EXCLUSIV Gândul: Emil Boc, propunerea oficială de premier a PD-L

de Liliana RUSE Postat la: 16.12.2009 14:32 Ultima actualizare: 16.12.2009 14:35

EXCLUSIV Gândul: Emil Boc, propunerea oficială de premier a PD-L

Democrat-liberalii îi vor propune lui Traian Băsescu să-l numească pe Emil Boc drept premier. Surse din PD-L ne-au declarat că liderii PD-L vor face această propunere la consultările din această după-amiază, la Palatul Cotroceni. Decizia de a-l susţine ca premier pe Boc a fost luată la ultima şedinţă a Biroului Permanent Naţional.

Emil Boc a admis, după negocierile cu PNL, că partidul său are o propunere de prim-ministru, din rândul partidului, dar a refuzat să dea vreun un nume: "Vom merge la Cotroceni cu ceea ce ne-a mandatat Biroul Permanent Naţional, cu o propunere care să vizeze premier PDL, asumat şi susţinut de PDL. Vom avea discuţiile în interior cu preşedintele". Boc a spus că, la discuţii, vor fi analizate "foarte multe variante de premier", pe care liderii PD-L le vor prezenta preşedintelui. "Nu pornim de la nume în acest moment", a răspuns Boc, întrebat dacă el va fi propunerea PDL pentru funcţia de premier.

Sursele citate au spus că PD-L este obligat să îl propună pe Boc ca premier, dat fiind că el este şeful partidului şi primul ministru în funcţie. PD-L a procedat la fel şi în urmă cu două luni, la consultările cu Băsescu de după moţiunea de cenzură, însă atunci preşedintele l-a nominalizat pe Lucian Croitoru. De data aceasta, spun sursele din PD-L, propunerea lui Boc nu este pur formală, acesta având mari şanse de a fi din nou nominalizaţi. Pe lista de premieri democrat-liberali se mai află şi Vasile Blaga şi Adriean Videanu.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

86 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 K Dash 16.12.2009 14:48

Domnul Basescu are nevoie disperata de o carpa de sters pe jos , iar Emil Boc este de departe cel mai slugarnic si lipsit de personalitate Premier pe care l-a avut aceasta tara.In ce tara din lumea asta , Premierul care a picat dupa Motiune de Cenzura , care a dat dovada de incompetenta in privinta legilor(mai este si doctor in drept) este iarasi propus?De ce nu l-a desemnat pe Blaga , care totusi are o anumita experienta , a trecut de comisiile din mandatul Croitoru , care are totusi o personalitate?Boc in schimba l-a lins in partea dorsala pe Basescu si nu l-a contrazis macar o data in viata lui.E omul cel mai demagog din PDL , el si Cezar Preda.

 
#2 dan oradeanul 16.12.2009 14:51

perfect, nu se putea o propunere mai buna. au castigat alegerile prezidentiale(un fel de a spune dar oficial asa este!), au suficienti parlamentari(inclusiv "independenti"wink, asa ca, poftiti de guvernati! singuri! dilema mea este care va fi momentul aparitiei pe piata romaneasca a unei papusi "boc"
(similara papusii "berlusconi", proaspat aparuta in italia??!!)

 
#3 nae 16.12.2009 14:55

mai e ceva de comentat? hai sictir! pe de alta parte e bine, lasati-i sa scoata tara din rahat! bocii, videnii, vagaboanda aia blonda, toate slugile starpiturii chioare si alcoolizate de la cotroceni. lasa-i, nene...

 
#4 mircea 16.12.2009 15:04

Nu vad de ce ar mai cometa cineva asa ceva,cine la ales pe Base?Poporul mult iubit nu?acum din partea mea sa faca ce vor.nu ma mai interseaza de nimic.....oamenii care lau votat o sa iasa in starda cat de curand fiindca o sa intram in incapacitate de plata in scurt timp......Romania este tara tuturor posibilitatilor(hotii striga hoti si prostii ii mai si cred)bravo noua romanilor ca iam mai pus o data sus pe piedestal

 
#5 mircea 16.12.2009 15:08

si apropo am votat cu Antonescu nu de alta dar sa nu creada nimeni ca as pune stampila pe un comunist sau pe unul care nu recunoaste ca a fost comunist

 
#6 marius-m 16.12.2009 15:08

la asta chiar nu ma asteptam smile - doar zicea boc ca-i place sa "pasca" gastele ... si noi asta suntem popor de gaste proaste

 
#7 GOARNA LU 'TRAIAN 16.12.2009 15:09

RAMANE PREMIER !

VA MIRATI ????????






SA TRAITI BINE !

 
#8 Anada 16.12.2009 15:10

Si maine ploua cu bombe in ritmu asta.

 
#9 VASILE IONEL 16.12.2009 15:13

JOHN-IVAN DIN BRAILA .........SI DOMNUL EMIL BOC POATE FI DIN NOU PRIM MINISTRUL AL ROMANIEI........SAU NEGOITA.

 
#10 Vlad 16.12.2009 15:17

Ne meritam soarta...inca 5 ani cu basescu si 3 cu boc. Bine ca "am scapat de moguli si de comunisti"...oh Doamne!

 
#11 ion 16.12.2009 15:26

FORZZA BOC!

 
#12 FOARTE BINE 16.12.2009 15:28

MI SE PARE CORECT !!!!!!!!!!!!!!!

BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!
BOC ESTE CEL MAI BUN !!!

 
#13 franco ar 16.12.2009 15:33

muppets-boc premier ? chiar ca s-au duss dreacu toate sperantele.... de ex iata o idee de-a lui muppets asta pusa in practica .scafarlia asta de boc e si la invatamant : din 100E cat prevedea legea pt profesori sa-si cumpere carti muppets da 130 lei noi.... pt muppet=sii astia din pdl legea nu conteaza o schimba cum vor muschii lor plini de wisiki.... cu atat mai rau ca muppets boc e si profesore de drept sau nedrept... De ce-l pune pd=l ul ? simplu ...ca sa conduca tot basescu. BAi muppets-boc sa numai spui la nimeni ca esti ardelean avvortonule ca ne faci de ras... zi ca esti oltean sau moldovean ca te tragi din neamu muppets. Auzi muppets -boc nu ai vrea tu sa mergi la tine acasa si sa-ti conduci familia ta (sau tot basescu -betiv e sef si la tine acasa... vad ca ai sotie simpatica iar basescu cand bea (da de fapt cand e treaz ?) isi pierde mintile.... cancerul portocaliu e pe noi . suntem putini antiportocalii si trebuie sa rezistam sa luptam contra lor cu antonescu in frunte. si marele ion antonescu si-a dedicat viata anti comunismului si antijigodiilor de orice neam asa si crin antonescu va lupta contra jigodiilor portocalii si tot neamul lor de interlopi iar noi il vom sprijini.

 
#14 CTP 16.12.2009 15:35

Poporul (a se citi Basescu) a certificat si a dorit acest lucru, asa ca Boc poate fi premier, si Udrea, si Blaga, si Pogea, si Videanu, si Berceanu ... sunt cu totii foarte iubiti de popor. Va iubim tovarase presedinte si va dorim sa contribuiti la ducerea pe noi culmi a socialismului stiintific.

 
#15 same 16.12.2009 15:47

Eu nu pricep de ce se joaca circul asta. Basescu sa se proclame prim-ministru si asta e, ce sa ne mai ascudem dupa Boc.

 
#16 misu 16.12.2009 15:56

dovada ca alegerile au fost fraudate
http://versu.ro/wonderwall-4926.html

 
#17 stefan 16.12.2009 16:00

E clar alti 5 ani degeaba....

 
#18 mitica savoiu 16.12.2009 16:00

boc premier ? acum,cei 4,5 milioane de fraieri,care l-ati votat pe nea pu/lea,nu trebuie sa va dati cu tesla in coa/ie ?spun 4,5 milioane pentru ca peste 700000 de voturi au fost furate...boc premier ?
adica ,in sfidarea parlamentului care l-a dat afara pe boc,nea pu/lea il numeste tot pe ipochimenul asta ? este clar,romania a cazut de pe glob !

 
#19 ioan 16.12.2009 16:01

nu inteleg de unde atata inversunare impotriva omului astuia. Ce vreti sa se ratoiasca la Basescu numai de dragul de a nu fi de acord cu el? daca ideile lor converg, ce aveti impotriva lor? credeti ca de ar fi fost PSD la guvernare nu ar fi fost tot la fel? va inselati. oricine ar fi la guvernare in perioada asta urata va iesi sifonat din cauza crizei. Nu mai fiti prosti si nu va mai lasati manipulati de unul si de altul. Ganditi, cercetati, interesati-va si nu mai luati ideile unuia si altuia de bune.

 
#20 transilvan 16.12.2009 16:02

POLITICIENII ASTIA VOR ANTICIPATE CU ORICE PRET!!!!!!!!!!

 
#21 Vasile Ganditorul 16.12.2009 16:03

Dezastrul pentru urmatorii ani este asigurat ! Singura speranta este iesirea in strada ! Impostura, lichelismul, traseismul, politrucii, "intelectualii" avizi de ciolan samd vor avea de platit ! Romania va disparea curind. Cu un impostor Boc, sluga unui bisnitar de blugi securist, tara nu are nici un viitor! Merita atit: sa dispara de pe harta !

 
#22 Sunt foarte multi romani dezamagiti 16.12.2009 16:06

Da , dragilor , aveti dreptate !
Dash , Dan Oradeanul , Nae , Mircea , Marius , Vlad , Franco , va impartasesc intru-totul simtatamintele voastre ... Si nu sunte - ti singurii ...

Dar , numai si pentru faptul ca aveti " taria " de a ... continua , este un lucru deosebit , benefic , ca voua va ... pasa !

Este si acesta un fapt sigur ca in TARA aceasta mai poate exista ... SPERANTA !


'' SARBATORI FERICITE ! "

 
#23 adolf 16.12.2009 16:11

Iarasi pinguinul asta nepriceput ?
Chiar nu are rusine?
Este total incompetent !
:(

 
#24 ??? 16.12.2009 16:11

Tot ce-mi doresc e ca guvernul Boc Floc sa fie aprobat de parlament,iar Udrea,Videanu,Berceanu si restul sa slujeasca poporul care l-a votat pe chior.Iar peste un an sau doi cand situatia va fi nasoala,alcoolicul sa nu mai aiba pe cine da vina si toata prostimea care l-a votat,rupta de foame,sa se intoarca impotriva lui!

 
#25 K Dash 16.12.2009 16:14

Ioan , tin sa te contrazic , in anii 2000-2004 , Iliescu si Nastase s-au contrat de mai multe ori.Apoi Basescu cu Tariceanu , ce sa mai zic de Constantinescu si Prim-Ministrii lui.E imposibil ca doi oameni , chiar daca sunt din acelasi paritd sa fie absolut mereu pe aceeasi lungime de unda.Nu trebuie sa ne ascundem , Boc este un om total lipsit de personalitate si canta dupa cum ii dicteaza "Seful , sa traiti".Cei de la PDL urlau de Geoana ca va fi o papusa in mana mogulilor si au pus ca Prim-Ministru o papusa manevrata de un singur om.Ce atitudine mai comunista decat atat mai vrei sa se dovedeasca?

 
#26 ss 16.12.2009 16:16

Boc cel mai bun premier posibil!

 
#27 Koko 16.12.2009 16:18

Cikalaka-ciki-cea...Mama, ce dezamagire! Si eu care speram ca Udrea sa fie prim-ministru!

 
#28 rica 16.12.2009 16:21

nici ca se putea prim ministru mai potrivit decat d-l Boc...e cel mai in masura sa conduca guvernul...celorlalti care se dezic de el le fac o oferta...plecati la munca in alte tari...ati inteles...la munca...stiu ca va e greu dar asta e viata...la munca...stiu ca unii dintre voi asteapta ca romania sa intre in coma dar se pare ca nu va fi asa...eu muncesc si am tot ce-mi trebuie desi tara asta e departe de a fi perfecta...faceti ceva nu asteptati de la guvern...Basescu liderul ales democratic trebuie sa conduca tara...

 
#29 mircea 16.12.2009 16:29

mai rica si eu sunt plecat din tara de 3 ani dar ca la noi la nimeni,eu spun doar atat:ca la noi la nimeni asa ca mai plimba ursul,si celor care lau votat pe Basescu sa se bucure BOc e nou -vechiul pri ministru,Udrea ,Berceanu , Videanu poate chiar si Ritzi o sa fie din nou in guvern,Eu as puneo si pe EBA sincer pe acolo fiindca are multe "succesuri" la UE.In concluzie cine a ales Basescu sa se bucure cat mai poate fiindca o sa iasa in curand in strada ca nu are ce pune pe masa.Craciun Fericit !!!

 
#30 relu 16.12.2009 16:30

MAI TACETI DIN * CA ATI PIERDUT!!! MAI AVEATI PUTIN SI VA UNEATI SI CU UNIUNEA HANDI. BOC A FOST SI VA FI UN PREMIER PESTE CE ARE PSD SI MAI ALES MAI BUN DECAT CRINA. CUM SE POATE UNI PSD CU PNL??? RASPUNS: PATRICIU

 
#31 ??? 16.12.2009 16:31

pt rica:
Da cine esti tu sa ma trimiti la munca in alta tara papagalule?Te-ai gandit ca poate vreau sa muncesc in tara asta dar nu am unde?Sau poate muncesc deja pe un salariu de nimic,in timp ce banii pe care ii platesc la stat ajung in mainile porcilor de guvernanti?Asta nu e tara ma.tii sa ma dai tu afara din ea,e si tara mea si atat timp cat traiesc aici comentez cat vreau,ai inteles tarane?

 
#32 mircea 16.12.2009 16:31

si apropo ..... de ce toate tarile din vest au investit in infrastructura si noi nu?daca Boc e cel mai bun poate o sa ne dea o explicatie...

 
#33 relu 16.12.2009 16:34

ca sa ai tu ce manca

 
#34 mircea 16.12.2009 16:34

prefer 100000000000000000000 de ori Patricu , Vantu etc decat un presedinte ca Basescu si un premie marioneta ca Boc.Daca e vb de moguli de ce nu vb si de fratii Paunesc(B1 tv) si Cocos(sotul d-nei Udrea) sau ei sunt moguli ok?

 
#35 relu 16.12.2009 16:38

aia nu vor posta. patriciu a vrut rompetrol si i l-a dat nastase. normal ca crina se uneste cu psd. da-mi o explicatie normala de ce psd+ pnl. nu mai sunt intregi cei din pnl??? explicatia ca uraste un om este anormala

 
#36 mircea 16.12.2009 16:44

vai vai tinere ....gandesti ca un copilas....de unde stii de posta?de la Base cumva?sau poate nu sunt eu informat?In 2004 ce a zis domnul presedinte?ca sa curete romania de coruptie?pparca asa era din cate imi amintesc.spunemi si mie un corupt care a ajuns dupa grati?sau vb de coruptie in PDL?Ritzi da 100000 euro pe o scena?a scuze aia nu e coruptie e de la domn presedinte...aaa stai imi mai amintesc ceva ,fetita lui Basescu cumpara apartament cu 1 mil de euro?fraiso ia padure mocca?ce vrei sa mai vb?de asta nu lam votat,nu a facut decat sa isi bage bani in buzunar si sa minta cu nerusinare ca el e om onest.si prostii la votat si aceaisi prost o sa il dea jos

 
#37 edgar 16.12.2009 16:46

H idosul crin este prim menestrel in spitalul de n ebuni Sectia prim ministru, b orfasi cu ceafa plina de gandurile b olande ale lui patriciu asa cum tariceanu s-a rupt de popor ca sa apere cel mai urat c riminal b orfasi al POPORULUI. Si p losnita hrebe exerseaza sa se tina de gratiile care il asteapta sa se uite cu jind cand i-se sechestreaza tot ce a furat si ii mai dau cate un pachetel toti oamenii pe care acest v ierme i-a facut homelesi. El si vanghala vor urma in curand pe acel senator infractor si urletul lor ca este arest politic va fi aplaudat de popor ca a mai scapat de niste p losnite p urici c apusi. Noi poporul vrem scandal cu hotii si c riminalii din parlament si g olani ca patriciu vantu voiculescu si mas media lor h idoasa. Nu vrem sa se opreasca dosarele revolutiei si ale hotilor dovediti sin e judecati. Daca crin ar avea de ales intre butonul sa arunce in aer Romania de o parte si de cealalta parte pe puscariasii patriciu si alti cativa si quintus si cornea si alti cativa nobili t acaniti ce se uita la popor cu scaraba din perspectiva superioritatii cretine cu siguranta ar apasa butonul ar arunca in aer Romania ca sa ramana hotii si nobilii si el crin de mana cu roman si cadourile de nunta de la patriciu. Creatura aceasta b olanda se lupta cu iliescu pentru cel mai d ement din istoria Poporului Roman.

 
#38 mircea 16.12.2009 16:48

si inca o chestiune,eu am votat Antonescu care nu a furat nimic pe cand tu mai mult ca sigur Basescu.Antonescu sau familia lui nu au semne de intrebare referitoare la averea lor dar Basescu cu ai lui au.deci ce ai ales?

 
#39 oripiliatu' 16.12.2009 16:56

caut investitori...propun idee de afaceri geniala... o papusa numita boc, stand in genunchi, cu limba scoasa. Doar ca contactul dur intre papusa si corp contondent va scoate sunete de genul .."Da, sefu!!"

 
#40 Maria 16.12.2009 17:17

Apucativa de treaba am vazut oameni infometati si copii plangand de foame in Valea Jiului.

 
#41 @Maria 16.12.2009 17:58

Raspunsul Guvernului: Videanu, Udrea, Blaga-Afara ploua!!!. Ce ne pasa noua ca in Romania oamenii au inceput sa planga de foame? Afara ninge! Noi sa traim bine, sa furam cat mai mult!!!

 
#42 Teo 16.12.2009 18:04

Este in logica democratiei ca premierul sa fie desemnat din partidul care a castigat alegerile(in cazul in speta,prezidentiale)si care,in plus ,este cel mai mare partid din parlament.Dl.Boc,s-a dovedit a fi unul
dintre cei mai seriosi si competenti premieri pe care i-a avut vreodata Romania.Singura observatie pe care asi face-o este legata de postul de ministru de finante.Este anormal sa numesti un inginer ministru de finante.Finantele unei tari sunt o problema extrem de profesionala.Nici un economist nu ar
corespunde functiei daca nu este specializat in finante."Nasul" a fost impresionat de schema de venituri si cheltuieli prezentata de dl.Pogea.O astfel de schema simplista ar putea-o prezenta cu ochii inchisi un elev dintr'un liceu financiar.Este departe de ceiace se asteapta de la un ministru de finante.
In alta ordine de idei:pretentiile lui Geoana si Antonescu de a fi numit numit premier cel din urma,dovedesc prostia celor doi.Nicaieri in lume nu este numit premier invinsul.In plus ,sa fim seriosi,
Antonescu nu are nici calificarile, nici inteligenta pentru un astfel de post.Acum se va vedea daca PSD si PNL doresc sa participe intr'adevar la efortul national de iesire din criza,sau vor continua sa saboteze tara sub imperiul urii anti-Basescu.Deja Prostanacul anunta ca-l va sabota pe Basescu(indiferent daca actiunile sale merg in interesul national!!!)Teo

 
#43 gigel 16.12.2009 18:07

Eu zic sa ramana PDL singurul partid...sa se desfinteze celelate , iar pe Traian Basescu sa-l propuna presedinte pe viata. Sa apara pioneri cu cravata portocalie, nu inteleg de ce mai pierdem timpul. Cine va injura sau critica PDL sa faca puscarie grea. Poporul roman se pare ca este mare consumator de dictatura. Imi amintesc de era PSD-ului si parca nu erau atat de gretosi ca anticomunistii astia portocalii.

 
#44 Litruţă 16.12.2009 18:09

Pui De Lei pregati`vă să traiţi bine a la Hala Traian!

D`ale carnavalului.....

2010-PAZVANTE CHIORU`preÅŸedinte jucător,pufoaică portocalie a la CiocBoc,galeată portocalie a la gard,zahăr portocaliu la galeată,ulei portocaliu a la vidanjă ,borduri a la Videanu,pădurea Băneasa a la Popoviciu & Dinca Teleaga, ÅžtiinÅ£a Craiova a la NeÅ£oiu,să traiÅ£i bine a la Hala Traian, asfalt a la CaÅŸuneanu aici sunt banii d`voastra,termopane a la Năstase, dulceaţă a la mătuÅŸa Tamara,turism electoral a la Elena Udrea,folcloriste a la Pinalty,Elodia la proÅ¢AP,Andreea Pora a la bâhniÅ£a doamne că urată e,.....

ps.mai bagaţi şi voi m`am plictisit
vai mama voastră de ceauşei,veţi murii de foame in 2010.

ps2 @ edgar...Crin Antonescu ţine la ţara asta nu vrea sa ajunga la dictatură!
Voi ceauÅŸeilor sunteÅ£i cei mai mari fomiÅŸti numai la caÅŸcaval va gândiÅ£i!!!
Să va fie ruşine.

 
#45 Razvan 16.12.2009 18:13

Ne meritam soarta! Suntem un popor format din lingai fara pic de personalitate. Suntem un popor format din marionete. Uitati-va toti in oglinda si multumiti-va. Din cauza voastra s-a ajuns aici. Eu fac asta in fiecare dimineata, dar sunt prea las ca sa iau atitudine. La fel sunteti si voi. Mentalitatea noastra de oameni sclavi si invinsi ne-a adus aici. Revoltati-va si spuneti-va in gand ca voi nu sunteti asa. Sunteti! Sunteti la fel de vinovati ca si mine si ca toti cei care se intreaba "ce pot eu sa fac tinand cont ca sunt un amarat de...? (ce e scris in loc de puncte puncte ne diferentiaza)

 
#46 Litruţă 16.12.2009 18:22

@Special pt.ceauÅŸelul Edgarsmile

Stati putin ceauÅŸilor,de nu v`o pune băse dictatorul să`i cântaÅ£i InternaÅ£ionala Socialistă,să nu imi ziceÅ£i pe nume! MulÅ£i dintre voi nici nu vă gandiÅ£i ce foame veÅ£i face!!!
Eu sunt bătran şi sunt calit cu comunismul,dar vreau să vă văd pe voi!
Bănăţenii ÅŸi ardelenii vor rămane în istorie,căci au băgat Å£ara în dictatură!
Să vă fie ruşine v`aţi bătut joc de martirii din dec.`89!!!

ps.uitaţi aveţi aici poezia, Pui De Lei,invaţaţi`o smile

Eroi au fost, eroi sunt încă
Åž-or fi în neamul românesc,
Că rupÅ£i sunt ca din tare stâncă,
Românii, oriÅŸiunde cresc.

E viaţa noastră făurită
De doi bărbaţi cu braţe tari
Şi cu voinţa oţelită,
Cuminţi deştepte, inimi mari.

Åži unu-i Decebal cel harnic
Şi celălalt Traian cel drept
Åži pentru vatra lor amarnic
Au dat cu-atâÅ£ia duÅŸmani piept.

Şi din aşa părinţi de seamă,
În veci s-or naÅŸte luptători,
Ce pentru patria lor mamă,
Vor fi ca vrednici următori.

Au fost eroi şi or să fie,
Ce-or frânge duÅŸmanii cei răi,
Din coasta Daciei ÅŸ-a Romei,
În veci s-or naÅŸte Pui De Lei.

 
#47 Edgar 16.12.2009 18:30

D-ul Basescu ar trebui sa interzica partidele, inafara de PDL binenteles.
Ar trebui sa-i arunce in puscarii pe patroni, inafara celor PDL-isiti.
Ar trebui sa confiste averile celor bogati cu exceptia celor din PDL.
Ar trebui sa deschida un alt canal unde sa fie reeducati cei 68% care n-au votat cu D-ul Presedinte Basescu.
Daca bati un copil la Ploiesti si te cheama Basescu,nicio problema,totul este OK.
Daca mergi la Grivco sa faci o alianta,esti MOGUL,dar cand merge Basescu la Grivco,atunci Voiculescu nu mai este Mogul,e om de bine.
Si asta ptr ca PDL este singurul partid competent, patriot, care lupta ptr popor.
Si asta ptr ca D-ul Presedinte Basescu este cel mai inteligent si cu bun simt cetatean roman, un exemplu de urmat de toti oamenii de bine, singurul care poate sa ne aduca bunastarea maxima intr-un orizont de timp previzibil si sigur... peste 20 de ani. Ptr asta evident trebuie sa fie reales acuma si in urmatorii ani, ptr a-si putea dedica viata ptr binele tarisoarei noastre atat de incercata. Trebuie s fie inconjurat de oameni responsabili si capabili cum sunt EBA, Ridzi, Udrea, Videanu, Berceanu, preum si pleiada de oameni de afaceri ca Popoviciu(ginerele lui Dinca te leaga), Casuneanu,Netoiu Cocos,Mircea Basescu... de bine (nu oligarhi, ca aia-s doar la ceilalti), si de patronii de presa echidistanti de bine ca Prigoana fratii Paunescu, cei de la EVZ, (nu moguli, ca aia-s doar la ceilalti).
Votati Basescu, votati viitorul de aur a patriei. Votati Basescu stima noastra si mandria, Traian Basescu Romania!

 
#48 obs 16.12.2009 18:32

F bine! sa-l numeasca pe Boc ca apoi sa ne intrebam cu totii ce s-a schimbat? de ce-au mai fost necesare alegerile, campania electorala?!!!
Toata lumea va intelege ca Basescu este incorigibil.

 
#49 profa 16.12.2009 18:36

Tot repetand ca el nu mai are acum interese politice, Basescu n-a facut decat sa confirme ca tot ceea ce-a facut in ultimii 5 ani(cand ne tot vorbea, de interesele romanilor) nu erau decat propriile lui INTERESE POLITICE. Precum lupul din binecunoscutul proverb, nici Basescu nu-si va schimba naravul(indiferent de ceea ce declara acum)

 
#50 eu 16.12.2009 18:37

Sper ca sunt fericiti cei care l-au votat pe basescu. Sa ia conducerea la tot in tara asta pdl-ul. Intr-un an, pe criza asta, vor ajunge la 7-8%.

 
#51 obs 16.12.2009 18:39

Bravo Crin! arata-le ca politica se poate face si fara a ravni la ciolan. Ma bucur ca n-ai cazut in capcana intinsa. Lasa-i sa guverneze cu "specialistii" si "specialistele" lor.

 
#52 ciombe 16.12.2009 18:43

Bai boschetarii parapsihologi de la Gandul: cand se face Euro 1,5 lei, ca vreau sa schimb sa-mi iau niste blugi!
Ati aflat o nestire!

 
#53 alegator 16.12.2009 18:44

Ologilor la minte care l-ati votat iar pe Base, uite ce-ati votat: BOC......rasul curcilor!! in dispret total fata de TOT si TOATE, Base arata tuturor ca ramane acelasi scandalagiu.
Prevad ca peste un an va fi alungat cu pietre.

 
#54 Anton 16.12.2009 18:54

Ura! Ura de români!

Trăiască, trăiască România Băsească!

 
#55 Pui De Lei 16.12.2009 18:55

ceauÅŸeilor,aveti guvern care va trece,ce mai vreti?
aaa,dictatura,sa o luati in g.......cu ardeleni & timisoreni cu tot.
Bravo Crin ,Bravo Geoana nu va lasati,salvati tara de dictatura!!!!

 
#56 Anton 16.12.2009 18:57

Ura! Ura de români!

Trăiască, trăiască România Băsească!

 
#57 pinochio 16.12.2009 19:08

Sunt curios sa vad cum se descalifica liderii politici,in special Marko Bela, votand exact premierul pe care l-a demis in urma cu 2 luni...Narancs szinu tulipant a faszotokra! Ce bine e ca le stiu limba...!!

 
#58 666 16.12.2009 19:11

ACESTEA SUNT ULTIMELE DEFULARI ALE PESEDEILOR, GOLIREA GLANDELOR CU VENIN. SI ACUM LA MUNCA, BAIETI, ATI ARS DESTUL GAZUL DE POMANA PE FORUMURI.
P.S. Boc este un om de o mare calitate umana si intelectuala si un excelent premier, oricate zoaie ar arunca unii!

 
#59 pentru 666 16.12.2009 19:20

Bai, baiete, exista 2 posibilitati: ori esti cretin, ori esti cretin.

 
#60 EU 16.12.2009 19:22

52500000 de romani care l-ati votat pe actualul presedinte vi-l doreati pe POC premier cumva? Tot raul spre bine ati ales un presedinte jucator si o jucarie de premier pardon CARPA. POPOR de LOOSERI, plamaditi in anonimat, in anonimat vom ramane si asta ca v-ati dorit acest lucru! Unde este acel neam de luptatori? NOI DEMULT NE-AM DUS PE *. SI ASTA PENTRU CA V-ATI DORIT ACEST LUCRU. 5 ANI DE INTUNERIC!!!!!

 
#61 PULAMEA 16.12.2009 19:25

BOC ESTE UN OM DE MARE PROFUNZIME

 
#62 pentru eu 16.12.2009 19:25

stai linistit, prin furt si frauda vor recupera.

 
#63 H.f 16.12.2009 19:29

Nici nu puteam visa mai frumos! Sa-l puna chiorul prim-ministru pe dl. Rahat (nu e nici o insulta, asta inseamna in turceste "boc"wink, ca sa le dea celor care l-au votat exact felul lor de mancare favorit.

 
#64 Bravo Crin & Geoana salvati RO. 16.12.2009 19:31

Crin Antonescu, l-a acuzat, la Cotroceni, pe Traian Băsescu că reprezintă, alături de PDL, o ameninÅ£are la adresa statului de drept(dictatură), subliniind că liberalii vor fi în opoziÅ£ie dacă premierul nu va fi din PNL. ...

 
#65 rromanul patrihhotz 16.12.2009 19:38

"Emil Boc, propunerea oficială de premier "a" PD-L" - asta care ai pus titlul lasa-te de scris.

 
#66 Litruţă 16.12.2009 19:40

a zis`o bine p`aia....DE CE ŢI-E FRICĂ NU SCAPI!!!!
mai devreme sau mai târziu va sosii ÅŸi ziua aia,stai liniÅŸtit!
ai reuÅŸit să faci România stat în stat.

 
#67 ClujKolosvar 16.12.2009 19:49

boc si grupul de la cj al lui ioan rus sunt spuma....rusinea ardealului!

 
#68 Ducu 16.12.2009 19:53

Si tu murdaresti numele Clujului cu ineptiile penibile pe care le debitezi

 
#69 Boc, ardeleanul 16.12.2009 19:53

Nu stiu daca Emil Boc este chiar atat de lipsit de personalitate cum inclina unii sa-l considere. Stiu insa ca este un om cinstit si serios, care nu invarteste nici un fel de afacere personala dubioasa. Mai stiu despre el ca este un ardelean inca tanar, foarte muncitor, capabil sa se inhame la o slujba nenormata, pe care daca vrei sa o faci bine iti poate lua si 16 ore pe zi. Stiu de asemenea ca Emil Boc are CURAJUL NECESAR DE A PURCEDE LA * FOARTE NEPOPULARE IMPUSE DE FMI. Ceea ce inseamna, printre multe altele, disponibilizarea a zeci de mii de bugetari. Il vedeti cumva pe Crin Antonescu intr-un asemenea post ? El pretinde ca ar fi bun de premier. Eu cred ca nu. Iar oameni intr-adevar capabili si care sa-si doreasca astazia fi prim ministri intr-o Romanie peste care dupa toate previziunile, se vor abate niste vremuri cumplite, nu prea exista. Asa ca pe Emil Boc nu Traian Basescu il cere, ci vremurile.

 
#70 666 16.12.2009 19:56

Iar tu, postacule fara nume si fara caracter de la 19:20, ori esti un marlan imbecil ori esti un * mitocan.

 
#71 666 16.12.2009 19:58

imi este foame,abia astept sa dau de cascaval...
cand este gata bugetul?

 
#72 ClujKolosvar 16.12.2009 20:00

boc a dus gradul de slugarnicie muult prea jos

 
#73 Petre 16.12.2009 20:01

Daca nu ne-am facut destul de ras trebuie sa-l mai avem pe Boc,odata primministru.Am impresia ca seful este normal,dar e drept ca poate sa nu fie lucid.

 
#74 Ducu 16.12.2009 20:02

Catre forumistul de la 19:53. In sfarsit o opinie avizata si obiectiva despre domnul Boc, fara rabufniri viscerale si ilogice, fara calomnii ticaloase si fara insulte degradante pentru cel ce le lanseaza. Da, il cunosc personal pe domnul Boc, si este exact asa cum il descrii : un tip competent, de o corectitudine "ardeleneassca", cu o tenacitate si o putere de munca exceptionale si inzestrat cu curajul de a lua * necesare pentru Romania. A fost si ar fi in continuare un excelent prim ministru.

 
#75 nelutiu 16.12.2009 20:03

Deoarece reformele incepute pentru modernizarea institutiilor Statului, trebuie duse pana la capat, (re)numirea d-nului Boc, ar fi o solutie, spre disperarea opozitiei si nu numai!

 
#76 Băsescu ÅŸi pedeleul au băgat România în faliment! 16.12.2009 20:04

Cota unică de 16% a distrus economia, a încurajat furtul patronilor, firmelor ÅŸi a sărăcit salariaÅ£ii ÅŸi Å£ara!! Prin cota unică bugetul statului pierde 5 miliarde de lei!

Asta-i motivul pentru care s-au construit 0 km de autostradă, salariile doctorilor sunt mai mici decât ale femeilor de serviciu din occident ÅŸi 6800 de doctori au părăsit Å£ara, au fugit în occident, de foame, în 5 ani 4 milioane de români, învăţământul s-a dus de râpă - se face cu absolvenÅ£i de la Spiru Haret ÅŸi cu profesori în prag de pensie, datoria externă a României a crescut de la 17,5 la 75 miliarde de euro ÅŸi populaÅ£ia României s-a redus cu 500 000 de oameni!!! Cât la un război!!!

Impozit fix de 19% este in Slovacia (ÅŸomaj 12,5%, naÅ£ionalizează intreprinderi ÅŸi 25% in Letonia – FMI-Å£ară în faliment)!!! În rest toate ţările europene au impozit progresiv!!!
Citeşte aici http://www.wealthprotectionreport.co.uk/public/282.cfm?sd=2 o informare despre impozitul pe venit in Europa!!!. Impozitul progresiv se aplică dintotdeauna şi in Statele Unite!!

Cota unică este o mijloc de furt al statului ÅŸi salariaÅ£ilor de către firme ÅŸi de îmbogăţire fără măsură a bogaÅ£ilor ÅŸi multinaÅ£ionalelor!! Cota unică produce transfer de PIB către ţările care au investiÅ£ii in România, o măsură care-i dezvoltă pe alÅ£ii!!!
Cota unică nu poate fi impusă decât de un guvern antinaÅ£ional!!

Băsescu ÅŸi partidul antiromânilor PDL trebuie condamnaÅ£i pentru înaltă trădare ÅŸi subminarea economiei naÅ£ionale!

Băsescu a băgat România în faliment!

 
#77 666 16.12.2009 20:04

Se pare ca ticalosii au revenit la vechile metode consacrate; furtul de nick-uri si semnarea cu ele a tot soiul de josncii. Perfecta dovada de lipsa de creier si de caracter.

 
#78 Prosti mai sunteti, romani. 16.12.2009 20:10

Emil Boc este cel mai bun premier.
Trecut, prezent si viitor.
Prosti mai sunteti, romani.

 
#79 diaconu Eusebiu 16.12.2009 20:44

Oare scălâmbul de Antonescu ÅŸi prostănacul de Geoană nu au simÅ£ul ridicolului? Liberali unde vă este mintea? Se întorc în morminte cei ce au murit prin puÅŸcăriile comuniste când văd că voi aÅ£i dat mâna cu partidul lui Iliescu! Voi chiar nu vedeÅ£i că Antonescu este hilar? Voi chiar nu auziÅ£i ce vorbeÅŸte lumea pe stradă? COBORÂÅ¢I ÎN STRADÄ‚ LIBERALI ÅžI ASCULTAÅ¢I CUM VÄ‚ ÎNJURÄ‚ LUMEA ! .....bleahhhhh
Ce am scris mai sus nu înseamnă că Boc o fi vreun breaz......BOC E BOC!

 
#80 comabi 16.12.2009 21:13

L-AM VOTAT PE BASESCU, DAR NU IL MAI SUPORT PE IDIOTUL DE BOC PREMIER!!!

 
#81 vizitator 16.12.2009 21:26

Viitorul suna bine:

Boc - Premier pina in 2015, apoi presedinte pina in 2025. In aceasta perioada legislatia va fi modificata si toata puterea va fi transferata in mana unui singur om: PREMIERUL!

TB - Presedinte pina in 2015 apoi premier pe viata.

 
#82 adrian 16.12.2009 21:37

Adevarul ca Boc a suparat o gramada de idioti care voiau sa fure si sa shmenuiasca o * de lucruri murdare .De aia lor dat jos prima data ,nu pt ca a fost incompetent

 
#83 JE 16.12.2009 21:45

SE PARE CA MAI MULT DE 5 000 000 DE ROMANI AU LUAT TEAPA, Asa cum domnu basescu a fraudat aceste alegeri, asa isi incalca si promisiunile din campanie. Nu a spus dansul ca va desemna o alta persoana ca premier? ROMANI ATI LUAT UNA DINTRE CELE MAI MARI TEPE!!!!!

 
#84 kaprikon 16.12.2009 22:24

Diaspora a hotarat cine va fi presedinte! pentru ca in diaspora sunt mai toti romanii inteligenti. prostimea a ramas in tara... prostimea nu stie ce-i aia democratie, si mentalitatea lor e inca la nivelul anilor 1980. Va spun eu adevarul: din canada: Basescu e pe departe cel mai bun presedinte care la avut romania in ultimii 50 de ani. Rar un om ca el. Are si parti mai putin bune, ca orice om de pe pamant. Panarama de Crin nu are ce cauta in politica... e un neica nimeni toatal... in curand va demisiona.... Amaratul de Geoana e un copil inca... el totusi e mai cizelat si are mai multa stofa de politician decat gushterul de Crin. Numa ca Geoana e de stanga... si cine * mai voteaza cu stanga? Cine mai are puterea sa voteze cu partidul ala in umbra caruia tot cucuveaua e!
Fratilor zice-ti mersi ca aveti un presedinte adevarat. Nu va mai vaicariti atat.
Pe nemernicul ala de Vantu nu au putut sal condamne nici acum.... Nastase e liber ca pasarea cerului...

 
#85 Anamaria 17.12.2009 08:58

De ce se vorbeste despre comunism din moment ce suntem membrii U.E.?
Parca nimeni nu gandeste................nu as vrea sa fiu in Romania este vreo 2 ani....cand analfabetul de Basescu alaturi de Videanu,Boc si "d-na" Udrea ne vor afunda in criza pana la foamete.Asta e realitatea!Iar sloganul lui Basescu e de fapt: "Sa traiti...,bine?"...adica sa supravietuim

 
#86 Terorismul pedelist de stat sau ţara lui Băsescu! 17.12.2009 10:08

De luni de zile propagandiÅŸtii pupincuriÅŸti băseÅŸti ÅŸi lătrăii „anticomuniÅŸti” încearcă să asocieze partidul portocaliu ÅŸi reprezentantul lui, comunistul-„anticomunist” Băsescu cu lovitura de stat ÅŸi revolta populară din `89, oferindu-le rolul de „eliberatori ai românilor”!

Pe toate posturile portocalii Realitatea TV, B1TV, Vox popey apar tot felul de lătrăi, care ne spun, ce bun e capitalismul fascist al lui Băsescu ÅŸi ce mare minune au înfăptuit ei!

SpecialiÅŸtii în manipularea maselor ÅŸtiu că vând, de o sută de ani, sperietoarea „anticomunismului”, chiar în tări bogate din vest.

Afacerea merge şi face bani, aduce la putere indivizi mediocri, inculţi, agresivi, hoţi, aşa cum este şi Băsescu!

PropagandiÅŸti portocalii îmbogăţiÅ£i din lătratul la televizor ÅŸi în ziarele de propagandă: multimilionarii Radu Moraru, Florin Călinescu, Turcescu, Rodica Culcer, 6 apartamente +1 la Londra ÅŸi 100 de ha de pământ, ÅŸefa de la ÅŸtiri-TVR ÅŸi de la GDS-filiala MI6 în România, pensionarul CIA Hurezeanu, comunistul-anticomunist Tismaneanu, porcul vorbitor Iosif Boda ÅŸi alÅ£i câÅ£iva imbecili apar ÅŸi ne spun de „marea pacoste” de care am scăpat!!

Uită să spună că în capitalismul fascist al lui Băsescu România are cu 500. 000 de români mai puÅ£in, 4 milioane de români ÅŸi-au luat lumea-n cap, de foame, au ajuns multimilionari în euro toată liota de portocalii necunoscuÅ£i dar ÅŸi Videanu, Berceanu, Stolojan, Prigoană, Boureanu, fraÅ£ii Păunescu, proprietarii Intercontinentalului si b1tv, Elena Udrea ÅŸi CocoÅŸu, Adamescu – proprietarul magazinului Unirea, fratele Mircea cu îngheÅ£ată ÅŸi bombe, Căşuneanu, asfaltatorii Golden Blitz ÅŸi în România sunt cele mai mici salarii din Europa!

Sărăcime, când îÅ£i vine mintea la cap? Când vei reacÅ£iona la fapte ÅŸi nu la vorbe?

 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa