no author
Mihaela Gidei
413 vizualizări 20 sep 2017

Mircea Geoană a fost citat ca martor în dosarul în care fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani. Acesta a dat declaraţii referitoare la ceasurile primite de la fostul edil, despre care se spune că ar fi fost cumpărate cu bani proveniţi din mită.

„Cele trei ceasuri primite de la inculpatul Marian Vanghelie au reprezentat simple cadouri. Nu au făcut obiectul niciunei discuţii cu acesta. Mi le-a oferit în calitate de coleg, fără nicio legatură politică şi administrativă. Le-am primit cu ocazia a două onomastici: onomastica mea, împlinirea vârstei de 50 de ani şi, respectiv, a soţiei. Nu cunosc nimic cu privire la provenienţa lor. Nu ştiu exact marca celor trei ceasuri, dar le-am predat ofiţerului de caz neatinse şi, cu acea ocazie, s-au consemnat modelele şi seriile ceasurilor. S-a întâmplat în 2008. Nu mi s-a solicitat de către acest inculpat nici cu aceste ocazii, nici în alte ocazii favoruri. Nu sunt specialist, nu cunosc valoarea acestor ceasuri. Cadourile primite, însă, cu ocazia unei aniversări rotunde nu mi-au atras în niciun fel atenţia. Nu pot să preciz dacă Marian Vanghelie îşi permitea să îmi ofere aceste cadouri pentru că în calitate de lider politic nu aveam acces la fişa sa materială, dar având în vedere însemnele exterioare, nu era o chestiune ieşită din comun. Nu am studiat declaraţiile de avere date de inculpat. Însă acesta a venit cu o stare materială bună în politică. Nu era un motiv de uimire pentru noi că avea resurse financiare suficiente pentru un trăi peste medie”, a declarat Mircea Geoană, în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti.

Avocatul lui Marian Vanghelie a întrebat martorul dacă are cunoştinţă despre zvonurile potrivit cărora acest dosar ar fi fost „fabricat”.

„Nu am cunoştinţă ca în speţa în cauză să fi existat interferenţe politice sau instituţionale, dar apreciez asupra notorietăţii faptului că mijloace neortodoxe s-ar fi folosit de-a lungul timpului în alte cauze în război politic şi instituţional. Mai subliniez că în cadrul luptei politice ce ar fi debutat cu ocazia alegerilor din 2009, ar fi existat imixtiuni nepermise în actul democratic şi de justiţie, posibil ca şi inculpatul să fi avut de suferit de pe urma acestora. Valoarea celor trei ceasuri am aflat-o cu ocazia predării lor cand mi s-a prezentat valoarea estimată, cea de catalog. Nu am fost nici măcar curios, până la acel moment, de valoarea ceasurilor. Nu îmi amintesc valoarea, dar era însemnată”, a mai spus fostul ministru de Externe.

Marian Vanghelie s-a întrebat, la ieşirea din sala de judecată, de ce doar Mircea Geoană a fost solicitat ca martor.

„Dacă am mai oferit cuiva vreun ceas cadou, nu ced că asta face parte din viaţa publică, adică dacă am fost la ziua cuiva şi am dus un ceas, nişte butoni. Cadourile sunt cadouri şi nu sunt mită. (...) Am subliniat special ca să fie clar pentru toată lumea. Eu, dacă vă dau dumneavoastră un cadou, nu ştie nimeni. De aici se vede legătura cu Oprea şi ceea ce spune el. De unde să sune? De ce la domnul Geoană? Eu am fost la câteva mii de oameni la zile onomastice - politicienii vorbesc, nu mai spun de oamenii simpli de la partid sau din altă parte. De ce nu i-a sunat pe toţi? Oprea a dat o posibilă informaţie, gândindu-se că în decursul timpului i-am dus un cadou lui Geoană şi de aici să dam altă conotaţie. Valorile sunt relative, cu unele produse poţi să ai discuţie şi să negociezi de la 40% în jos. Nu întâmplător te sună cineva acasă: Vă rugăm să aduceţi cadourile de la Marian Vanghelie. Au mai fost zile şi cred că i-am dus o cravată. Au fost nişte ani în care ne-am cunoscut. Nu vreau să fac nicio divagaţie, dar din lucruri mici se pot întâmpla lucruri mari. Eu am avut funcţii când domnul Geoană a venit la partid. Eu nu aveam nevoie de nimic. Ştiţi foarte bine că eu funcţiile mi le luam singur, nu-mi dădea nimeni funcţiile mele şi nu mă dădea nimeni afară”, a spus Marian Vanghelie.

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în iulie 2015, fiind acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, unele fapte fiind săvârşite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte.

Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a cerut şi a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un "comision" de 20% din încasări.

„Aceste foloase au fost pretinse şi primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri cât şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)”, conform procurorilor anticorupţie.

Anchetatorii susţin că foloasele necuvenite la care se face referire în rechizitoriu au constat în predarea de sume de bani lichizi, încheierea şi executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societăţi comerciale controlate de către Vanghelie ori în legătură cu care acesta avea un interes personal, în cedarea părţilor sociale şi, implicit, a patrimoniului – unei societăţi comerciale către persoane indicate de edilul suspendat sau în transferul dreptului de proprietate asupra a două vile către o persoană indicată de Marian Vanghelie.

De asemenea, au fost achitate cheltuieli ale campaniilor electorale, au fost oferite ceasuri, s-au încheiat contracte de sponsorizare cu Primăria Sectorului 5 Bucureşti, în vederea susţinerii financiare a organizării unor manifestări publice ce i-au adus capital electoral lui Marian Vanghelie şi au fost achitate sume de bani unor persoane care au întocmit liste cu semnături pentru susţinerea unei candidaturi la alegerile europarlamentare.

Mai mult, procurorii arată că alte „foloase necuvenite” au constat în: suportarea costurilor unor lucrări de renovare la obiective indicate de Marian Vanghelie, suportarea costurilor de renovare ale unor magazine aparţinând unei societăţi comerciale, controlată de primarul suspendat, dar şi de achitarea costurilor aferente unor petreceri private.

Astfel, potrivit sursei citate, prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5, prin activitatea infracţională a lui Vanghelie, este de aproape trei milioane de lei.

În aceeaşi perioadă, "o parte considerabilă din sumele de bani şi din celelalte foloase patrimoniale necuvenite primite drept mită au fost supuse unor ample operaţiuni de spălare de bani", procurorii susţinând că au fost utilizate circuite financiare fictive, desfăşurate de Vanghelie, Niculae şi de Laura şi Sorin Ciocan, având rolul de a disimula produsele, obiect al infracţiunilor.

Citește și: