Geoană nu comentează. Iliescu crede că noile rezultate sunt suspecte. Hrebenciuc dă vina pe fraudarea alegerilor

de Raluca DUMITRIU Postat la: 07.12.2009 12:16 Ultima actualizare: 07.12.2009 12:17

Geoană nu comentează. Iliescu crede că noile rezultate sunt suspecte. Hrebenciuc dă vina pe fraudarea alegerilor /// Foto: Gandul/Ovidiu Micsik

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a refuzat să comenteze, luni dimineaţă, răsturnarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale în favoarea contracandidatului său, Traian Băsescu. El a intrat în sediul din Kiseleff fără să facă vreo declaraţie, transmiţându-le jurnaliştilor că va comenta "imediat" şi spunând apoi "la revedere". Preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, a afirmat, în schimb, că modificarea rezultatelor i se pare "suspectă". "Trebuie să aşteptăm numărarea, să nu ne repezim. Faptele sunt fapte, care trebuie probate. Mi se pare că au fost foarte multe fraude. Dacă nu sunt fapte concrete pentru a le contesta, luăm ca atare situaţia", a spus Iliescu. "Trebuie să privim critic la schimbarea de rezultat", a declarat, luni dimineaţă, şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase. El a precizat că a fost "ceva mai circumspect" duminică seară, după anunţarea exit-poll-urilor care îl dădeau câştigător pe Mircea Geoană. Despre colegii săi din conducerea partidului, Năstase a arătat însă că s-au bucurat pentru că "au considerat că se pot baza pe acele exit-poll-uri", care au oferit date apropiate de realitate în primul tur. Viorel Hrebenciuc a susţinut că exit-poll-urile au fost "bune", iar "frauda a fost mult mai mare" decât şi-a imaginat. "Există posibilitatea de a contesta rezultatele alegerilor, conform legii", a menţionat Hrebenciuc.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

70 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Nuţi spaima 7.12.2009 12:20

Fragment din opera „Alegeri 2009”!

Nuţi: Noi ne tragem din Traian!
Corul: Ea ÅŸi-o trage cu Traian!!
Alegătorii: Noi i-am tras-o lui Traiannn!!!

PedeliÅŸtii: Am furat pentru Traian!
Trăiască, Trăiască, Trăiască, România Băsească!
România Băşească!!

 
#2 Pro B 7.12.2009 12:22

HA,HA,HA,HA,HA,HA,HA,HA!Ce fata de Prostanac!!!!!!

 
#3 ngcoman 7.12.2009 12:26

Ce sa comenteze, ca sea luato rau de tot. Asta arata ca nu se poate cumpara poporu. Cu toti bogatani, moguli, comunisti, ext.ext.

 
#4 eu 7.12.2009 12:29

mai bine privirea strabica decat aceasta cautatura tampa.

 
#5 PENIBIL 7.12.2009 12:36

DACA GEOANA PIERDE ALEGERILE, MOMENTUL DE ,,OSCAR" CU MULTUMIRI MAMEI, TATEI, SOTIEI, COPIILOR, LIBERALILOR, CRINULUI, JOHANISULUI, ETC,ETC, VA INTRA IN CARTEA DE AUR A PENIBILULUI.

 
#6 yo 7.12.2009 12:38

Nu pot sa cred ca romanii au ales asa ceva. Din nefericire, PSD este asimilat in mintea romanilor cu vanzarea pe nimic a avutiilor tarii, cu frauda Bancorex, etc, cu toate ca toti politicienii au beneficiat de furturile din anii 90.
Alegerea lui Basescu este rezultatul a 20 de ani de imoralitate, manele, televiziuni care transmit emisiuni ce spala creierul si asa redus al romanilor. Scapa cine poate.

 
#7 marcela 7.12.2009 12:39

HREBE, ACUM CATEVA MINUTE I-A SCAPAT PORUMBELUL TANARULUI PONTA[PE CARE IL CREDEAM MAI INTELIGENT..........] :"SISTEMUL LOR A FOST MAI BINE PUS LA PUNCT".....EI,N-AVETI DECAT SA VA PERFECTIONATI SISTEMUL SI VOI;TIMP AVETI DESTUL ,5 ANI,NISTE CREIERE DEZMORTITE VA LIPSESC......

 
#8 dude 7.12.2009 12:42

Au fost 3 exit-poll cu Gioana - ale "pretenarilor" si unul contra!
S-au imbatat cu apa rece - bazandu-se pe "pretenari".

Cred ca de aseara se stia - de aceeea nu a participat multi care l-au sustinut pe Gioana la prezentarea de la 21,00.

Nu au vrut sa se aseze langa un looser- sau deja se deruleaza actiunea - schimbat Gioana de la sefia PSD.

 
#9 Băsescu, ziariştii şi capitalismul de pradă! 7.12.2009 12:43

Românii sunt sub anestezia minciunilor lătrăilor din presă ÅŸi televiziuni!

Votul românilor este dirijat de aceÅŸti diversioniÅŸti din presă ÅŸi televiziuni către cei care-i sărăcesc mai tare!

Zi de zi de spionii din presă, diversioniÅŸtii, propagandiÅŸtii ÅŸcoliÅ£i la fundaÅ£iile antiromâneÅŸti ale lui Soros ÅŸi alÅ£i propovăduitori ai capitalismului de pradă, marii că-caÅ£i vorbitori: Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu, Iosif Boda, Rodica Culcer, Pipidi, Patapevici, Tismaneanu, Macovei, Bogdan Chiriac ÅŸi de aghiotanÅ£ii lor: Turcescu, BuÅŸcu, MărieÅŸ, Ursu, Mircea Marian, Ion M. Ioniţă, alt Ioniţă, Moraru, Pora, niÅŸte recitatoare fără creier ÅŸi alÅ£ii îi mint porceÅŸte pe cititori ÅŸi telespectatori!!!!

Aceste javre, lichele, oameni de nimic, certate cu adevărul ÅŸi bunul simÅ£, indivizi fără mamă, fără tată, fără Å£ară, puÅŸi pe căpătuială au câÅŸtigat mult, ÅŸi-au sporit averile de mai multe ori în climatul de dezordine, debandadă din economie sub Băsescu!

AÅŸa a ajuns preÅŸedinte Băsescu! Prin furt de voturi, mită electorală, ÅŸmecherie, propagandă nesimÅ£ită, diversiune făcută de presă ÅŸi televiziuni antiromâneÅŸti ÅŸi anticetăţeneÅŸti!

Dacă un infractor ajunge a doua oară preşedinte prin fraudă, ţara nu mai are nici un viitor! Trist!

 
#10 radu 7.12.2009 12:43

tataie ilici lasa-ne !
Sunt PRIMELE rezultate !
Pana acum a fost gargara comunista...

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa