸi permiteau să-ÅŸi cumpere o maÅŸină. În criză de bani, s-au gândit să exploateze acest aspect ÅŸi să-l transforme într-o sursă foarte suculentă de venituri la bugetul de stat. Mai are rost să enumerăm ÅŸirul interminabil ÅŸi grotesc de bâlbâieli care a urmat? Mai are rost să vă amintim de câte ori au venit cu câte o nouă variantă de taxă ÅŸi cum de fiecare dată argumentele pentru noua versiune erau exact opusul versiunii precedente? Mai este nevoie să vă amintim cum, după ce au fost daÅ£i afară de la guvernare de Tăriceanu, Sulfina Barbu ÅŸi PD-L au devenit, din iniÅ£iatorii taxei, cei mai de temut adversari ai ei? Cum, după revenirea la ciolan, o dată cu instalarea lui Emil Boc ca prim-ministru, au îndulcit din nou tonul la adresa taxei până atunci mult-hulite? Mai are rost să vă spunem că, la fiecare nouă versiune a taxei, Comisia Europeană ne-a ameninÅ£at cu diverse pedepse?
DE OCHII LUMII
Taxa auto, în nenumăratele ei forme de până acum, nu a fost niciodată o taxă de mediu. De fiecare dată, indiferent de denumire, a vizat numai autoturismele pe care românii ÅŸi le puteau permite: maÅŸini cu motor cu capacitate mică, număr redus de cai putere, preÅ£ până în 25.000 de euro. Vehiculele utilitare ÅŸi camioanele, utilajele agricole ÅŸi alte categorii de maÅŸini cu consum mare de carburant ÅŸi, deci, mari poluatori, nu au făcut niciodată obiectul de interes al acestei taxe pentru simplul motiv că în Å£ara noastră nu se vând prea multe. Acest lucru reiese ÅŸi din faptul că, până în 2008, banii din această taxă au mers la Ministerul FinanÅ£elor, iar destinaÅ£ia lor ulterioară - cum au fost folosiÅ£i - nu se cunoaÅŸte. Să vedem însă ce s-a făcut cu banii după ce s-a decis, de ochii lumii, că destinaÅ£ia lor trebuie să fie Ministerul Mediului.
SURSÄ‚ DE ÎMBOGĂŢIRE
În subordinea acestui minister funcÅ£ionează o extraordinară vacă de muls ÅŸi o sursă inepuizabilă de făcut averi: AdministraÅ£ia Fondului pentru Mediu. Este acea instituÅ£ie la care ajung toÅ£i banii ce se colectează pentru mediu în România. În 2008, aproape 1 miliard de lei noi a ajuns la Fondul de Mediu din taxa auto! La cursul de schimb de atunci, asta înseamnă peste 300 milioane de euro! În 2009, deÅŸi nu există încă estimări oficiale (este, evident, mult prea devreme!), suma se apropie de 700 milioane de lei, echivalentul a 160 milioane de euro! Cum s-au cheltuit cele 460 milioane de euro intrate în vistieria Fondului pentru Mediu? Am solicitat informaÅ£ii oficiale. Să începem cu anul 2009. S-au alocat bani pentru 17 proiecte aprobate între 2006 ÅŸi 2008 ÅŸi care se află încă în derulare: Centrul pentru colectarea deÅŸeurilor electrice, electronice ÅŸi electrocasnice la Piatra NeamÅ£, în valoare de 113.556 RON; realizarea staÅ£iei de epurare a apelor uzate, comuna Remetea, judeÅ£ul Harghita, în valoare de 3.882.000 RON; programul de educaÅ£ie ecologică Ecojunior, desfăşurat la Colegiul NaÅ£ional Roman Vodă din Roman, cu o valoare de 7.667 RON; o instalaÅ£ie de reducere a emisiilor de CO2 la vopsitoria fabricii din Mioveni Automobile Dacia, proiect în valoare de 15.447.217 RON; înfiinÅ£area unei staÅ£ii de epurare în comuna Cotnari, judeÅ£ul IaÅŸi, în valoare de 1.447.259 RON; desfăşurarea ÅŸcolii de ecologie Delta Fest de către AsociaÅ£ia Galaterra, proiect în valoare de 218.375 RON; extinderea staÅ£iei de epurare Åžtei, judeÅ£ul Bihor, investiÅ£ie în valoare de 1.114.383 RON; conservarea ÅŸi managementul habitatelor din RezervaÅ£ia "Calcarele din Dealul Măgura" Dobrogea, program derulat de Clubul Sporturilor Montane, în valoare 42.065 RON; managementul ariilor protejate din judeÅ£ul Satu-Mare, realizat de societatea Carpatin Ardeleană cu 155.150 RON; creÅŸterea conÅŸtientizării populaÅ£iei de pe Valea Deznei privind protecÅ£ia mediului, realizat la Grupul Åžcolar Industrial SebiÅŸ, cu 36.609 RON; amenajarea ravenei GhermăneÅŸti, judeÅ£ul Vaslui, proiect în valoare de 300.148 RON; stabilizarea ÅŸi consolidarea ravenei la drumul comunal 105 A - satul Laza, comuna Laza, jud. Vaslui, cu suma de 183.495 RON; realizarea unei linii de peletizare a deÅŸeurilor lemnoase ÅŸi a rumeguÅŸului verde la societatea MetalTrade International GalaÅ£i pentru suma de 896.191 RON; modernizarea sectorului de reciclare a deÅŸeurilor de ambalaje în vederea protejării mediului, realizată de societatea Somplast din BistriÅ£a pentru suma de 285.691 RON; acÅ£iuni combinate pentru administrarea ariei protejate PeÅŸtera Vântului conform planului de management, proiect desfăşurat de Clubul Speologilor Amatori cu 80.663 RON; protecÅ£ia Ariei Naturale Balta Suhaia, proiect atribuit Consiliului Local al comunei Suhaia, judeÅ£ul Teleorman, pentru 30.646 RON; un program de producere ÅŸi distribuÅ£ie a apei calde menajere cu panouri solare, realizat la Drobeta Turnu-Severin de firma Flora Sercom SA cu 61.241 RON. Totalul banilor alocaÅ£i este de aproximativ 23 de milioane RON, adică în jur de 6 milioane de euro din 160 milioane de euro încasaÅ£i.
Instituţiile cu bani, doar la PD-L
În 2008, Fondul de Mediu a dat bani pentru 12 proiecte de parcuri. Valoarea totală a proiectelor este de 6 milioane RON (puÅ£in peste 2 milioane de euro). Ce s-a făcut cu restul banilor, până la 400 milioane de euro? Oficial, ei există în bugetul Fondului pentru Mediu ÅŸi "aÅŸteaptă proiecte eligibile pentru a fi absorbiÅ£i". La Fondul pentru Mediu există depuse numai din partea organizaÅ£iilor neguvernamentale mii de proiecte care aÅŸteaptă de ani buni finanÅ£are ÅŸi cărora nici măcar nu li se răspunde. Fondul de Mediu a fost condus până în 2008 de liberalul Mihai Toti, iar acum ÅŸef mare este democrat-liberalul Vlad Marcoci. De menÅ£ionat că atât în alianÅ£a cu PSD, cât ÅŸi în cea cu UDMR (parafată în decembrie 2009), instituÅ£iile de mediu bănoase au revenit, fără excepÅ£ie, doar PD-L.
I-AUZI CE DEBITEAZA TERORISTUL! EL E ALFA SI OMEGA FARA DE CARE ROMANIA NU ADERA LA NATO SI UE! PTIU DRACE! DACA REZISTI INTREG MANDATUL LA COTROCENI ESTE DATORITA DIJMEI IN AUR PLATITA DIN ROSIA MONTANA.
"I-AM CIURUIT!"
PE CINE AI CIURUIT BAI TATAR IMPUTIT CE ESTI?
DACA ALEGERILE DIN 2009 AR FI FOST CORECTE TERMINAI UNDEVA PE LOCUL 3.
MAI BINE NATO AR FACE UN BINE ROMANILOR TI-AR DA NISTE SUTURI IN * SI TE-AR DEPORTA IN MONGOLIA LA STRAMOSII TAI.
BASESCU=TERORIST, ASASIN, AGENTUL KGB # 1, TRADATOR NATO