Cum l-a lucrat Băsescu pe Boc. Elena Udrea avea pregătită demisia din guvern

Postat la: 02.09.2010 23:59 Ultima actualizare: 03.09.2010 09:56

Cum l-a lucrat Băsescu pe Boc. Elena Udrea avea pregătită demisia din guvern Foto: Mediafax//Octav Ganea

O noapte şi-o zi. Atât l-a ţinut curajul pe premierul Emil Boc, care a încercat să-l sfideze pe preşedintele Traian Băsescu şi să facă o remaniere soft. Îmbărbătat de votul zdrobitor-majoritar în favoarea schimbărilor în Cabinet, faţă de varianta demisiei întregului guvern, Boc s-a dus dimineaţa în faţa lui Băsescu cu o listă de remaniaţi din care lipseau numele grele, dar pe care apărea protejatul preşedintelui, ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu. Premierul s-a ţinut tare până pe la prânz, când a aflat ce-i pregătea Băsescu, prin apropiaţii lui: cererea de demisie a întregului Cabinet şi, în caz contrar, câteva demisii din guvern, în frunte cu Elena Udrea.

Boc a sperat până la începutul şedinţei Colegiului Director, când le-a prezentat colegilor varianta soft: remaniere cu Vlădescu, Şeitan de la Muncă şi Dumitru de la Agricultură. A fost semnalul pentru tabăra lui Băsescu. Rând pe rând, Cezar Preda, Sulfina Barbu, Anca Boagiu şi Raluca Turcan au cerut demisia Cabinetului. Părea că se creează un grup de presiune important. De altfel, Turcan a punctat: "Spuneţi-ne între ce şi ce trebuie să alegem, care sunt variantele. Vreţi să vedeţi dacă vă cerem demisia?".

Adriean Videanu a încercat să-l salveze pe Boc, după o schemă exersată cu o jumătate de oră înainte de şedinţă în biroul Robertei Anastase: "Eu sunt dispus să demisionez din guvern, dacă asta va opri votul de demitere a guvernului". Era prea puţin pentru contestatari. Lovitura decisivă a venit de la Elena Udrea. "Vă mulţumesc că mi-aţi acordat şansa de a fi ministru, dar nu mi-am propus să-mi apăr funcţia. În acest moment, este nevoie de schimbarea radicală a guvernului". Cezar Preda a întărit şi el: "Trebuie să schimbăm guvernul. Venim cu altă resursă şi atunci nu mai are rost nici moţiunea opoziţiei", a spus şi Cezar Preda.

Au fost ore întregi de discuţii şi de lupte pe faţă între cele două tabere, iar cei care au cedat au fost cei din tabăra lui Boc. Premierul a plusat, anunţând că şi Radu Berceanu şi Gabi Sandu, de la Comunicaţii, i-au transmis înaintea şedinţei că sunt dispuşi să demisioneze. Berceanu a recunoscut că renunţă la mandat şi i-a tremurat glasul când a mulţumit partidului pentru că i-a dat posibilitatea să fie ministru şi om politic.

După şedinţă, apropiaţii preşedintelui se declarau convinşi că Băsescu nu va accepta lista lui Boc şi că va întoarce lucrurile şi va forţa demisia Cabinetului. Premierul urma să aibă joi seara sau vineri dimineaţa o nouă întâlnire cu şeful statului, deşi, la şedinţă, a pronunţat obsesiv propoziţia: "M-am consultat şi cu preşedintele". (Liliana RUSE, Raul FLOREA)

Citeşte şi:

Cine sunt noii miniştri - Ministrul Muncii creşte pensiile, cel al Economiei are un NUP. Vezi aici lista înlocuitorilor - EXCLUSIV

SECRETELE REMANIERII - BĂSESCU SE SIMTE "SFIDAT", BOC ANUNŢĂ LISTA MINIŞTRILOR CARE PLEACĂ - EXCLUSIV

Sebastian Vlădescu: "Este o decizie politică. Este o eroare"

COMENTARII LIVE - Rodica Ciobanu şi Victor Rotariu despre remanierea Guvernului

Videanu s-a hotărât să plece din Guvern pentru a se ocupa de PDL

Oamenii lui Băsescu au cerut demisia întregului Cabinet Boc. Premierul a răspuns că e dispus să plece. Grupurile parlamentare ale PDL au aprobat remanierea - ULTIMA ORĂ

Boc le-a dat chestionare parlamentarilor PDL: Pe cine să dau afară? Este luată în calcul şi o restructurare de guvern

De unde strânge Băsescu pitici, ca să-şi facă un nou partid. Hrebenciuc: "Din disperare, ar putea sparge PDL, cu Elena Udrea, Albă ca Zăpada"

Marko Bela: Nu se pune problema remanierii miniştrilor UDMR. Boc nu ne-a cerut vreun nume spre remaniere şi ne va informa în legătură cu miniştrii PDL

Înlocuitorul lui Vlădescu ar putea fi Ion Ariton, deputat de Sibiu şi apropiat al lui Vasile Blaga - surse PDL pentru Gândul. ULTIMA ORĂ

Valeriu Tabără: Mi s-a propus postul de ministru al Agriculturii, dar decizia va aparţine partidului

Întâlnire decisivă Băsescu - Boc ÎN ACEASTĂ DIMINEAŢĂ. Vlădescu, pe lista de remaniere. Preşedintele, după ce a fost sfidat pe toată linia: "De acum încolo, faceţi ce vreţi"

Elena Udrea a votat pentru plecarea lui Boc de la Guvern, împreună cu tot Cabinetul. Cum a reuşit premierul să stingă revoluţia şi să impună remanierea mică EXCLUSIV

COMENTARIU LIVE - Rodica Ciobanu: Premierul sado-maso

Lista de remaniaţi cu care a intrat Boc în şedinţa PDL: Videanu, Berceanu, Vlădescu, Şeitan, Dumitru şi Sandu. Vezi aici care sunt propunerile de înlocuitori. EXCLUSIV

Premierul Boc a intrat la şedinţa liderilor PDL cu propunere pentru ministerul Muncii - Ioan Nelu Botiş şi la Finanţe - Ion Ariton

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

66 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 SA TRAITI BINE 3.09.2010 00:39

Mafia Pdl-ista se manifesta cu forta in toate structurie societatii . Nu exista institutie unde PDL sa nu controleze tot, atat baza materiala cat si umana. NU SE FACE NICI O LICITATIE, NICI O ACHIZITIE FARA ACORDUL PDL SI NUMAI CU FIRME PROPRIETATE PDL. Asa ceva nu s-a mai intamplat niciodata dupa 1990 incoace si aici ma refer la intensitea faptelor.PDL se aseamana cu o caracatita uriasa dar mai poate fi asemanat cu o boala deocamdata incurabila dar cu siguranta se va gasi un vaccin sau un antidot. Este incredibil asa ceva !!! SA VI SE USUCE MAINILE CELOR CARE A-TI VOTAT CU PDL SI CU BASESCU DACA INTRE TIMP NU V-ATI SCHIMBAT OPTIUNILE

 
#2 sex ibraileanca 3.09.2010 01:37

Lenuto, fato ce-i cu mutra asta de mahalagioaica, revino-ti, arati mai rau ca mine! Vezi ca daca o tii tot asa, te lasa astea si te trezesti pe drumuri. Parca vad ca apelezi iar la mine sa te plasez undeva!

 
#3 fifi 3.09.2010 01:56

Hei, Lenuto, Lenuto, te cam ajung batranetile din urma, nu stiu cum o sa o mai scoti la capat! Stii si tu, unde nu-i minte, se impune sa fie picioare!

 
#4 drojdierul optimist 3.09.2010 02:39

Inainte de 1989 erau lansate zvonuri cu diverse ,,initiative"care ii speriau pe cei MULTI. Dupa ceva timp doar o parte din cele ajunse la urechile ,,poporului" se adevereau-bine ca nu este mai rau! Dupa 20 ani am ajuns la : uite ca se poate si mai rau! ,,SA TRAITI BINE" Ha-ha-ha!

 
#5 E, BOUBOCk 3.09.2010 04:48

@drojdierul optimist
ce ras tem,bel ai, traiane !

 
#6 un roman oarecare 3.09.2010 05:18

Despre remanierea in sine si efectele sale asupra situatiei generale din Romania nu are rost sa mai vorbim atat timp cat Valeriu Tabara conduce din nou Agricultura, dupa ce a fost catastrofal pe timpul lui Vacaroiu, iar Elena Udrea haladuieste pe toate coclaurile si pe banii publici ca Voda prin loboda, fara s-o intrebe nimeni despre eficienta, fara s-o faca cineva sa simta responsabilitatea pentru risipa de fonduri pe nimicul absolut. Despre strategia marelui nostru conducator in a-si impune vointa, putem remarca, insa, ca el si-a epuizat cu totul resursele, nu ne mai surprinde cu nimic. Metodele folosite de el sunt de acum arhicunoscute, au fost folosite si la spargerea Guvernului Ciorbea, au fost preluate la spargerea guvernului Radu Vasile, au fost folosite si la crearea aripilor din PNL, PSD si, probabil, asa va fi si cu PD, pentru crearea unui asa zis partid proaspat si imaculat ca Elena Udrea. Am vazut in schimb niste personaje care mi-au starnit repulsie prin fripturismul lor si aici nu ma refer la ministresa turistica - ea este deja un brand al sforariilor slinoase din politica asta caricaturala - ci, acum, la Catalin Croitoru. Fost lider sindical, a facut tot ce-a putut ca, atunci, sa conduca EL o miscare sindicala, a trecut de la sindicalism, nu la un partid de stanga care sa reprezinte interesele multimii de salariati, ci la un partid taman de dreapta, pentru ca i s-a promis postul de ministru al invatamantului. N-a reusit din prima, s-a retras din prim planul polemistilor, trompetistilor PD si a stat imbufnat - ba chiar cu gandul plecarii - pana ce l-a revigorat Elena Udrea cu o noua promisiune de ministru, in locul lui Funeriu. Nu conta ca promisiunea venita dinspre Cotroceni este mincinoasa sau nu (se vorbeste ca Mircea Miclea ar fi cel mai probabil inlocuitor, vreodata, al lui Funeriu), pentru Catalin Croitoru conta doar faptul ca aparea friptura. Naivitate? Nu, e numai un jalnic comportament, tipic celor ce alearga cu limba scoasa dupa o functie de sef si pentru asta latra cat pot, se gudura, ling, fac orice, numai sa o obtina.

 
#7 EU 3.09.2010 05:34

@SA TRAITI BINE
SA VI SE USUCE MAINILE CELOR CARE A-TI VOTAT CU PDL SI CU BASESCU !!!
SA VI SE USUCE MAINILE CELOR CARE A-TI VOTAT CU PDL SI CU BASESCU !!!

SA VI SE USUCE MAINILE CELOR CARE A-TI VOTAT CU PDL SI CU BASESCU !!!

SA VI SE USUCE MAINILE CELOR CARE A-TI VOTAT CU PDL SI CU BASESCU !!!

SA VI SE USUCE MAINILE CELOR CARE A-TI VOTAT CU PDL SI CU BASESCU !!!

SA VI SE USUCE MAINILE CELOR CARE A-TI VOTAT CU PDL SI CU BASESCU !!!

SA VI SE USUCE MAINILE CELOR CARE A-TI VOTAT CU PDL SI CU BASESCU !!!

SA VI SE USUCE MAINILE CELOR CARE A-TI VOTAT CU PDL SI CU BASESCU !!!
SA VI SE USUCE MAINILE CELOR CARE A-TI VOTAT CU PDL SI CU BASESCU !!!

 
#8 terente 3.09.2010 06:11

In poza se pare ca presedintele bASSescu tocmai se pregateste s-o faca pe la spate pe Lenutza...care abia asteapta!!!

 
#9 teo 3.09.2010 06:54

boc a incercat sa-l sfideze pe base? Hahahha! Ce gluma buna!

 
#10 sant lenutza.dau cu putza 3.09.2010 07:00

pleaca ai nostri......raman prostii. Defectul acestei tzari este PD-l@bagii in frunte cu Bas*inosul.. Au ingropat tzara si, o sa ne ingroape si pe noi.Sa le dau moo-ie celor peste cinci milioane de romani care l-au votat pe base si rah@tzii lui portocalii. Asa-i cand schizofrenicii voteaza

 
#11 zigzag 3.09.2010 08:06

voi nu aveti niciun moderator? nu e nimeni sa filtreze mesajele? calitatea comentariilor e incredibil de proasta, incepand cu diverse injurii si terminand cu blesteme. nu-i vorba de orientare politica, fiecare cu opinia lui, dar eu am vazut un singur comentariu relativ decent si argumentat (un roman oarecare), restul e gunoi. am vrut sa citesc articolul si parerile cititorilor dumneavoastra dar, avand in vedere calitatea comentariilor, am sa renunt. am sa ma intorc pe site-urile frecventate de persoane decente care stiu sa scrie corect si care au opinii.

 
#12 oarecare 3.09.2010 08:14

Teatru ieftin, de pacalit prostimea. O farsa. Basescu, Boc, Udrea se inteleg mai bine ca oricand. Vor sa dea imaginea unui partid democratic, sa credem ca ei chiar lupta pt. tara.... Hai sa fim seriosi!!! Lupta sa ramana la putere...

 
#13 PDL 3.09.2010 09:05

Iata ne-am albit, am concediat incapabilii care au dus tara de rapa, au scazut nivelul de trai a populatiei, au pus pe butuci economia reala. Rusine sa va fie incapabililor! Sa-ti fie rusine Dinu Patriciu! Fara opozitie nici macar astfel de remachieri n-ar fi trebuit sa facem!
Ne asteptam sa revenim in forta sub inteleapta conducerea a geniului de la Marea Neagra, sa avem peste 50% din optiunile electoratului.
Votati Partidul! Sa traim bine!

 
#14 Liliana 3.09.2010 09:14

In asemenea stare de hartuiala este greu de condus aceasta tara stare care o intretine si presa in mare parte. Enormal ca intre presedinte si premier sa fie unele neintelegeri dar de aici si pana la , disensiunile intretinute de opozitie e o mare diferenta . Nu sunt de acord cu shimbarea ministrilor deoarece e nevoie de perioada lunga sa cunosti toate problemele tarii . Schimbati esloanele inferioare devotate opozitiei care pune piedici reformei si altor masuri.

 
#15 Decenoaica davista 3.09.2010 09:16

Bah, mai bine mainile decat mintea(vezi persoana ta).....Muri-ti-ar *, tu cu cine ai votat?Cu soacra-ta?Sau cu porcu' vecinului?Stai req in fotoliu la telenovea cu samanta inttre dinti si nu mai exersa Caps-u' p acilea.

 
#16 PD-L ist INFOCAT 3.09.2010 09:16

Remanierea guvernului portocaliu, este ca un banc, ce circula inainte de '89 = La inchisoarea de femei, sambata, gardianca anunta pe puscariase : azi va schimbati chilotzii...Uraa ! zbiara femeile...gardianca precizeaza :...intre voi !

 
#17 daniel 3.09.2010 09:34

Dacă sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui, semnaţi manifestul spunesitu.ro. Nu ezita !

 
#18 edgar 3.09.2010 09:34

vedeti cum o lucra voiculescu pe vaduva neagra de la antena 3 si cum isi hranesc vantu voiculescu patriciu casele cu blestem si moarte. si
ponta si crin. Golanu molau arogant si repetentu. Iesirati sa urziti dracilor. acum va destrabalati la antenele lui voiculescu buhaitu si realitatea tv a lui vantu de la Notre Dame pui de iliescu banditi securisti umflati de sange Romanesc pe care-l lingeti si voi ponta crin. Bubele voastre criminale sint date cu alifie de hazna la mas media securest communist zeloasa mafiota. Ca niste morminte pline cu viermi acesti pnl psd pc. Iar antena 3 jurnalul national cotidianul ziua gardianul si alte televiziuni si ziare canceroase si comentatori platiti indraciti drogati betivi care puneti flori artificiale pe mormintele voastre politice. Nu va pasa de boala si blestemul moartea ce l-ati dus in casele voastre din furat si omorat de la popor si continuati sa le imbibati cu raul vostru de atei si farisei. E Cel Mai Bun si patriot guvern cu Partide adevarate PDL si UNPR incearca sa salveze Romania pe care ati Sugrumat-o cu banditi ca vantu voiculescu patriciu mazare vanghelie nastase voicu condusi de tovarasul criminal iliescu de HAGA si aproape toti parlamentarii sau primarii sau consilierii psd pc pnl care sant viermii din mormintele voastre. Mortaciunilor. Nu ati misca un pai sa ajutati pe cei pe care i-ati nenorocit dar santeti harnici foc de iad sa faceti lucrul satanei sub indrumarea tovarasasca a ateului iliescu. Gaini zmolite de iad zapacite intre dosarele justitiei Adevarate si dosarele tinute de iliescu la securistii lui patriciu vantu voiculescu in strainatate ca sa-i slujiti pe el si pe ei sa nu PLATEASCA DATORIILE DE MILIARDE la poporul ce l-ati omorat si infometat inainte si dupa Revolutia FURATA. nu vreti de loc sa va intoarceti catre Popor si Dumnezeu voi atei si farisei comunisti zelosi securisti criminali tampitii si parazitii poporului

 
#19 observer 3.09.2010 09:36

@zigzag
Subscriu si eu la ceea ce ai spus.

 
#20 Litro - ăhăhăhă - From Romania with lies - 3.09.2010 10:20

...zau!

 
#21 Critic 3.09.2010 10:28

Multi romani cred ca daca vorbesc foarte urat (inclusiv pe forum-uri) reusesc sa se impuna. De fapt, doar isi murdaresc imaginea lor si a Romaniei - am vazut si auzit romanii din strainatate. Chiar daca strainii nu inteleg romaneste, nu le e greu sa priceapa agresivitatea verbala tipic romaneasca. De ce atata rautate si prostie?

In alta ordine de idei, cu atata instabilitate politica, din cauza inconstientilor care ne conduc, iar vor creste preturile, ratele, valutele, fug investitorii, etc...

 
#22 ptr.edgar...asa o sa va iasa.... 3.09.2010 10:44

....zau!

 
#23 x^cos(ln(x)) 3.09.2010 10:47

@SA TRAITI BINE
mãi bucã, ai silabisit greşit.."Mafia PSD-ista" trebuia sa scrii, altfel eşti greu de cap oricum

 
#24 JOHN IVAN 3.09.2010 10:50

GOOGLE.RO- VILELE DE LUX A SERVICIILOR SECRETE .....VILELE BARONILOR LOCALI SI A SENATORILOR...VILELE CU EPOLETI.....SA FURAT DE LA SARACI TIMP DE 20 DE .

 
#25 @zigzag 3.09.2010 10:51

hei zigzag, ciuma rosie, tu ai auzit de libertatea de exprimare? Sau esti vreun putzoi de securist care statea cu urechea'n kurrull oamenilor ca sa asculte la ce vorbesc? Observer, hai sifon, pesedmuyist rosu

 
#26 danny 3.09.2010 11:04

@Liliana TREZESTE-TE Sunt atatea de facut si te-ai ratacit. LILIANA TREZESTE-TE Nimeni nu face nimic si am saracit. LILIANA CREIER SPALAT.

 
#27 obs 3.09.2010 11:06

nici chiar voi nu credeti ca aducerea in guvern ai acestor nimeni si-a altei fufe prezidentiale, va schimba ceva in perceptia romanilor...cu cat stati mai mult, cu atat veti fi urati mai mult...abia astept sa va vad alungati cu pietre

 
#28 Oglinda 3.09.2010 11:20

Ieri s-au dat în presă anumite rezultate bucăţi din sondajul CSOP (casa de sondaje a PDL). S-au dat tot felul de cifre, dar nimic despre intenţia de vot :))) De ce? Păi pentru că se fac eforturi mari pentru a menţine PDL în cărţi. Ei dau PDL la 11% - la fel ca acum o lună... deşi de atunci s-au făcut tot felul de porcării guvernamentale. Iată cifrele aflate de mine din sondajul pe care se feresc să îl prezinte:



PSD - 37%

PNL - 29%

PDL - 11%

Partidul Poporului (neexistent) - 10%

PRM - 9%

UDMR - 4%

UNPR - 1%

Alţii - 1%




PS: Cifrele de mai sus reprezintă alegerea celor care au declarat că votează.

 
#29 Flaviu 3.09.2010 11:30

http://www.sentinta.ro/articole/editorial/view/minicronica-nopTii-necredinciosu-zice-alba-ca-zapada-nitel-violata

 
#30 PSD-ul SALVEAZA ROMANIA!!! PDL-NISTE LICHELE!!! 3.09.2010 11:34

Rusine PDL-UDMR-UNPR ati distrus ROMANIA atat de draga noua!
Meritati condamnati ptr.GENOCID!
Ceausescu si Comunismul au fost juniori pe langa voi!
Sa moara ce am mai drag daca va mint!
ps.PDL-Jurati-va si voi daca aveti curaj ca traiti bine in tara asta.

 
#31 nemtalau 3.09.2010 11:40

cum le stiti voi astia, ctp-ii, pe toate! parca ati fi mama omida? cite detalii dati domne despre kk.ciosii de la putere! detalii din tabara kk.ciosilor opozanti aveti?

 
#32 cel mai tare manager 3.09.2010 12:01

http://www.manager league.com/index.pl?ref=350385

cel mai tare
manager online ...incearca si tu, iti faci o echipa (dinamo ,steaua,real..etc)
si promovezi cu ea...
Peste 40 000 de echipe , 6 divizii pe fiecare tara , o etapa la 12 ore intr-un campionat exceptional de fotbal management.
Te inscri si joci gratis. JOIN!!!

STERGE SPATIUL DINTRE MANAGER LEAGUE

 
#33 Mihai 3.09.2010 12:15

@EU

Decat PSD si PNL, oricand PDL.

 
#34 Litro - ăhăhăhă - From Romania with lies - 3.09.2010 12:18

Cum,pdl 11%?!
Astia mai mult de 6-7% nu mai au...zau!
Oricum clanul ii mare....dar se va ajunge ca, nici neamurile sa nu'i mai voteze!

 
#35 Ce Tapa are sa-si ea micul Titulescu 3.09.2010 12:24

Daca DA revine, ce o sa mai zica Titulescu?

 
#36 unu' 3.09.2010 12:30

Singura vină a lui Vlădescu a fost că refuza să moşmondească conturile pentru a da bani moka hoţilor din partid. Schimbarea lui Vlădescu o mare eroare mai ales în timpul unor relaţii şi negocieri sensibile cu FMI

Boagiu –Ministrul Transporturilor?! muuuhhaaahhaaaahahaaaahaaaaaaaaaa

 
#37 TTT 3.09.2010 13:14

Vladescu era, probabil, cel mai competent ministru din acest cabinet. Nu inteleg de ce l-au schimbat. Mai bine pleca Boc fiindca e un om prea slab si slugarnic

 
#38 jan 3.09.2010 13:35

Nu mai poate pacali pe nimeni gunoaiele astea . Jos basescu ,jost pdl !!!!!!!!!!!jos sistemul mafiot !!!!!!Vrem europa nu afganistan !

 
#39 Ion Drumetul 3.09.2010 13:39

@edgar, dementule, s-a racit vremea dar, tie iti fierbe, in continuarea, zeama portocalie din dovleac! Inapoi,la balamuc, nebunule sa-ti astepti colegii pe-de-labisti in frunte cu chelia pictata maro ...

 
#40 duluta 3.09.2010 13:46

Mai de graba as spune ca l-au ajutat sa ia decizia corecta. Este foarte bine ce a facut Udrea pentru ca altfel Boc nu facea nici o remaniere.

 
#41 Xio Tzian Li 3.09.2010 13:59

@EU
Trebuie urgent sa folosesti coproale, pentru ca esti plin de fecale. Daca nu le-ai luat la timp, ti s-a extins pe creierash.
Daca vei avea insucces folosind coproalele atunci clismele cu sirma ghimpata te vor salva din beleaua in care te afli.

 
#42 @PSD-ul SALVEAZA ROMANIA!!! PDL-NISTE LICHELE!!! la 3.09.2010 11:34 3.09.2010 14:02

leproid pesedmuyist hai sictir impreuna cu ciumele tale comuniste

 
#43 gogu 3.09.2010 14:05

BASE , TE JOACA UDREA CUM VREA SI CAND VREA EA! DEGEABA PRELUNGESTI INEVITABILUL PENTRU CA NU VEI MAI VEDEA "TUNELUL" UDREI PANA N-O FACI PRIM-MINISTRA!!!!
STIU CA VREI SA-L IMITI DUPA ACEEA PE PUTIN, NUMAI CA DIFERENTA DINTRE TINE SI PUTIN ESTE CA PUTIN E BARBAT, IAR TU ESTI COCOTA!!!!

 
#44 Zeus pishandu-se. In capu boilor care l-au votat. 3.09.2010 14:10

Heheheh..... stati asa, ca asta-i doar circ eftin a la bora'tu chior de la trei coceni.... stati sa vedeti cand o s-o propteasca prem-menestru pe nutzi pro'hab'', prima doamna fara chi'loti a tarii, tar'fot'ina cu crupa lata, bor'feta de arabi de la inter, ba'shi'noa'sa carnatzareasa de la coada caprei, ministru de renume mondial, mama heroina, iscusit om al legii, degraba su'ga'toa're de maciuca prezidentiala, viitoare cra'cana'ta peste bucacaresti, datatoarea de ciocate la inundati si inecati, raspinditoarea de ciucalati la copii desculti de pe ulita (haiii, cutu-cutu, sa-ti dea tanti prim ministru ciucalata...hai, ca nu musc copiii, musc doar 'p'u'l'a''), incalecatoare de seama de biciclete, martoage si alte obiecte mai mult sau mai putin sculate, impartitoare de biciclete la sarmani , testatoare de tampoane si hartie igienica cu stema romaniei ( a promis ca scoate si o editie speciala a constitutiei, pe hartie igienica parfumata cu 3 straturi, care va fi folosita cu succes de demnitari!), degraba 'pi'sh'ato'are pe boboru hidiot degraba votant cu distrugatorii tarii...
Sa traiti bine, ba acefalilor ! (zise balanganindu-se primul borator al tarii, sprijinindu-se de gard si pis'h'andu-se agale pa' popor..... de dedesupt se auzi o voce anemica: " Mai plimb-o, baaaaa!!!!!!")>

 
#45 mihaela 3.09.2010 14:14

Vrei sa faci bani Dar nu-ti place sa umbli la interviuri si sa dai de sefi uraciosi? Vrei sa fii liber in graficul de munca, Dar sa AI un salariu stabil si bun? Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci AI nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taza de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 75-1000$ pe saptamana si mai mult daca lucrezi mai mult.Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...restul, depinde doar de tine si de cat de multa staruinta iti dai. Lucrul e mai mult legat cu casuta de e-mail. Pentru informatii suplimentare, trimite-ti un e-mail la adresa mmihaela.manea@gmail.com cu subiectul "LUCRU" de pe adresa dvs nou conceputa. Nu uitati sa scrieti la subiect cuvantul "LUCRU".

 
#46 roman 3.09.2010 14:42

@EU

vai de capu' tau incultule... a - (liniuta) ti ???? A-TI ?!?!??!

Are trenul mai multe clase ca tine oare?! intrebare destul de simpla.

Bine ca ai * mare pe forum. O_o

 
#47 ardelean 3.09.2010 14:59

chiorule,sfarsitul este aproape romaniii sau cam saturat,tu nu vezi ca nuti ti se cam urca in cap ,iar tu nu mai poti,si cred ca luminita lui ileana se cam indeparteaza de tine.blestemele romanilor te ajung,si nu mai ai mult,vine iarna si vei avea surprize,in rest numai de bine.

 
#48 Coca 3.09.2010 17:51

Demisia intregului guvern si nu remanierea ar fi putut duce la revenirea economica a tarii

 
#49 Aura 3.09.2010 17:51

Pentru un om obisnuit ca mine remanierea nu va rezolva decat o mica parte din problemele cu care ne confruntam zilnic

 
#50 alin 3.09.2010 18:47

io nu mai inteleg! udrea voia demisia intregului guvern, iar nu boc nu voia decat a 2 personaje? iar boc e personajul bun sau rau ca s-a pus in unghii?
alta scamatorie a pdl-ului.

 
#51 CETATEANUL 3.09.2010 19:26

Dupa cum am mai scris si alta data banii de la buget se fura prin firmele private.Asa ca sa nu le plangem de mila acestora. Cand ma refer la firme private ma refer la PATRONI. Caci salariatii au salarii de mizerie. Arieratele de platit ale statului au ajuns la sume astronomice deoarece facturile firmelor private sunt umflate mai mult de 60% si bineinteles ca nici bugetul nu mai reuseste sa le plateasca. Acum vad ca ziarul GANDUL se da mare om al DREPTATII dar de fapt cred ca vrea sa se infrupte si el din ciolanul DE FURAT.

 
#52 stupid people 3.09.2010 19:30

Romanasii au ales sa-i conduca un partid de aventuriri si fufe, in frunte cu un...marinar plecat de-acasa.

 
#53 VEZI MISCAREASOCIALISTA RO 3.09.2010 21:05

INTRA ACUM IN MISCAREA SOCIALISTA !

 
#54 Elector 4.09.2010 02:35

@EU
Am votat cu Geoana. Azi il sustin pe Basescu.

 
#55 TATA 4.09.2010 10:11

@Elector
eu am votat cu m. a. t. a. Azi o sustin tot pe M. A. T. A

 
#56 Olivia 4.09.2010 19:08

Sa fim seriosi nu exista niciun motiv ca Elena Udrea sa fie remaniata.

 
#57 Anda 4.09.2010 19:11

De ce sa o dea Boc afara pe Udrea? PT ca a avut curajul sa spuna ca Romania poate vaea un givern mai bun decat actualul? Asta este un gest laudabil nu de dat afara

 
#58 TOP GAN 5.09.2010 17:53

ptr@Mihai
pe * cu PDL-ei tai, nemernicule, din cauza unuia ca tine sunt si eu afectat de scaderea nivelului de trai si a faptului ca sunt somer iar tu esti sigur in carti ca esti cu puterea si probabil ca ai si PILE. Tu faci parte din republica PDL si eu din republica ROMANIA. asta ati facut din aceasta tara voi care lati ales pe chiorul si pe pitic, sa -i lingi cit ai avantaje, cind nu o sa mai, ai sa treci la alt partid ca se poarta tradarea si lasitatea. asa lingai si hoti na am mai vazut in istoria romaniei ca acesti portocalii SUPER BOGATI DIN AVEREA ACESTEI TARI. Asa sa va ajute Dumnezeu si sa va dea dupa chipul si asemanarea fiecaruia dintre voi cei care ati ales raul cel mai mare!

 
#59 nelutiu 6.09.2010 13:45

Au fost probabil doua planuri, A si B, care trebuiau sa fie aplicate in functie de starea de spirit a parlamentarilor si membrilor Guvernului. Dupa evolutia favorabila a starii de spirit, a fost aplicat doar planul A, remanierea celor sase ministri( parca remaniau ciorapi) planul B, a fost abandonat, datorita curajului si maiestria premierului si la remaniat!

 
#60 ioana 6.09.2010 20:49

Nu cred ca lucrurile trebuie gandite asa. Presa speculeaza puternic.

 
#61 anca 6.09.2010 20:50

Important e in acest moment remanierea s-a realizat si trebuie sa privim mai departe. Nu putem ramane blocati asupra acestor detalii.

 
#62 alina 6.09.2010 20:51

Poate ca ar fi fost de preferat varianta sustinuta si de Udrea, cea a demiterii. Decizia a apartinut insa majoritatii.

 
#63 carla 6.09.2010 20:52

Astfel de semne de intrebare si de scenarii nu-si mai au rostul acum.

 
#64 lidia 6.09.2010 20:53

Udrea este punctul de echilibru al guvernului actual. Nu cred ca s-ar putea renunta la ea.

 
#65 rusu 8.09.2010 14:43

Eu unul sunt de acord cu udrea. Boc trebuia sa isi depuna demisia.

 
#66 TURCO 8.09.2010 16:15

ingrozitoare_______NICI CULTURA NICI BUN SIMT----NU AVETI ---OAMENILOR!!! pai cea cu numele de EU---dece blestemi fiinto--????esti la usa cortului???? nu sti unde scri???? RUSINE____________RUSINE asa comentatori are tara asa merge tara...RUSINE si celor care uita ce a facut si ce face PSD in continuare HOTIIIIIIIII FACE ATITA TOT SI MAHALA NU VA AJUNGE CU MASCARADA PSD_LUI???????cit vreti sa o tineti LANGA cu prostiile????REVENITI_VA POPOR ROMIN SI GINDITI MAI PROFUND NU VA MAI JUCATI DEA COMENTARIUL SI DE A VEDEA VOI CUM E MAI BINE LASATI CA ESTE CINE SA HOTARASCA bunul mers al lucrurilor.

 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa