Publicat

29

iunie

2017

15:01

64910

vizualizări

După ce a anunţat desfiinţarea Pilonului II de pensii, noul ministru de Finanţe s-a răzgândit: Poate am interpretat greşit întrebarea. Dragnea l-a făcut prost, Tudose l-a contrazis

Proaspăt validat în comisiile de specialitate din Parlament în funcţia de ministru al Finanţelor, Ionuţ Mişa a anunţat că Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat, aceştia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii. În replică, preşedintele PSD Liviu Dragnea l-a făcut practic prost pe proaspătul ministru de Finanţe propus de PSD, calificând anunţul drept „o prostie”. La scurt timp a reacţionat şi premierul desemnat, Mihai Tudose, care a subliniat faptul că nu se desfiinţează Pilonul II de pensii. ”Dumnezeule, de unde scoateţi?! Cum să spună aşa ceva, o să vorbesc cu el (n.r.: Ionuţ Mişa)", a mai spus Tudose. Este exact măsura pe care NN Pensii o anunţa clienţilor săi în luna aprilie ca fiind discutată intens în mediul guvernamental şi cerea societăţii să ia atitudine. Gestul fără precedent al celui mai mare fond privat de pensii din România a fost sancţionat dur de ASF, directoarei fiindu-i retrasă autorizaţia de a conduce un fond de pensii, iar compania fiind amendată cu 1% din capital, adică 750.000 de lei, pe motiv că a lansat informaţii de natură să prejudicieze sistemul de pensii din România. De data aceasta, măsura este anunţată oficial de către viitorul ministru al Finanţelor. La câteva ore după anunţul-bombă, ministrul de Finanţe a părut să priceapă mesajul venit de la superiorii săi şi le-a aruncat ziariştilor din mers că Pilonul II „nu se desfiinţează, nu se naţionalizează”.

UPDATE 18:15 Ionuţ Mişa s-a răzgândit în legătură cu desfiinţarea Pilonului II de Pensii şi a anunţat, la câteva ore de la momentul în care vorbea despre desfiinţarea fondului, că nu se ia această măsură.

„Nu se desfiinţează, nu se naţionalizează”, a declarat Ionuţ Mişa joi după-amiaza, în momentul în care în plen se anunţa votul acordat Guvernului.

El a revenit şi cu un comunicat de presă în care se justifică spunând că a răspuns la o întrebare care ”probabil a fost interpretată greşit”.

„Nu am declarat că voi susţine desfiinţarea Pilonului II de pensii. Nici nu am în intenţie să fac acest lucru. Nu există în Programul de guvernare această măsură. Am răspuns unei întrebări, care probabil a fost interpretata greşit, în legătură cu posibilitatea naţionalizării Pilonului II de pensii”, transmite Ionuţ Mişa într-un comunicat de presă.

Răspunsul lui Mişa despre desfiinţarea Pilonului II de pensii a fost însă cât se poate de detaliat, el arătând şi ce opţiuni vor exista după ce acest lucru ar urma să se întâmple, astfel că justificarea să că a interpretat greşit o întrebare nu are nicio logică.

„Nici nu aş fi putut să fac o astfel de previziune, având în vedere că fondurile din pilonul II sunt fonduri publice, doar administratorul este privat. Nu pot fi naţionalizate fondurile publice. Regret confuzia creată şi îi asigur pe toţi românii că un subiect atât de complex şi sensibil este tratat cu maximă seriozitate şi profesionalism de echipa de la Ministerul de Finanţe”, se mai arată în comunicatul semnat de Ionuţ Mişa, noul ministru al Finanţelor Publice.

UPDATE 18:00 Liviu Dragnea a contrazis din nou anunţul făcut de noul ministru de Finanţe.

„Asta o să explice ministrul de Finanţe şi o să fie atent când primeşte 10 întrebări o dată la ce răspunde. În programul de guvernare nu e prevăzută desfiinţarea sau naţionalizarea pilonului II de pensii. Dacă cineva vrea să facă asta, poate, dar nu în guvernul ăsta. Prim-ministrul aici de faţă a zis că nu are în intenţie să facă aşa ceva, cine trebuie să mai spună ca să lămurim pe toată lumea că nu se întâmplă, cel puţin cât suntem noi la guvernare?”, a spus Dragnea, alături de Tudose, după votul de învestitură.

Iritat, Dragnea i-a replicat unui reporter: „A căzut bursa, domnişoară?”. La răspunsul afirmativ al jurnalistei, Dragnea a spus: „Vreau să verific”.

“Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce înapoi la cei care au cotizat la pilonul de pensii, ei având posibilitatea să opteze pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III privat, între posibilitatea de a le administra statul aceşti bani sau să fie un privat care să facă acest lucru", a declarat Ionuţ Mişa, la ieşirea de la audieri.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat, joi, înainte de a intra în sala de plen reunit unde urmează a se da votul de învestitură pentru Cabinetul Tudose, despre desfiinţarea pilonului II de pensii, anunţată de ministrul propus pentru Finanţe, Ionuţ Mişa, el răspunzând: „O prostie!”.

La scurt timp a reacţionat şi Mihai Tudose, spunând că Pilonul II de pensii nu se va desfiinţa.

”Dumnezeule, de unde scoateţi?! Cum să spună aşa ceva, o să vorbesc cu el (n.r.: Ionuţ Mişa). Nu se desfiinţează. Punct”, a spus premierul desemnat Mihai Tudose, întrebat fiind de măsura pe care o va lua noul Executiv privind pensiile.

Ionuţ Mişa a anunţat, imediat după ce a fost validat în comisia parlamentară pentru funcţia de ministru al Finanţelor, că Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat.

“Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat, aceştia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii. Vor opta între stat şi privat”, a declarat Ionuţ Mişa.

Acesta a spus că măsura ar urma să intre în vigoare spre sfârşitul anului.

"Este la libera opţiune a fiecărui contribuabil, care a contribuit la acest pilon. Eu sunt dintre cei care au contribuit la pilonul II. Voi opta dacă redirecţionez suma acumulată în contul meu către Pilonul I sau III", a mai spus Mişa.

Mişa a precizat că noua măsura ar urma să intre în vigoare spre sfârşitul anului.

Întrebat dacă consideră că se mai justifică amenda dată de ASF NN Pensii, după informaţiile difuzate în spaţiul public privind posibila naţionalizare a pensiilor private, Mişa a subliniat că "nu se produce o naţionalizare a fondului".

"Dacă banii dumneavoastră consideraţi că sunt naţionalizaţi dacă optaţi la stat sau la privat....", a comentat ministrul validat la Finanţe.

Reamintim că, la începutul lunii aprilie, NN Pensii a fost sancţionată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu o amendă de 750.000 de lei, care reprezintă 1% din capitalul social al societăţii, pentru transmiterea de informaţii false sau înşelătoare, după informaţiile difuzate în spaţiul public privind posibila naţionalizare a pensiilor private, care au fost „de natură să prejudicieze stabilitatea sistemului de pensii în România”.

Totodată, la acel moment, Consiliul ASF a decis retragerea autorizaţiei directorului general al societăţii NN Pensii, Raluca Ioana Georgiana Ţintoiu, şi amendarea sa cu suma de 100.000 lei. „Mi se pare o greşeală impardonabilă. Şi-au recunoscut greşeala", a declarat vicepreşedintele ASF Ion Giurescu. Decizia ASF poate fi contestată în instanţă. Oficialul a precizat că s-a convocat Consiliul ASF pe acest scandal înainte de declaraţiile preşedintelui PSD Liviu Dragnea, care l-a ameninţat cu demiterea pe Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF.

Activele nete gestionate de fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) din România au depăşit 35 de miliarde de lei, în luna mai, la nouă ani de la startul programului, după ce au administrat contribuţiile în valoare de 28,2 miliarde de lei a 6,9 milioane de români, potrivit APAPR.

„Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) din România au împlinit de curând 9 ani de funcţionare efectivă, respectiv de administrare privată a contribuţiilor virate în sistem. Pe data de 19 mai 2017, la exact 9 ani de la startul efectiv al Pilonului II, numărul participanţilor la aceste fonduri a ajuns la aproape 6,9 milioane de români, iar activele nete gestionate au depăşit 35,1 miliarde lei (7,7 miliarde euro). Având în vedere că de-a lungul celor 9 ani de activitate fondurile de pensii private obligatorii au primit în administrare contribuţii brute de 28,2 miliarde lei, diferenţă o constituie o sumă de 6,91 mld. lei (peste 1,51 mld. EUR), reprezentând câştigul total obţinut din investiţii, net de toate comisioanele, exclusiv în beneficiul contributorilor români”, arată Asociaţia pentru Pensii Administrate Privat în România (APAPR).

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Asta le întrece pe toate! Un senator spune că este prieten cu Kim Jong-Un! Ce cadou incredibil vrea să-i ducă liderului nord-coreean

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info