Cristina ANDREI
Cristina ANDREI
867 vizualizări 20 oct 2017

„Acum, ca să fiu sincer, din ce a explicat ministrul Finanţelor, am înţeles aproape ca dumneavoastră. Norocul nostru este că ştim că nu e aşa. Vă mai spun o dată, eu încerc să vorbesc în româneşte, nu în 'finanţista' domului ministru Mişa care, pe fond, din punct de vedere tehnic, a explicat bine. Traducerea iese rău la domnia sa. 

Astăzi, dumneavoastră, când vă luaţi salariul, angajatorul dumneavoastră plăteşte această taxă de 0,25%. Această taxă se va menţine, iniţial noi am spus că nu va mai fi şi că rămân cele două, sănătate şi de pensie, s-a constatat că mai trebuie această taxă este obligatorie, este o negociere şi la nivel de Uniune Europeană, şi sindicatele o clamează, este responsabilitatea angajatorului pentru locul de muncă, au înţeles, va rămâne. Că este 0,25 sau 0,30, Ministerul de Finanţe astăzi face calculele necesare pentru ca fondul respectiv să rămână în sumă reală la fel", a explicat Mihai Tudose, care i-a dat apoi ştafeta vicepremierului Ciolacu, „obişnuit" cu aceste situaţii din discuţiile cu sindicaliştii. 

Acesta a venit în completarea primului ministru şi a repetat că totalul taxelor achitate va scădea, de la 39,75% la 35%, odată cu transferul obligaţiilor sociale de la angajator la angajat, vom plăti 35%. 

„Nu este nicio taxă nouă. În viitor, de la 39,25% noi ne ducem la 37%, deci este o micşorare a acesteia. Mai mult decât atât, există această directivă europeană, se numesc creanţe, care reprezintă 0,25. Până acum angajatorul plătea în mai multe conturi, creanţe, şomaj. În acest moment, toate acestea care însumau până acum 2,25% se vor plăti într-un singur cont mai puţin cu 0,25, deci 2%. Am discutat şi cu sindicatele, e responsabilitatea şi a angajatorului, nu numai a angajatului care îi va plăti direct cei 35%, normal, tot prin angajator, fiindcă el are întreaga sumă. 

Nu există nici o nouă taxă. Mai mult, pentru grupele de muncă până acum se plătea pentru grupa 1, 5%, respectiv 105 de către angajator, în viitor se vor plăti 4%, respectiv 8%. Deci este o scădere şi în acest domeniu, deci toţi cei care-şi vor face bugetul pe anul viitor, multinaţionalele, pot să bugeteze, vor fi taxe mai puţine", a vrut să sublinieze acesta.

Concluzia lui Tudose a fost că vor fi taxe „şi mai puţine ca număr, şi mai mici". 

Despre salarii, premierul a dat din nou asigurări că ele nu scad, ci că vor rămâne cel puţin la fel, dacă nu vor creşte şi că, mai mult, patronatele au spus la unison că legea „este o oportunitate pe care ne-o oferă statul ca, în aceeaşi anvelopă de cheltuieli, să plătim mai bine oamenii. (...) De asemenea, acele vaiete cum că, acum cu ocazia acestei legi, vor fi privaţi care vor scădea lefurile... Dumnezeule, puteau s-o facă, e la privat. Nu, ei vor folosi acest mecanism pentru a-şi motiva mai bine oamenii. (...) Va trebui cu toţii să mai aşteptăm câteva luni, vom intra în ianuarie şi veţi vedea că nu scade nimic", a încheiat premierul. 

 

 

 

 

Citește și: