Clarice DINU
Clarice DINU
1864 vizualizări 11 mar 2018

„Liviu Dragnea nu promovează o persoană pe prietenie sau că o cunoaşte, ci pe criterii de profesionalism. De credeţi că m-ar fi promovat dacă nu ar fi crezut că pot să pun în practică programul de guvernare? (...)  Lucrez cu Liviu Dragnea de 14 ani. Îl cunosc şi ştiu că nu ar promova pe cineva de la judeţ în care nu crede. (...) Lucrez şi va trebui să lucrez cu el şi cu partidul, dar asta nu înseamnă că eşti marioneta cuiva”, a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3, precizând că are încredere 100% în şeful PSD.  

„Cred că Liviu Dragnea nu a vrut să mai greşească”, a spus Dăncilă când a fost întrebată de ce tocmai ea a fost aleasă ca premier al PSD. 

Viorica Dăncilă a susţinut, totodată,  că funcţia de premier nu este o pălărie prea mare pentru ea. „Nu mi-e frică că e prea mult pentru mine. Sunt un om foarte puternic. Din primele ziile am fost o persoană care si-a adunat echipa alături şi a pornit la muncă”, a spus ea.

Pe de altă parte, premierul a spus că nu Liviu Dragnea i-a cerut să candideze la funcţia de preşedinte executiv al PSD, ci ea a decis acest lucru după dicuţiile cu lideri ai partidului. 

Cât priveşte relaţia cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul a spus că nu crede că atunci când şeful statului se uită la ea îl vrede pe Liviu Dragnea. „Aş dori să-i placă să lucreze cu mine. (...) M-a privit ca pe prim-ministrul României”, a spus ea. 

 

Citește și: