Geoană a ales: l-a dus pe Guşă la prima şedinţă de partid
Liderul PSD îl preferă pe Guşă lui Ion Iliescu
Preşedintele de onoare al PSD se simte jignit de propunerea Laviniei Şandru pe listele pentru europarlamentare şi ameninţă că va părăsi partidul dacă nu este ascultat
Mircea Geoană nu s-a sfiit să-l ia cu el pe Cozmin Guşă la întâlnirea cu şefii organizaţiilor pesediste din Transilvania şi Banat
Propunerea ca Lavinia Şandru, preşedinta PIN, să candideze pe listele social-democraţilor la alegerile europarlamentare a declanşat războiul în PSD. Pe de o parte este Mircea Geoană, care o susţine pe juna cu „iniţiative naţionale”, iar pe de alta este Ion Iliescu, preşedinte fondator al partidului, care se opune cu înverşunare candidaturii Laviniei Şandru, precum şi cooptării lui Cozmin Guşă în funcţia de consilier pentru zona Transilvania. Lezat de noile opţiuni ale formaţiunii, Iliescu ameninţă să abandoneze barca pesedistă.
Ion Iliescu: „Să vină paraşute din afară, mi se pare nefiresc”
Fostul preşedinte al PSD a declarat, pentru Mediafax, că se simte jignit de eventualitatea unei alegeri între el şi Şandru ori Guşă: „Eu cred că nu-i trece nimănui prin cap să facă o asemenea opţiune, să pună în talgere numele lor şi preşedintele fondator al partidului. M-aş mira să ajungem într-un asemenea hal”. Iliescu refuză colaborarea cu cei doi, întrucât PSD ar avea destui oameni de nădejde, pentru a recurge la nişte „străinaşi”: „Să vină paraşute, aşa din afară, într-un partid cu sute de mii de membri, cu oameni care de 20 de ani şi-au frecat coatele aici pe baricadele luptei politice, mi se pare total nefiresc”. El susţine că nu respinge, principial, colaborarea cu Şandru şi Guşă, dar crede că, mai întâi, aceştia ar trebui să facă dovada afiliaţiei social-democrate, prestând muncă necalificată: „Să o ia de la bază, să meargă cu mânecile suflecate la temelia activităţii politice, să pună afişe, să facă muncă”.
Guşă: „Lavinia e brunetă. Domnului Iliescu îi plac blondele şi crinii”
Liderul PSD, Mircea Geoană, pare însă a nu lua în serios ameninţările lui Iliescu. Dimpotrivă, acesta s-a prezentat, ieri, la întâlnirea de la Poiana Braşov cu şefii organizaţiilor pesediste din Transilvania, împreună cu Cozmin Guşă. El a catalogat declaraţiile lui Ion Iliescu drept „exagerate” şi a precizat că, deocamdată, nici nu s-a pus problema unei candidaturi a lui Şandru: „Cred că este o exagerare a dlui Iliescu, care o face mult prea mare pe Lavinia Şandru prin astfel de declaraţii. Nu s-a discutat despre Lavinia Şandru nici tangenţial, nici centrifugal, sub nicio formă geometrică”. Mai mult, Geoană este de părere că intransigenţa lui Iliescu se va atenua, între timp, şi chiar îl sfătuieşte pe acesta să renunţe la a mai genera dispute: „Întâi să vedem candidatura şi apoi să vedem cât de tranşant e răspunsul unuia sau altuia. Orice discuţie în contradictoriu trebuie să dispară, iar tot partidul să se încoloneze în spatele liderului, a cărui candidatură la prezidenţiale va fi anunţată oficial în cel mai scurt timp”.
La rândul său, Cozmin Guşă a sărit şi el în apărarea colegei sale, susţinând că întreaga polemică generată de Ion Iliescu ar proveni din anumite frustrări personale ale acestuia în legătură cu femeile: „E o treabă de gusturi. Lavinia Şandru e brunetă. Domnul Iliescu e de notorietate că-i plac blondele şi, mai nou, am văzut că-i plac şi crinii”.
Info plus:
Geoană contra Băsescu
Referindu-se la alegerile prezidenţiale, Geoană crede că „va fi o confruntare extrem de epică în turul doi cu Traian Băsescu, pe care acesta o va pierde în mod sigur”. El a calificat ideea desfăşurării simultane a prezidenţialelor cu europarlamentarele ca „o testare de piaţă a celor din PD-L, ca să vadă cine muşcă”: „Noi nu muşcăm, pentru că e o idee neserioasă ca preşedintele Băsescu să-şi dea demisia, un gest incalificabil în această perioadă de criză. Plus că nu cred că ar fi atât de interesat ca preşedinţia interimară a României să fie asigurată de următorul pe lista ierarhiei de stat”.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















37 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Propunerea ca Lavinia Şandru, preşedinta PIN, să candideze pe listele social-democraţilor la alegerile europarlamentare a declanşat războiul în PSD.
halal psd-ului.....vanghelie,gusa,lavini a sancru....de geoana ce sa mai spun...sa vedem cine urmeaza..
„säƒ o ia de la bazäƒ, säƒ meargäƒ cu mânecile suflecate la temelia activitäƒå£ii politice, säƒ punäƒ afiåŸe, säƒ facäƒ munc䃔.-....doamne am din nou cosmaruri cu etica si echitate socialista....
crin antonescu presedintele romaniei! am zis
ce fel de partid e asta sau, mai bine zis, ce-a ajuns partidul asta in care cei ce activeaza ani in sir cu rezultate remarcabile sunt dati deoparte pentru a face loc unor lipitori politice, gen partidul conservator sau, incredibil(!), lavinia sandru care, fiind sefa de partid, ma rog, de partidulet, vine de una singura pentru ca dupa alegeri sa plece inapoi la partidul ei!!! ce-a ajuns partidul asta in care presedintele fondator este persiflat de un individ cunoscut ca fiind lipsit de crez politic, de morala si de caracter? l-ati vazut pe mircea ionescu qintus, presedintele pnl, lasat sa fie persiflat de vreun simbrias de asta ca acest cozmin gusa? cum este posibil ca la sedinte de partid sa fie parte activa un om fara nicio functie oficiala in partid, numai pentru ca asa vrea mircea geoana, fara a fi luata vreo hotarare a organului colectiv de conducere?cum au ajuns tradatorii, oameni care-au facut extrem de mult rau acestui partid in diferite momente, sa fie introdusi in structurile de conducere ale partidului si tarii numai ca asa vor muschii lui m.g.?ce-a ajuns partidul asta?
astia doi,sandru si gusa parca ii criticau de-i rupeau pe hotii de psd.-isti,acestor cameleoni politici ar trebui sa le dea cineva cu flit,iar vor sa aduca scandaluri in romania,doamna si domnule mai bine plimbati ursul!
a ajuns un partid de cacanari ,de comunisti,de tigani.halal conducere halal partid,
de ce n-o place iliescu pe lavinia ? pentru ca lavinia are gusha ! in schimb, geoana le place pe toate, in frunte cu distinsa ana birchall, daca v-o mai amintiti...
domnule iliescu,dati-va demisia ! ce partid a fost psd cu d-voastra,si ce a ajuns cu "prostanacul" de geoana?ca sa aveti o batrinete linistita ,stati deoparte ca psdul e pierdut. a ajuns sa apeleze la tradatorul de gusa si fitoasa de lavinia ...??????????????????
adevarat ce zice crin, asta e nume de presedinte. bravo crinule !
domnule gioana ar fi mai bine sa te duci tu in pin decit sa ii aduci pe cei doi in psd.ti se potriveste mai bine pin-ul decit psd-ul.unde erai domnule gioana cind s-a onfintat acest partid nu cumva te jucai in tarina?
ilisecu macar este consecvent. iar ca optiune ideologica, asta este o virtute. in schimb gusa si sandru sunt cameleonici. ramasi pe dinafara, incearca o lipeala. oriunde. doar nu s-or apuca de munca?! asta o stie si iliescu. "ubi bene, ibi patria" pare sa fie motoul celor doi. romanul nou, omul nou visat de ceasca, cu alte cuvinte.
astia doi n-ar trebui primiti in niciun partid.
eu nu pricep ce are guse,sandru si geoana cu stanga?sunt la guvernare sa ne spuna marele geoana ce a facut guvernul cu lg 1/2009,singura masura de stanga pt care s-au dus multi la vot,acum cu sacii in caruta geoana uita de conservatori si il asta grija de gusa si sandru,dar nu mai e mult si vremea socotelilor va veni!
cind vad ca geoana este sigur ca prinde turul doi la prezidentiale imi vine sa ma tot duc.chiar nu intelegi nimic domnule geoana? baga-i pe cei doi in psd,iai cu tine peste tot si ai sa vezi cum crin antonescu iasa presedinte din primul tur.tu oricum ai sa fi pe dinafara.mai mult , electoratul psd va vota cum spune mosul iliescu si tu nu faci parte din plan daca nu-l asculti.
atat sandru cat si gusa nu sant decat doua lichele . bine a facut pd-ul ca i- a aruncat ca pe niste zdremte. cred ca au in spate pe cineva si de aceea trebuiesc recompensate pentru munca mizera pe care au prestat-o. se vede in folosul cui, urmarind cine ii promoveaza in continuare.
bravo pinochio!otraveste-l pe tataia pina io plezni fierea!batrina kirpa kaghebista stie ca gusulita e tot un pui de secu,lavinuta o parasuta folosita de servicii,moare de necaz,ia sa vedem ce face mosul acum,isi ia popnautul si jucarelele si pleaca din pesedea in cismigiu?
vai de partid..i-si pierde identitatea..geoan e f bun diplomat..nici un leader nu trebuei sa fie doar diplomat..nu are sange..si se vede..face numai compromisuri aiurea..nu are sustinere..e pus..de forma...nu are sanse la presedintie!!!
pacat de partid!
legat de gusa...tot respectul...doar ca....
nu a fost in stare sa intre in parlamanet sia cum..da lectii !!?? la cei intrati..
asta numai la psd se practica..hahaha
iliescu a gresit cand l-a facut prostanac. geoana e facut gramada.
de acord cu analiza ta domnule radu, domnul gusa si lavinia sandru mai intai sa-si cera scuze social democratilor si domnului ion ilescu si dupa aceea mai vorbim , nu ca cei doi nu ar fi ceva de capul lor personal mie imi place de gusa dar am zis trebuie mai intai capuk plecat , dupa ce domnul nastase la adus in partid gusa a tradat si a plecat la betivanul national basescu , ridica multe semne de intrebare comportamentul sau.
iata ca ziarul "gandul" a reusit sa faca rost de un "moderator" care tolereaza numai postari antisemite[demne de revista legiunii sau alte site-uri xenofobe care nu sunt tolerate de legea romana!!!!!!!]...cine nu crede poate viziona comentariile articolului "obama vrea reforma în sanatate prin taierea „cheltuielilor excesive“ de la rubrica "lumea" din data>>>>>>>& gt;>>>>& gt;>>>25/03 /2009!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!deh, redactia acestui ziar a dat de mult dovada de antisemitism[atunci can a tolerat si comentariile antisemitelor robin,iuliana si valeria>>>& gt;>>>>& gt;>>>>& gt;>se pot gasi "urme" in arhiva ziarului!!!]................ .................... ....justitia romana tace, doarme si.....primeste spaga????????????????????? ??
prin reprimirea distinsei doamne lavinia sandru in psd, sa intelegem ca acest partid reprezinta "centura politica" a romaniei?
deci psd-ul sufera de gusa.
acesti traseisti politici n-au ce cauta in psd.tupeismul si lipsa de decenta a celor doi n-au ce cauta in acest partid. daca cei doi n-au respect fata de partid si oamenii din psd , inteleg, dar nu-l inteleg pe d-l gioana , care sa nu uite; ca toti sefii de partid este vremelnic in fruntea psd si trebuie sa-l curete nu sa-l imbacseasca.am incredere in domnia sa ca nu va gresi.
geoana sa ramana cu gusa si sandru. eu imi rup carnetul psd, si ca mine multi alti. prostanacul a inceput sa calce si in strachini, sa se duca pe apa sambetei. le urez sa faca atatea procente cate a facut pin-ul lui gusa si sandru
crin presedinte. curat, cinstit, echilibrat, educat, ne-sedus de bani si putere! un presedinte adevarat! crin merita, si voi meritati un presedinte ca crin!
ce *** inseamna "extrem de epica"?:)))))))
e timpul sa schimbam trandafirii cu crini.............. trandafirii ne-au intepat destul
prostanacu s-a inhaitat cu strainasul si cu parasuta sa-i sara in carca lui ilici. de cand au asteptat, cum mai freamata... sa fie acestia viitorul psd-ului? sfanta treime? mercenarii, adevarata traditie comunista.
sa inteleg ca la psd s-au adunat toti gusatii?
iliescu de data asta are dreptate.geoana se joaca pe doua capete.pina cand?
prostanac-iliescu, ajutat-basescu, asistat-gusa... cheia insuccesului....
p s d -ul este lucrat ...meserias........ din interior ....de actuala echipa de conducere ....unii santajabili ... altii flamanzi .....alti prosti.... altii fuduli....altii cu cateva din calitatile de mai sus
azi e ziua mea de nastere! sariti de ma congratulati boilor incaltati. ia sa vad daca a mai ramas un gentilom aici pe aceste forumuri de rahat. nu ma suparati chiar acum, ca va spurc de nu va mai spala toata apa din sena! am fost asa de crunt dezamagita de barbatii din romania, incat am fost nevoita sa-mi gasesc un francez si sa ma mut in franta la paris. acum sunt multumita. francezii sunt extrem de curtenitori cu femeile si nu au disfunctii erectile! pacat ca romanii sunt la ani lumina distanta de francezi, in toate domeniile. ha! cand vad un badaran cretin, increzut si impotent, imediat stiu ca am de-a face cu o insecta scarboasa venita din romania. romancele sunt destepte, virtuase, frumoase, educate, fine, dar romanii nu ne merita! barbatii din romania sunt mai rai ca sobolanii.
il doresc pe iliescu
karla virtuoaso , ce naiba e cu tine ? te.ai dus la paris si arunci cu ... in barbatii romani ? la naiba , da tactu ce dracu e , sau a fost ? daca in goana dupa bani , ai dat si peste unul cu disfunctii erectile , cine e de vina ? mai bine taceai ... nu exista barbati mai adaptabili ca romanii....
i-a auzi licheaua "crin presedinte al romaniei". care e meritul lui sa conduca? am vazut 4 ani de guvernare penala unde au dus tara? chiar ne este dor de aceste canalii care ne maninca viatza. vad ca romanii voteaza fsn astia care sint la putere sau penalii securisti ordinari. bai natarilor dar din 20 de milioane de romani nu ii mai gasiti pe altii sa votati. aceiasi securisti-comunisti ordinari votati de 20 de democratie ilesciana????? ati nenorocit tara aia cu voturile voastre date fostelor cadre pcr!!!!!!!!!