Croitoru se angajează să menţină actualul nivel al cotei unice şi TVA pe durata mandatui său, adică până 2012. Programul său de guvernare, „copy-paste” în linii mari după cel al Guvernului Boc

Postat la: 23.10.2009 21:33 Ultima actualizare: 23.10.2009 21:34

Cabinetul Croitoru intenţionează "să menţină cotele de impozitare a venitului şi profitului, precum şi taxa pe valoarea adăugată (TVA) la valorile existente - 16%, respectiv 19% - pe parcursul perioadei de guvernare", reiese din programul de guvenare, citat de Mediafax. În linii mari, programul de guvernare al premierului desemnat este elaborat pe baza planului prezentat, la începutul anului, de Cabinetul PDL-PSD, incluzând însă principii chiar mai generale şi fără să indice toate procedurile prin care vor fi realizate măsurile propuse.

Documentul, elaborat pentru perioada 2009-2012, include date actualizate privind creşterea economică şi deficitul bugetar şi preia aproape integral proiectele Guvernului în exerciţiu, inclusiv legea sistemului unitar de pensii, cu creşterea vârstei de pensionare, legile salarizării unitare a personalului bugetar şi a restructurării agenţiilor guvernamentale, precum şi a legii responsabilităţii fiscale.

Taxe de mediu şi accize mai mari

Similar programului de guvernare al Guvernului condus de Emil Boc, planul elaborat de Lucian Croitoru face referire la "raţionalizarea" structurii instituţionale a sectorului public, a numărului de angajaţi şi a costurilor asociate, o politică salarială prudentă în sectorul bugetar, creşterea nivelului veniturilor bugetare prin promovarea unor măsuri de lărgire a bazei de impozitare, îmbunătăţirea colectării şi creşterea unor anumite categorii de taxe, precum accize şi taxe de mediu.

Croitoru propune totodată calcularea valorii impozabile a clădirilor şi terenurilor din intravilanul localităţilor prin raportarea la valoarea de piaţă a acestora, acolo unde aceasta este "vădit mai mare" decât cea determinată prin formula actuală de calcul. "Elaborarea în regim de urgenţă a unui sistem de raportare centralizată a cheltuielilor efectuate de autorităţile locale şi instituirea unei baze de date a proiectelor de investiţii de la nivel local vor creşte transparenţa cheltuielilor publice şi ar putea conduce la economii substanţiale de resurse publice pe termen mediu", se arată în document.

În domeniul transportului rutier, Croitoru propune instituirea unui mod echitabil de colectare a taxelor pentru infrastructură, conform principiului "plăteşti cât şi cum foloseşti" şi colectarea într-un procent ridicat a acestor taxe, precum şi reorganizarea activităţii de construcţie şi întreţinere a infrastructurii de transport rutier prin separarea în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a activităţilor legate de autostrăzi de cele privind drumurile naţionale.

Cum vede Croitoru sistemul de învăţământ

Procesul de educaţie va începe încă de la creşă, astfel încât copilul să primească "terapie educaţională", iar 750 de grădiniţe noi vor fi construite, pentru "cuprinderea integrală a copiilor de 3-6 ani", potrivit programului de guvernare, citat de NewsIn. Documentul preia o serie din proiectele anunţate de ministrul interimar al Educaţiei, Emil Boc, cum ar fi centrarea procesului de învăţământ pe competenţe şi programul "Şcoala după şcoală", dar şi unele propuneri din Legea Educaţiei a ministrului Ecaterina Andronescu, printre care finanţarea, încă de naştere, a fiecărui copil, prin deschiderea unui depozit de 500 de euro, la care părintele poate contribui anual, prin virarea a 2% din impozitul pe venit.

În ceea ce priveşte formarea elevilor, procesul educaţional se va centra pe competenţe, în număr de opt: comunicare în limba româna şi, dupa caz, în limba maternă, comunicare în limbi străine, competenţe în matematica şi competenţe fundamentale în ştiinţe şi tehnologii, competenţe digitale, "a învăţa să înveţi", competenţe sociale şi civice, iniţiativă şi antreprenoriat şi sensibilitate şi expresie culturală. În plus, va fi înfiinţată "banca naţională de itemi de evaluare", pe niveluri de învăţământ şi discipline/module de pregătire, pentru "un sistem naţional unitar de standarde în evaluarea performanţelor la clasă".

În ceea ce priveşte învăţământul universitar, accentul va fi pus pe programele de masterate şi doctorat, toate universităţile care organizează astfel de studii trebuind să obţină acreditarea ARACIS. Universităţile neacreditate de ARACIS pentru studii de masterat şi doctorat nu vor avea diplomele recunoscute de către instituţiile statului, cu "consecinţele salariale şi profesionale necesare", se specifică în program. Mai mult, studiile de masterat în limbi de circulaţie internaţională şi a doctoratele în cotutela universităţilor străine de prestigiu vor constitui priorităţi de finanţare. Un alt proiect mai vechi, dar care încă nu este aplicat, este cel al diferenţierii şi ierarhizării universităţilor. (M.T.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

8 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 antimafia 23.10.2009 23:08

MASCARICIUL nu poate sa explice de ce ,,NU TRAIM BINE,, - 5 ani de circ, scandal , coruptie, spritz-uri la ,,Golden Blitz,, hotzie, implicare in justitie- 5 ani pierduti- ce sa explice- a lansat mascarada cu referendumul- vorbeste despre asta si crede ca uitam de amantele de la ministere care strangeau bani de campanie, zacamintele ,,donate,, de langa insula Serpilor, etc......... REFERENDUM= MASCARADA ... cine e anti MASCARICI sa nu voteze la referendum ( oricum va fi invalidat pt. ca nu vin 50% nici la alegeri) Ne trebuie un referendum serios - nu mascarada pentru campania electorala... NU VOTATZI LA REFERENDUM....NU VOTATZI LA REFERENDUM....NU VOTATZI LA REFERENDUM....NU VOTATZI LA REFERENDUM....

 
#2 mariana 24.10.2009 10:23

Sincer , unui om cu BUN SIMT i-ar fi rusine in locul domnului Croitoru.E atat de vizibil ce se doreste .A face asemenea jocuri este pur si simplu scandalos.Sper din suflet ca romanii care s-au abtinut de la vot pana acuma sa mearga la alegeri si sa NU voteze Basescu!
Si mai am o nedumerire,daca in 2012 va trebui sa avem doua camere parlamentare conform prevederilor UE , de ce mai facem circul cu referendumul?Ori domnul Basescu are in gand sa scoata Romania din UE si sa mearga pe un drum stiut numai de el asa cum a facut Ceausescu?
Este clar pentru orice om cu BUN SIMT din aceasta tara de partea cui e dreptatea.

 
#3 nevazator 24.10.2009 12:25

unde o fi programul lui Iohannis? ii da voie Iliescu sa pastreze cota unica? ii da voie Geoana sa reduca numarul de bugetari?

 
#4 edgar 24.10.2009 12:44

UNICAMERALUL SI ANTICIPATELE sant ca un TRATAMENTUL ROMANIEI la parazitii gripei porcine parlamentare/securiste din ROMANIA. Dar. Oppa! Ce ne facem? Vin dracii iliescu si oprescu si geoana si crin si kele man si vadim cel ce vorbeste de mafioti si se duce la pocaitul ca el gadea in cuibul banditilor sa se pupe cu dracii Vor din nou la parghiile tarii! Comentatori din iad ne asigura ca nu vom scapa de ei! Ba nu! Stati asa! Astia sant criminali hoti si mincinosi dovediti. Insa IO ZIC SA DAM SI CU TAMAIE? Nu numai ca nu o sa vina la parghii caci nu veneau oricum dar or sa piara in zmoala iadului cei mai rai si se vor apuca de munca parazitii si lipitorile poporului. Si cu ei vor merge in zmoala sau la munca toti mafiotii ca hrebe care l-a omorat pe tinu si acum se pupa cu puiu avorton al lui tinu si voiculescu vantu nastase CT popescu rosca stanescu tariceanu nicolaescu olteanu firea gadea ciutacu si lingaii de la Antenele 1 2 3 si Realitatea tv si jurnalul national si toate ziarele de paraziti lingai si toti cei de la primarii si consilii judetene si agentii si comentatorii lor indraciti de partea lor si extra bugetarii lor hraniti din bugetul poporului ca sa minta poporul ca agitatori de alegeri pe la sate prin orase pe strazi pe la usi si in piete si paganii din PSD PC UDMR PNL PRM si toti securistii criminali ai lui iliescu. Si cu cat se intetesc si VORBESC MAI MULT IN BATJOCURA Toaca Sfanta sa-i bata. Sa lase poporul si GUVERNUL sa conduca tara. Au omorat destul poporul. ACUM TREBUE SA PLATEASCA CRIMINALII CU SANGEROSUL SATANIC ILIESCU SI SA DEA INAPOI CE AU FURAT MAFIOTII SI LIPITORILE.

 
#5 www.schemeloto.ro 25.10.2009 14:29

Astazi peste 5,3 milioane EURO la Loto 6/49:
www.schemeloto.ro

 
#6 Băsescu pentru Golănia, la bine EU, iar voi la greu!!! 25.10.2009 14:58

Mai crede cineva că Băsescu face referendum pentru a face economii la buget?
Mai crede cineva că Băsescu vrea să elimine pensiile speciale, nesimţite??

PENSII NESIMÅ¢ITE PRIMESC VOTANÅ¢II LUI!!!

EL INSUÅžI A PROMULGAT LEGILE NESIMÅ¢ITE!!!

Pensii speciale au securiştii, magistraţii şi cadrele militare, pensionaţi la 40-50 de ani - vreo 230.000 de militari şi securişti!!!!
VEZI AICI o informare completă http://www.ziua.net/display.php?data=2009-03-10&id=250356

DE CE NU A SPUS TIMP DE 5 ANI ŞI NU SPUNE NICI ACUM NIMIC BĂSESCU DESPRE ACEST JAF AL BUGETULUI DE STAT?

POLIŢIŞTII, SECURIŞTII, MILTARII NU AU CONTRIBUIT niciodată LA FONDUL DE PENSII, DAR PRIMESC PENSII SPECIALE DE ZECI DE MILIOANE DE LEI DIN BUGETUL DE STAT!!!!

În timp ce restul românilor muncesc până la 65 de ani ÅŸi se pensionează cu popă, MAGISTRAÅ¢II, POLIÅ¢IÅžTII, SECURIÅžTII ÅžI MILITARII se pensionează la 50 de ani ÅŸi primesc pensie din bugetul de stat ÅŸi de asigurări sociale!!!
FURĂ DIN BANII TĂI DE SALARII ŞI PENSII!!!

Mai crede cineva că Băsescu-pdl vrea legea pensilor şi eliminarea pensiilor speciale??!

BĂSESCU LE DĂ STELE LA GENERALI ŞI PENSII SPECIALE ŞI URLĂ CĂ VREA BINELE PENSIONARILOR!! MARE MINCINOS!!!
Are nevoie de această masă de manevră pentru a se alege şi să fure fără a suporta rigorile legii!!!

STATUL LUI BÄ‚SESCU ESTE UN STAT FASCIST, CARE SE SPRIJINÄ‚ PE O CLIENTELÄ‚ DIN JUSTIÅ¢IE, POLIÅ¢IE ÅžI ARMATÄ‚ ÅŸi o haită de lătrăi-propagandiÅŸti care „coafează” realitatea!!! Clientelă plătită din banii tăi să te umiliască, jefuiască, batjocorească ÅŸi fure!!!!

 
#7 Italia 25.10.2009 19:09

Sa traiti bine

 
#8 edgar, scrii pe banii nostrii 26.10.2009 10:19

Edgar, vezi ca scrii din banii nostrii. Stim ca faci parte din trupa de zgomot cibernetic a marinarului da' mai lasa-ne. Du-te si munceste, fa ceva, nu mai spera sa prostesti lumea, sa te hranesti in continuare din buget !

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa