no author
Dan Straut
1039 vizualizări 28 nov 2017

„În continuarea bunei colaborări instituţionale existente, Consiliul de Administraţie al BNR îşi exprimă dorinţa de a avea o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, pentru discutarea evoluţiilor economice şi financiare actuale”, se arată într-un comunicat transmis marţi de banca centrală.

BNR menţionează că mandatul băncii centrale presupune informarea cu regularitate a Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului şi a opiniei publice în legătură cu activitatea sa. În acest sens, BNR publică Raportul anual de activitate, Rapoarte trimestriale asupra inflaţiei, Rapoarte semestriale de stabilitate financiară şi Minute de politică monetară după fiecare decizie a C.A. al BNR, toate aceste documente prezentând în mod transparent activitatea băncii centrale, în corelaţie cu evoluţiile economice şi financiare interne şi internaţionale.

„BNR îşi îndeplineşte obiectivele şi atribuţiile pe baza prevederilor Legii 312/2004 şi a articolului 130 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii, care conferă independenţă instituţională şi funcţională băncii centrale, pe fondul unui dialog permanent, devenit tradiţional, cu Ministerul Finanţelor Publice şi cu alte instituţii ale statului”, se menţionează în comunicat.

Dialogul are în vedere „echilibrarea mixului de politici macroeconomice, al cărui rol este esenţial pentru menţinerea stabilităţii financiare şi pentru întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse”, precizează conducerea BNR.

Citește și: