Publicat

17

mai

2017

09:45

128666

vizualizări

Cine ar câştiga o finală Firea-Iohannis, dacă alegerile prezidenţiale ar avea loc duminică. Sondaj Avangarde

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru preşedinţia României, am asista la o premieră în istoria politică a ţării, iar şeful statului ar ajunge să fie o femeie, Gabriela Firea. Cel puţin asta reiese dintr-un sondaj realizat recent de Avangarde, care arată de 44% dintre alegători ar vota pentru primarul general al Capitalei, dacă aceasta ar candida împotriva lui Klaus Iohannis, care ar obţine 40% din sufragii. În plus, Firea este personalitatea politică despre care românii au cea mai bună părere, 59% declarând că o percep pozitiv, un capitol la care atât aceasta, cât şi primul ministru Sorin Grindeanu se situează înaintea preşedintelui Iohannis, perceput pozitiv de 47% dintre respondenţi. PSD ar înregistra o victorie zdrobitoare şi dacă vorbim despre alegeri parlamentare, pentru că 44% dintre alegători au declarat că ar pune ştampila pe sigla partidului condus de Liviu Dragnea. Social-democraţii sunt urmaţi în preferinţele alegătorilor de PNL, la mare distanţă, însă, cu un scor estimat de 24%, şi USR, cu 12%. Toate acestea în condiţiile în care ultima perioadă a fost marcată de controverse în domeniul Justiţiei care i-au avut în prim plan pe membrii PSD, inclusiv după episodul OUG 13 care a scos în stradă sute de mii de oameni.

Gabriela Firea ar putea fi prima femeie preşedinte din istoria României, în ipoteza în care duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale. 44% dintre alegători ar pune ştampila pe numele său, arată concluziile celui mai recent studiu realizat de Avangarde, situând-o, astfel, prima în preferinţele românilor, cu patru procente peste Klaus Iohannis, care ar obţine 40% din voturi. 

De altfel, Firea este şi cea mai populară personalitate politică a momentului, aproape toată lumea a auzit de Gabriela Firea, iar 59% au o părere bună despre primarul general al Capitalei, faţă de 29% care susţin că au o părere proastă. 

Următorul în preferinţele electoratului este premierul Sorin Grindeanu, despre care 48% dintre participanţii la studiu arată că au o părere bună, comparativ cu cei 30% care au o părere proastă. 

Preşedintele Klaus Iohannis se situează pe poziţia a treia, cu un procent sub primul ministru atunci când vine vorba de opinia favorabilă a alegătorilor (47%), dar situaţia în cazul său este mai echilibrată atunci când punem în balanţă procentul celor care au o părere proastă despre şeful statului - 38%, mai arată datele Avangarde. 

Acesta este urmat de şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, despre care 44% susţin că au o părere bună, mai puţini, însă, de această dată, decât cei care nu-l simpatizează pe liderul ALDE - 46%. 

Victor Ponta este singurul membru din tabăra puterii care se află în partea de jos a clasamentului şi despre care oamenii au o opinie majoritar nefavorabilă (49%), comparativ cu cei 39% care au o părere bună despre fostul premier. 

În sondajul realizat de Avangarde se remarcă faptul că reprezentanţii opoziţiei sunt percepuţi majoritar negativ, aproape 20% dintre cei chestionaţi declarând că nici măcar nu au auzit de Nicuşor Dan şi Raluca Turcan. 

Cu toate că în perioada alegerilor parlamentare datele arătau că Dacian Cioloş era perceput drept figura politică ce beneficia de cea mai bună imagine de pe eşichierul politic de dreapta, acum cei mai mulţi dintre participanţii la studiu arată că au o opinie majoritar negativă despre fostul prim ministru (48%), doar 35% susţinând acum că au o părere bună despre acesta. 

Personalitatea politică despre care românii au cea mai proastă părere, dintre cele incluse în studiu, este Traian Băsescu, despre 65% au declarat că îl percep negativ. Cu toate acestea, gradul de simpatie al fostului preşedinte în rândul alegătorilor este mai mare decât cel pe care îl stârnesc reprezentanţii principalelor forţe de opoziţie, Nicuşor Dan şi Raluca Turcan (22% Traian Băsescu, faţă de 21% - liderul USR şi 18% - preşedintele PNL). 42% au declarat că au o părere proastă despre Nicuşor Dan, iar 46% o percep negativ pe Raluca Turcan. 

În plus, dacă mâine ar avea loc alegeri parlamentare, PSD ar înregistra din nou o victorie zdrobitoare, 44% dintre români declarând că ar pune din nou ştampila pe sigla partidului condus de Liviu Dragnea. Social-democraţii sunt urmaţi în preferinţele alegătorilor de PNL, la mare distanţă, însă, cu un scor estimat de 24%, şi USR, cu 12%. 8% dintre români declară că ar vota cu ALDE, 5% cu UDMR şi 3% cu PMP.â

Cercetarea a fost realitată în perioada 3-12 mai 2017, pe un eşantion de 800 de persoane de peste 18 ani, iar eroarea maximă admisă este de 3,47%. Cifrele arată, în mare parte, la fel ca rezultatele scrutinului parlamentar din 11 decembrie, acolo unde PSD a învins celelalte formaţiuni fără drept de apel, diferenţele faţă de scorul obţinut la ultimul scrutin situându-se în marja de eroare. 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
IMAGINEA ZILEI | Fotografia pe care Halep o vrea ştearsă! Cum a fost surprinsă Simona în vacanţa din Grecia

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info