no author
Liviu Dadacus - Mediafax
471 vizualizări 22 mar 2017

„Orice parlamentar are dreptul – probabil că împins de cetăţenii din circumscripţia care l-a votat şi după largi dezbateri - să vină cu tot felul de propuneri. Numai că am discutat în grupurile parlamentare că orice propunere legislativă care nu este discutată înainte în grupuri, care nu primeşte sprijinul partidului şi care nu este agreată de PSD e o iniţiativă care rămâne doar iniţiativă şi o bifează ca atare”, a spus Dragnea, întrebat despre propunerea legislativă a lui Eugen Nicolicea de modificare a Legii referendumului.

Întrebat dacă această propunere legislativă a lui Nicolicea a fost discuta în grupul PSD, Dragnea a răspuns negativ.

Mai mult, Dragnea a spus că, în opinia sa, trebuie supusă dezbaterii publice teza ca şi Parlamentul să poată convoca referendumuri, şi nu teza privind limitarea atribuţiilor şefului statutului în materie referendară.

„Eu cred că şi Parlamentul trebuie să aibă dreptul de a convoca referendumuri, pentru că un primar are acest drept, Consiliul judeţean are acest drept, preşedintele României are acest drept, firesc, Parlamentul are dreptul doar să organizeze un referendum pentru demiterea preşedintelui. Eu cred că şi Parlamentul, care este instituţia care reprezintă pe toţi cetăţenii, are dreptul şi legitimitatea să convoace un referendum. Asta este ceea ce cred că ar trebui supus dezbaterii, nu limitarea atribuţiilor preşedintelui”, a subliniat Dragnea.

Mai mulţi deputaţi PSD, printre care şi preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea, au pus, miercuri, în dezbatere publică, un proiect de lege pentru modificarea Legii referendumului, motivând o astfel de reglementare, printre altele, prin punerea în acord a legii cu deciziile CCR.

„Propunerea legislativă are drept obiectiv alinierea la normele europene, respectarea Recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi, nu în ultimul rând, punerea în acord a normelor referendare cu deciziile Curţii Constituţionale”, se menţionează în expunerea de motive a propunerii legislative

În expunerea de motive se mai precizează că eforturile tot mai susţinute ale României de consolidare a statului de drept modern şi alinierea la democraţiile europene, precum şi adaptarea legislaţiei interne la reglementările comunitare vizând respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia – Codul bunelor practici în materie de referendum - impun fundamentarea soluţiilor legislative referendare, pentru o "cât mai mare predictibilitate şi eficienţă legislativă".

Iniţiatori propunerii legislative sunt deputaţii PSD Eugen Nicolicea, Oana Florea, Alexandru Bălănescu şi Iulian Iacomi.

Propunere legislativă modifică Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referedumului şi urmează a fi depusă la Senat, ca primă Cameră sesizată.

În propunerea de lege se prevede că nu pot face obiectul referendumului problemele care nu pot fi supuse revizuirii, problemele pentru care e necesară revizuirea Constituţiei, probleme fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea, care nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor.

De asemenea, se prevede că nu se poate organiza un referendum dacă textul propus pentru a fi supus referendumului ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului, textul propus pentru a fi supus referendumului contravine dreptului internaţional sau principiilor statutare ale Consiliului Europei (democraţia, drepturile omului şi preeminenţa dreptului – statului de drept).

O altă prevedere vizează faptul că referendumul pentru demiterea preşedintelui României este obligatoriu şi se stabileşte prin hotărârea Parlamentului, în condiţiile prevăzute la art. 95 din Constituţie, iar rezultatul acestuia este obligatoriu.

Propunerea legislativă stipulează, totodată, că preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional, iar rezultatul acestuia este consultativ.

De asemenea, în propunerea de lege se stipulează că în cadrul referendumului populaţia poate fi consultată cu privire la una sau la mai multe probleme, precum şi cu privire la o problemă de interes naţional şi o problemă de interes local, pe buletine de vot separate.

Nicolicea a precizat, maiercuri, că proiectul este supus dezbaterii publice şi urmează a fi depus la Senat, în circuit legislativ, după ce se vor primi puncte de vedere, ca urmare a consultării publice. Proiectul a fost prezentat, miercuri, de Nicolicea, într-o primă dezbatere publică.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a precizat, miercuri, că PNL nu este de acord cu nicio modificare a Legii referendumului, considerând că forma actuală a legii este suficientă, el arătând că proiectul PSD conţine elemente de neconstituţionalitate, iar PNL îl va ataca la CCR dacă va fi adoptat.

Citește și: