Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi-prin atribuire directă, decizia e a comitetului judeţean
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca.
Potrivit ministrului, nu este nevoie de un act normativ care să prevadă acest fapt, pentru că legislaţia actuală este acoperitoare, iar decizia de a declara situaţie de urgenţă este la îndemâna administraţiei publice locale.
"Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă se întrunesc şi stabilesc localităţile afectate de diverse calamităţi, precum inundaţii sau, cum este în cazul nostru, înzăpeziri de acest gen, iar decizia comitetului este acoperitoare pentru a utiliza Ordonanţa 34, care are un alineat special ce prevede faptul că sumele care se acordă pentru înlăturarea efectelor calamităţilor nu mai trec prin procedura de licitaţie, ci prin încredinţare directă, priorităţile fiind stabilite de comitet. Deci, actuala situaţie decisă la nivelul unui comitet pentru situaţii de urgenţă la nivel judeţean este acoperitoare pentru a utiliza eventualele sume care pot veni din partea Guvernului pentru a ajutora sinistraţii", a spus Berca.
Ministrul Internelor a precizat că neînţelegerile apărute în judeţul Vrancea au drept cauză necunoaşterea legislaţiei, precum şi confuzia dintre stare de urgenţă, situaţie de urgenţă şi stare de alertă. De asemenea, el a spus că prefectul are calitatea de preşedinte al comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, preşedintele consiliului judeţean are calitate de vicepreşedinte, iar decizia este luată în urma analizei făcută împreună cu toţi membrii acestui comitet.
"Noi, în comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă, am stabilit să se încheie procesul verbal pentru situaţii de urgenţă la nivel judeţean în care se nominalizează exact localităţile şi drumurile judeţene şi comunale afectate de zăpezi. Este foarte simplu, nu înţeleg ce este atât de complicat. Au făcut toate judeţele chestiunea asta şi s-a intervenit. Aşa vor face şi alte judeţe, Doamne fereşte, în alte situaţii şi este acoperitoare situaţia respectivă. Legea trebuie citită, despre asta vorbim”, a mai spus Berca.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui.
Vineri seara, preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a anunţat că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă.
Situaţia de urgenţă a fost constatată după videoconferinţa pe care premierul Mihai Răzvan Ungureanu a avut-o cu prefecţii.
În cadrul videoconferinţei, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, a intervenit şi a prezentat situaţia în care se găsesc zeci de mii de oameni din judeţ în urma ninsorilor abundente.
"După cinci zile de insistenţe extraordinare, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a constatat situaţia de urgenţă din Vrancea prin act administrativ. Acum suntem în situaţie de urgenţă. Este suficientă pentru ca, în baza Ordonanţei 34, să contractăm toate resursele financiare, materiale şi logistice pentru a readuce la normalitate viaţa cetăţenilor din Vrancea", a afirmat Marian Oprişan.
El a precizat că spre deosebire de starea de urgenţă care presupune intervenţia Armatei, starea de alertă şi situaţia de urgenţă sunt evenimente cu caracter non-militar, în condiţiile în care fenomenele naturale pun în pericol viaţa oamenilor.
Aproximativ 40.000 de oameni sunt izolaţi de o săptămână în peste 50 de localităţi din judeţul Vrancea, rămânând fără alimente, apă şi medicamente, afirma, vineri, conducerea Consiliul Judeţean, în timp ce prefectul susţinea că mai sunt izolate doar nouă localităţi.
Potrivit unei situaţii transmise, vineri, de CJ Vrancea, DN 2 N, sectorul Chiojdeni-Jitia, este închis, ceea ce înseamnă că satele Chiojdeni, Mărăcini, Seciu, Lojniţa, Luncile, Poduri, Cătăuţi, Tulburea sunt izolate.
DN 2R Jitia Vintileasca este complet blocat, astfel că sunt izolaţi şi locuitorii satelor Jitia, Jitia de Jos, Cerbu, Măgura, Dealu Sării, Vintileasca, Tănăsari, După Măgura, Neculele, Bahnele, Poiana Stoichii. În zona DN 23-Focşani-Galaţi sunt blocate şi izolate localităţile Boţîrlău, Vulturu, Hînguleşti, Maluri, Vadu Roşca, Năneşti, Călienii Noi, Călienii Vechi, Măicăneşti, Belciugatele, Tătaru, Râmniceni, Slobozia, Boteşti, Stupina, în timp ce pe DN 23 B Măicăneşti-Ciorăşti sunt izolate localităţile Ciorăşti, Spătăreasca, Codreşti, Mihălceni, Satul Nou, Băleşti, Ciauru, Corneşti, Găvăneşti, Rîsova, Stolojani, Tălpăşeşti, Tămăşeşti, Voingeşti. Pe DN 23 A Focşani-Ciorăşti sunt blocate localităţile Tătăranu, Bordeasca Veche, Bordeasca Nouă, Mărtineşti şi Vîjiitoarea.
De asemenea, mai sunt izolate localităţile Voetin, Bogza, Caiata şi 12 sate din comuna Dumitreşti, precum şi localităţile Faraoanele şi Ciuşlea.
Marian Oprişan a susţinut din nou, vineri, că este necesară instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă în judeţul Vrancei, spunând că în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă opiniile privind instituirea stării de alertă sunt împărţite în funcţie de apartenenţa sau neapartenenţa politică.
"Majoritatea membrilor Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă împărtăşesc punctul de vedere al administraţiei publice judeţene, cu excepţia şefilor de instituţie, care sunt membri PDL. Cei mai vocali sunt directorul Direcţiei Agricole Vrancea, Costică Neaţă şi fostul prefect, care dacă ar fi fost vreo competenţă ar fi rămas prefectul judeţului", preciza Marian Oprişan.
Acesta mai susţinea că prefectul refuză sistematic să instituie starea de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă, motivând că va mai face o analiză în acest sens.
De altfel, Oprişan i-a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, în care îl informează despre problemele cu care se confruntă judeţul din cauza zăpezii.
Prefectul de Vrancea, Sorin Hornea, afirmă însă că vineri în judeţ mai sunt doar nouă localităţi izolate şi că instituirea stării de alertă nu ar fi ajutat cu nimic, ci doar ar fi creat panică în rândul populaţiei.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a dispus, vineri, să trimită jandarmi şi pompieri de la Bacău în judeţul Vrancea, iar din Prahova către localităţi din judeţul Buzău, pentru a ajuta la salvarea de vieţi omeneşti.
Potrivit legii, la nivel judeţean comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă declară, cu acordrul ministrului Administraţiei şi Internelor, starea de alertă la nivel judeţean sau în mai multe localităţi ale judeţului şi propun instituirea stării de urgenţă. Comitetele locale, la rândul lor, declară starea de alertă cu acordul prefectului, pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective.
Starea de urgenţă pe întreg teritoriul ţării sau în anumite zone se instituie prin decret prezidenţial, contrasemnat de către primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile. În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de urgenţă, preşedintele solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate. În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea. Starea de urgenţă poate fi prelungită de către şeful statului, cu acordul Parlamentului.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












- Tag-uri:
- berca
- ,comitet
- ,calamităţi
[+] Adauga un comentariu