Drapelul secuiesc a fost arborat pe sediul Primăriei Sfântu Gheorghe
Drapelul secuiesc a fost arborat pe sediul Primăriei Sfântu Gheorghe, primarul municipiului, Antal Arpad, declarând că acest simbol al secuimii a fost adus de "îngeraşi" (la maghiari, cadourile de Crăciun sunt aduse de "îngeraşi" - n.r.), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Drapelul albastru-auriu al secuilor a fost arborat pe faţada Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, iar potrivit primarului Antal Arpad arborarea simbolului secuimii este "perfect legală".
Edilul-şef a susţinut importanţa folosirii simbolurilor în Ţinutul Secuiesc, precizând că drapelul secuiesc este unul dintre acestea, drept urmare trebuie arborat pe sediile primăriilor din regiune.
De asemenea, Antal a menţionat că şi primarii municipiilor din secuime au luat, cu mai mult timp în urmă, o decizie privind folosirea simbolurilor secuilor.
În opinia sa, prin acest gest nu se doreşte a aduce o ofensă nimănui, ci este vorba de un simbol al secuilor. Totodată, primarul a menţionat că drapelul secuiesc a fost expus, încă în urmă cu patru luni, în sala de şedinţă a Consiliului Local Sfântu Gheorghe, fapt care nu a deranjat pe nimeni.
Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că nu a văzut că este arborat drapelul secuiesc pe sediul Primăriei Sfântu Gheorghe, adăugând că juriştii instituţiei trebuie să analizeze ce prevede legea în acest sens.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a explicat că nu cunoaşte ce prevede exact legislaţia într-un astfel de caz, drept urmare, până când juriştii nu se pronunţă, el poate doar să speculeze pe marginea acestui subiect. El a menţionat, că, teoretic vorbind, presupunerea că va ataca această măsură a administraţiei locale cu motivaţia că ar fi vorba de arborarea unui drapel străin nu ar fi justificată întrucât "ţara secuilor nu este o ţară străină".
Gyorgy Ervin a amintit că legea reglementează folosirea drapelelor altor state, care pot fi arborate pe instituţii numai împreună cu cel al României şi numai cu prilejul unor vizite cu caracter oficial, dar în acest caz nu se poate vorbi despre drapelul unei alte ţări, ci despre simbolul unei comunităţi. (Mediafax)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














31 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Drapelul secuiesc a fost arborat pe sediul Primăriei Sfântu Gheorghe, primarul municipiului, Antal Arpad, declarând că acest simbol al secuimii a fost adus de "îngeraşi" (la maghiari, cadourile de Crăciun sunt aduse de "îngeraşi" - n.r.), transmite corespondentul MEDIAFAX.
sa-l puie si si p-al-al ungariei sa facem batiste de suflat muci-n ele.
"ţara secuilor nu este o ţară străină"; ea nu a exisatat, nu exista si nici nu va exista.
eu ca biolog rasial si nationalist roman salut nationalismul unguresc bazat pe segregare. asemanatoare ideii segregarii italiei de nord. dar am si eu o sugestie. oare nu ar fi bine sa preia controlul unor judete la vestul romaniei? sa se poata uni cu patria mama ajutand-o astfel sa aiba un teritoriu care depaseste 100 000 kmp!
salut mihai ! un an nou fericit !
te-mp. ula mea si te spanzura cu textila secuiasca.
vreau inapoi acasa in stepa .daca nu ne lasa mongolii,vreau in hun -garia!
io n-am bai ce pui tu pa caput ! da nu fi sovin!!!
teritoriul nu se misca.exista in fantezie o multime de "tari"si "tinuturi":"oz","narnia","tara de dincolo de negura","tara nimanui","tara lui papura voda","tara secuilor","tara piticilor" "tara uriasilor" si multe altele izvorite din fanteziile bogate ale autorilor.sigur fiecare are si un steag dar asta nu inseamna ca e mai putin fantezist si ...nul.
bravo, e un inceput bun in redobandirea demnitatii nationale secuiesti dar secuii sunt inca cam blegosi. intre altele le recomand sa creasca natalitatea ,sa fie cat mai multi. le dau un 10 la capitolul pastrarea identitatii, tara secuilor e singurul loc din lume unde romanii sunt asimilati de altii. am vazut cu duiosie si mandrie copii de moldoveni care vorbeau maghiara ca limba materna!! bravo secui, tineti-o tot asa!!