Care 11 e mai mare: PSD+PC sau PedelEba? Miza e cine numeşte comisarul european

de Raluca DUMITRIU Postat la: 08.06.2009 19:51 Ultima actualizare: 08.06.2009 21:55

Care 11 e mai mare: PSD+PC sau PedelEba? Miza e cine numeşte comisarul european

Social-democraţii şi democrat-liberalii, cărora li se alătură Elena Băsescu, au câte 11 mandate în Parlamentul European

PRM ar putea obţine, în urma redistribuirii, 3 mandate de europarlamentar

PSD şi PD-L s-au văzut, ieri, după anunţarea rezultatelor finale ale euroalegerilor, pe acelaşi loc întâi. Chiar dacă PSD a obţinut 31,07%, iar PD-L 29,71%, democrat-liberalii s-au autoproclamat primii câştigătorii scrutinului. La procentele câştigate, ei au adăugat şi scorul Elenei Băsescu, de 4,22%, astfel că diferenţa faţă de social-democraţi a crescut brusc la 138.062 de voturi, care reprezintă 2,86%. Aceasta înseamnă deja 11 mandate pentru PD-L în Parlamentul European. Într-o declaraţie oficială, vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a precizat chiar că partidul se află, astfel, în uşoară creştere în comparaţie cu alegerile parlamentare din toamna anului 2008, când a obţinut aproximativ 33%.

„Este firesc să calculăm în acest mod şi să justificăm câştigarea acestor alegeri”, a spus Flutur. După o jumătate de oră, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a susţinut cu tărie: „PSD a câştigat alegerile! Cred că nu este nici un fel de dubiu”. Dacă Flutur anunţa mai devreme că democrat-liberalii stau mai bine ca la scrutinul de la sfârşitul anului trecut, Geoană a afirmat că, de fapt, PD-L a scăzut „sub pragul psihologic de 30 de procente”. „Au mai puţine mandate decât în 2007 şi, practic, astăzi putem spune că asistăm la un rezultat pentru PSD cu 10 procente mai bun decât în 2007, cu un număr de europarlamentari mai mare decât în 2007”, a declarat liderul social-democrat. El a făcut şi o glumă, comentând că eforturile PD-L de a o socoti şi pe mezina preşedintelui în coşul electoral al partidului ar justifica un nou nume pentru formaţiunea din Modrogan: PedelEba.

11 eurodeputaţi socialişti (PSD+PC): Adrian Severin, Rovana Plumb, Ion Mircea Paşcu, Adriana Ţicău, Daciana Sârbu, Corina Creţu, Victor Boştinaru, Sabin Cutaş, Cătălin Ivan, Ioan Enciu şi Vasilica Dăncilă.

11 eurodeputaţi populari (PD-L+Eba): Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Cristian Preda, Marian-Jean Marinescu, Iosif Mantula, Sebastian Bodu, Petru Luhan, Rareş Niculescu şi Elena Antonescu. Pe lista PD-L se află, după înscrierea în partid, şi Elena Băsescu.

5 eurodeputaţi liberali (PNL): Norica Nicolai, Adina Vălean, Renate Weber, Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi.

3 eurodeputaţi maghiari (UDMR+PCM), afiliaţi PPE: Laszlo Tokes, Iuliu Winkler şi Sogor Csaba.

3 eurodeputaţi PRM, neafiliaţi încă niciunui grup: Corneliu Vadim Tudor, George Becali, Claudiu Tănăsescu.

De ce se ceartă pe primul loc

Cine ocupă primul loc are dreptul să numească viitorul comisar european din partea României. Este o idee care s-a născut la PSD, care pune accent pe dreptul moral al câştigătorului de a face această numire şi nu pe vreo lege sau cutumă din politica românească. Propunerea de comisar este făcută de premier în tandem cu preşedintele, prin urmare PSD se simte oarecum exclus din acest joc al numirii şi, de aceea, vrea să introducă acest nou criteriu de selecţie în ecuaţie. În plus, pesediştii argumenează că au relaţii mult mai bune în grupul socialist şi pârghii de lobby mult mai bune decât cei de la PD-L, prin urmare ar putea negocia un post de comisar european mult mai consistent pentru România decât Multilingvismul, domeniu păstorit în prezent de Leonard Orban.

Deschide aici dosarele celor 33 de eurodeputaţi români

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

43 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 8.06.2009 20:05

PSD şi PD-L s-au văzut, ieri, după anunţarea rezultatelor finale ale euroalegerilor, pe acelaşi loc întâi. Chiar dacă PSD a obţinut 31,07%, iar PD-L 29,71%, democrat-liberalii s-au autoproclamat primii câştigătorii scrutinului.

 
#2 eba! eba! 8.06.2009 20:05

am o idee: s fie eba comisarul european! dlul basescu, va rog eu, puneti-o pe ea! va rooooooog!!!! macar sa ne radem sa ne simtem bine pana la capat! sa se duca dracului tara asta mai repede, ca prea se tavaleste-n chinuri! eba comisar! eba comisar!

 
#3 Chris 8.06.2009 20:05

nu m-ar surprinde sa aflam ca pdl, partidul fara coloana, o alege pe baseasca sa reprezinte romania ca si comisar european....daca tot ne facem de ras cu anafabeti si toante, macar sa fie circul complet...

 
#4 TM 8.06.2009 20:12

eba, vadim, becali... doamne ce fauna de zoo trimite romania la ue!! si ne mai miram ca suntem vazuti/asimilati tiganilor.

 
#5 pleasca voda 8.06.2009 20:17

ura! saracime te-am invins! bantui tara la vanatoare de puiuti de comunisti, comunisti maturi si bolshevici si in general salariati, tarani, saracime! fac bai de multime si-i miros imediat! sunt vanator mai bun decat desteptul de nastase, pe care s-a suparat si ctp-ul, ca vaneaza iepuri! cei care mi-au scapat, au fugit cat au vazut cu ochii pe sub poduri, prin italia, la capsuni in spania, au murit de frica mea prin santurile "investitorilor" sau trag la jug in locul boilor! saracime!!! targoviste!!! targoviste!!!

 
#6 marcus-spania 8.06.2009 20:18

vrem elena !vrem elena !!!

 
#7 gogu 8.06.2009 20:35

sa ne aducem aminte de alegerile din 2004, basescu a refuzat sa numeasca prim ministru de la alianta electorala psd + pc pe motiv ca nu a fost inregistrata la tribunal. pe acelasi motiv pedeleii trebuie sa mai stea o tura: intre pedeleu si eba nu exista nici un temei legal, doar setea de putere

 
#8 dane 8.06.2009 21:05

decat sa ne lamentam mai bine actionam! aceste alegeri sunt falsificate - a vota la ordin nu este democratic. nu poate nimeni si nimic nu poate sa ma faca sa accept faptul ca din peste 20% dintre alegatori 4% au votat cu o inculta. nimeni nu ma face sa accept faptul ca in romania in satele pline de praf, fara drumuri si lasate in intuneric voteaza mai multa lume dupa ora 7 pm cand vorba lui cristoiu te mananca cainii. eu cred ca trebuie sa cerem lista celor care au votat pe listele suplimentare sau orice alta neregula, plus scrisori catre parlamentul european care isi pierde credibilitatea in clipa in care specimene ca fata lui tatuca, gigi, vadim si alti nesimtiti din psd-pdl.

 
#9 pt.eba! 20.05 8.06.2009 21:20

d-le(d-na),mi-ati luat vorba din gura.e sublim!daca e circ,circ sa fie!asadar,sa declansam o campanie nationala :"eba comisar!".repet,e sublim!

 
#10 mungiu pippidi 8.06.2009 21:36

sa fie chemata alina mungiu pippidi sa decida. ea sustine impartial psd-ul.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa