Publicat

24

martie

2017

15:57

4683

vizualizări

Bogdan Diaconu, prima reacţie după ce fosta gimnastă Maria Olaru a făcut public divorţul lor

Fosta campioană olimpică la gimnastică, Maria Olaru, a anunţat pe Facebook că a divorţat de politicianul Bogdan Diaconu.

Bogdan Diaconu, prima reacţie după ce fosta gimnastă Maria Olaru a făcut public divorţul lor

Fosta campioană olimpică la gimnastică, Maria Olaru, a anunţat pe Facebook că a divorţat de politicianul Bogdan Diaconu.

"Prin acest mesaj, anunţ pe oricine se arată interesat de persoana mea, că am divorţat , prin procedură notarială, de fostul meu soţ. Despărţiea efectivă s-a produs de la jumătatea anului 2016, atunci când m-am convins că avem idei diametral opuse, ireconciliabile, asupra principalelor valori morale în jurul cărora se coagulează o familie normală, onorabilă. Faptul că n-am introdus încă de atunci actele de divorţ se datorează activităţilor sale politice, în care nu m-am amestecat niciodată, înţelegând că sunt chestiuni care nu mă privesc, chiar dacă eram tot mai în dezacord cu ele. Deşi trăiam separaţi n-am vrut să fiu acuzată, sau doar bănuită, că aş fi contribuit, prin decizia mea, la eşecul său politic. Cu atât mai puţin că aş fi ales divorţul după ce n-a mai fost deputat. Nimic mai străin de mine decât duplicitatea, minciuna, oportunismul sau demagogia, etc proceduri atât de utilizate de către politicieni. Iar cei care mă cunosc pot confirma oricând”, a scris, pe Facebook, Maria Olaru,destulde acidăla adresa fostului soţ: ”Am simţit nevoia să fac publice aceste amănunte întrucât, în mod regretabil şi de neînţeles pentru mine, un ziar important, criticându-l pe politicianul B.D., nu i-a precizat numele, preferând formula «soţul gimnastei Maria Olaru». Nu contest fondul acelui material de presă – ROG doar să nu mai fiu asociată cu persoana respectivă şi cu actele sale sociale".

La puţin timp a venit şi aşteptate reacţie a lui Bogdan Diaconu, una deloc agresivă, politicianul refuzând să intre în polemică: "Nu am cum să comentez, ci doar să confirm. Pentru mine, Maria rămâne mama copilului meu. Mai multe de atât nu sunt de comentat. Eu nu cred că am disponibilitatea de a comenta alegerile politice ale Mariei. Pentru mine, Maria rămâne fosta soţie şi mama fiului meu. Voi avea grijă să-i fie bine atât ei, cât şi copilului. Sunt lucruri de nuanţă – adevărul e întotdeauna la mijloc...
Am avut o căsnicie sau o relaţie cu mult timp înainte să se producă căsătoria... Este o custodie comună, doar că domiciliul copilului e la mamă. Nu am avut ce să împărţim, pentru noi lucrurile sunt foarte simple. E alegerea Mariei ce declaraţii va face, nu vreau să duc discuţia în acest sens... Nu regret nimic din mariajul cu Maria şi o să uit tot ce a fost negativ".

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Şarapova, DISTRUSĂ la revenirea în lumea tenisului! Cuvinte extrem de grele din partea rivalei ei

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info