Foştii colegi ai torţionarului Pleşiţă: „Regretăm omenia lui“

de Robert VERESS Postat la: 30.09.2009 20:06 Ultima actualizare: 30.09.2009 20:07

Foştii colegi ai torţionarului Pleşiţă: „Regretăm omenia lui“

Persoane care s-au prezentat de la SRI au asigurat discreţia înmormântării. Serviciul precizează, pentru Gândul, că n-a avut nicio implicare

Cimitirul parohial Sf. Dumitru din Curtea de Argeş a fost închis, ieri, pentru câteva ore, de persoane care s-au prezentat ca fiind ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi care au asigurat securitatea funeraliilor fostului general de Securitate, şef al Departamentului de Informaţii Externe (DIE), Nicolae Pleşiţă, informează agenţia NewsIn. În incinta cimitirului le-a fost permisă prezenţa doar membrilor familiei Pleşiţă şi câtorva apropiaţi ai acesteia - cu totul, aproximativ 50 de persoane.

SRI a negat că agenţii ar aparţine Serviciului. Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI, a precizat, pentru Gândul, că instituţia pe care o reprezintă nu a avut nicio implicare în funeraliile lui Pleşiţă. De asemenea, Sorin Sava a adăugat că generalul nu a fost internat, în ultimele trei luni, într-un sanatoriu al SRI, aşa cum a fost relatat în presă: "Într-adevăr, în urmă cu câţiva ani, a stat într-un sanatoriu SRI, dar nu acum".

Foşti generali sau colonei de Securitate, prezenţi la înmormântare, au avut numai cuvinte de laudă la adresa celui dispărut. "Era greu, să ştiţi, nu era uşor. Erau şi lucrurile altfel pe vremea aia, se punea altfel problema. A fost un om foarte abil, foarte corect şi principial. Eu cred că toţi colegii îl regretă. Eu regret omenia lui şi principialitatea", a povestit colonelul în rezervă Constantin Ungureanu, citat de NewsIn. Potrivit agenţiei citate, un alt subaltern l-a descris pe fostul şef DIE ca pe un om dur, dar corect. "Am lucrat împreună la Piteşti, la fosta Direcţie Regională a MAI. Mi-a fost şef, nu am lucrat împreună. Era dur. Eu sunt pensionat din 1981. Am rupt relaţiile cu ei. Era un şef bun", a povestit colonelul în rezervă Ion Stancu. Printre cei care au făcut parte din cortegiul funerar s-a aflat şi generalul Gheorghe Andreescu, fost şef al Inspectoratului Judeţean Vâlcea al Securităţii Statului. NewsIn mai scrie că foştii subalterni de la Cluj-Napoca au trimis o coroană funerară, la fel şi o unitate din cadrul SRI, dar şi generalul Iulian Vlad, ultimul şef al Departamentului Securităţii Statului.

Portret de securist

În vârstă de 80 de ani, Nicolae Pleşiţă a murit, luni, în Bucureşti, în urma unor afecţiuni cronice. Pleşită era internat de 3 luni. Nicolae Pleşiţă a condus, împreună cu generalul Emil Macri, reprimarea minerilor care au participat la greva minerilor din Valea Jiului din august 1977, şi ulterior a fost avansat la gradul de general-locotenent. Între anii 1980 şi 1984 a fost şef al Centrului de Informaţii Externe a Securităţii şi membru supleant în Comitetul Central al Partidului Comunist Român. A fost trecut în rezervă cu gradul de general locotenent în 1990 (după Revoluţie) şi a încasat o pensie care, în ultimii ani, s-a cifrat la 5.500 lei. I s-a repartizat o locuinţă RAPPS situată ultracentral (Universitate), pentru care plătea o chirie mai mică de 100 de lei.

A fost acuzat de terorism în 1997, fiind responsabil de organizarea atacului cu bombă asupra clădirii postului de radio Europa Liberă, comis în 21 februarie 1981, de celebrul Carlos Şacalul. Carlos Şacalul a fost autorul unui atentat nereuşit cu un pachet exploziv asupra disidentului român Paul Goma, după ce Pleşiţă a încercat să îl racoleze pe scriitor, fără succes.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

40 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Tataia 30.09.2009 21:49

Omenia unui neom? Interesant si revoltator totodata.

 
#2 tavi 30.09.2009 22:01

nu cred ca acest individi a avut ceva uman in el. oricum, toti securistii ar trebui sa stie ca totul se plateste si ca nimeni nu scapa nepedepsit.

 
#3 Terente 30.09.2009 22:08

Daca era inmormantat Adolf Hitler , s-ar fi gasit unii care sa zica "regret omenia si principialitatea lui" ! Pacat ca nu a murit impuscat !

 
#4 UNUL SA NU RAMANA 30.09.2009 23:34

Toti securistii trebuie extirpati din organismul social. Unul sa nu ramana. Si nici copilasii lor.

 
#5 nick 1.10.2009 00:19

ARTICOL * SRI-UL I-A ASIGURAT SECURITATEA? oameni ca plesita se nasc atunci cand e nevoie de ei si daca ar fi trait in evul mediu generalul plesita ar fi facut ce trebuie din pacate vremurile l-au depasit si a trecut in nefiinta condoleante familiei si regrete eterne pentru romanul plesita si condoleante pentru toti tradatorii de neam demascati de el

 
#6 nick 1.10.2009 00:27

ma intristeaza sa vad atatea comentarii rautacioase si rasiste la adresa unui om care este mort oricum baieti pastrati linistea in astfel de ocaziiici americanii nu va place va baga la curent asa ca mucles

 
#7 atol 1.10.2009 00:43

O bestie.

 
#8 ROBIN 1.10.2009 02:50

condoleante familiei si sa nu fie suparata pe comentariile negative de azi din massmedia subordonata serviciilor straine si contra intereselor poporului roman.

 
#9 Unul 1.10.2009 05:22

Am un prieten psihiatru..zau ca ai nevoie!!smile) Umbli singur pe strada???smile)

 
#10 Generalul Musitza 1.10.2009 06:35

M A . P I S . S I . M A . C A C . P E . T O A T E . J A V R E L E . C O M U N I S T E .

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa