Campanie electorală cu bani de la buget: Iliescu, Ponta şi Nichita apreciază propunerea lui Băsescu, dar spun că nu au încredere în preşedinte
Iliescu: Finanţarea campaniilor de la buget e o idee bună, dar trebuie gândită
• Liderii PSD se declară de acord cu propunerea preşedintelui Traian Băsescu, care ia în calcul posibilitatea finanţării campaniilor electorale de la bugetul de stat. În aceslaşi timp, ei îşi exprimă convingerea că preşedintele doreşte doar să dea o lovitură de imagine, abordând o astfel de temă.
După ce liderul PSD, Victor Ponta, i-a răspuns preşedintelui încă de marţi seara, precizând că ar fi de acord, în proporţie de "o sută zece la sută cu o astfel de lege, propusă de Traian Băsescu, prin care să fie sancţionată dur cumpărarea de voturi" şi că ar susţine-o fără rezerve dacă ar fi altceva decât "un fariseism şi o bătaie de joc", miercuri a venit rândul preşedintelui de onoare al social-democraţilor, Ion Iliescu, să se declare de acord cu o astfel de idee. "În sine este o idee bună. Dar trebuie văzut ce înseamnă ca povară pentru bugetul statului, dacă poate suporta asta. Dacă legea nu limitează numărul de candidaţi, şi pot fi şi independenţi, vine un independent şi ia bani de la buget. Nu scoate nimic din asta, dar... Trebuie gândit", a afirmat Iliescu.
Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, s-a referit şi el la propunerea preşedintelui. "Eu sunt de acord cu Traian Băsescu. El iese acum să spună că ne dă la toţi sume egale. Frumos spus, dar nu face nimic din ce spune. Păi până acum n-a ştiut că banii de la guvern s-au dus doar la primarii lui, pe care i-a consolidat şi care au făcut firme grele în spate ca să poată susţine campania electorală?!" s-a întrebat, retoric, primarul Iaşiului.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a apreciat că preşedintele pare a nu fi conştient de faptul că o atare măsură ar duce la dispariţia PDL. "Nu avem încredere că preşedintele Traian Băsescu a făcut în mod serios această propunere şi suntem convinşi că de fapt el gândeşte cu totul în partea opusă, inconştient că o asemenea măsură ar duce la dispariţia PDL din viaţa politică şi ar pune în pericol accederea PDL în viitorul parlament", a afirmat Moldovan.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













11 Comentarii [+] Adauga un comentariu
CITITI BLOGUL!
MORI MA !!! ilici
dupa ce ca suntem unde suntem din cauza comunistilor si hotilor ca el inca mai auzim de ei prin presa...X(
Uite ce zice nen'tu Nelu, ca e de luat in seama!
Si nu! Nu te ia nimeni de prost; asa esti tu!
Dar dle.ILIESCU cu seful de partid al dumitale te-ai consultat? Ca el a zis ca daca ati accepta ati fi PROSTI.Sau doar el ar fi,precum si e,numai ca nu l-ati mai gratulat ca pe celalalt "mare sef"
SONDAJ PSD 4 %....LA REVEDERE .
Ce memorie scurta ai nea Nelu cand pe vremea lu'* se lafaiauPartidul Limber-Schimbist sau Partidul Caloriferului cu Isopescu activist mama Zambra presedinte si caloriferistul blocului secretar.Astia la ce mama durerii primeau timpi de antena si bani de la buget?Esti acelasi criminal fariseu nea Nelu.Atunci erau bani acum sa mai vedem....
Preshedintele FONDATOR AL CELOR trei partide PSD /PNL/PC--Ion Iliescu ,
"Cirlanul Naravas " ,dl. V.Ponta .este subordonat dl.Vanghelie. ,cel ce deshide usha la totzi
Dl Vanghelie este viitorul candidat la preshidentzie
pai dk afacerile nu merg nici alea legale nici legale tb de undeva sa vina bani pt campanii
poate dk toti contribuabili vor plati se vor duce sa voteze pe bani lor macar
De ce avem nevoie de partide politice? fara partide nu se poate?
In era IT&C este scandalos sa cheltuiesti o avere pentru alegeri asa zis "democratice"
Se poate face totul mai usor folosind baza de date de la Evidenta populatiei. Din 20 000 000 locuitori cam 500 000 ar indeplini conditiile de eligibilitate. Restul sunt de neluat in seama. nu poti conduce o tara cu analfabeti.
SUNT JOHN IVAN DIN BRAILA SI SINT UN COPIL FACUT DIN LA-B-A . Tata era alcoolic iar MAMA LUA MULTA MU / IE PRIN WC-URILE DIN GARI . DIN CAUZA ASTA AM AJUNS EU SA MA MASTURBEZ PE DIFERITE FORUMURI . aM SI PUTIN SI-FI-LIS CARE MI-A ATACAT ULTIMII NEURONI . iMI PLACE DEASEMENEA SA MA JOC CU COCOSELUL SI AIA MICA SI UMEDA A CELOR CE SCRIU PE FORUMURI .dEASEMENEA IMI PLACE FOARTE MULT SA FAC SI SHECS RE-C/TAL CU CEL CE ARE BLOGUL VECINILOR TAMPITI