Boc îl priveşte de sus pe politicianul Copilul Minune

de Mihai ŞOMFELEAN Postat la: 14.04.2008 20:09

Boc îl priveşte de sus pe politicianul Copilul Minune

Liderul democrat-liberal, Emil Boc, şi-a găsit duşmanul politic. Este vorba de manelistul Adrian Copilul Minune, care şi-a anunţat de curând candidatura la un post de consilier local la Ştefăneşti, Ilfov, din partea PSD. Ieri, preşedintele PD-L s-a arătat nemulţumit de prezenţa manelistului pe listele electorale şi a acuzat PSD că „manelizează” politica. Precipitat, Emil Boc a afirmat că prezenţa manelistului pe listele PSD pentru Consiliul Local arată că cei mai importanţi contracandidaţi ai PD-L se zbat între soluţia de manea şi lipsa de resurse umane. „Ne aşteptăm ca şi Guţă, Florin Salam, Sorinel Puştiul, Adi de la Vâlcea să fie faţa PSD în aceste alegeri. Administraţiile locale conduse de ei vor fi administraţiile PSD“, a spus Boc despre faptul că Adrian Copilul Minune este candidat social-democrat la scrutinul din iunie.

Preşedintele PD-L nu a uitat nici de PNL. Liderul democrat-liberal a susţinut că liberalii nu au resurse umane nici măcar pentru a-şi ocupa posturile de ministru. El a reamintit de eşecul de la Agricultură - „ministrul-caltaboş“ Decebal Traian Remeş –, cel de la Justiţie – „experimentul Chiuariu“ –, dar şi cel de la MAE – Adrian Cioroianu. Atacurile lui Boc la adresa manelistului şi a PNL au un scop precis, acela de a arăta că PD-L este un „partid serios” care se prezintă la alegerile locale cu „un program politic pentru administraţia locală”.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

23 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 14.04.2008 22:01

Liderul democrat-liberal, Emil Boc, şi-a găsit duşmanul politic. Este vorba de manelistul Adrian Copilul Minune, care şi-a anunţat de curând candidatura la un post de consilier local la Ştefăneşti, Ilfov, din partea PSD.

 
#2 Ghita 14.04.2008 22:01

nu are de ce sa-l priveasca musiu boc (poc, trosc, pleosc, hodoronc-tronc) de sus pe adi minune, pentru ca si el a fost prezentat de catre marinarul sef, cand cu mutarea la cotroceni, ca un "copil minune" al politicii romanesti (pediste). pana la urma ne-am lamurit cu totii ce minuni a facut acest copil minune! mai are putin si face poc de atata papagalicit, nu numai pe langa sefu', da' si pe langa gagicutza sa din bucale! doamna boc, ati auzit?

 
#3 ciocu'mic 14.04.2008 22:32

papagalul care zdrangane ca un tonomat ce porneste pe baza de telefon de la cotroceni,arivistul activist uascr deschide pliscul zboara oratanie !

 
#4 binevoitorul 14.04.2008 23:12

vad ca bocul asta batut in cap (ca de-aia-i o piticanie!) ii cunoaste pe nume pe toti manelistii de frunte, ceea ce arata ca este un mare ascultator si fan al lor! la mai mare, nasule! scoate, taica boc paralele, fara numar, fara numar, ca la cluj, de unde esti matale, se aud manele ca la usa cortului! acolo tonomatele au manele, nu muzica clasica sau hit-uri. iar matale, ca tonomat sef ce te afli al prea onoratului partid papagalicesc, esti tonomatul de frunte! nu te mai lega taica de manelisti ca nu-i bine! ce-ai sa te faci daca te lasa sotia si ai sa vrei, precum putin sau sarkozy sa te insori cu amanta din capitala? n-or sa-ti mai cante lautarii preferati, manelistii pe care-i enumeri aici, de necaz ca te-ai luat de ei!

 
#5 KlytT20 14.04.2008 23:25

ce domnule boc-trosk???va e frica ca adi minune il va face pe basescu???o sa fie mare bataie intre cei doi la....prostie;)si minti chele....

 
#6 tcp 14.04.2008 23:37

care este problema. se discuta doar despre un candidat la o comuna ilfoveana.
cam subtire motivatia domnului boc.

 
#7 dude 15.04.2008 08:09

psd s-a suparat pe boc si i-a mai ramas un floc! sa traiti bine !

 
#8 turnesol 15.04.2008 08:27

papagalul boc de cind a fost in turneu cu doamna profesor universitar,secretar executiv pdl,
consilier al prfesedintelui norvegiei nutica udrea si cu fata lui "cel mare " plina de succesuri,
da cu mucii in fasole si se inflameaza ca un manelist candideaza intr-un sat oarecare.
mai bine sfatuiti-l pe manelist sa candideze la primaria cluj,poate isi da foc papagalul boc

 
#9 fungirl 15.04.2008 09:26

numai gura e de boc asta!-observ ca ii cam stie pe toti manelistii dupa nume!
am inpresia chiar ca ii stie mai bine decat ca cei din psd.
oricum cred ca in aceasta campanie domnul boc ar trebui sa se intereseze mai mult de propriul partid decat sa arunce cu noroi in cei alaturi de care a castigat ultimile alegeri-nominalizeaza vreo trei ministrii de la pnl care nu ii sunt pe plac dar uita de presedinte care se gafeaza in continuu.......
domnule boc oare in partidul dumneavoastra oamenii sunt perfecti?
dumneavoastra nu gresiti chiar niciodata ?!

 
#10 Optimus 15.04.2008 09:45

psd urmareste doar ciolanul! au incercat si in 1996 cu candidatul ilie nastase...

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa