no author
Adrian Ilie
2738 vizualizări 9 nov 2017

”Apreciem faptul că oamenii de bună-credinţă şi liderii de sindicat nu s-au lăsat păcăliţi de «fostul» lor coleg, Bogdan Hossu. Acesta, mai nou, s-a transformat în liderul de sindicat al bancherilor şi al unor oameni de afaceri, care vor să scoată bani din ţară, fără să plătească impozite statului român, adică nouă, românilor, pentru sănătate, educaţie, infrastructură”, a afirmat, într-o postare pe Facebook, Mihai Tudose.

Prim-ministrul a ataşat comentariului său un link la un articol de presă în care sunt anunţate creşteri salariale pentru angajaţii unui lanţ de supermarketuri, astfel încât trecerea contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului către angajat va duce la o creştere medie a salariului net cu 1,5%.

Liderul Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, miercuri, că intenţionează să sesizeze Avocatul Poporului cu privire la propunerile de modificare a Codului fiscal, în speranţa că acesta va sesiza, la rândul lui, Curtea Constituţională.

„Vom muta manifestaţiile acolo, pentru că sperăm să convingem Avocatul să înainteze Curţii Constituţionale, în vederea analizării sesizărilor noastre. Dacă rămâne în Parlament, acesta va trece în procedură de urgenţă bugetul de stat care, probabil, va fi aprobat luni sau marţi, săptămâna viitoare. Ordonanţa care va trebui să treacă şi ea prin Parlament va trece în sesiunea din primăvara viitoare”, a spus Hossu, prezent în Piaţa Victoriei, unde aproximativ 200 de persoane protestatu faţă de propunerile de modificare a Codului Fiscal.

În cazul în care parlamentarii vor ataca legea la CCR, iar Curtea va constata că e neconstituţională, acest lucru va duce la „un dezastru economic şi social naţional”, a apreciat Hossu.

Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern în care s-au adoptat modificări la Codul Fiscal, că iniţial sindicatele şi patronatele au fost de acord cu modificările, dar apoi au reacţionat la externalizarea profitului şi "s-au inflamat nişte multinaţionale".

"Guvernul doreşte să introducă măsuri ferme în ceea ce priveşte externalizarea profitului (...) S-au inflamat nişte multinaţionale, dar din fericire cred ca au înţeles că nu e cazul", a afirmat Mihai Tudose.

Citește și: