Forţa, doctrina unui nou Antonescu: „Vă ordon, treceţi statutul!”

de Liliana RUSE Postat la: 23.02.2010 19:20 Ultima actualizare: 24.02.2010 00:38

Forţa, doctrina unui nou Antonescu: „Vă ordon, treceţi statutul!”

Simţindu-se pe val, Crin Antonescu încearcă să elimine orice opoziţie în PNL şi să conducă partidul autoritar. Următoarea măsură: niciun fost şef al liberalilor nu va mai face parte de drept din conducerea formaţiunii

Tăriceanu, exclus din conducerea PNL

Preşedintele PNL Crin Antonescu şi-a prezentat, ieri, moţiunea pe baza căreia va candida la congresul de săptămâna viitoare. Intitulată "PNL - Prin noi înşine, acum", moţiunea stabileşte linia politică a PNL pe următoarele 1.000 de zile, adică până la legislativele din 2012. "Mandatul pe care doresc să îl asum şi pe care simplu, deschis, clar, fără ipocrizie şi fără negociere îl cer colegilor din PNL. De aceea am spus că dacă primesc acest mandat îmi asum pentru următorii aproape trei ani, pentru următoarele aproape 1.000 de zile cum spun şi în moţiune până la alegerile parlamentare în 2012, conducerea PNL, în direcţia pe care am angajat-o în faţa electoratului şi în direcţia în care prin răspunsul său electoratul nostru ne cere să mergem", a spus Crin Antonescu. Printre obiectivele sale - un scor de 30 la sută la alegeri, consacrarea PNL ca titular al dreptei şi intrarea la guvernare ca partid principal.

Puteri sporite "cu inima strânsă"

Antonescu a recunoscut că, prin această moţiune şi cererea de a introduce votul pe liste la congres, le cere colegilor "ceva mai multă putere" dar că face acest lucru cu inima strânsă. Preşedintele liberal a vorbit despre "un mandat special" fără să explice clar de ce are nevoie de un astfel de mandat. "Într-adevăr, am cerut, voi cere partidului ceva mai multă putere, departe de a excede cadrele democratice, tradiţia liberală şi ceea ce numesc bunul simţ. Dar este foarte clar că, în acest zid care ne înconjoară, pe noi, clasa politică, partidele, trebuie produsă o breşă şi breşa se produce cu forţa. Nu cer puteri sporite prin acest statut, cer acest sistem pe moţiuni, care implică o echipă alcătuită propusă de către titularul moţiunii, candidatul la preşedinţie", a spus Antonescu. Dacă modificarea la statut nu va fi acceptată, atunci nu va mai candida: "Există posibilitatea şi cred că e una destul de seriosă să nu-mi fie acordat acest mandat, evident în acel caz nu-mi asum responsabilitatea de a candida şi de a conduce mai departe PNL, pentru că rezultă clar pentru mine că partidul nu e dispus în acest moment la aceste schimbări. E dreptul partidului, mă voi supune decizie sale, voi rămâne membru parlamentar al partidului, dar ca la Congres altcineva să-şi asume o altă responsabilitate".

Foştii preşedinţi şi şefii de filiale, excluşi din conducerea partidului

Antonescu a mai avut un amendament la actualul statut: foştii preşedinţi ai partidului şi liderii de filiale nu vor mai face parte din Biroul Politic Central ca membri de drept. "E valabil şi pentru preşedintele TNL, pentru liderul Organizaţiei de Femei şi pentru alte structuri. (Membri) de drept, nu pot să fie, pentru că se exprimă o voinţă a candidatul la preşedinţie şi a membrilor echipei de a se asocia şi de a-şi asuma un anumit proiect, pentru că nu poţi să-ţi asumi de drept un anumit proiect", a susţinut Antonescu. Propunerea sa este o manevră de a-l înlătura pe Călin Popescu-Tăriceanu, pentru că restul de foşti preşedinţi - Mircea Ionescu-Quintus şi Radu Câmpeanu - nu constituie un pericol. De altfel, Antonescu a mai spus încă o dată că Tăriceanu nu va face parte din echipa de conducere pe care o va propune congresului din 5-7 martie.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

29 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 richelieu 23.02.2010 19:52

atentie, decada bratienista(1918-1928) s-a caracterizat PRIN NOI INSINE!daca in echipa ta vei accepta o hahalera ca dan n mihalache, fost psd, fost apr, fost iar psd, vei avea soarta dlui melescanu pe care l-a tocat marunt si zilnic dind informatiile lui nastase si facind praf APRul.acest agamita ce a colidat de la sighet la bruxelles, de la braila la timisoara, ce face falci pe sticla, se va intoarce la timpul potrivit linga nastase si ponta, dupa ce te va lucra diabolic.intreaba-l pe dl melescanu, cine-i mihalache?gradul si functia?

 
#2 riri 23.02.2010 20:33

Antonescu vrea sa fie lasat de capul lui, sa-si faca propria politica promitand ca va duce partidul la 30%. El face o propunere de contract incorect prin care nu se fac referiri la daune; si daca nu reuseste, cine suporta pagubele?

 
#3 democratul de dreapta 23.02.2010 20:40

asa a inceput si dmocratia lui stalin.dar bine ca tu esti de dreapta.stice fac io cu dreapta?ma sterg in dos.

 
#4 petcu s. 23.02.2010 20:41

1000 de zile i-au trebuit Anei lui Henric al VIII-lea, pentru a ajunge in fata esafodului. Crinii speciali, de pe blazonul liberalilor, au toate sansele sa se ofileasca pana la toamna ce vine.

 
#5 Litruţă 23.02.2010 20:44

Crin Antonescu a mai ramas speranta noastra!

 
#6 leana liberala 23.02.2010 20:47

@20:14 taci ma, cum sa se ofileasca? Tu nu vezi cat ii de frumos in poza??? mareste-o si uita-te bine si nu mai vorbi prostii.

 
#7 Un roman 23.02.2010 20:50

Litruta, o fi Antonescu speranta ta, nu a celor care gandesc si ii vad gaunosenia obraznica.

 
#8 lindicul principesei 23.02.2010 20:58

domnu crin,hai sa ne apucam amndoi sa-l injuram pe basecu ca e dictaor.intre timp tu sa ceri puteri sporite.poate nu observa astia cine e * cu 2 fetze.

 
#9 NEN TU DOM 23.02.2010 21:01

pedelistii de ser.vicii au o singura dorinta:sa atace pe toatye caile, canalele:pnl si psd: de construit NEMA. NEN TU DOM!
aroganta, nesimtirea, tupeul, vorba multa=conditii ca sa fii pedelist.

 
#10 Istvan 23.02.2010 21:21

Se zice NEM TUDOM, bo.ule! Daca nu stii limbi straine, vezi-tzi de limbile cu care esti obisnuit! Iar PSD-ul si PNL-ul sunt 2 partide de tot rahatul; nu ai cum sa nu le ataci, daca ai un pic de glagorie!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa