Elena Băsescu a primit la europarlamentare donaţii de 100.000 de euro, mai mult decât UDMR, jumătate din suma PNL
Postat la: 17.06.2009 18:36 Ultima actualizare: 17.06.2009 21:39Elena Băsescu a primit la europarlamentare donaţii de 100.000 de euro, dublu faţă de UDMR, jumătate din suma PNL Foto: Adriana Neagoe
Independenta Elena Băsescu a beneficiat, în campania electorală ce a propulsat-o ca europarlamentar, de donaţii de aproximativ 100.000 de euro, fiica preşedintelui situându-se pe locul cinci la capitolul donatori dintre toate forţele politice înscrise în cursă. Astfel, potrivit raportărilor făcute la Autoritatea Electorală Permanentă, EBa a beneficiat de donaţii în valoare de 430.800 de lei, mai mult decât UDMR, care a declarat 417.880 de lei, dar şi decât PRM, cu 180.000 de lei.
Printre cei ce s-au anunţat ca donatori pentru mezina şefului statului, încă din timpul campaniei electorale, s-au numărat ministrul Turismului, Elena Udrea, şi fostul deputat Anca Constantinescu. Pe primul loc la capitolul donaţii se situează PD-L, formaţiune căreia i-a intrat în conturi o sumă de aproximativ şase ori mai mare decât fiicei preşedintelui, adică 2.570.043 de lei. PSD, care a câştigat numărul cel mai mare de mandate, se poate lăuda doar cu jumătate din fondurile din donaţii ale PD-L - 1.215.342 de lei. Celălalt candidat independent, Pavel Abraham, a primit de la sponsori doar 30.050 de lei. Pe locul al treilea se află liberalii, cu 881.431 de lei, aproximativ de două ori mai mult decât Elena Băsescu. Pe locul patru se situează PNŢCD, cu donaţii de 435.411 de lei şi cu doar 1,45% dintre voturi. (M.D.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
- elena băsescu
- ,eba
- ,donaţii
- ,udmr
- ,pnl
- 60.000 de oameni izolaţi din cauza zăpezii. PROGNOZA METEO pentru următoarele zile. IMAGINI DINTR-O ROMÂNIE POLARĂ
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- Un tânăr român, rămas fără loc de muncă în Marea Britanie, se vinde pe eBay: "Mă poţi cumpăra cu 70 de euro pe zi"
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- EXCLUSIV GÂNDUL. Traian Băsescu a plecat la Predeal. Surpriza din coloana prezidenţială: Victor Ponta
- Ce este în neregulă în această fotografie a unor soldaţi americani
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- Site-ul CIA A CĂZUT. Anonymous REVENDICĂ ATACUL
- LIGA JUNIORILOR: Lista NOILOR MINIŞTRI pe care PDL îi trimite în Guvernul Ungureanu. Cine sunt "părinţii" lor şi care sunt singurele nume cerute de premier
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme A FOST ÎNCHIS. LISTA celor mai populare site-uri de torente folosite de români
- Descoperire uimitoare a cercetătorilor, lângă un lac subglaciar închis de 20 de milioane de ani
- Crin Antonescu, răspuns dur dat lui Victor Ponta: "Discursul lui de astăzi foloseşte actualei puteri"
editorialNu este o acuză, ci o constatare simplă a unei situaţii de fapt.
astăzi, 10:222 citeste A Ta este România de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiTatăl nostru, care erai în ceruri, suflă peste Glodeanu Siliştea, şi peste Ruşeţu, şi peste Câmpeni, şi peste Tătăranu, şi peste Sihlea, şi peste mii de cătune, şi fă să se topească troienele şi oamenii să iasă din bordeie în lumina milei Tale.
ieri, 18:0651 citeste Ponta, premierul jucător de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiÎn România actuală, pare să mai producă „plus valoare” doar politica isterică, bântuită de note acute, cu scăpări de voce pe vocale sensibile.
ieri, 00:1866 citeste „Nebunia” lui Ponta: cât de liber este liderul PSD? de Florin NEGRUŢIUputerea ganduluiSurprinzător şi anormal, după cum spuneam, discursul d-lui Ponta a fost catalogat instant fie ca o probă de curaj, fie ca o dovadă de frică.
joi, 21:29128 citeste Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu de Indira CRASNEAputerea ganduluiNoul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu.
joi, 20:5917 citeste Ungureanu a vândut cu reţinere "democraţia încrederii" de Indira CRASNEAputerea ganduluiDiscursul a fost curgător, mai plat ca o câmpie iarna şi la fel de alb ca zăpada. Pentru că a abundat de pozitivităţi, i-a lipsit "secul" cifrelor şi a operat cu termeni aproape de ideal
joi, 13:1531 citeste Trenul Groazei soseşte la linia una de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiSuntem un grup de pasageruiţi ai personalului 1574 Galaţi-Bucureşti, care a plecat din gară luni dimineaţă, înainte ca Guvernul Boc să demisioneze, şi s-a întors de unde a plecat miercuri seara, la timp să aflăm că avem un premier desemnat căruia i s-a format un nou Guvern.
joi, 11:3936 citeste Luat de sub plapumă, guvernul Ungureanu este chemat să stimuleze investiţiile şi să valorifice potenţialul intelectual al poporului român de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiFostul premier Emil Boc şi fostul ministru PDL Anca Boagiu spun că demisia premierului, schimbarea guvernului şi aducerea în prim-plan a altor nume au fost discutate în decembrie şi era ceva planificat cu responsabilitate, pentru a da un nou imbold actului de guvernare al principalului partid de la putere.
joi, 00:025 citeste La ce bun guvernul junilor trepăduşi? de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu voi ezita să remaniez pe orice ministru care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor publice şi ale mele”
miercuri, 16:41355 citeste Grupul ministerial cu pile la partid şi tăticul-stat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiM-aş strădui să reţin numele tuturor miniştrilor PD-L din Cabinetul Ungureanu, dar nu sunt sigură că merită efortul
miercuri, 16:0023 citeste Brancardierul Igaş de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiMie, din tot guvernul Boc al “n”-lea, mi-a rămas în suflet, Traian Igaş. Rar vezi un om mai misterios şi mai contencios în străfundurile minţii lui ca omul ăsta.
miercuri, 10:4314 citeste Lovitura de imaginaţie a preşedintelui Băsescu de Victor ROTARIUputerea ganduluiNoul premier va prelua programul de guvernare al PDL, după ce actualizează cifrele şi va promova schimbarea alături de „lupii tineri”, crescuţi însă în sânul „haitei” care este condusă de miniştrii pe care acum îi înlocuiesc.
marţi, 21:2526 citeste Ungureanu are şansa să pună în practică propriile rapoarte pe care le făcea la SIE şi să vadă cât sunt de valoroase pentru economie de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiAcum un an, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV l-am întrebat pe Mihai Răzvan Ungureanu dacă SIE - serviciul secret care acţionează şi strânge informaţii în afară cu implicaţii asupra României - a ştiut din timp că vine criza financiară şi economică peste noi
marţi, 21:1924 citeste CHESTIA ZILEI: Ne mai alegem altă ţară? de Cristian Tudor POPESCUputerea gandului"Poltica externă a României, repet ce-am mai spus, nu este o politică externă condiţionată de crize, cine crede acest lucru se înşeală şi îşi alege atunci o altă ţară".
marţi, 16:23256 citesteCiteste pe Mediafax »
PRIMELE IMAGINI cu fetiţa cuplului Beyonce - Jay-Z şi mesajul părinţilor către Blue Ivy Carter - GALERIE FOTO
Beyonce şi Jay-Z, care au devenit părinţi în urmă cu o lună, au postat pe internet primele fotografii cu fetiţa lor, Blue Ivy Carter.
citeste- INTREFETE.RO
Cele mai frumoase rochii din istoria Oscarurilor
Odata cu nominalizarile pe anul 2012, s-a dat startul numaratoarei inverse a editiei cu numarul 84 a premiilor Oscar. Pana o sa putem comenta cele mai elegante aparitii pe...
- BUSINESS MAGAZIN
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO
Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.
- MEDIAFAX
PRIMELE IMAGINI cu fetiţa cuplului Beyonce - Jay-Z şi mesajul părinţilor către Blue Ivy Carter - GALERIE FOTO
Beyonce şi Jay-Z, care au devenit părinţi în urmă cu o lună, au postat pe internet primele fotografii cu fetiţa lor, Blue Ivy Carter.
- ONEMAGAZINE.RO
De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
Cinci recomandări de destinaţii schi & spa, pentru ca din vacanţa de iarnă să rămâneţi cu amintirea unor coborâri senzaţionale pe pârtie şi a unor ore de desfătare în...
- GO4IT
Google Chrome 17 a fost lansat oficial
După doar 33 de zile în stadiu beta, web browserul Google Chrome a trecut oficial la versiunea 17.
- DESCOPERA.RO
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice
La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.











56 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Independenta Elena Băsescu a beneficiat, în campania electorală ce a propulsat-o ca europarlamentar, de donaţii de aproximativ 100.000 de euro, fiica preşedintelui situându-se pe locul cinci la capitolul donatori dintre toate forţele politice înscrise în cursă.
comentariu asta e doar o manifestare a independentei lui EBA
"donatori" : eurocostruct, restaurantele arhivizitate de nr 1... firmele portocalii... poate si firma unde este angajata :luxten...7000 lei pe luna pentru 4 ore pe zi :)) astia ne cred prosti pe toti. dumnezeu e sus si noteaza...
asta este un indiciu foarte clar unde sunt nomenclaturistii (fii si nepotii lor) si unde este primejdia pentru poporul roman: nu ungurii, bantetenii sau ardelenii ci insusi clasa politica care ne conduce; ashtiasunt dusmanii, ashtia sunt capusele care ne sug. tocmai pentru a scapa de aceste capuse banatul revendica autonomia fata de bucuresti. aliatii naturali ai banatenilor in aceasta lupta pentru justitie sunt aungurii si ardelenii.
pana si-n iran, unde e mai rau decit sub ceausescu, au curajul sa iasa pe strada!
stau si ma-ntreb unde e demnitatea poporului roman, care e batjocorit si jefuit de 20 de ani incoace!
de acord banatene , dar cum scapam de leprele astea cuibarite la bucresti ?
surplusul merge la campanie lui taticu' sa traim ca bine o duc ei!!!!
va rog sa dati numai stiri referitoare la furturile pe fata ale clanului basescu...un mare escroc....daca se poate inventati un ziar care sa se numeasca .... hotia
la fiica-mea ma gindeam cind am scris "aici sint banii dvs" proshtilor , timpitzilor !
elena basescu a intrat in parlamentul european. ea a decis sa se prezinte singura, pe proprile puteri in fata electoratului, luand atitudine si luptand cu adversarii, cu presa cu cliseele. eba a reusit sa atraga o noua categorie de electorat, tineri care preferau sa stea acasa in ziua votului, fiind satui de vesnicele promisiuni ale politicienilor, de ipocrizie si neregasindu-se in nici unul dintre modele politice promovate. acum, acel procent de aproximativ 4% a iesit la vot, a ales modelul de tanar politician, a ales atitudinea, curajul. eba a demonstrat astazi tuturor ca a reusit singura! eba a castigat lupta. acum s-a intors acasa, in pdl, pentru ca in spatele unui om mare e nevoie de alti oameni mari. s-a intors in pdl asa cum a promis in momentul in care a hotarat sa lupte in campanie ca independent. elena basescu isi merita mandatul! candidatura ei a insemnat nasterea unei noi clase politice! foarte bine ca a fost ajutata! a meritat!