Publicat

12

septembrie

2017

14:53

2995

vizualizări

Dragnea vrea comisie de anchetă pentru SIPA. "M-aş bucura dacă Tudorel Toader ar mai spune nişte lucruri"

Liderul PSD, Liviu Dragnea, vrea o nouă comisie parlamentară de anchetă, de această dată fiind vizată activitatea SIPA. În acest sens, Dragnea a precizat că săptămâna viitoare va propune şi aproba înfiinţarea unei astfel de comisii, în cadrul plenului reunit. În plus, Dragnea a ţinut să precizeze că s-ar bucura dacă ministrul Justiţiei, Tudorel Tudorel, "ar mai spune nişte lucruri". "O comisie parlamentară de anchetă îl poate ajuta în sensul ăsta", a punctat liderul PSD. În replică, Tudorel Toader a declarat că, de la bun început, dorinţa sa a fost ca "respectându-se legea, să dispară această temere în legătură cu arhiva SIPA". "După mine, orice soluţie legală prin care să închidem capitolul SIPA", a subliniat Toader.

Dragnea vrea comisie de anchetă pentru SIPA. "M-aş bucura dacă Tudorel Toader ar mai spune nişte lucruri"

Liderul PSD, Liviu Dragnea, vrea o nouă comisie parlamentară de anchetă, de această dată fiind vizată activitatea SIPA. În acest sens, Dragnea a precizat că săptămâna viitoare va propune şi aproba înfiinţarea unei astfel de comisii, în cadrul plenului reunit. În plus, Dragnea a ţinut să precizeze că s-ar bucura dacă ministrul Justiţiei, Tudorel Tudorel, "ar mai spune nişte lucruri". "O comisie parlamentară de anchetă îl poate ajuta în sensul ăsta", a punctat liderul PSD. În replică, Tudorel Toader a declarat că, de la bun început, dorinţa sa a fost ca "respectându-se legea, să dispară această temere în legătură cu arhiva SIPA". "După mine, orice soluţie legală prin care să închidem capitolul SIPA", a subliniat Toader.

Liviu Dragnea a mărturisit, marţi, că i s-a propus înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind activitatea şi arhiva SIPA, declarând că susţine această propunere şi că, în cursul săptămânii viitoare, îi va da curs.

„Am primit o solicitare pentru a înfiinţa o comisie parlamentară de anchetă cu privire la activitatea şi arhiva SIPA. Şi eu susţin această propunere. Cred că săptămâna viitoare vom propune şi vom aproba înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru situaţia de la SIPA”, a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă a mai discutat cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, despre acest subiect, Dragnea a răspuns: "Eu m-aş bucura dacă domnul Tudorel ar mai spune nişte lucruri, dacă nu poate sau nu ştie, sau poate le-o fi trimis la alte instituţii şi nu mai poate spune numele respective, cred că o comisie parlamentară de anchetă îl poate ajuta în sensul ăsta".

Chestionat cu privire la declaraţiile făcute de liderul PSD, Toader a declarat că nu le-a văzut, dar a subliniat faptul că dorinţa sa a fost, de la bun început, "ca respectându-se legea, să dispară această temere în legătură cu arhiva SIPA".

"Să avem comisie, proceduri legale. După mine, orice soluţie legală prin care să închidem capitolul SIPA, dar respectându-se procedurile şi legea", a spus Toader.

Reamintim că Evenimentul Zilei a cerut, duminică, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamamentului, înfiinţarea unei comisii de anchetă privind arhiva cu documente secrete a SIPA.

"Vă solicităm constituirea unei comisii de anchetă a celor două camere a Parlamentului, în vederea clarificării cauzelor şi împrejurărilor care au condus la deficienţele de manipulare a documentelor din arhiva DGPA/SIPA, la utilizarea documentelor ce se regăseau în acea arhivă precum şi în privinţa accesului unor persoane la aceste documente cu grade de clasificare strict secret, fără certificat ORNISS (...) Există indicii credibile ca arhiva Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie - DGPA (fostul Serviciu Independent de Protecţie şi Anticorupţie - SIPA) din cadrul Ministerului Justiţiei să fi fost accesată în mod nelegal, ca anumite informaţii să fi fost copiate în mod nepermis şi manipulate cu încălcarea legii", se arată în sesizare.

Potrivit documentului, "există probabilitatea ca informaţiile la care au avut acces anumite persoane să fi fost folosite în scopuri nepermise, care se pot plasa în afara cadrului normativ aplicabil, de natură a fi denaturate valori fundamentale ale statului de drept, respectiv independenţa justiţiei, dreptul la un proces echitabil, separaţia puterilor în stat".

Comisia de anchetă constituită la nivelul celor două Camere ar urma să verifice împrejurările în care, pe 18 august 2016, ministrul Justiţiei de la acea dată, Raluca Prună, a sporit gradul de secretizare al raportului 096 la secret de stat şi motivele pentru care a procedat în acest mod; să afle dacă persoanele care au intrat în arhiva SIPA aveau dreptul legal şi deţineau toate autorizaţiile legale necesare pentru pătrunderea în acel spaţiu, dacă documentele aflate în arhiva SIPA precum şi hardurile, ori alte arhive electronice au fost fotocopiate, sustrase, distruse, de către cine şi în ce scop, dacă documentele fotocopiate au fost folosite în scopuri ilicite şi dacă toae aceste împrejurări au fost de natură a afecta independenţa justiţiei şi, pe cale de consecinţă, caracterul de stat de drept al statului român.

Aspectele semnalate nu fac obiectul dosarului aflat în prezent în instrumentarea DIICOT sau a altei structuri de parchet, potrivit sursei citate.

Referitor la dosarul privind arhiva SIPA, aflat în instrumentarea Direcţiei, procurorul-şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat că au fost audiate deja 10-12 persoane şi că vor mai fi făcute şi alte audieri.

"Au avut loc audieri, se vor mai face audieri în arhivă şi vor mai fi ascultate şi alte persoane. Au fost undeva la 10-12 persoane audiate", a declarat procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), la sediul CSM.

Procurorii DIICOT au deschis în luna mai un dosar în care au început urmărirea penală in rem, privind arhiva SIPA. Sunt investigate fapte de deţinere fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat şi neglijenţă.

Cercetările au fost demarate ca urmare a unei plângeri pe care a depus-o judecătorul Cristi Danileţ.

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Trump, izbucnire nervoasă: "Afară cu acel fiu de cvă!" Preşedintele SUA, pus la zid după acest moment

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info