Anca SIMINA
Anca SIMINA
30061 vizualizări 24 dec 2013

Două hoteluri de protocol, unul de cinci stele la Olăneşti şi altul de două stele la Covasna, au fost cedate de RA-APPS Serviciului Român de Informaţii, respectiv Bisericii Ortodoxe Române, pentru Episcopia Harghitei şi Covasnei, printr-o ordonanţă de urgenţă ţinută secretă de Guvern la momentul adoptării. Prin acelaşi act normativ, publicat în Monitorul Oficial pe 24 decembrie, vila Covasna, în care preşedintele Traian Băsescu obişnuieşte să-şi petreacă vacanţele de vară şi unde a făcut anul trecut Revelionul, a fost scoasă din lista imobilelor de protocol la care au acces demnitarii pentru a fi trecută la Ministerul Apărării Naţionale, condus de Mircea Duşa.

Toate cele trei transferuri care se vor oficializa în 30 de zile au fost făcute printr-o ordonanţă adoptată în şedinţa din 18 decembrie, cea „acoperită” de criza din USL pentru numirea şefului TVR. OUG 114/2013 nu a fost menţionată în niciun document public: nici în proiectul ordinii de zi anunţate înaintea şedinţei, nici între cele 5 ordonanţe de urgenţă comunicate ca fiind singurele aprobate.

Cadoul pentru SRI, BOR şi MApN a ajuns direct în Monitorul Oficial, în Ajunul Crăciunului. Guvernul justifică şi „urgenţa”: “o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată”.

Palatul cu saună şi cinematograf al lui Ceauşescu a ajuns la SRI pentru "activităţi specifice"

De departe, cel mai valoros a fost cedat SRI. Este vorba de Complexul Palat Olăneşti din staţiunea balneară cu acelaşi nume, de pe Aleea Salcâmilor, nr. 2, a cărui valoare de inventar a fost stabilită la 45,2 milioane de lei.

Palatului Olăneşti este unul dintre complexurile de protocol incluse în aprilie de Guvernul Ponta pe lista celor 20 vile, trei palate şi un complex în Delta Dunării, rezervate exclusiv demnitarilor după decizia de a vinde cele mai multe dintre activele RA-APPS. Oficial, a ajuns la SRI  din “necesitatea luării unor măsuri necesare pentru asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţilor specifice ale serviciului”.

Are 107.000 de metri pătraţi, cabană, heliport şi parc în care s-au investit recent 80.000 de euro pentru grădina cu nuferi, chiar dacă demnitarii nu au trecut decât întâmplător pe acolo. La Olăneşti, Traian Băsescu a stat o singură dată, numai câteva ore, iar Emil Boc a avut două opriri: o dată a făcut o întâlnire cu prefecţii, a doua oară a rămas o noapte. În palatul construit în 1989, nici măcar Nicolae Ceauşescu nu a apucat să îşi petreacă vacanţa de Revelion îndelung planificată în acel an. Chiar dacă nu se numără printre destinaţiile favorite ale demnitarilor şi a fost închis accesului public după 2006, Palatul Olăneşti are în permanenţă în jur de 20 de angajaţi şi a fost pregătit frecvent, ca şi alte vile similare, pentru vizite la nivel înalt fără ca acestea să mai aibă loc.


Palatul Olăneşti. Sursa foto: a 1

Aşa-numitul corp vechi, construit de Ceauşescu, are 3 apartamente, piscină, saună, club, cinematograf şi casă de oaspeţi, cu obiecte de mobilier unicat, covoare lucrate manual şi o mini-fântână arteziană de porţelan în interior. Acesta a fost extins şi modernizat de RA-APPS în 2010.

Potrivit ordonanţei, Palatul Olăneşti este preluat de SRI cu tot cu bunurile mobile care fac parte din patrimoniului cultural naţional.

Biserica Ortodoxă primeşte încă un SPA de la stat

Prin acelaşi act normativ, Complexul hotelier „Bradul” din Covasna ajunge la Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru Episcopia Ortodoxă a Harghitei şi Covasnei cu tot cu personal.

Al doilea ca valoare din lista celor trei mari transferuri dinspre RA-APPS, Complexul Hotelier “Bradul” are o suprafaţă totală de 22.763 de metri pătraţi, cu restaurant, terasă, corpuri de cazare, mofetă, bază de tratament, spălătorie, rampă, teren de sport, parc amenajat şi păşune şi casă izvor apă mineral. Valoarea sa de inventar ajunge la 10,45 milioane de lei.


Complexul Hotelier Bradul din Covasna. Sursa foto: RA-APPS

Hotelul de două stele folosit de RA-APPS pentru a aduce fonduri proprii în bugetul Regiei are 186 de locuri de cazare (87 de camere duble, 2 single şi 5 apartamente) şi o bază de tratament pentru băi calde cu ape carbogazoase, mofete, cură internă cu ape minerale – buvete, aerosoli şi inhalaţii, electroterapie, fizioterapie şi hidroterapie şi masaje.

În acest caz, Guvernul a invocat, ca justificare, imperativul sprijinirii activităţii Bisericii Ortodoxe Române, instituţie fundamentală a statului român, cu un rol esenţial în apărarea identităţii naţionale”.

Duşa îi suflă vila lui Băsescu de la Covasna

Ordonanţa din penultima şedinţă de Guvern din an îl lasă şi pe Băsescu fără vila de la Covasna în care şi-a petrecut anul trecut Revelionul împreună cu familia Udrea-Cocoş.

Vila Covasna, fosta vilă de vânătoare a lui Nicolae Ceauşescu, imobil cu subsol, parter şi etaj, aflată în Covasna, pe str. Zânelor, nr.10, având o suprafaţă construită de 1.274 de metri patrati şi teren de 17.107 de metri pătraţi, cu o valoare totală de inventar 5,3 milioane de lei, a fost transferată de RA-APPS la Ministerul Apărării Naţionale, condus de Mircea Duşa, care este şi lider al PSD Harghita.

Explicaţia oficială: “necesitatea stringentă a identificării şi transmiterii în administrarea MApN a unui imobil care să corespundă exigenţelor speciale ale cooperării internaţionale în domeniul militar”.

Vila este una dintre puţinele pentru care Traian Băsescu a făcut o solicitare expresă Guvernului Tăriceanu de a nu fi inclusă pe lista imobilelor scoase la vânzare de Regia de Protocol, lucru care nu s-a întâmplat de aaltfel nici sub guvernările Boc sau Ponta.



Vila Covasna. Sursa foto: turistik.ro

Citește și: