Cristina ANDREI
Cristina ANDREI
291 vizualizări 2 oct 2017
Candidaţii au transmis fiecare câte un program politic şi o scrisoare de intenţie pentru înscrierea în cursă. Vlad Alexandrescu şi-a lansat candidatura cu o moţiune numită „Pentru un USR viu, puternic şi unit" prin care şi-a exprimat patru priorităţi pentru viitorul formaţiunii: 
 
„Un partid modern, puternic şi activ, deschis către agenda cetăţeanului; o doctrină politică bazată pe principii şi valori comune; conducerea partidului pe un drum comun şi decizii bazate pe reguli, principii şi valori; consolidare prin extinderea filialelor şi o manieră de lucru bazată pe echipe eficiente. Îmi doresc un partid unit, pregătit să lupte pentru apărarea democraţiei constituţionale în România, pentru responsabilitate şi integritate în viaţa politică şi administrativă. USR este şi va fi o forţă a opoziţiei la PSD şi o alternativă credibilă în politica românească", a transmis fostul ministru al Culturii în Cabinetul Cioloş. 
 
Actualul purtător de cuvânt, Dan Barna, vrea să ducă USR „de la mişcare politică la partid", iar până în 2020 promite că formaţiunea se va transforma într-una capabilă să guverneze, să aibă un program realist şi resurse umane capabile să ajungă şi să păstreze puterea. „USR trebuie să fie un partid pro european reprezentant asumat al componentei active şi modernizatoare a României, actor principal pe zona de centru dreapta, cu un deziderat electoral de 20%. Să consolidăm organismele interne care să asigure informarea şi accesul la decizie al tuturor membrilor pentru construirea USR ca partid modern cu proceduri şi mecanisme funcţionale de implicarea a membrilor în decizii şi antrenare în activităţi politice", scrie în moţiunea lui Barna. 
 
Cristian Seidler vrea să „reseteze USR, să reseteze România", cel puţin asta arată print programul propus, în acest moment în care partidul trebuie să dovedească „inteligenţă politică şi unitate": „Suntem ca ţară într-un moment crucial în care instituţiile fundamentale ale statului sunt atacate, corupţia e de prea mult timp o ameninţare naţională, iar problemele din economie devin din ce în ce mai mari. USR poartă speranţele unei părţi însemnate a electoratului şi avem un potenţial politic semnificativ. Doar împreună putem să convingem cât mai mulţi cetăţeni de valoarea politicilor noastre publice, de onestitatea şi bunul nostru simţ. Sunt convins că împreună putem deveni a doua forţă politică a ţării şi principalul partid de opoziţie, precum suntem în Bucureşti. USR este partidul care resetează România. Am început deja să facem asta", arată Seidler. 

Citește și: