no author
Cătălina Mănoiu
668 vizualizări 30 dec 2017

“Tudose vrea să bage pumnul în gura pieţei libere cu ajutorul BNR. S-a supărat Tudose! De un an de zile partidul din care face parte a dat lovitură după lovitură economiei României. Mister Tudose însusi a dat fără milă”, a declarat vicepreşedintele PNL Florin Cîţu, criticând introducerea supraaccizei, supraimpozitarea contractelor de muncă parţiale, introducerea TVA defalcat şi banii “furaţi” din pilonul 2 de pensii pentru a acoperi gaura de la pilonul 1 şi “multe altele”.

Florin Cîţu a afirmat că premierul a lovit “cel mai ticălos” prin discursul sau public.

“Tot ce era legat de sectorul privat era vinovat pentru orice problemă apărută în economie. Nu întelege de ce fac profit companiile private. Iar dacă fac, lui, un om care a lucrat toată viaţa la stat, i se pare că fac prea mult. Nu e singurul din PSD care ar interzice profitul”, a scris Cîţu.

Liberalul a afirmat că “în acest mediu ostil, piaţa a reacţionat” prin creşterea dobânzilor, a preţurilor şi prin deprecierea monedei naţionale.

Florin Cîţu îi transmite premierului că nu este nevoie să facă presiuni asupra BNR.

“Nu este nevoie să faci presiuni asupra băncii centrale să intervină. Orice intervenţie oricum nu poate decât să amâne inevitabilul. Pentru cultura ta generală, BNR răspunde în faţa Parlamentului, pentru că aşa cum spui este Banca Naţionala a României, şi nu în faţa guvernului. Faptul că nu înţelegi cum funcţionează acest sistem este încă un semnal pentru investitori şi duce la creşterea dobânzilor”, a scris Cîţu.

Liberalul îi spune premierului să schimbe politica economică intervenţionistă a PSD dacă nu este mulţumit că au crescut dobânzile, preţurile şi se depreciază moneda naţională.

“Mister Tudose, dacă nu-ţi convine că au crescut dobânzile, preţurile şi se depreciază moneda naţională, atunci schimbă politica economică intervenţionistă a PSD. Dereglementează, elimină din subvenţii, corelează salariile cu productivitatea, simplifică codul fiscal, privatizează ce mai este de privatizat şi abrogă ordonanţa care permite numiri politice în conducerea companiilor de stat. Dar nu încerca să reglementezi preţurile. Este o prostie şi o ticaloşie pentru care o să plătim toţi”, a conchis Cîţu.

Premierul Mihai Tudose a declarat, sâmbătă, că în luna ianuarie va avea o întâlnire cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, afirmând că a primit o scrisoare din partea acestuia, căreia îi va da curs după ce va analiza rolul BNR din acest an fiscal.

”Eu vreau să închid acest an. Da, am primit o scrisoare de la domnia sa (de la Mugur Isărescu, guvernatorul BNR - n.r.). O să-i dau curs după ce se termină acest an. Să vedem cum închide sistemul bancar acest an fiscal, care a fost rolul Băncii Naţionale a României, fiindcă, repet, este Banca Naţională a României, nu a cuiva. Şi pe baza acestor analize, tot în ianuarie, o să avem şi o întâlnire şi o să vă fac şi public imediat concluziile. Fiindcă eu vă spun că m-am cam săturat ca nişte oameni de pe acolo să tot arunce în aer cu tot felul de lucruri publice - şi când îl întrebi, a vorbit în nume personal. Păi du-te, frate, acasă, dacă tot eşti persoană fizică”, a declarat Mihai Tudose, la Antena 3, întrebat dacă va avea o întrevedere cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

 

 

Citește și: