Guşă, consilierul lui Geoană, s-a despărţit de Vântu. „Firmuliţa” a rămas la el

de Raluca DUMITRIU Postat la: 19.08.2009 18:40 Ultima actualizare: 19.08.2009 18:41

Guşă, consilierul lui Geoană, s-a despărţit de Vântu. „Firmuliţa” a rămas la el

Colaborarea dintre Cozmin Guşă, consilierul liderului PSD Mircea Geoană, şi patronul trustului Realitatea – Caţavencu, Sorin Ovidiu Vântu, s-a încheiat, potrivit Inpolitics.ro. Conform acestei informaţii, Vântu a rupt asocierea de Guşă după ce, în luna februarie, cei doi înfiinţaseră o firmă de consultanţă, SOCO Dezvoltare&Management SA, în perioada în care acesta din urmă a anunţat că se retrage din politică şi îl va consilia pe şeful social-democraţilor. Zilele trecute însă, patronul trustului de presă i-a cedat lui Cozmin Guşă acţiunile firmei.

Consilierul lui Geoană a confirmat pentru Gândul sfârşitul colaborării. „E adevărat. Am răscumpărat acţiunile pe care le deţinea Sorin în firma SOCO la nivelul investiţiei pe care a făcut-o, respectiv 50.000 RON, urmând ca firma să aibă acelaşi profil şi să-şi continue activitatea”, a spus Guşă.

Acesta a refuzat să dezvăluie care este motivul separării de SOV: „Mă priveşte doar pe mine şi pe el. Nu doresc să-l fac public. Motivul nu afectează relaţia personală, pe care am avut-o încă dinainte de a fi asociaţi”. Sorin Ovidiu Vântu declarase pentru Gândul la momentul asocierii cu Cozmin Guşă că a înfiinţat o „firmuliţă” pentru atragerea de fonduri europene „la sate şi orăşele”. (R.D.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

27 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 19.08.2009 19:33

Colaborarea dintre Cozmin Guşă, consilierul liderului PSD Mircea Geoană, şi patronul trustului Realitatea – Caţavencu, Sorin Ovidiu Vântu, s-a încheiat, potrivit Inpolitics.ro. Conform acestei informaţii, Vântu a rupt asocierea de Guşă

 
#2 ursuletul pin 19.08.2009 19:33

eu ursuletul pin nu pot sa inteleg cum un traseist politic m ai poate pacali pe cineva !!!! intr o tara normala cu o presa normala acest personaj (mercenar politic) ar fi fost de mult oale si ulcele(din punct de vedere politic) dar in romania tara tuturor posibilitatilor ii vedem fata si numele in deontologica noastra presa.

 
#3 BIETUL GUSA 19.08.2009 19:47

nu mai stie saracul ce sa mai faca sa fie si el vizibil, sa-l vada lumea pe acest impostor si colaboratoarea lui lavinia sandru ! 2 impostori de cea mai joasa speta

 
#4 penibil-gusa! 19.08.2009 20:14

esti penibil,daca stateai in banca ta puteai sa fii obama al romaniei,dar asa este mai bine ca nu ai stat ,pentru ca ne-am dat seama si cei care credeam in tine ca esti un alt iliescu deghizat.cum ti-ai putut incipui ca daca o sa te asociezi pe fata cu infractorul sov-vodcaroiu ,calaul romanilor necajiti,si o sa-ti mai declari si prietenia cu excrocul asta de renume mondial,o sa mai ai credibilitate?ma indoiesc serios de capacitatea ta de a percepe realitatea vietii inconjuratoare. cineva spunea cam asa,sa te fereasca dumnezeu de omul prost,dar si mai tare sa te fereasca de prostul invatat,adica cu studii si cu o mare capacitate de inmagazinare a informatiilor la care are acces. inca odata ,pacat!spuneai odata la b1 tv ca trebuie sa lupti ca sa lasi copiilor tai si celorlalti copii o lume mai buna. lumea ta buna este alcatuita din relatii gen sov-securitatea-patriciu- tariceanu si altii?era sa-l uit pe stoica de la caritas si pe catarama de la s.a.f.i.! romania o sa fie scoasa din mocirla in care s-a inecat doar de catre dumnezeu! altcineva nu o sa poata sa faca acest lucru in vecii vecilor!

 
#5 @penibil-gusa 19.08.2009 20:40

romanul e atat de las si de prost, incat a ajuns sa creada ca "dumnezeu" o sa-l scape de lipitorile comuniste care-l batjocorasc de 20 de ani incoace! "dumnezeu" a fost atat de darnic cu romanul, incat dupa zeci de ani de comunism, i-a facut cadou o epoca...si mai de aur!

 
#6 @@penibil-gusa! 19.08.2009 20:58

tu ateule te-ai nascut dar te-ai nascut degeaba. te-ai nascut dihor si dihor o sa mori.nu ai credinta in dumnezeu si esti o leguma vorbitoare si un hoit umblator.nu dumnezeu i-a facut cadou romanului o epoca de aur si pe ilici cu restul,romanul si-a facut acest cadou.nu dumnezeu i-a pus mina lui vintu pe banii oamenilor si nu dumnezeu a apasat pe tragaci in 1989 ca sa vina ilici cu satrele lui si sa cotropeasca romania! romanul unde merge sta cu ochii doar pe inavutire rapida si ilicita. chiar si la locul de munca din strainatate daca i se iveste ocazia. lipsa moralei crestine si a credintei in dumnezeu ne-a adus in halul in care suntem. dihori asemeni tie si altii care sunt sectanti fac tot posibilul ca romania sa devina rrrrromania fara putere de intoarcere la normalitate.hotia,minciu na,jaful,camataria,i nselaciunea,crima,ne plata salariilor si altele , dumnezeu nu le permite,dar dihorii aici pe pamint au liberul arbitru si o sa dea socoteala dupa moartea hoitului de tot ce au facut. si nu numai dihoriil,noi toti cei care in fiecare clipa ne batem joc de tot ce ne-a daruit bun dumnezeu pe pamint ,iar noi transformam totul in iad.

 
#7 Anghel Alexandru 19.08.2009 21:13

si-acum imi pare rau ca nu te-a prins mosul ala la miting ,sa-ti dea citeva bastoane pe cocoasa.daca geoana era prostanac inainte,acum e chiar prost de cind te are consilier de imagine[!]ce ***** imagine poti sa-i aduci tu unei persoane ,fie ea si geoana,cu medal;ia asta de cel mai mare traseist politic din romania.

 
#8 Alin 19.08.2009 21:15

cine il mai crede pe guralivul de cozmin gusa un mincinos care acum 2-3 ani a vrut sa linseze niste simpli cetateni si el vedea in ei pe mineri,e stupid un asemenea om care are asemenea cosmaruri,cu alte cuvinte e un tip ratat in politica pentru acest mileniu !

 
#9 anticomunism pedelis 19.08.2009 21:27

anticomunismul a fost si este folosit ca paravan pentru furtul statului roman si a cetatenilor! ferocii „anticomunisti” sunt de fapt niste escroci sadea care zi de zi dau teapa cetatenilor, hoti ai cetatenilor si ai statului! „anticomunistii& rdquo; si-au gasit functii importante la cnsas, dna, ani si cateva ongeuri pentru a-i pune la punct pe romani! accederea in functii publice este azi la discretia unor cercuri oculte care manevreaza cu dosare destinul a milioane de romani! toti hotii se declara azi „anticomunisti” si capuseaza o primarie, o intreprindere a statului, o institutie a statului. se declara anticomunisti pentru a putea fura mai bine. avem cazul „anticomunistului ” base, care a trecut de la furtul flotei -nepedepsit inca- la furtul apartamentului, furtul voturilor prin smecherie si cu concursul presei gaozare in 2004, la mascarada alegerii fiicei eba, prin furtul banilor pentru propaganda de la stat! anticomunistilor!! golanilor!!

 
#10 pdl-ul antiromanilor 19.08.2009 21:32

deratizatzi pedeleul din parlament! orice solutie propusa de aceasta gasca de hotzi duce la demolarea domeniului in care se aplica! in toate partidele exista si prosti, hoti, dar sunt tinuti mai la periferia partidelor iar solutiile propuse sunt ale unor oameni care stiu ce fac, care au expertiza in domeniul pe care doresc sa-l administreze, reglementeze! numai dinspre pedele vin solutii idioate, hotesti, primitive, antiromanesti fiindca la varful acestui partid sunt prosti, primitivi, antiromani si hotzi!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa