Gabriel Pecheanu
2218 vizualizări 13 dec 2017

„După ce a avut un comportament jalnic în ultima perioadă, doamna Cosette Chichirău a venit personal la mine să îmi transmită că se va ocupa personal să intru la puşcărie. Probabil că are ea anumite pârghii”, a spus de la microfonul Camerei Deputaţilor Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei de regulament din Camera Deputaţilor.

În timpul declaraţiei sale din sala de plen se auzeau fluierăturile deputaţilor USR.

„Majoritatea nu mai poate câştiga nici măcar prin voturi. Deşi aveţi majoritatea aici şi puteţi supune orice la vot, azi dimineaţă s-a produs un abuz incalificabil. Domnul Nicolicea nu a introdus amendamentele pe un raport pentru modificarea Regulamentului. Este un abuz care se sancţionează penal şi am vrut să-i transmit personal că nu a introdus amendamentele noastre care au fost înregistrate. Aţi făcut această modificare prin abuz şi veţi plăti pentru aceasta”, a explicat Cosette Chichirău

Citește și: