Cine va ajunge „cu certitudine“ la Bruxelles
Cine va ajunge „cu certitudine“ la Bruxelles
11 pedelişti, 10 pesedişti şi şase penelişti au tras lozul câştigător. Restul colegilor lor, de pe aşa-numitele locuri semieligibile, se vor bate să sară peste linie
Principalele trei partide PD-L, PSD şi PNL şi-au stabilit, ieri, în linii mari, candidaţii cu care vor defila spre Bruxelles. Pedeliştii mizează pe 11 locuri „sigure”, pesediştii pe 10, iar liberalii pe şase.
Tot ieri s-au făcut primele estimări referitoare la costuri. Ele vor fi mai mici decât la parlamentarele din toamnă şi vor fi împărţite de partide şi de candidaţi.
Corina Creţu (PSD) spune că, spre deosebire de euroalegerile precedente, acum candidaţii care au reuşit să prindă un mandat la Bruxelles (fie el şi incomplet) au strâns o sumă consistentă pentru a-şi plăti din costurile de campanie.
Un salariu de eurodeputat se ridică la 7.000 de euro pe lună. Valeriu Zgonea, însărcinatul PSD cu problemele privind campania electorală pentru europarlamentare, ne-a declarat că partidul nu va plăti foarte mult pentru promovare. „De departe, campania pentru Parlamentul European este cea mai ieftină pentru că este o listă naţională, este vorba despre un sistem de mobilizare care nu implică resurse financiare. În afară de aceasta, partea cu mass-media nu ridică probleme. Este şi mai ieftină decât alegerile generale, iar panourile publicitare au preţurile cu cel puţin 50-70% mai mici”. Şi pedeliştii sunt de părere că această campanie va fi cea mai ieftină.
Dacă în prezent banii se cheltuiau pe două fronturi – o parte plecau la centru, o parte rămâneau pentru finanţarea la nivel local, pentru alegerile din 7 iunie democrat-liberalii se gândesc ca totul să se facă centralizat, adică toţi banii să ajungă la Bucureşti. Cei nemulţumiţi de locurile primite nu se vor grăbi însă să cotizeze.
Citiţi în ediţia de astăzi şi:
PNL – cumetrii cu careu de dame. Vezi aici eurolista liberalilor şi reacţiile refuzaţilor
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















18 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Principalele trei partide PD-L, PSD ÅŸi PNL ÅŸi-au stabilit, ieri, în linii mari, candidaÅ£ii cu care vor defila spre Bruxelles. PedeliÅŸtii mizează pe 11 locuri „sigureâ€Â, pesediÅŸtii pe 10, iar liberalii pe ÅŸase.
CitiÅ£i în ediÅ£ia de astăzi ÅŸi:
PD-L – eurolistă cu personalităţi "implementate" ÅŸi protejaÅ£i ai baronilor. Vezi care sunt candidaÅ£ii ÅŸi care sunt „sponsorii”
PSD – eurolistă cu parfum de deja-vu. Lavinia Åžandru lăsată acasă. Vezi cine a prins lozul de Bruxelles
PNL – cumetrii cu careu de dame. Vezi aici eurolista liberalilor ÅŸi reacÅ£iile refuzaÅ£ilor
sper sa nu ajunga niciun pnl-list de pe acesta lista in pe. crin ar trebui sa primeasca o palma pentru obrazniciile lui, la fel si membrii pnl care au ales acesta conducere, incompetenta, corupta si tradatoare.
sigur si Elena Basescu.
esti cumva unul dint postacii lui mitrea sau a lui basescu?
nu, este cel putin un agent sau informator a serviciilor secrete care au inceput o campanie puternica anticrin.
iar au intrat pe forumuri m.u.i.s.t.i de serviciu pd-l,pnl,psd,prm......cand vom putea sa ne expunem opiniile pe forumuri fara a fi interceptati de cimpanzei activisti politici.chiar asa suflet de javre haituite au aceste lepadaturi securisto-pl-diste,pnliste, psdiste,prmiste,etc.
basescu este o b a s h i n a ingrozitoare, un animal pervers, chior si stramb, plin de "calitati": betziv,
c u r v a r, scandalagiu. eba, c r e t i n a aia mica, cu "succesuri" (si cu "ei nu vor sa vorbesc cu mine..."), este intruchiparea imbecilitatii desavarsite! aseara, la antena 3, am vazut si eu cat de "cinstit" este matrozul asta nenorocit pe care l-am admirat atata pana acuma: case peste case cumparate ioanei (fiica cea mare), jeepane (proasta mica, aia cu "succesurile") si cand ma gandesc si la flota vanduta + shpagile pe care le-a luat ca primar general, la conturile grase din elvetia, anglia si japonia, pot sa-i zic doar atat matelotului infect: bea-mi-ai slobozul din daravela mea sfanta, taiata imprejur, de patriarh al tiganilor ortodocsi din desertul arizonei si lingea-mi-ai koaiele mele negre, de mizerie, pardon, de kalugar!!!
daca tokes e pelistele udmr si romanii trebuie sa aibe curajul sa-l promoveze pe vadim in consiliul europei . ar fi f. nesesar ca cineva sa arate europarlamentarilor ,,fata lui tokes "si aici romania pierde ; tokes intra in parlament di partea romaniei ,si sustine idei antiromanesti prin promovaria unor acte normativa si lagislative cu care romania nu poate fi de acord.asa e cand promovezi partide etnice ,voturile sant etnice ,legislatia promovata are tendinte etnice ,campaniile sant etnice [ adica ura etnica ]care pot sa escaladeze .in parlamentul european se ajunge prin vot etnic,nu politic.
nu sunt de acord nici cu uniunea europeana, nici cu statele unite ale americii...ambele sunt demon-cratice, iti "apara" drepturile si pe alta parte ti le distruge (vezi chipurile, urmarire prin satelit, "este doar un numar")....unde este dreptul la intimitate stimatilor masoni urat-mirositori a bashina porcului ?!
....euroliste,europa rlamentari,eurorahat i......ati ajuns la stadiul mult dorit de "voi" mizerabililor.....va ve ti vota voi intre voi,canalii nenorocite ce sunteti si "care este " !