Diaconescu: M-am înscris în cursa pentru conducerea partidului

Postat la: 24.01.2010 12:09 Ultima actualizare: 24.01.2010 12:10

Diaconescu: M-am înscris în cursa pentru conducerea partidului (Imagine: Mediafax Foto)

Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că s-a înscris în cursa pentru conducerea partidului, fără a oferi o motivare pentru această decizie.

"Da. Da şi atât. Nu spun decât «da»", a spus Diaconescu pentru MEDIAFAX, întrebat dacă s-a înscris în cursa pentru conducerea PSD şi care sunt motivaţiile acestei decizii.

Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că va candida la preşedinşia PSD indiferent dacă şi Cristian Diaconescu îşi va anunţa candidatura pentru această funcţie, el subliniind că decizia sa de a intra în competiţie este definitivă.

Diaconescu declara anterior comentând candidatura lui Miron Mitrea la preşedinţia PSD, că, într-un partid democrat, orice candidatură este binevenită, importante fiind modul în care se reuşeşte obţinerea sprijinului colegilor şi aplicarea politicilor de stânga.

"Fiecare e liber să candideze", spunea, preşedintele PSD Mircea Geoană, înainte ca Diaconescu să-şi confirme candidatura.

Mediafax

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

19 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 xx 24.01.2010 13:11

Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe WWW.SOLICITARI.RO si intr-un minut adauga anuntul!

 
#2 Milioane de euro puse la saltea?! 24.01.2010 13:34

Anul trecut, din banii strânÅŸi la Fondul de Mediu s-a finanÅ£at ÅŸi realizarea unor staÅ£ii de epurare în Å£ară

Anul trecut, din banii strânÅŸi la Fondul de Mediu s-a finanÅ£at ÅŸi realizarea unor staÅ£ii de epurare în Å£ară
Cum cheltuiesc cei care sunt la putere sutele de milioane de euro pe care statul le colectează anual din enervanta taxă auto, instituită în 2007 de Sulfina Barbu ÅŸi care a cunoscut până acum atâtea versiuni că nimeni nu le mai Å£ine minte numărul? Răspunsul oficial, dat de cei puÅŸi să gestioneze tonele de euro, arată că s-au făcut programe educaÅ£ionale pentru copii, amenajări de parcuri, administrări de arii protejate.
de Alexandru Nastase
20/01/2010


Mai puţin de un sfert din sumele colectate a fost folosit. Restul o fi folosit ca o centură de siguranţă pentru economie...

Ce background vă mai putem oferi despre taxa auto, rebotezată în prezent taxă de primă înmatriculare? Am spus "taxă"? Este din multe puncte de vedere o amendă născocită de cei care ne conduc. În primăvara lui 2007, Sulfina Barbu, pe atunci ministrul Mediului ÅŸi Gospodăririi Apelor, ÅŸi Guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu au observat că în România a crescut consumul ÅŸi, pe acest fond, tot mai mulÅ£i români îÅŸi permiteau să-ÅŸi cumpere o maÅŸină. În criză de bani, s-au gândit să exploateze acest aspect ÅŸi să-l transforme într-o sursă foarte suculentă de venituri la bugetul de stat. Mai are rost să enumerăm ÅŸirul interminabil ÅŸi grotesc de bâlbâieli care a urmat? Mai are rost să vă amintim de câte ori au venit cu câte o nouă variantă de taxă ÅŸi cum de fiecare dată argumentele pentru noua versiune erau exact opusul versiunii precedente? Mai este nevoie să vă amintim cum, după ce au fost daÅ£i afară de la guvernare de Tăriceanu, Sulfina Barbu ÅŸi PD-L au devenit, din iniÅ£iatorii taxei, cei mai de temut adversari ai ei? Cum, după revenirea la ciolan, o dată cu instalarea lui Emil Boc ca prim-ministru, au îndulcit din nou tonul la adresa taxei până atunci mult-hulite? Mai are rost să vă spunem că, la fiecare nouă versiune a taxei, Comisia Europeană ne-a ameninÅ£at cu diverse pedepse?

DE OCHII LUMII
Taxa auto, în nenumăratele ei forme de până acum, nu a fost niciodată o taxă de mediu. De fiecare dată, indiferent de denumire, a vizat numai autoturismele pe care românii ÅŸi le puteau permite: maÅŸini cu motor cu capacitate mică, număr redus de cai putere, preÅ£ până în 25.000 de euro. Vehiculele utilitare ÅŸi camioanele, utilajele agricole ÅŸi alte categorii de maÅŸini cu consum mare de carburant ÅŸi, deci, mari poluatori, nu au făcut niciodată obiectul de interes al acestei taxe pentru simplul motiv că în Å£ara noastră nu se vând prea multe. Acest lucru reiese ÅŸi din faptul că, până în 2008, banii din această taxă au mers la Ministerul FinanÅ£elor, iar destinaÅ£ia lor ulterioară - cum au fost folosiÅ£i - nu se cunoaÅŸte. Să vedem însă ce s-a făcut cu banii după ce s-a decis, de ochii lumii, că destinaÅ£ia lor trebuie să fie Ministerul Mediului.

SURSÄ‚ DE ÎMBOGĂŢIRE
În subordinea acestui minister funcÅ£ionează o extraordinară vacă de muls ÅŸi o sursă inepuizabilă de făcut averi: AdministraÅ£ia Fondului pentru Mediu. Este acea instituÅ£ie la care ajung toÅ£i banii ce se colectează pentru mediu în România. În 2008, aproape 1 miliard de lei noi a ajuns la Fondul de Mediu din taxa auto! La cursul de schimb de atunci, asta înseamnă peste 300 milioane de euro! În 2009, deÅŸi nu există încă estimări oficiale (este, evident, mult prea devreme!), suma se apropie de 700 milioane de lei, echivalentul a 160 milioane de euro! Cum s-au cheltuit cele 460 milioane de euro intrate în vistieria Fondului pentru Mediu? Am solicitat informaÅ£ii oficiale. Să începem cu anul 2009. S-au alocat bani pentru 17 proiecte aprobate între 2006 ÅŸi 2008 ÅŸi care se află încă în derulare: Centrul pentru colectarea deÅŸeurilor electrice, electronice ÅŸi electrocasnice la Piatra NeamÅ£, în valoare de 113.556 RON; realizarea staÅ£iei de epurare a apelor uzate, comuna Remetea, judeÅ£ul Harghita, în valoare de 3.882.000 RON; programul de educaÅ£ie ecologică Ecojunior, desfăşurat la Colegiul NaÅ£ional Roman Vodă din Roman, cu o valoare de 7.667 RON; o instalaÅ£ie de reducere a emisiilor de CO2 la vopsitoria fabricii din Mioveni Automobile Dacia, proiect în valoare de 15.447.217 RON; înfiinÅ£area unei staÅ£ii de epurare în comuna Cotnari, judeÅ£ul IaÅŸi, în valoare de 1.447.259 RON; desfăşurarea ÅŸcolii de ecologie Delta Fest de către AsociaÅ£ia Galaterra, proiect în valoare de 218.375 RON; extinderea staÅ£iei de epurare Åžtei, judeÅ£ul Bihor, investiÅ£ie în valoare de 1.114.383 RON; conservarea ÅŸi managementul habitatelor din RezervaÅ£ia "Calcarele din Dealul Măgura" Dobrogea, program derulat de Clubul Sporturilor Montane, în valoare 42.065 RON; managementul ariilor protejate din judeÅ£ul Satu-Mare, realizat de societatea Carpatin Ardeleană cu 155.150 RON; creÅŸterea conÅŸtientizării populaÅ£iei de pe Valea Deznei privind protecÅ£ia mediului, realizat la Grupul Åžcolar Industrial SebiÅŸ, cu 36.609 RON; amenajarea ravenei GhermăneÅŸti, judeÅ£ul Vaslui, proiect în valoare de 300.148 RON; stabilizarea ÅŸi consolidarea ravenei la drumul comunal 105 A - satul Laza, comuna Laza, jud. Vaslui, cu suma de 183.495 RON; realizarea unei linii de peletizare a deÅŸeurilor lemnoase ÅŸi a rumeguÅŸului verde la societatea MetalTrade International GalaÅ£i pentru suma de 896.191 RON; modernizarea sectorului de reciclare a deÅŸeurilor de ambalaje în vederea protejării mediului, realizată de societatea Somplast din BistriÅ£a pentru suma de 285.691 RON; acÅ£iuni combinate pentru administrarea ariei protejate PeÅŸtera Vântului conform planului de management, proiect desfăşurat de Clubul Speologilor Amatori cu 80.663 RON; protecÅ£ia Ariei Naturale Balta Suhaia, proiect atribuit Consiliului Local al comunei Suhaia, judeÅ£ul Teleorman, pentru 30.646 RON; un program de producere ÅŸi distribuÅ£ie a apei calde menajere cu panouri solare, realizat la Drobeta Turnu-Severin de firma Flora Sercom SA cu 61.241 RON. Totalul banilor alocaÅ£i este de aproximativ 23 de milioane RON, adică în jur de 6 milioane de euro din 160 milioane de euro încasaÅ£i.

Instituţiile cu bani, doar la PD-L
În 2008, Fondul de Mediu a dat bani pentru 12 proiecte de parcuri. Valoarea totală a proiectelor este de 6 milioane RON (puÅ£in peste 2 milioane de euro). Ce s-a făcut cu restul banilor, până la 400 milioane de euro? Oficial, ei există în bugetul Fondului pentru Mediu ÅŸi "aÅŸteaptă proiecte eligibile pentru a fi absorbiÅ£i". La Fondul pentru Mediu există depuse numai din partea organizaÅ£iilor neguvernamentale mii de proiecte care aÅŸteaptă de ani buni finanÅ£are ÅŸi cărora nici măcar nu li se răspunde. Fondul de Mediu a fost condus până în 2008 de liberalul Mihai Toti, iar acum ÅŸef mare este democrat-liberalul Vlad Marcoci. De menÅ£ionat că atât în alianÅ£a cu PSD, cât ÅŸi în cea cu UDMR (parafată în decembrie 2009), instituÅ£iile de mediu bănoase au revenit, fără excepÅ£ie, doar PD-L

 
#3 Mariesan 24.01.2010 14:16

Nu aveti nevoie de altceva decat de hotarare si putin curaj: evitati sa cadeti in sentimentalism dambovitean, gen recunostinta, rusine, teama de compromitere! Odata ales-si aveti de departe cel mai sigur succes!-veti putea dupa aceea sa va faceti propria echipa, in asa fel incat sa nu puteti fi faultat, fentat, indus in eroare, etc. Deci, curaj si hotarare, sunteti asteptat. Lasati insa emotiile si jena, in politica diplomatia revine dupa castigarea alegerilor: pana atunci intrati in jocurile puterii cum se intra. Cu oponenti ca ai dv. trebuie sa fiti mai putin scrupulos.

 
#4 dacicul 24.01.2010 14:23

Cat mai putine promisiuni si caderi...la pace cu cine nu trebuie, fiindca mai tarziu va trebui sa fiti transant: ceea ce nu s-a facut in PSD. Curaj si hotarare-este tot ceea ce trebuie sa degajati in interiorul partidului si in afara. Siguranta de sine in consolidarea partidului, mai putin despre componenta formulei de conducere, mai evaziv, pentru libertate de manevra ulterioara. Aparent flexibil, apoi va trebui sa faceti destula curatenie morala in propulsari si primeniri. Asa incat dupa alegeri sa puteti opera schimbari radicale, de la persoane si mentalitati la program si doctrine care au ramas cam invechite si neadaptate stangii occidentale.

 
#5 neghinita 24.01.2010 14:56

upta, sacrificii, daruire,onestitate=cristian diaconescu, sova, nicolae serban
ma bucur si cred in steaua ta. daca vei putea sa-ti faci echipa in care sa ai piramidal de la tineri ca sova si nicolae serban, la membrii cu experienta si fondatori ca marian enache, ioan taracila,ioan solcanu, etc.atunci vei putea duce pe mai departe steagul social-democratiei natiunii române

 
#6 antybolnavi 24.01.2010 14:59

@pt prostul cu banii la saltea:imprumuta-i saltea lui maica-ta, nevasta-ta, sora, frati, veri, ca oricum nu te citeste nimeni bolnavule pedelist.

 
#7 PMS VICTORIE 24.01.2010 15:15

VEZI MISCAREASOCIALISTA.RO

 
#8 Flacara violeta 24.01.2010 15:19

Geoană ar trebui să se limiteze la LUMINAREA senatului României cu flacăra violetă. Vântu îi va da din nou, odata cu relaxarea de la miezul noptii, întrebările pe care i le va pune Turcescu a doua zi, în confruntări mai mult sau mai putin prezidentiale. Senatul României va fi cel mai VIOLET din lume ÅŸi cel mai VÂNTUIT de Sorin Ovidiu Vântu.

 
#9 Marota lui Joiană 24.01.2010 15:21

Marota prostănacului a rămas Băsescu. Cretinul Joiană n-a aflat - încă - că alegerile prezidenÅ£iale s-au terminat demult ÅŸi că el, Joiană, le-a pierdut. Dacă, aÅŸa cum se prefigurează situaÅ£ia, PROSTÄ‚NACUL IREMEDIABIL, înconjurat de sfertodocÅ£i pune mâna pe partid, PSD va dispărea, întrucât, Băsescu, preÅŸedintele în exerciÅ£iu al României, nu mai poate candida la un nou mandat. Ca PSD să continue atacurile moscoveÅŸti ÅŸi putiniste la adresa României, înseamnă să-ÅŸi provoace propria dispariÅ£ie. Lozinca actuală ar trebui să fie : vangheliÅŸti analfabeÅ£i, cuceriÅ£i PSDul ÅŸi sinucideÅ£i-vă îmreună cu PROSTÄ‚NACUL Joiană.

 
#10 @ 15:21 Ţi-am mai spus 24.01.2010 15:27

După cum Å£i-am mai spus, Geoană pvesteÅŸte astfel : 'Am fost în competiÅ£ie doi inÅŸi. În timp ce eu am câÅŸtigat locul doi, Băsescu a ieÅŸit abia penultimul'. Åži nu minte prea mult, numai că nu înÅ£elege, pe deplin, ce spune.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa