no author
Liviu Dadacus - Mediafax
1430 vizualizări 24 sep 2017

„Este doar o părere...Anularea vizitei preşedintelui Iohannis în Ucraina şi respingerea vizitei la Bucureşti a preşedintelui Parlamentului Ucrainei reprezintă o mare eroare politică, în condiţiile în care noua lege a educaţiei încă nu a fost promulgată. La limită, dar încă era timp pentru discuţii şi negocieri la nivelul celor doi şefi de stat, iar după discuţiile bilaterale, la declaraţia comună în faţa presei, preşedintele României trebuia să exprime acolo, la Kiev, punctul de vedere susţinut în discuţii şi concluziile la care s-a ajuns”, a scris Băsescu pe Facebook.

E a arătat că o astfel de acţiunea putea fi un mare succes sau un mare eşec, dar că românii din Ucraina ar fi ştiut că preşedintele României i-a apărat până la capăt.

„Din păcate, anulând vizita, am părăsit bosumflaţi <<câmpul de bătălie>> înainte de a trage <<ultimul cartuş>>. Eu l-aş fi tras, chiar dacă şansele de succes erau mici. Nimic nu este umilitor când aperi interesele românilor din afara frontierelor. Anularea vizitei ar fi fost justificată dacă preşedintele Ucrainei ar fi promulgat imediat noua lege a educaţiei”, a mai scris Băsescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că şi-a contramandat vizita pe care o avea programată în Ucraina, după adoptarea, de către Rada Supremă, a noii legi a educaţiei.

„O tematică neplăcută, această evoluţie din Ucraina, cu legea educaţiei. Am avut prevăzută o vizită în Ucraina pentru luna octombrie a acestui an, vizită pe care am pregătit-o în mai multe runde de discuţii cu preşedintele Poroşenko, ultima discuţie pe această temă am avut-o cu ocazia întâlnirii NATO de la Bruxelles. Am fost foarte, foarte neplăcut surprins de evoluţia din Parlamentul Ucrainei care, fără să anunţe partenerii - şi suntem partenerii Ucrainei - a promovat o lege care, după părerea noastră, contravine bunelor intenţii reciproce şi, practic, această lege dacă va intra în vigoare, va limita drastic accesul minorităţilor la educaţia în limba maternă. Pe noi ne doare acest lucru”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Prin urmare, preşedintele Klaus Iohannis a anulat vizita în Ucraina, dar şi vizita pe care preşedintele Parlamentului ucrainean urma să o facă la Bucureşti.

„Avem foarte mulţi români în Ucraina şi pot să vă spun că ideea mea cu vizita în Ucraina a fost, de fapt, să mergem împreună în zona Bucovinei ucrainene, ca să subliniem că ne preocupă. Acum vă daţi seama că această lege a venit într-un moment foarte nepotrivit şi întreaga abordare, după părerea mea, trebuie pusă în discuţie În consecinţă, când am aflat de această lege, am contramandat vizita mea în Ucraina şi am contramandat şi primirea preşedintelui Parlamentului, care se anunţase pentru sfârşitul lunii septembrie la mine, dând astfel semnale diplomatice extrem de puternice. Anularea unei vizite prezidenţiale este un semnal extrem, extrem de dur", a mai spus Iohannis.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Klaus Iohannis atât pe căile diplomatice, cât şi verbal, direct preşedintelui Ucrainei, pe care şeful statului român l-a întâlnit pe holurile clădirii ONU.

„Întâmplarea a făcut că l-am întâlnit pe preşedintele Poroşenko pe holurile ONU şi normal că ne-am salutat şi i-am spus pe scurt aceste lucruri. I-am spus şi direct că nu voi face această vizită până când nu există un progres pe această lege a educaţiei şi că sunt foarte neplăcut surprins de această evoluţie, în condiţiile în care domnia sa avut o abordare, cel puţin faţă de mine, foarte deschisă, când a venit vorba despre românii din Ucraina. Deci, am transmis această abordare pe care o am şi pe căi diplomatice şi, iată, şi direct preşedintelui Poroşenko. Şi-a continuat drumul foarte îngândurat şi sper să reuşim să avem o abordare care permite românilor din Ucraina perspectiva totuşi să-şi continue învăţământul în limba română”, a conchis Iohannis.

Vineri, Ucraina a transmis că gestul lui Klaus Iohannis de a-şi anula vizita oficială în Ucraina a creat o stare de „dezamăgire” în rândul oficialilor ţării vecine, ministrul de Externe din teritoriu acuzându-l pe preşedintele României că refuză dialogul între lideri şi mizează pe declaraţii politicianiste care să-l ajute să câştige şi mai multă popularitate printre români, a transmis AFP.

„Suntem dezamăgiţi de refuzul României de a purta un dialog între lideri, preferndu-se în schimb declaraţiile în scopuri de politică internă'', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt a Ministerului ucrainean de Externe.

France Presse mai precizează şi că preşedintele României a decis săptămâna aceasta anularea a două întrevederi formale pe care trebuia să le aibă cu lideri din Ucraina, inclusiv primirea la Cotroceni a preşedintelui Parlamentului ucrainean, în scopul de a livra „un puternic semnal de protest” faţă de noua Lege a educaţiei din ţara vecină, care limitează drastic dreptul minorităţilor de a învăţa în limba maternă. 

Rada Supremă a Ucrainei a adoptat, pe 5 septembrie, o nouă versiune a legii în privinţa educaţiei, potrivit căreia va fi introdusă interzicerea şcolilor ruse, ungare şi române. Minorităţile naţionale li se va permite să studieze la şcoală doar o serie de materii în limbile native. Conform noului program educaţional, doar una sau mai multe materii pot fi studiate în instituţiile educaţionale în două sau mai multe limbi, limba statală, engleza sau altă limbă oficială a UE.
 

Citește și: