Publicat

17

februarie

2017

15:31

1723

vizualizări

Fostul senator Cătălin Voicu, condamnat la 5 ani de închisoare

Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de intervenţii la conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte. Pedepsa este contopită cu o alta, rezultând 7 ani. Decizia nu este definitivă.

Fostul senator Cătălin Voicu, condamnat la 5 ani de închisoare

Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de intervenţii la conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte. Pedepsa este contopită cu o alta, rezultând 7 ani. Decizia nu este definitivă.

"Condamnă pe inculpatul Voicu Cătălin la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată. Constată ca fapta dedusă judecăţii este concurentă cu fapta pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.877 din 01.06.2012 a ICCJ. Cntopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta, cu pedepsele de 7 ani închisoare, respectiv 6 ani închisoare şi 1 an şi 2 luni închisoare, aşa cum au fost ele repuse în individualitate, inculpatul Voicu Cătălin urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care se adaugă şi pedeapsa complementară, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C.p. 1969, pe o perioada de 3 ani de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale. Menţine măsură de siguranţă a confiscării dispusă faţă de inculpat cu privire la sumele de 200.000 euro şi 119.000 Ron. Menţine liberarea condiţionată pentru pedeapsa rezultantaă de 7 ani închisoare aplicata inculpatului. Admite acţiunea civilă formulată de S.C. Servicii Energetice Moldova S.A. şi obligă pe cei patru inculpaţi, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 5.284.893 lei (RON), echivalent a 1.391.339 euro, cu titlu de despăgubiri civile", se arată în decizia Tribunalului Bucureşti.

Hotărârea nu este definitivă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Cătălin Voicu în noiembrie 2014, la data faptelor consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale - Departamentul Securităţii Naţionale şi ulterior parlamentar, pentru complicitate la abuz în serviciu.Voicu este acuzat că, în perioada 2004-2005, folosindu-se de calitatea de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat, ar fi intervenit pe lângă funcţionari din Electrica SA şi Electrica Serv SA, pentru ca firma Tech Safety SA să fie favorizată în relaţia cu cele două societăţi energetice, precum şi cu SISE Moldova - SC Servicii Energetice Moldova SA.

"În intervenţiile sale directe la directorul general al Electrica SA - Coroiu Nicolae şi la directorul economic al Electrica Serv SA, inculpatul Voicu Cătălin le-a solicitat acestora să acorde contracte firmei SC Tech Safety SA pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare (Electrica SA, Electrica Serv SA, SISE Moldova) aveau produse pe stoc peste necesar şi la preţuri supraevaluate, de la acelaşi furnizor", au precizat procurorii.

Anchetatorii susţin că Voicu a intervenit atât pentru încheierea contractelor, cât şi pentru efectuarea cu prioritate a plăţilor către firma Tech Safety.

"Prin aceste intervenţii, Voicu Cătălin a înlesnit infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii din cadrul Electrica SA, Electrica Serv SA, SISE Moldova, facilitând producerea prejudiciului de 5.284.892 lei, echivalent cu 1.391.339 euro", au mai scris procurorii în rechizitoriu.

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2013, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie. El a fost găsit vinovat pentru că a primit mită de la oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, pentru a interveni, prin intermediul fostului judecător de la instanţa supremă Florin Costiniu, la magistraţi şi poliţişti, pentru a obţine decizii favorabile în dosarele în care cei doi erau implicaţi. Cătălin Voicu a fost, în perioada 2001-2004, consilier pentru Ordine Publică şi Siguranţă Naţională la Administraţia Prezidenţială, Departamentul Securităţii Naţionale, în mandatul 2004-2008 a fost deputat, iar în 2008 a fost ales senator, funcţie pe care a ocupat-o până la judecarea sa în primul dosar de corupţie. Voicu a fost eliberat condiţionat în februarie 2016.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
SUA stau pe un butoi cu pulbere! Donald Trump, făcut PRAF de cine se aştepta mai puţin. Declaraţiile fac înconjurul planetei

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info