Ecologiştii spun că n-au fost invitaţi oficial de PDL în Mişcarea Populară. Ce condiţii pune PER pentru a intra în alianţă
sursa foto: per.ro
Doriţi de PDL în Mişcarea Populară, ecologiştii susţin că nu au fost invitaţi până acum oficial să facă parte dintr-o asemenea structură. Cu toate acestea, ei nu spun nu demersului, condiţionând însă participarea de îndeplinirea unor condiţii minimale.
"PER este dispus să facă orice fel de alianţă cu partidele care sunt dispuse să ne susţină măsurile şi principiile ecologiste. Imperativ astăzi din punctul de vedere al PER este venitul populaţiei. Nimeni nu poate să trăiască cu sub 1.000 de lei pe lună", a declarat preşedintele executiv al PER, Răzvan Păunescu. Potrivit acestuia, alte condiţii ale ecologiştilor se referă la programele pentru agricultură, sistemul energetic nepoluant şi cooperarea cu societatea civilă.
Păunescu a adăugat că până acum ecologiştii nu au fost invitaţi la discuţii oficiale pe tema Mişcării Populare.
Liderul PER a precizat că în momentul de faţă, la nivel naţional, 172 de primari şi-au exprimat interesul de a candida la locale pentru ecologişti, în mare parte fiind vorba de nemulţumiţi de deciziile politice luate de partidele din care fac parte.
Clarice Dinu este editor al ziarului Gândul
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













13 Comentarii [+] Adauga un comentariu
alti rahati care se cred destepti si vor un os,sa ma lase dracu cu ecologizarea lor,sa se duca in germania,franta si alte tari u.e. sa mai fure si de pe acolo,fiecare roman corect asi face curat la el in casa,curte,spatiu verde.
astia au 3 votanti?nu fac nimic in toata tara s-au distrus toate spatiile verzi in orase ,cum va justificati ca a-ti aparut?fapte nu vrajeli,vor sa mai rupa 5 voturi de la creduli,de impadurit doar la tv si acolo cu politicieni corupti care apar salvatorii natiunii,apoi vand aurul de la Rosia Montana,pun cianuri si distrug mii de hectare de vegetatie,unde a-ti fost cand organizatiile adevarate care lupta contra hotilor si poluarii ,au protestat pana si strainii,voi nu existati,numai la a profita de naivitatea oamenilor
@cristi
BAI PROSTULE, PDL-UL TAU NU ARE NEVOIE DECAT DE CULOAREA VERDE A PER.
ATI MURDARIT CULOAREA PORTOCALIE A INDEPENDENTEI LANSATA DE REVOLUTIONARII UCRAINIENI !!!
SIGUR CA VOUA PUTIN VA PASA DE ECOLOGIE, NU STITI DECAT SA FURATI DIN IMPTRU MUTURI MONSTRU FACUTE DE BASE DELALA BM SI FMI
ASTA ESTE MOSTENIREA PE CARE O LASATI JIGODII ORDINARE
FUGITI REPEDE CU COADA INTRE PICIOARE!
Link: http://www.virtconomics.com/recruit/eypmxuojbudtx5dtus
Intra si joaca cel mai nou joc romanesc de strategie unde banii virtuali pot fi transformati in bani reali.
Esti inteligent?!Vino si joaca BETHEBOSS,un joc care simuleaza economia reala,incredibil de complex pentru un joc! Poti fi antreprenor,mafiot,guvernator etc!Creaza propiile reguli,cucereste orasele,construieste case si chiar mai mult! Bonusuri din partea statului pentru diferite actiuni care le faci in joc. UN joc unde cei inteligenti castiga ban| reali! Arunca o privire goo.gl/wyQAW
Securitatea vine la Securitate!
Grupurile politico-economice de inspiratie mafiota, cu legaturi în lumea interlopa, lupta de ani buni de zile sa controleze statul român.Istoria lor este lunga si porneste chiar dinainte de decembrie 1989. În atâtia ani au ajuns sa controleze oameni politici din toate partidele, oameni din politie, din procuratura, si, din pacate din justitie. Aceste grupari mafiote n-au aparut peste noapte si au mai încercat sa preia controlul ori de câte ori au simtit ca statul este slab. In acest moment au ajuns sa aibe putere sa fabrice si sa controleze dosare, sa declanseze anchete sau chiar sa le opreasca brusc Singura solutie pentru eradicarea acestui cancer social, este luarea de atitudine * si exercitarea de presiuni asupra politicienilor alesi pentru a ne servi si reprezenta. Cu cat mai multi oameni isi cunosc si exercita drepturile date de Dumnezeu la libertate de constiinta si exprimare, cu atat mai greu le va veni acestor viermi gaunosi sa-si faca treaba lor murdara
Principalele brate ale caracatitei mafiote din Romania sunt justitia si politia care sunt roase de cancerul coruptiei. Romania este raiul clanurilor de interlopi autohtoni protejati de justitie (care se afla sub papucul politicienilor corupti) si de politie.Inhaitarea politiei din Romania cu clanurile mafiote, cu interlopii, protectia, favorizarea si acoperirea lor este o realitate, este un fenomen de masa, in toata tara, inclusiv in judetul Arges. Politisti, procurori, judecatori, sunt "cumparati" sistematic ca sa serveasca mafia
Crima organizata cauta in mod constant afaceri legitime care pot fi folosite ca o acoperire.În spatele unor firme din judetul Arges care ofera locuri de munca pentru tinere, se ascund de fapt retele specializate în racolarea de fete care sfârsesc prin a se prostitua.
Aceste firme sunt folosite drept paravan, pentru a sustine activitati ilegale, pentru a spala bani, dar si pentru ca liderii mafioti sa fie vazuti drept antreprenori de succes.
Pe langa aceste firme, in stransa legatura cu ele, in orasul Curtea de Arges exista mai multe grupari mafiote care actioneaza subversiv si conspirativ in tara si strainatate (grupari mafiote indestructibile, conduse de politia mafiota locala, care invoca motivul necunoasterii in legatura cu aceste bande) si care cu complicitatea taximetristilor locali, racoleaza, transporta si plaseaza fete pentru prostitutie, fete care ulterior sunt traficate extern(cele mai multe in nordul Italiei)
Conform datelor oficiale detinute de autoritatile italiene, in Roma 85% dintre prostituate sunt romance,in Milano 8 din 10 prostituate sunt romance. In Danemarca, Romania este tara cu cele mai multe prostituate si potrivit Europol, Eurojust, The Times, CNN, primul exportator de prostitutie din Europa este Romania.Fara complicitatea politiei aceasta performanta negativa nu ar fi posibila
http://www.infocurteadearges.ro/2011/09/16/ioana-visan-este-cercetata-oficial-in-dosarul-cu-prostituate-al-lui-berlusconi/
http://www.jurnalul.ro/special/comisar-de-politie-sluga-unui-peste-502765.htm
Geert Wilders, parlamentar olandez: "România si Bulgaria ar trebui sa fie excluse din UE din cauza nivelului înalt de coruptie si nereguli care le fac nepotrivite cu calitatea de membru UE"
Ce sa caute ecologistii, care sunt de stinga, intr-o miscare * de dreapta? nu v-ati saturat de ghivece? PDL are simbol socialist -trandafirul..penibil
Incep sa se reorganizeze hotii.Roiesc in jurul ciolanului ca mustele in jurul zaharulu.Oare cati iubitori ai piratilor acestei tari se vor mai gasi?Cel mai mare necaz este acela ca nu se zareste la orizont nici o speranta de a salva nava de la esuare.Ce putem face daca sant mai multi PIRATI decat marinari?