no author
Iasmina Ardelean
2467 vizualizări 6 mar 2018

Preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, a anunţat, la sfârşitul şedinţei, că a fost admisă sesizarea cu privire la modificările aduse legii.

Sesizare de neconstituţionalitate ridicată de şeful statului vizează Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, adoptată de Parlament în decembrie 2017.

Legea supusă controlului Curţii Constituţionale are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003 în sensul eliminării incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Şeful statului invocă motive de neconstituţionalitate extrinsecă, date de faptul că legea a fost respinsă în integralitatea ei de Senat în şedinţa din data de 27.11.2017 şi adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 20.12.2017.

Preşedintele invoca drept motiv de neconstituţionalitate intrinsecă faptul că, prin eliminarea incompatibilităţii unor funcţii sau demnităţi publice cu calitatea de comerciant persoană fizică, legea în cauză diminuează standardele de integritate, aducând atingere statului de drept consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie.

„Scopul Legii nr. 161/2003, ce instituie anumite incompatibilităţi pentru funcţii şi demnităţi publice, este acela de a asigura imparţialitatea, protejarea interesului social şi evitarea conflictului de interese în exercitarea acestora. Iar pentru atingerea acestui deziderat, a fost instituită şi sancţiunea pentru persoana aflată în stare de incompatibilitate, respectiv cea a decăderii din dreptul de a mai ocupa orice altă funcţie eligibilă pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului - art. 1 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Decizia nr. 418/2014). Or, prin abrogarea de către legea dedusă controlului de constituţionalitate a unora dintre cazurile de incompatibilitate este, practic, eliminată o garanţie de exercitare a funcţiei publice cu imparţialitate şi ferită de orice interese care ar putea să împiedice exercitarea sa în interes public”, subliniază şeful statului.

Plenul Camerei Deputaţilor a decis, în calitate de for decizional în decembrie, că parlamentarii, miniştrii, prefecţii şi primarii pot fi comercianţi persoane fizice, amendând în acest sens un proiect de lege depus de UDMR.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare abrogarea unor dispoziţii din Legea nr.161/2003, în sensul eliminării calităţii de comerciant persoană fizică din rândul incompatibilităţilor cu calitatea de deputat sau senator, cu funcţia de membru al Guvernului, cu funcţia de prefect sau subprefect, precum şi cu funcţia de primar sau viceprimar, primar general sau viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean.

Proiectul a fost iniţiat de 5 parlamentari UDMR, respetiv: Csép Éva-Andrea, Márton Árpád-Francisc, Szabó Ödön, Fejér László-Ődőn, Tánczos Barna. Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a adoptat proiectul de lege cu 180 de voturi "pentru", 86 "împotrivă" şi 5 abţineri.

Citește și: