no author
no author
Adriana Mit
Mediafax
618 vizualizări 19 sep 2017

Premierul Mihai Tudose a felicitat, marţi, autorităţile din Timiş pentru felul în care au intervenit după furtună, spunând că ”mai sunt nişte probleme în Timişoara, am văzut cât am umblat apa intrând în demisol la o şcoală”.

Primul-ministru a criticat activiatea Enel: ”Văd că mai nou, în loc să se ocupe de ceea ar trebui să facă, a început o activitate de public relation foarte activă”.

Tudose a anunţat că persoanele afectate de furtuna de duminică vor primi despăgubiri de la Guvern în cel mai scurt timp, HG în acest sens urmând să apară în două zile.

”Suma în dosarul pe care mi l-a înmânat astăzi doamna prefect este de peste un miliard de lei vechi (100.000 lei - n.r.), rămâne să vedem factura totală. Sunt şcoli din tot judeţul Timiş pe listă. În două zile avem hotărâre de Guvern şi deblocăm banii imediat. Toate judeţele vor beneficia de acelaşi tratament, toată lumea”, a spus premierul.

Premierul a participat la şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă de la Prefectura Timiş.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Timiş, în timpul şedinţei a fost votată o sumă de aproape 1,9 milioane de lei pentru despăgubiri de la Guvern pentru 16 unităţi de învăţământ afectate de furtuna puternică, plus alte două spitale din judeţul Timiş.

Înainte de începerea şedinţei, premierul Mihai Tudose a afirmat că există posibilitatea schimbării legii, astfel încât Enel să intervină mai repede.

"Am ţinut sub observaţie eforturile Enel, care sunt de două feluri: efectul media, că au început să fie foarte activi pe net, şi eforturile de a repune în funcţiune liniile electrice. În ceea ce priveşte efortul de a pune în funcţiune reţeaua electrică, nu este greu de observat, pentru că se mişcă atât de încet. La 48 de ore încă este lipsă de energie în localităţi, în şcoli, la dispensare. Nu este posibil aşa ceva. Dacă legea permite acest lucru, poate găsim o posibilitate ca data viitoare când se întâmplă aşa ceva, să nu stăm 48 de ore după o societate. Sunt 30.000 de locuinţe care încă nu au curent", a afirmat Mihai Tudose.

Ulterior, premierul a declarat jurnaliştilor că s-a referit la impunerea unor termene mai scurte de intervenţie.

"Mă refer la nişte termene de intervenţie mai scurte şi nu să stăm după bunăvoinţa unei companii care lasă un sfert de ţară fără curent", a precizat Mihai Tudose.

Întrebat dacă vor fi aplicate şi sancţiuni, premierul României a afirmat "să vedem în ce măsură".

De asemenea, Mihai Tudose a vizitat, marţi, clădirea în care funcţionează Colegiul Naţional "C. D. Loga" din Timişoara, unde demisolul a fost inundat, precizând că acest lucru revine în sarcina Primăriei, iar repararea acoperişului se va face din bani de la Guvern.

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, duminică, în judeţul Timiş, în timpul furtunii puternice. Trei dintre acestea au murit într-un parc din Buziaş, după ce un copac a picat peste ele, o femeie a decedat la grădina zoologică din Timişoara, fiind lovită de o creangă, iar un tânăr de 24 de ani a murit după ce maşina în care se afla a fost strivită de poarta de intrare în oraş, de pe Calea Lugojului.

Citește și: