Geoană ameninţă că va lua măsuri împotriva lui Severin. Europarlamentul PSD îl ironizează pe actualul şef al partidului: „E efectul întârziat al undelor violete”
Geoană ameninţă că va lua măsuri împotriva lui Severin. Europarlamentul PSD îl ironizează pe actualul şef al partidului: „E efectul întârziat al undelor violete”
• "Să spui că partidul are nevoie de institut ca să-l apere, înseamnă că ai nevoie de un institut de propagandă, nu de unul de studii", a declarat Adrian Severin, pentru Gândul, reacţionând la ameninţările lui Mircea Geoană că "va lua măsuri" împotriva institutului care l-a criticat
Raportul ISD care-l consideră pe Mircea Geoană principalul vinovat pentru pierderea alegerilor prezidenţiale l-a scos din sărite pe liderul social-democrat. La şedinţa de luni dimineaţa a Biroului Permanent Naţional al PSD, Geoană a atacat atât Institutul "Ovidiu Şincai", cât şi pe directorul acestuia, europarlamentarul Adrian Severin, ameninţând că va lua măsurile cuvenite, după congres.
Surse din PSD, citate de Mediafax, spun că Geoană s-a declarat revoltat de faptul că un institut apropiat partidului critică formaţiunea social-democrată, în loc să o apere. "Avem nevoie ca ISD să apere PSD, nu să-l atace. După Congres voi lua măsuri", ar fi spus Geoană în BPN, potrivit surselor citate.
Aflat la Strasbourg, europarlamentarul PSD Adrian Severin a aflat de la colegii de partid despre ameninţările lui Geoană. "Mi s-a transmis neoficial, de la trei colegi din BPN, că a fost un atac al d-lui Geoană la adresa institutului, ceea ce mi se pare inacceptabil, pentru că ISD îşi face datoria redactând studii obiective. Nimeni nu e obligat să fie de acord cu ele, dar să spui că partidul are nevoie de institut ca să-l apere, înseamnă că ai nevoie de un institut de propagandă, nu de unul de studii", a declarat Severin, pentru Gândul. Europarlamentarul pesedist ştia şi că Mircea Geoană a promis că va lua măsuri împotriva sa, după ce va fi reales preşedinte. "Şi asta mi se pare inacceptabil. Cred că este efectul întârziat al undelor violete cu care a fost atacat", a mai spus Adrian Severin.
Institutul "Ovidiu Şincai" afirmă, într-o analiză făcută publică duminică, faptul că principalul responsabil al rezultatelor alegerilor este Mircea Geoană şi identifică o serie de greşeli care au dus la pierderea strategică a competiţiei. Analiza a identificat greşelile care aparţin atât echipei de campanie - vizita la Timişoara, gestionarea defectuoasă a confruntării televizate, stafful lui Geoană dovedindu-se "prost documentat şi superficial" -, cât şi preşedintelui Mircea Geoană - vizita la Sorin Ovidiu Vântu şi incapacitatea de a oferi explicaţii convingătoare.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















17 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Mircea Geoana are dreptate!
mitrea,severin si inca cativa ii fac jocurile lui base.
nu sunt adeptul lui H2O; din contra il detest si il consider doar un politruc de cariera ordinar , toata viata a promovat doar pe baza blocarii limbii in fu.dul cuiva si oportunismului; dar tura asta are dreptate (probabil scoala "pe afara" l-au mai luminat, caracterul ramane acelasi)
prostanacul poate se se dea si cu violet de gentiana in cap la congres si tot nu mai iese. a pierdut complet contactul cu realitatea. probabil sechelele psihice dupa experienta de presedinte de 1 noapte isi spun cuvantul
Geoana se potriveste la sefia PSD ca nuca in perete! Ca si Bashitu',asta este slugoi american! Cu influenta yankee, e asta partid de stanga cum sunt eu popa!
Lumee..!! Lumee..!! Veti asista la meciul secolului intre Prostanacul Violet si Prostalaul Hashdoio. Prostanacul Violet va lupta cu flacari paranormale violete iar Prostalaul Hashdoio va riposta cu jeturi de apa contaminata cu oxigen. La sfarsitul luptei amandoi combatantii vor muri. De prosti!!
normal ca fostii pedosti severin, duvaz, sasu, bostinaru, etc sa ceara reformarea in psd. i-a adus nastase in 2001, i-a pus pe liste geoana.severin europarlamantar de vreo 6-7 ani de valoare 0, duvaz,finul lui basescu, al 2 lea vinator al tarii care injura psd si pe iliescu ca a plecat de acasa ministru si s-a intors cetatean, purtatorul de vorbe seci al psd, omul ce se da arhitect, desi n-are carte de m,unca, a lucrat la crescent, dunarea cu ochi albastri.sassu= o hahalera.doar liviu dragnea ce e om serios, in rest reformatori oportunisti si fripturisti, buni de aruncat la pdl, dupa ce s-au plimbat pe la constanta, tulcea, duvaz, din mandat in mandat ca nuvaz-nauz. afara nesimtitilor.voi ati facut electoratul psd sa stea acasa. lehamite, in timp ce mambrii fondatori au fost ignorati si marginalizati la vinatoare.
ptiuuuuuuuu, ai ochi albastri, draceeeeeeeee!!!!!!!!!!
Doua figuri emblematice pentru PSD, Prostanacul energizat si Bursucul veninos, doua personaje cu un IQ extrem de scazut (ca majoritatea pesedeilor) au intrat intr-un conflict ireconciliabil. Incurca-i, drace!
Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe WWW.SOLICITARI.RO si intr-un minut adauga anuntul!
VEZI MISCAREASOCIALISTA.RO
N-ai ce alege, doua nulitati. Prostanacul nativ (nu energetic !) Geoana si tradatorul Severin.
pe unu-l arde flacara si energia eoliana de la vantu, celalalt considera ca este intolerabil ca in bucuresti apa are mai mult hidrogen decat oxigen.