Crin Antonescu: PNL se va implica în mişcările de stradă. Nu putem restabili pacea decât prin alegeri anticipate
Crin Antonescu: PNL se va implica în mişcările de stradă. Nu putem restabili pacea decât prin alegeri anticipate
Preşedintele PNL a declarat că Opoziţia nu s-a implicat în mişcările de stradă de ieri, dar o va face în viitor, solicitând reprezentanţilor puterii să accepte varianta organizării alegerilor anticipate.
Crin Antonescu a solicitat actualei puteri să se aşeze la masa dialogului pentru pregătirea alegerilor anticipate. "Nu putem restabili pacea decât prin alegeri anticipate. Dacă există un acord politic pentru alegeri anticipate se anunţă acest lucru, iar cel târziu în luna martie putem avea alegeri. Ar detensiona lucrurile şi ar da şansa ca Parlamentul şi Guvernul să aibă o nouă credibilitate", a spus liderul PNL.
Liberalul a precizat că PNL nu s-a implicat în manifestările de stradă de ieri, dar o va face în viitor. "Suntem pe deplin solidari cu protestarii. Toată lumea înţelege că episodul Arafat este picătura care a umplut paharul. Dacă PNL nu a fost implicat în aceste manifestaţii, nu vom sta deoparte, ne vom implica direct prin prezenţa membrilor noştri şi prin chemarea oamenilor în stradă", a adăugat Antonescu. El i-a felicitat pe membrii PNL care au fost prezenţi ieri la mişcările de protest şi pe cei care au chemat oamenii în stradă prin intermediul site-ului de socializare Facebook.
Crin Antonescu a adăugat că va cere conducerii PNL şi USL să înceapă strângerea de semnături pentru suspendarea preşedintelui Băsescu şi să pună în dezbatere publică documentul USL redactat în acest sens.
"Vorbesc de ani de zile de derapajele anticonstituţionale ale lui Traian Băsescu, despre tendinţele dictatoriale, de dispreţ faţă de oameni şi legi, de dispreţul său faţă de ceea ce nu este controlat de domnia sa şi structurile de putere ale domniei sale. Preşedintele a recidivat şi a arătat un dispreţ total faţă de Constituţie. Noi nu avem guvern, este o absenţă jenantă, total descalificantă a premierului, a ministrului Sănătăţii care nu au existat într-o temă publică care îi privea direct", a declarat Antonescu.
El a cerut serviciilor secrete, Jandarmeriei şi Parchetelor să nu se implice în lupta pentru putere şi să îşi reafirme neutralitatea. De asemena, a solicitat Curţii de Conturi să spună dacă s-au plătit două milioane de euro pentru studiul de impact al legii sănătăţii.
Cristian Andrei este reporter special al ziarului Gândul
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













82 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Daca Arafat nu se delimiteaza de toata porcaria asta POLITICA la fel de vehement precum a fost impotriva patrunderii particularilor in sistemul de urgenta, eu nu voi mai oferi cei 2% pentru SMURD.
Lumea s-a saturat pana-n gat de basescu, dar si de asa-zisa opozitie, de toata aceasta farsa funebra numita, cica, democratie - de fapt, o domnie a banditilor imbogatiti, aflati mai presus de lege. O democratie in care nu se respecta legile e mai rea decat o dictatura.
criminalul securist bashescu, trebuie inlaturat de la putere cu orice pret.
trebuie vinat ca un sobolan, si impreuna cu el trebuie sa plateasca principalii slugoi si beneficiari ai hotiilor securiste:
boc, udrea, anastase, kovesi, morar, coldea, magureanu.
ASTIA TREBUIE EXECUTATI FARA MILA.
USL TREBUIE SA SCOATA LUMEA IN STRADA, A VENIT VREMEA DREPTATII.
ROMANI PREGATITI-VA DE DISTRUGEREA SISTEMULUI TICALOS PORTOCALIU.
Cand ma uit in oglinda ma apuca o scarba dementiala si ma intreb :
- de ce dracu m-ati ales daca a-ti vazut ca sunt o lichea fara scrupule, un comunist inversunat, o * ordinara !
Opozitia trebue sa demisioneze in bloc din parlament, pentru a provoca alegeri anticipate!
Aceasta putere nu mai este reprezentativa pentru Romani si nici nu va pleca de buna voe.
Ca sa te implici, domnule Crin, trebuie sa fii prezent acolo. Stim foarte bine ca * tragi chiulul din parlament asa cum ai tras la fiecare loc de munca pe care l-ai avut.Asa ca , las-o moarta ca nu crezi nici tu ce spui.
Atit e el in stare , sa incite la iesiri in strada. Orice ar face nu o sa se vada presedinte niciodata, locul ratatilor nu e la presedentia unei tari, nici chiar modeste ca Romania.
ASTEPTATI VOI MULT SI BINE ALEGERI ANTICIPATE, DOMNULE (??!!) CR(ET)IN ATONOV !
Pai se si implica ! 90% dintre mitingisti au carnet de partid !
Marii politicieni USL-isti isi arata impotenta din nou; pentru ca nu o sa cistige in veci alegerile, sint disperati sa provoace dezordine si o ''noua revolutie''! (daca nu le era lene poate chiar provocau dezordine) Pacat ca, pe linga masurile bune de reforma, Base&pdl fac greseli aiurea, neprovocate, gen atitudinea fata de Rege sau fata de Raed Arafat, dindu-le ocazia acestor javre sa latre ! Sper ca oamenii responsabili din tara asta sa-si dea seama cu cine au de a face !