Cei trei granzi ai României au importat modelul dezbaterilor din Botswana. Vezi cum se negociază la sânge întâlnirea prezidenţiabililor americani
Cei trei granzi ai României au importat modelul dezbaterilor din Botswana. Vezi cum se negociază la sânge întâlnirea prezidenţiabililor americani
Actualii preşedinţi ai Botswanei şi Afganistanului au refuzat să participe la dezbateri televizate, la fel ca alţi doi preşedinţi americani care aveau să câştige alegerile - Lyndon Johnson (1964) şi Richard Nixon (1968)
Evitarea dezbaterilor televizate dinaintea alegerilor prezidenţiale şi certurile nesfârşite privind organizarea lor nu reprezintă un model specific vieţii politice de pe malurile Dâmboviţei. Situaţia este întâlnită în democraţii firave (Afganistan), în ţări îndepărtate (Botswana) sau vecine (Ucraina), dar şi în state privite adesea drept etaloane în privinţa democraţiei (SUA şi Marea Britanie).
Luna trecută, preşedintele (pe atunci doar interimar) Botswanei, Ian Khama, a refuzat să participe la o dezbatere televizată cu cei doi contracandidaţi, dar l-a trimis în emisiune pe... vicepreşedintele său. Tehnic, a fost posibil, pentru că în acest stat din sudul Africii - unde 60% din cele două milione de locuitori trăiesc cu mai puţin de 1,25 USD pe zi - preşedintele este ales de Parlament.
În ciuda acuzaţiilor Opoziţiei, că cel care nu vine în faţa camerelor "nu are încredere în sine ca lider, deci nu ar trebui ales", formaţiunea lui Khama a câştigat alegerile şi a fost ales preşedinte de către parlamentari.
În iulie, la prima astfel de dezbatere televizată din istoria Afganistanului, a lipsit tocmai preşedintele în funcţie, Hamid Karzai. Doi alţi contracandidaţi s-au duelat verbal având între ei o tribună goală. Cunoscut ca "omul americanilor", Karzai avea să fie ales după o îndelungată numărare a voturilor şi numeroase acuzaţii că a fraudat scrutinul. Şi înaintea contestatelor alegeri din Ucraina (2004) principalii favoriţi au ezitat să se afle faţă în faţă la televizor. În SUA, Lyndon Johnson şi Richard Nixon au refuzat fiecare dezbaterile filmate, la alegerile din 1964, respectiv 1968. Ambii au câştigat respectivele scrutine.
Mai bine să ai "presă proastă" decât o dezbatere "proastă"
Nixon şi-a asumat riscul unei "prese proaste", care i-a criticat lipsa de curaj de a apărea la televizor, dar el nu a vrut să repete experienţa din 1960, de la dezbaterea cu John F. Kennedy, graţie căreia acesta avea să câştige. Pentru simplul fapt că nu se bărbierise în ziua aceea, Nixon le-a părut telespectatorilor mai bătrân, deşi - pentru cei care au ascultat discuţia la radio - el a fost cel considerat că a avut cele mai convingătoare argumente.
Din 1976, dezbaterile televizate între nominalizaţii pentru Casa Albă ai Partidului Democrat şi Republican au devenit "regulă" în SUA. Totuşi, exemplul nu este urmat în Marea Britanie, unde niciodată liderii partidului (care devin premieri dacă formaţiunea lor câştigă) nu s-au înfruntat în dezbateri directe la radio sau la televizor. În 1997, echipele de campanie ale lui Tony Blair şi John Major au negociat formatul unei astfel de dezbateri, dar nu au căzut la înţelegere.
Pregătirea dezbaterilor - un efort de câteva luni
Pentru a evita riscul ca astfel de negocieri să eşueze ori ca un candidat să refuze participarea, o Comisie pentru Dezbateri Prezidenţiale (CPD, fondată în 1987) a luat naştere în SUA. Organizaţia non-profit are grijă ca, înaintea fiecărui scrutin prezidenţial, să existe dezbateri radiotelevizate - de regulă în număr de trei pentru preşedinţi şi cel puţin una pentru vicepreşedinţi. Fiecare candidat trebuie să aibă 15% din intenţiile de vot în sondaje. CPD alege cele mai bune "scene" de desfăşurare, moderatorii, echipele de jurnalişti care pregătesc întrebările şi are parteneriate cu ONG-uri care vor să educe electoratul şi cu cercetători din domeniul ştiinţelor politice. Echipele de campanie ale republicanilor şi democraţilor colaborează cu CPD, încât candidatul lor să nu fie "dezavantajat" de formatul de dezbatere (decor, lumini, temperatură), însă nu pot "controla" întrebările.
INFO PLUS
"Formatul american"
În "formatul american" pentru dezbateri televizate (conceput de Comisia pentru Dezbateri Prezidenţiale), cei doi candidaţi apar în picioare pe o scenă, încât publicul să le poată observa toate gesturile vreme de 90 minute. Ei primesc serii egale de întrebări, la care pot răspunde în câte 90 sau 120 secunde. După fiecare întrebare, pot exista 2 sau 5 minute rezervate comentariilor moderatorului şi explicaţiilor candidatului. La finalul dezbaterii, fiecare candidat are la dispoziţie 90 de secunde pentru o declaraţie de încheiere.
Citeşte şi
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















64 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Poate Geoana cu Crin se comporta ca niste needucati.
basescu si cu gasca lui cascadorii rasului!
Romani, puteti sa votati pe oricine doriti, de la Basescu la Potarca, ca rezultatul va fi acelasi: mizerie, hotzie, coruptie, dispret din partea guvernantilor. Romani, Romania nu va apartine voua ci lor , politicienilor, birocratilor si oligarhilor care ii controleaza. Haideti sa luam tara inapoi, haideti sa instauram un regim pe care il controlati si nu unul care va controleaza ca acum. Veniti alaturi de noi la partidulradical.com. Nu mai stati pasivi si nu mai asteptati minuni de la ei; de 20 de ani va mint si va fura; oare nu va ajunge!? Haideti sa ne luam soarta in maini incat la viitoarele alegeri sa avem ce vota. Cititi Platforma noastra la partidulradical.com si deveniti activi in cadrul acestui partid. Orice sugestie este binevenita!.
Suntem in Romania,iar presa are un cuvant de spus,chiar si pentru cei ce prind doar TVR-ul.In tarile mentionate in articol,nu exista aceleasi conjuncturi si conditii.Poate cei care traiesc cu 1 dolar si ceva pe zi,nu au nici macar televizor,etc.Lumea vrea sa vada ce pot oferi candidatii tarii.Nu poate Geoana sa fie la fel de corent ca Basescu si sa de raspunsri argumentate?Atunci sa se duca in Africa,acolo poate nu e nevoie de cuvinte!
Super tare campania electorala! "Nu te trezi inca 5 ani cu Basescu!' (Search pe youtube "5 ani"
Cool!
In Romania 9 romani din 10 sunt in starea in care
ma aflu si eu acum. De ce? Uita-te-n jur.
Nu, nu m-ai inteles. Nu te injur. Uita-te-n jur!
Refren:
Romania, trezeste-te!
Sunt atatea de facut si te-ai ratacit
Romania, trezeste-te !
Nimeni nu face nimic si am saracit.
Romania, trezeste-te!
Sunt atatea de facut si te-ai ratacit
Romania, trezeste-te !
Nimeni nu face nimic si am saracit.
Cateodata stau si ma uit prin geam
La lumea care trece si habar n-am
Cum reusesc sa treaca peste probleme
Care de mai mult timp le-au inegrit mintile
Cred ca e o stare de uitare pentru toti
Prefera sa inchida ochii decat sa dea-n hoti
Nu mai stie nimeni ce inseamna revolutie
Mai nou daca taci, cica e evolutie
Daca nu zici nimic nimeni nu zice nimic
Si te lasa sa mori fara sa lasi nimic
La copii, la cei care or sa vina
Ce le lasa taticu', durerea de splina?
O suta de parai castig pe luna, e bine?
(Nici caiete la copii n-apuci sa iei.. ??)
Da' e bine, cartieru' e plin de banci
Ca sa nu cumva sa cazi pe jos daca n-ai ce sa mananci.
Refren...
(Schimbarea tre' sa vina, o sa vina, de-un' sa vina?)
Dupa ce se umble banca de bani si dai faliment
Sau dupa ce deschizi un mare club de agrement?
De vina e cine vrea sa devina bastan
Dupa urma noastra ne ia si ultimul ban
Si mama a muncit douaj' de ani la plan
Dar s-a saturat, si-a pus mainile si-a plecat
Si nu cred ca vrei sa plece atat de repede
Mama ta, tatal tau, din viata ta, din casa ta
Fa ceva, nu mai sta, nu mai dormita
Da' mai bine te duci la o pizza in oras, nu?
Cu banii de salariu sa-i spargi pe toti acu'
Trezeste-te, ma, si fa ceva in plus
Daca nu rupi de e sus o sa fie greu jos
Daca dorm pe tine n-o sa ai bine
Deci e timpul sa faci ce faci si pentru tine
Refren...
Am un prieten care e mecanic, frate
Si munceste ca un rob de la 7 la 7
Cand vine acasa nu mai face nimic
De ce? Ca dupa asemenea program ii se duc puterile
Si vrea familie, vrea si el sa fie bine
Nu-i asa ca seamana cu tine, romane, spune!
Cati dintre voi simt la fel viata
Si la cati dintre voi a murit speranta
Fratii vostri care au murit in '89
Au murit ca sa va fie bine tot voua
(Da' spune-ne acum unde-i binele promis?)
Zici ca toti romanii fac parte din Matrix
Se vede ca dormim cu totii si visam sperante
In vreme ce altii ne iau banii si ne dau chitante
Daca toate astea le vad eu le vedeti si voi
Deci ce mai asteptati acum, viata de apoi ?
Refren...
Revin...9 romani din 10 sunt relexati...
Pardon..Resemnati. A mai ramas un roman
dïn 10 sa se relaxeze...Pardon, resemneze...
desi doar unul e cioban dintre cei care candideaza, mie mi se pare ca toti sunt ciobani in atitudine si in abordare. Unul singur este capitan si acela se stie care e
Adevarul e ca la ce fata au unii....chiar ca zici ca sunt din Botzuana.
Aia in Botswannaa cred ca sunt civilizati pe langa ai nostri. Base, desi a facut niste greseli la inceput, mi se pare cel mai ok acum. In rest am impresia ca ma uit la divertis...ba nu, ca aia au un umor fin. Astialalti sunt chiar nesimtiti: geoana, crin..oprescu..
De fapt ,cu Becali si Vadim,Hunor si Potarca,discutia ar fi alunecat in derizoriu,ceea ce ii convenea perfect lui Geoana.Se stie virulenta unor combatanti,in timpul alocat nimeni nu putea exprima nimic.O confruntare in mai mult de trei combatanti este neconcludendta,candidatii neputand expune esenta intr-o singura fraza decat daca ar avea IQ-ul peste 200,si un staff competent.Ceea ce nu era cazul!