Călinescu despre intrarea în cursa pentru deputăţie: "Dacă îmi propune domnul Traian Băsescu voi accepta. Dacă îmi spune «Laşi gargara şi te duci ambasador», mă duc"
Florin Călinescu ar putea fi candidatul PD-L pentru un loc în Camera Deputaţilor lăsat liber de conservatoarea Daniela Popa
Vehiculat pentru postul de candidat al Partidului Democrat Liberal la Camera Deputaţilor, fotoliu rămas vacant după retragerea din parlament a liderului Partidului Conservator, Daniela Popa, ex-liberalul Florin Călinescu spune că va accepta intrarea în cursa electorală, dacă i-o va cere şeful statului.
"Nu mi s-a propus asa ceva. Dacă îmi va face propunerea domnul Traian Băsescu voi accepta, dar s-o spună preşedintele nu partidul. Partidul înseamnă nişte oameni. L-am sprijinit pe domnul Traian Băsescu în campanie şi cred că este cel mai bun preşedinte", a precizat, pentru Gândul, Florin Călinescu, subliniind că nu ştie dacă au existat sau nu dezbateri în cadrul PD-L, privind nominalizarea sa la Colegiul 19 din Bucureşti: "Dacă a existat o discuţie în acest sens în cadrul PD-L-ului, acest lucru mă onorează. Eu nu sunt membru de partid, dar îmi place să cred că partidul e ca o armată: mergi până la capăt şi la victorie şi la înfrângere. Legătura mea de suflet cu acest partid este preşedintele Traian Băsescu. Dacă Traian Băsescu îmi spune : «Laşi gargara şi te duci ambasador la Washington! », spun: «Domnule preşedinte am înţeles!» "
Florin Călinescu ar putea fi candidatul PD-L pentru un
loc în Camera Deputaţilor lăsat liber de conservatoarea Daniela
Popa
Organizaţia PD-L Sector 4 ia în calcul candidatura actorului Florin Călinescu pentru colegiul 19 din capitală, eliberat după demisia Danielei Popa din Camera Deputaţilor.
Potrivit unor surse democrat-liberale, citate de Mediafax, pentru colegiul 19 din Capitală, Organizaţia sectorului 4 ia în calcul mai multe variante de candidaturi, în urma unei cercetări sociologice urmând a se stabili cine are cele mai mari şanse pentru postul de deputat.
Astfel, printre numele vehiculate pentru această candidatură se află actorul Florin Călinescu, căruia PD-L i-a propus, anul trecut, şi posibilitatea de a candida în colegiul 1 din Sectorul 1, acesta declinând la acel moment oferta democrat-liberalilor. În cercetarea sociologică vor mai fi incluşi secretarul general al Camerei, Gheorghe Barbu, fost ministru al Muncii şi preşedintele Organizaţiei PD-L sector 4, Romeo Raicu.
O decizie finală privind candidatul va fi luată după terminare anchetei sociologice precum şi după prezentarea în Biroul Permanent Naţional a strategiei Organizaţiei pentru acest tur de alegeri.
Potrivit surselor citate, anunţul PD-L privind candidatul în acest colegiu va fi făcut după ce şi celelalte formaţiuni politice îşi vor anunţa candidaţii.
Biroul Permanent Naţional l-a mandatat pe preşedintele PD-L Bucureşti, Liviu Negoiţă, şi pe liderul de la Sectorul 4 să prezinte, într-o săptămână, o strategie pentru alegerile din Colegiul 19, care urmează să fie discutată apoi de conducerea partidului.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat, recent, că PSD nu a luat nici o decizie în ceea ce priveşte candidatura în Colegiul 19 din Bucureşti.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















77 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe WWW.SOLICITARI.RO si intr-un minut adauga anuntul!
Cum cheltuiesc cei care sunt la putere sutele de milioane de euro pe care statul le colectează anual din enervanta taxă auto, instituită în 2007 de Sulfina Barbu ÅŸi care a cunoscut până acum atâtea versiuni că nimeni nu le mai Å£ine minte numărul? Răspunsul oficial, dat de cei puÅŸi să gestioneze tonele de euro, arată că s-au făcut programe educaÅ£ionale pentru copii, amenajări de parcuri, administrări de arii protejate.
de Alexandru Nastase
20/01/2010
Mai puţin de un sfert din sumele colectate a fost folosit. Restul o fi folosit ca o centură de siguranţă pentru economie...
Ce background vă mai putem oferi despre taxa auto, rebotezată în prezent taxă de primă înmatriculare? Am spus "taxă"? Este din multe puncte de vedere o amendă născocită de cei care ne conduc. În primăvara lui 2007, Sulfina Barbu, pe atunci ministrul Mediului ÅŸi Gospodăririi Apelor, ÅŸi Guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu au observat că în România a crescut consumul ÅŸi, pe acest fond, tot mai mulÅ£i români îÅŸi permiteau să-ÅŸi cumpere o maÅŸină. În criză de bani, s-au gândit să exploateze acest aspect ÅŸi să-l transforme într-o sursă foarte suculentă de venituri la bugetul de stat. Mai are rost să enumerăm ÅŸirul interminabil ÅŸi grotesc de bâlbâieli care a urmat? Mai are rost să vă amintim de câte ori au venit cu câte o nouă variantă de taxă ÅŸi cum de fiecare dată argumentele pentru noua versiune erau exact opusul versiunii precedente? Mai este nevoie să vă amintim cum, după ce au fost daÅ£i afară de la guvernare de Tăriceanu, Sulfina Barbu ÅŸi PD-L au devenit, din iniÅ£iatorii taxei, cei mai de temut adversari ai ei? Cum, după revenirea la ciolan, o dată cu instalarea lui Emil Boc ca prim-ministru, au îndulcit din nou tonul la adresa taxei până atunci mult-hulite? Mai are rost să vă spunem că, la fiecare nouă versiune a taxei, Comisia Europeană ne-a ameninÅ£at cu diverse pedepse?
DE OCHII LUMII
Taxa auto, în nenumăratele ei forme de până acum, nu a fost niciodată o taxă de mediu. De fiecare dată, indiferent de denumire, a vizat numai autoturismele pe care românii ÅŸi le puteau permite: maÅŸini cu motor cu capacitate mică, număr redus de cai putere, preÅ£ până în 25.000 de euro. Vehiculele utilitare ÅŸi camioanele, utilajele agricole ÅŸi alte categorii de maÅŸini cu consum mare de carburant ÅŸi, deci, mari poluatori, nu au făcut niciodată obiectul de interes al acestei taxe pentru simplul motiv că în Å£ara noastră nu se vând prea multe. Acest lucru reiese ÅŸi din faptul că, până în 2008, banii din această taxă au mers la Ministerul FinanÅ£elor, iar destinaÅ£ia lor ulterioară - cum au fost folosiÅ£i - nu se cunoaÅŸte. Să vedem însă ce s-a făcut cu banii după ce s-a decis, de ochii lumii, că destinaÅ£ia lor trebuie să fie Ministerul Mediului.
SURSÄ‚ DE ÎMBOGĂŢIRE
În subordinea acestui minister funcÅ£ionează o extraordinară vacă de muls ÅŸi o sursă inepuizabilă de făcut averi: AdministraÅ£ia Fondului pentru Mediu. Este acea instituÅ£ie la care ajung toÅ£i banii ce se colectează pentru mediu în România. În 2008, aproape 1 miliard de lei noi a ajuns la Fondul de Mediu din taxa auto! La cursul de schimb de atunci, asta înseamnă peste 300 milioane de euro! În 2009, deÅŸi nu există încă estimări oficiale (este, evident, mult prea devreme!), suma se apropie de 700 milioane de lei, echivalentul a 160 milioane de euro! Cum s-au cheltuit cele 460 milioane de euro intrate în vistieria Fondului pentru Mediu? Am solicitat informaÅ£ii oficiale. Să începem cu anul 2009. S-au alocat bani pentru 17 proiecte aprobate între 2006 ÅŸi 2008 ÅŸi care se află încă în derulare: Centrul pentru colectarea deÅŸeurilor electrice, electronice ÅŸi electrocasnice la Piatra NeamÅ£, în valoare de 113.556 RON; realizarea staÅ£iei de epurare a apelor uzate, comuna Remetea, judeÅ£ul Harghita, în valoare de 3.882.000 RON; programul de educaÅ£ie ecologică Ecojunior, desfăşurat la Colegiul NaÅ£ional Roman Vodă din Roman, cu o valoare de 7.667 RON; o instalaÅ£ie de reducere a emisiilor de CO2 la vopsitoria fabricii din Mioveni Automobile Dacia, proiect în valoare de 15.447.217 RON; înfiinÅ£area unei staÅ£ii de epurare în comuna Cotnari, judeÅ£ul IaÅŸi, în valoare de 1.447.259 RON; desfăşurarea ÅŸcolii de ecologie Delta Fest de către AsociaÅ£ia Galaterra, proiect în valoare de 218.375 RON; extinderea staÅ£iei de epurare Åžtei, judeÅ£ul Bihor, investiÅ£ie în valoare de 1.114.383 RON; conservarea ÅŸi managementul habitatelor din RezervaÅ£ia "Calcarele din Dealul Măgura" Dobrogea, program derulat de Clubul Sporturilor Montane, în valoare 42.065 RON; managementul ariilor protejate din judeÅ£ul Satu-Mare, realizat de societatea Carpatin Ardeleană cu 155.150 RON; creÅŸterea conÅŸtientizării populaÅ£iei de pe Valea Deznei privind protecÅ£ia mediului, realizat la Grupul Åžcolar Industrial SebiÅŸ, cu 36.609 RON; amenajarea ravenei GhermăneÅŸti, judeÅ£ul Vaslui, proiect în valoare de 300.148 RON; stabilizarea ÅŸi consolidarea ravenei la drumul comunal 105 A - satul Laza, comuna Laza, jud. Vaslui, cu suma de 183.495 RON; realizarea unei linii de peletizare a deÅŸeurilor lemnoase ÅŸi a rumeguÅŸului verde la societatea MetalTrade International GalaÅ£i pentru suma de 896.191 RON; modernizarea sectorului de reciclare a deÅŸeurilor de ambalaje în vederea protejării mediului, realizată de societatea Somplast din BistriÅ£a pentru suma de 285.691 RON; acÅ£iuni combinate pentru administrarea ariei protejate PeÅŸtera Vântului conform planului de management, proiect desfăşurat de Clubul Speologilor Amatori cu 80.663 RON; protecÅ£ia Ariei Naturale Balta Suhaia, proiect atribuit Consiliului Local al comunei Suhaia, judeÅ£ul Teleorman, pentru 30.646 RON; un program de producere ÅŸi distribuÅ£ie a apei calde menajere cu panouri solare, realizat la Drobeta Turnu-Severin de firma Flora Sercom SA cu 61.241 RON. Totalul banilor alocaÅ£i este de aproximativ 23 de milioane RON, adică în jur de 6 milioane de euro din 160 milioane de euro încasaÅ£i.
Instituţiile cu bani, doar la PD-L
În 2008, Fondul de Mediu a dat bani pentru 12 proiecte de parcuri. Valoarea totală a proiectelor este de 6 milioane RON (puÅ£in peste 2 milioane de euro). Ce s-a făcut cu restul banilor, până la 400 milioane de euro? Oficial, ei există în bugetul Fondului pentru Mediu ÅŸi "aÅŸteaptă proiecte eligibile pentru a fi absorbiÅ£i". La Fondul pentru Mediu există depuse numai din partea organizaÅ£iilor neguvernamentale mii de proiecte care aÅŸteaptă de ani buni finanÅ£are ÅŸi cărora nici măcar nu li se răspunde. Fondul de Mediu a fost condus până în 2008 de liberalul Mihai Toti, iar acum ÅŸef mare este democrat-liberalul Vlad Marcoci. De menÅ£ionat că atât în alianÅ£a cu PSD, cât ÅŸi în cea cu UDMR (parafată în decembrie 2009), instituÅ£iile de mediu bănoase au revenit, fără excepÅ£ie, doar PD-L.
Multumim pingguinului ministru Boc ca desii nu este socialist socializeaza pentru ajutorul social al prostimii ,ca tine cu poporul si ca este poporul si ca uraste rahatii de bogati,care sincer sa fiu ar fii un singur lucru buni ca bogati ,nu sa ii saracim ci sa ii impuscam in cap ca popor pentru suferinta si apoi sa ii saracim sa tram ca si ei.Sa nu se supere Boc ca nu avem nimic cu el si nici cu Bascalie ci numai cu infectii de comunisti.Ar trebui draqului sa existe in Romania Securea Securitati sa scapam definitiv de comunisti si securisti .
Securistii si comunistii merita impuscati in cap.
Daca ar fii dupa mine in fiecare zi as taia de viu pana ar murii un securist s-au un comunist.Nu sant rau ,sa zica mersi ca nu le omor si familiile.Nu instig.
Baiatul asta vine sa ne confirme ca in politica nu intra decat ratatii profesional.Ce s-a mai dus el pe la toti si acu isi asteapta randul la coada PDlista .Dupa ce a candidat dandu-se liberal si crezand ca farmecul lui de acrot ratat ii va da pe spate pe argeseni acum sare repede in barca celor de la putere.Poate ca e foarte bine avand in vedere ca lingusirea e plata anticipata a tradarii care ti se pregateste
...Calinescu este un biet dobitoc...Din baiat-de-baiat a devenit un tzucalar a lui Basescu, un personaj expirat, * si plictisitoe...Florin Calinescu=laxativ
Haoles baoles deci mi sa pare normal aciasta numirea.
Florin Calinescu ar merita acest post multa lume al cunoaste un om care are caracter si are onoare cea ce multora le lipseste mai ales an clasa politica romaneasca mult succes.
Ia uite ba frate, nu stiam eu de ce nemernicul asta il lingea in coor pe Basescu. Si asta dupa ce basescu il nominalizase ca fiind unul dintre mascaricii care se iau de viata lui. Ca sa vezi! Cand vine vorba de caracter infektul asta seamana cu Basescu. Probabil d-aia a si sarit in barca lui Basescu. Cine se aseamana se aduna! Calinescule, Calinescule, pacat de nevasta-ta ma *!