"Am înţeles că a apărut acest "raport parţial". E importantă noţiunea pentru că discutăm de un raport parţial pentru că, practic, activitatea Comisiei a fost blocată. Procedural, e suspendată pentru faptul că nu au venit cei care trebuiau să vină, pentru faptul că nu au primit de la Parchetul General ce au solicitat. O să adoptăm în Parlament o hotărâre, în perioada următoare. O să vorbesc, astăzi, cu domnul Tăriceanu să ne sfătuim dacă trebuie să dăm curs solicitărilor comisiei de a sesiza CCR cu privire la un conflict juridic de natură constituţională", a declarat Liviu Dragnea.

Comisia a solicitat Parchetului General copia dosarului ce vizează organizarea alegerilor din 2009 şi rezultatul scrutinului prezidenţial. Parchetul General a anunţat, însă, că nu poate trimite Comisiei copia dosarului pentru că legea nu permite furnizarea de informaţii ce fac obiectul unei cercetări penale. Comisia a cerut, în replică, Ministerului Justiţiei să sesizeze Inspecţia Judiciară în legatura cu "atitudinea" procurorului general, Augustin Lazăr. Toader a precizat că va discuta cu Augustin Lazăr şi în funcţie de răspunsurile lui, va sesiza Inspecţia Judiciară. O astfel de discuţie, la care să participe Toader, Lazăr, dar şi membrii Comisiei, nu a mai avut loc,  potrivit Mediafax.

Ca urmare a refuzului lui Lazăr de a furniza o copie a dosarului, Comisia de anchetă a decis să solicite preşedinţilor celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, să ia decizia politică de a sesiza CCR în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public.

Solicitarea a ajuns la preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a transmis-o Comisiei juridice, spre analiză. CCR nu a mai fost însă sesizată, deşi comisia a ajuns în stadiul de a redacta raportul. Printre concluziile raportului se numără şi cea potrivit căreia preşedintele Traian Băsescu şi guvernul Boc au întreprins „acţiuni concrete pentru favorizarea fraudării alegerilor” ca posibile infracţiuni fiind indicate constituirea de grup infracţional, fals şi uz de fals.

Citește și: